Pr. Marcel Radut Seliste: Ora de Religie – O victorie care trebuie să dea de gândit

În agora românească, pentru prima oară în istoria noastră post-decembristă, s-au confruntat direct şi incisiv forţele anti-clericale, seculariste şi forţele creştine, bisericeşti. Miza imediată a acestei confruntări a fost Ora de Religie, dar implicaţiile sunt cu mult mai mari şi cu efecte în timp încă dificil de estimat.

La finalul confruntării, victoria este a Bisericii. Conform Ministerului Educaţiei, ”până vineri, 6 martie, ora 18:00, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.645 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.” Altfel spus, tabăra anti-clericală şi secularistă înregistrează o înfrângere deplorabilă, căci părinţii şi elevii români, în marea lor majoritate, au decis că Ora de Religie este folositoare.

Care au fost motivele acestei înfrângeri fără replică a seculariştilor?
Înainte de toate, există un motiv moral. Seculariştii nu au acţionat din dorinţa de a oferi o alternativă morală la educaţia religioasă. Fantoşa cu ”Istoria Religiilor”, promovată ca aşa-zisă alternativă, exprimă fie o imaturitate conceptuală, fie rea-voinţă pentru că din ”Istoria Religiilor” nu poţi învăţa un sistem de norme morale, ci doar… o istorie despre religii. Propunerea ca “Educaţia civică” să fie variantă la Ora de Religie este identic de superficială, pentru că la ora de educaţie civică înveţi despre ce înseamnă a fi cetăţean, despre drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, nu despre sensul vieţii ori despre vreo morală superioară.
Orbiţi în dorinţa lor de a lovi cu orice preţ în Biserică, de a izgoni Biserica din spaţiul public şi mai ales, de a seculariza forţat şi la modul absolut şcoala românească, în detrimentul tradiţiei colaborării străvechi dintre şcoala românească şi Biserică – întreruptă doar de dictatura comunistă – activiştii secularişti şi anti-clericali au devenit antipatici pentru cei mai mulţi dintre români şi surprinzător, au reuşit “performanţa” să transforme Biserica într-o victimă a contextului. Spun surprinzător pentru că atmosfera în care a fost lansată campania împotriva Orei de Religie era extrem de toxică Bisericii lui Hristos, datorită feluritelor acuze aduse mai ales Bisericii Ortodoxe, despre colaborarea cu mediul politic, afacerile lumeşti etc.
Seculariştii trebuie să înveţe – dacă cumva viziunea lor despre om şi Univers le îngăduie – că un bine nu poate fi înlocuit decât de un bine superior. Ei au eşuat în a propune pentru copiii noştri ceva mai bun decât Ora de Religie, au înregistrat deci, un eşec moral.
Un alt motiv al înfrângerii seculariştilor este încercarea lor neinspirată de a amesteca în acelaşi malaxor realităţi diferite ale vieţii religioase. Faptul că unii clerici au colaborat cu mediul politic, mai mult pentru interese lumeşti decât pentru interesul Bisericii, faptul că unii clerici sunt corupţi, înfiorătoare grozăvii ale “negustoriei cu cele sfinte”, faptul că unele dintre proiectele bisericeşti par unora a fi inutile şi doar expresia unor orgolii personale, toate slăbiciunile din viaţa bisericească pe care le-au amintit, în această perioadă, seculariştii şi aliaţii lor au fost mai puţin importante pentru părinţi şi elevi decât înscrierea la Ora de Religie şi folosul duhovnicesc al acestei discipline.
Un al treilea motiv ar fi încrederea prea mare pe care au avut-o seculariştii în curentul anti-bisericesc, aşa cum acesta părea să fie definit de rezultatele unor sondaje de opinie. Ei au mizat pe scăderea încrederii în Biserică despre care vorbesc sondejele din ultimele luni şi au crezut că această deteriorare accelerată a imaginii Bisericii în societate ar exprima şi deteriorarea încrederii românilor în… Dumnezeu. Căci aici există o subtilitate a gândirii şi trăirii religioase româneşti pe care mult prea moderniştii şi avântaţii noştri secularişti nu au fost capabili să o perceapă şi chiar dacă măcar au intuit-o, nu au reuşit să o înţeleagă.
Ajungem astfel la al patrulea motiv al înfrângerii seculariştilor, acela că sunt străini de cunoaşterea şi înţelegerea mentalităţii noastre. Românul zice “să nu faci ce face popa, ci să faci ce zice popa”! Altfel spus, în această înţeleaptă, deşi aparent glumeaţă, zicală se ascunde o parte din taina relaţiei românului cu Dumnezeu: românul ştie că preotul este om supus păcatului, slăbiciunilor omeneşti, că preotul este doar un intermediar către Dumnezeu, sfinţit de Biserică, dar nu implicit şi sfânt, un slujitor îngăduit de Dumnezeu – un martor, cum zicem la rugăciunea Spovedaniei – românul nu se încrede mai întâi în faptele preotului, deşi le laudă atunci când sunt creştineşti, fără a le urma întotdeauna prin propriile fapte şi le critică, le ironizează fără milă, atunci când sunt prea lumeşti, uitând de propriile păcate, românul deci se încrede, înainte de toate, în “ce zice popa”, adică în Învăţătura lui Hristos.
A fost o subtilitate greu de digerat pentru minţile înfierbântate ale seculariştilor noştri.
Motive –  a se citi greşeli – care au dus la înfrângerea seculariştilor sunt mai multe, însă eu mă opresc aici cu lista. Mai spun doar că mă amuză şi deopotrivă mă întristează schelălăiturile cu care seculariştii şi aliaţii lor, şocaţi de halul în care au fost învinşi, îşi plâng înfrângerea, lamentându-se că românii nu ştiu ce vor, că sistemul a manipulat, că nu suntem europeni, că bla, bla, bla… Un pic de demnitate în atfel de momente le-ar fi de mai folos decât un vacarm inutil şi degradant pentru ideile pe care le promovează – multe dintre ele, de altfel, folositoare societăţii româneşti. Probabil că după ce vor renunţa să se lamenteze, seculariştii vor deschide alte fronturi de atac împotriva Bisericii. Sunt liberi s-o facă, noi vom fi aici şi ne vom apăra credinţa.
Victoria exprimată prin înscrierea la Ora de Religie a majorităţii elevilor români trebuie să dea de gândit însă şi membrilor Bisericii lui Hristos, cu precădere celor din Biserica Ortodoxă Română, care a fost în linia întâi a acestei lupte.
Cutia Pandorei a fost deschisă, Ora de Religie se află de acum oficial pe “lista neagră” a celor care doresc ca Biserica să fie marginalizată, alungată din agora şi exilată în spaţiul vieţii private. Elevii ştiu de acum că au dreptul oficial să se înscrie, dar şi să se retragă de la Ora de Religie şi vor conştientiza tot mai bine acest drept, astfel că aşteptările lor de la Ora de Religie vor fi tot mai mari, pe măsură ce ajung în clasele de liceu. Este un lucru bun ca elevii să participe la Ora de Religie din dorinţa lor şi nu forţaţi de regulamentele şcolare, însă păstrarea acestei atitudini presupune eforturi permanente şi consistente din partea profesorilor de religie, clerului şi administraţiei bisericeşti. Dorinţa elevilor de a urma cursurile Orei de Religie trebuie de acum înainte gestionată cu mare atenţie şi delicateţe de către Biserică.
În tumultul luptei pentru Ora de Religie, s-a discutat aprins despre conţinutul manualelor de Religie, subiect care necesită o analiză urgentă şi foarte serioasă la nivelul înaltelor foruri bisericeşti. Sunt necesare schimbări majore de formă şi de conţinut. Înainte de toate, aceste manuale trebuie să promoveze colaborarea dintre cultele religioase, mai ales dintre Bisericile surori [despre termen vezi aici - nota C.Or] – Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică. Bisericile trebuie să lucreze împreună pentru a se apăra şi pentru a păstra vie credinţa în sufletele oamenilor. O împreună lucrare fără a se amesteca ceea ce nu poate fi amestecat, cum ar fi diferenţele dogmatice, dar al cărei scop final trebuie să fie mărturisirea credinţei.
Diferenţele dogmatice dintre Biserici pot fi lăsate în seama catehizării în parohie, iar abordarea acestui subiect trebuie mai ales echilibrată cu prezenţa cultelor religioase din România în diferite structuri de colaborare inter-religioase naţionale, europene şi internaţionale. Este nepermis ca la nivel oficial să promovăm colaborarea dintre cultele noastre în astfel de structuri, iar la Ora de Religie să ne ponegrim. Ce vor mai înţelege elevii? [total de acord cu nocivitatea ponegririi. Totusi, nu ar fi mai logic sa inca din scoala elevului sa i se explice diferenta? Tocmai pentru a o intelege si insusi intr-un mod… crestinesc? – nota C.Or]
Manualele de Religie trebuie să cuprindă, acolo unde vârsta elevului permite, o definire mai clară şi prietenoasă a relaţiei dintre Ştiinţă şi Credinţă. Ştiinţa este un instrument minunat de cunoaştere îngăduit omului de către Creator, ştiinţa poate ajuta mântuirii omului în măsura în care slujeşte omului, fără a-l transforma însă pe om într-un idol. În Era Internetului şi a zborului cosmic ar fi o gravă eroare de pedagogie să ignorăm marile progrese ale Ştiinţei moderne – cele folositoare fiinţei umane – şi mai ales, să le demonizăm.
Nu în ultimul rând, în manualele de Religie trebuie evitate orice fel de exagerări dogmatice, orice prelegeri care sunt peste vârsta sufletească a elevului, precum şi orice exemple care-L prezintă pe Dumnezeu mai mult ca un Dumnezeu al dreptăţii, decât ca un Dumnezeu al milei. Copiii noştri trebuie să înveţe să-L iubească pe Dumnezeu, nu să se teamă de El.
[din pacate, aceste trei puncte, respectiv raportul cu eterodoxia, dintre credinta si stiinta, precum si evitarea moralismului sau/si dogmatismului, sunt tot atatea reprosuri aduse de organizatiile seculariste sau de diverse personalitati cu acces la mass-media sau chiar din mass-media. Mai bine ar fi sa gandim pe cont propriu ora de religie, dandu-i un continut adecvat din toate punctele de vedere, dupa propriile evaluari, nu doar dupa “agenda publica”, lucru ce poate denota mai degraba o dorinta de a “da bine” pe planul PR decat de a imbunatati realmente calitatea orei de religie – nota C.Or]
Lupta pentru Ora de Religie se mută de acum în şcoală şi în parohie. Profesorul de Religie trebuie să înţeleagă un adevăr simplu: cariera lui este dependentă de nivelul de credinţă al elevilor şi părinţilor acestora. Dacă profesorul de Religie va insista, din lene, din rutină, din slăbiciune sufletească, să fie doar un pedagog laic, transformând Cuvântul lui Dumnezeu într-o biată grilă de notare, alungând iubirea de Dumnezeu şi de oameni din spaţiul Orei de Religie, atunci să fie conştient că probabilitatea ca elevii să renunţe la Ora de Religie va fi tot mai mare. Elevii vor avea probabil dreptul să renunţe oricând la Ora de Religie şi sunt convins că-şi vor exercita acest drept, dacă vor fi determinaţi să facă asta.
Profesorul de Religie nu-şi poate îngădui slăbiciuni omeneşti, ca alţi colegi din şcoală. Profesorul de Religie nu poate fi sever, răutăcios, superficial în ceea ce spune şi face. Ora de Religie trebuie să fie un spaţiu al dialogului, al comunicării sufleteşti, al descoperirii Iubirii de oameni şi de Dumnezeu, o oră de şcoală pe care elevii să o aştepte cu nerăbdare şi cu bucurie.
Preoţii din parohii trebuie să-şi asume dezvoltarea relaţiei cu profesorii de Religie din şcolile aflate în parohia lor. Lenea duhovnicească trebuie alungată şi preotul să înţeleagă un alt simplu adevăr: elevii sunt viitorii credincioşi maturi, ei vor forma parohia, fără ei, parohia dispare. Preotul şi profesorul de Religie slujesc împreună Biserica lui Hristos, deci trebuie să colaboreze.
Administraţia bisericească a dat dovadă, în aceste zile, de o mare capacitate de mobilizare, însă nu ştiu dacă un efort identic va putea fi susţinut la fiecare început de ciclu şcolar. Va fi nevoie, prin urmare, de dezvoltarea unor mecanisem reale şi permanente de promovare a Orei de Religie, precum şi de implementarea unor măsuri de disciplinare a inspectorilor de Religie, a profesorilor de Religie şi a preoţilor din parohii pentru creşterea calităţii şi eficienţei Orei de Religie. Adevăratul efort al administraţiei bisericeşti va fi acela de a renunţa la amorţeala birocratică, acceptând coborârea în universul real al elevului român, pentru a modela permanent Ora de Religie conform cu necesităţile sufleteşti ale acestuia.
Activităţile care poartă amprenta sistemului de învăţământ laic – cercuri pedagogice, simpozioane, conferinţe, mese rotunde, concursuri şcolare, olimpiade etc. – sunt necesare, dar nu suficiente şi prezintă pericolul golirii de mesaj duhovnicesc al disciplinei Religie. Administraţia bisericească poate şi trebuie să dezvolte catehizarea în parohie – şcoala de duminică – ca acivitate complementară Orei de Religie, să iniţieze acţiuni pentru tineri mult mai diverse, flexibile în forma de manifestare şi consistente ca mesaj duhovnicesc în colaborare cu organizaţiile de tineret creştine şi cu grupurile parohiale de tineri – acolo unde acestea există şi unde nu există, să fie înfiinţate – pentru susţinerea Orei de Religie şi totodată, pentru dezvoltarea educaţiei religioase a tinerilor.
În concluzie, victoria Orei de Religie trebuie să dea de gândit tuturor celor implicaţi şi mai ales, celor care acum sunt victorioşi, adică nouă, membrilor Bisericii lui Hristos. Altfel, această victorie se poate transforma pentru noi, creştinii, într-o înfrângere de coşmar.

• Doxologia/ Pr. Radu Branza: Corabia veșniciei

A trecut încă un val. Ora de Religie a fost legitimată ca necesitate educațională de către peste 90% dintre părinți și elevi. Acestora li se cuvine un cuvânt de mulțumire și de apreciere pentru decizia înțeleaptă.
Toată disputa din ultimele săptămâni a avut aerul unei campanii electorale. Și, de fapt, chiar asta a fost. Pentru că lumea a avut de ales între a avea sau nu Religie în școli, oamenii s-au plasat de o parte sau de alta a disputei. Au fost atacuri și poziții de apărare în dezbateri publice, au fost termene limită de exprimare și afișare de rezultate, precum și comentarii post electorale, pro și contra rezultatului final. Slavă Bunului Dumnezeu, pentru noi finalul este unul fericit!
Se cuvine a ne bucura sau a fi încrâncenați? Aș spune că nici una, nici alta. E bine să avem o bucurie, însă nu una triumfalistă –  de genul „le-am arătat noi lor!” – așa cum nu e bine să fim încrâncenați, dar nici să devenim indiferenți, ci să rămânem într-o stare de trezvie, de veghe. Experiența arată că nu trece secundă în care să nu existe potrivnici.
Niciodată Biserica nu va putea mulțumi pe toată lumea. Nici dacă face ceva, nici dacă nu face altceva; oricum vor fi voci care o vor contesta. Cu sau fără argumente. Aș spune că mai degrabă fără argumente, pentru că prea vedem la tot pasul etichetări simpliste și gratuite puneri la zid.
Că lucrurile stau așa, nu înseamnă că este neapărat rău. Astea sunt regulile viețuirii pământești, iar scopul Bisericii nu este de a fi pe placul lumii: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său”- Ioan, capitolul 15, versetul 19. Rostul ei este de a arăta lumii Calea (Ioan, c. 14, v 6). Biserica trebuie doar SĂ FIE! A face rabat de la principii de dragul de a fi lăudat în existența trecătoare, de a fi pe plac într-un anume moment, este o gravă eroare. Cei ce au făcut în istorie un astfel de compromis suportă acum gravele consecințe, multe dintre ele, insurmontabile.
Poziția de coordonator al Departamentului Pro Vita în cadrul Centrului eparhial Iași mă obligă la exemplificări: astăzi este de bon ton să oferim educație sexuală copilașilor cu vârste extrem de fragede, să considerăm avortul ca un drept fundamental al femeii sau să cuprindem în conceptul sacru de Familie orice unire anapoda, indiferent de sex  sau număr de persoane. Toate acestea se întâmplă, deși învățătura Bisericii sancționează astfel de abordări.
Ce avem de făcut în astfel de situații: Ne facem că nu vedem? Ne adaptăm discursul prin compromisuri de conjunctură? Sau trecem în celalată tabără și crucificăm? Punem la zid pe cei ce nu sunt de acord cu noi?
Răspunsul îl găsim în imaginile oferite de Părinții Bisericii, atunci când aseamănă Biserica cu o Corabie care trece prin valurile existenței terestre sau cu un Drum, o Cale, care are ca destinație finală Poarta Raiului. Ce face corabia pe mare? Își ține direcția, oricât de liniștită sau potrivnică este marea. Valurile vin și pleacă, furtunile nu sunt rare, însă corabia este solidă și nu trebuie să se lase scufundată, chiar dacă este zdruncinată. Cum arată o cale? Orice drum este flancat de două șanțuri și are semne și reguli pe care trebuie să le respecți, dacă vrei să ajungi la destinație. Altfel, ajungi într-unul din acele șanțuri sau lipit de vreun copac. Cu alte cuvinte, trebuie să mărturisim Adevărul blând, dar ferm, să iubim pe cel ce greșește, dar să îndreptăm greșeala, să fim înțelegători cu cei ce pierd uneori direcția, dar să nu transformăm păcatul în virtute.
Să luăm un exemplu. Auzim tot mai des spunându-se: „pentru că sunt avorturi la tineri de 12-13 ani, haideți să introducem educația sexuală obligatorie în școli, pentru a-i învăța cum să se protejeze”. Logic, nu? A fi împotriva acestui discurs înseamnă a fi împotriva progresului, a „normalității”. Tot logic, nu? Din punct de vedere logic, este perfect. Însă, total neadevărat. Falsitatea raționamentului se vede în soluția propusă. Nu repari un rău cu un alt rău. Într-adevăr, este cumplit să vezi copii ucigându-și copiii. Dar, la fel de cumplită este soluția propusă, să-i înveți pe copii să accepte viața sexuală la vârste precoce, drept normalitate. Vârsta de 12 sau 13 ani este încă vârsta inocenței, iar noi știm că atunci când am pierdut inocența suntem deja morți.
Un alt exemplu. „Trebuie adoptată căsătoria între persoanele de același sex, pentru că toate democrațiile civilizate care ne inspiră pe noi au astfel de legi, iar neadoptarea acestora de către noi ne-ar ține la coada democrațiilor și societăților civiliate”. La fel de logic și la fel de neadevărat! În primul rând, spiritul autentic al Uniunii Europene nu este de a distruge valorile societăților care o compun, ci dimpotrivă, fiecare națiune trebuie să contribuie cu propriile valori la zestrea europeană. În al doilea rând, nu tot ce este reprezentativ pentru o națiune trebuie preluat de către o alta. Orice s-ar spune, nu cred că toate legile și curentele ideologice din alte societăți pot fi proprii nouă. La un moment dat, un bun prieten stabilit în Marea Birtanie mi-a explicat că Ortodoxia nu se pliază pe mentalitatea britanicului, că este o anomalie. De ce ar fi obligatoriu ca noi să ne asumăm valori care nu se pliază pe mentalitatea noastră?
Aș încheia cu o remarcă pe care o cred cu tot sufletul: nicio societate mai democrată și mai civilizată decât noi nu ne va admira și respecta mai mult dacă ne vom lepăda de propriul set de valori și, din dorința de a le fi pe plac, vom lua ce este reprezentativ pentru ei. Dimpotrivă…

Nota noastra:

Departe de a se potoli, contestarea puternica a orei de religie si a Bisericii continua. Cateva exemple aici, aici sau, mai indirect, aici. Unii s-au deversat cu o virulenta irationala – exemplul oferit de CTP, insa nu e singurul. Cine se asteapta sa se schimbe cu ceva cadrul “dezbaterii” publice via mass-media sau new media se inseala amarnic. 
In fata acestei situatii, cum ar trebui sa reactionam? 
Sa discutam, cum am aratat mai sus, strict pe temele stabilite de aceasta ofensiva continua, alimentata, deseori, doar de rea-credinta, iar pe continut marcata de numeroase manipulari?
Credem ca aceasta ar fi o greseala. Modul in care arata ora de religie trebuie sa ramana “prerogativa” Bisericii, in care familia e inclusa deja. Daca incepem sa ne corectam manualele dupa ce zic secularistii, asta ar insemna ca suntem in stare de asiguram continutul si curicula de invatamant. Ar fi ca si cum matematicienii s-ar consulta cu geografii pentru a-si imbunatati manualele.
Biserica trebuie sa arate, in schimb, ca e interesata de soarta scolii in intregul acesteia. Biserica trebuie sa vorbeasca despre saracia din lumea noastra, care afecteaza inclusiv scoala. Trebuie sa vorbeasca despre statutul precar, jalnic al profesorului. Si trebuie sa traga de maneca societatea romaneasca, pentru ca asistam la esecul profund al reformelor si noilor mentalitati (puternic ideologizate) ce se manifesta in scoala: elevii sunt tot mai analfabeti! 
Biserica nu trebuie sa faca greseala de a urma agenda mass-media reproducatoare a agendei seculariste, ci sa inaugureze propria sa “agenda”, propriile sale teme, bazate pe realitatile crunte din scoala romaneasca, pe nevoile reale ale societatii. 
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/03/11/patriarhia-rezultatul-inscrierii-la-ora-de-religie-are-valoare-de-referendum-biserica-intre-agenda-secularista-si-nevoile-reale-ale-scolii-romanesti/