marți, 29 septembrie 2015

Un al front al luptei seculariste cu religia: educaţia sexuală impusă tuturor deopotrivă!

Disperați că nici în anul școlar curent nu le-a reușit impunerea agendei și presați probabil de generoșii finanțatori (Soros, USAID ejusdem farinae), ONG-urile seculariste își reiau presiunile asupra ministerelor de resort pentru a obține introducerea „educației sexuale” în trunchiul comun al materiilor de studiat în școlile publice.
Și de data aceasta, a fost lansată în presă o scrisoare, care repetă aceleași argumente obosite și înșiră aceleași minciuni sfruntate cu privire la efectele „benefice” ale predării sexualității de către ideologii agreați de UE și ONU – organisme menționate permanent ca sprijinitori ai „educației sexuale”. Și, la fel ca și până acum, nu se suflă niciun cuvințel despre faptul că există deja un opțional de educație pentru sănătate, care poate fi introdus în curicula școlii, LA CEREREA PĂRINȚILOR. De ce ar face-o câtă vreme ținta este, așa cum am mai arătat-o în zeci de materiale de sinteză și de luări de poziție publice, preluarea controlului asupra copiilor prin forțarea asupra lor a unei ideologii toxice, mascată sub forma unei ore oarecare. Evident, scopul nu poate fi atins decât atunci când materia va fi obligatorie.
De asemenea, printre semnatari nu se află nici de data aceasta nicio organizație de părinți reprezentativă și, din tonul scrisorii, rămâne evident faptul că sexualiștii nu intenționează să dea posibilitate de opțiune acestora. În definitiv, ce părinte sănătos la minte și-ar lăsa copilul să fie educat după curicule realizate la sfatul „specialiștilor” de la organizația homosexualilor ACCEPT, de la feministele radicale FRONT și de la afiliata românească a super-business-ului de avorturi și vânzări de organe de copii Planned Parenthood? Care părinte ar considera homosexualitatea o opțiune pentru copilul său și punerea la nivel de egalitate a nașterii de copii cu avortul?! Dacă există asemenea părinți, să opteze pentru copiii lor, căci sunt liberi să o facă – dar nouă nu ni se poate impune așa ceva.
Poate că nici n-am fi menționat scrisoarea dacă nu ne-ar fi atras atenția numărul mare de semnatari de această dată, 67. Pentru mai multă greutate și impact, evident. Însă, cu trei excepții notabile, niciuna dintre organizații nu are nici expertiză, nici relevanță într-o dispută publică pe tema copiilor sau educației.
Cele 3 excepții sunt Salvați Copiii, ARAS (Asociația Română Anti-SIDA) și, spre stupoarea noastră, Cercetașii României.
Cercetășia s-a întemeiat pe valorile religioase și este în continuare considerată o structură conservatoare, o „școală a vieții” bazată pe camaraderie și complementaritate în abordarea diferențelor bărbat-femeie și a însemnătății acestora pentru societate. În statut există încă prevederea originală de acum peste un secol, cea a adeziunii la principiul datoriei faţă de Dumnezeu – prin credință, fidelitatea față de principiile spirituale – și acceptarea îndatoririlor ce decurg din aceasta.
De asemenea este o valoare cercetășească „loialitatea faţă de ţară şi tradiţii” și „ascultarea față de părinți”.
În multe filiale se ține cont de îndrumătorii spirituali și duhovnici (nu doar ortodocși!), ca să nu mai spunem că pentru unele acțiuni și tabere se obține, în mod specific, chiar dacă neoficial, binecuvântarea preotului…
Cum de s-a ajuns ca „Cercetașii României” să susțină o campanie pro-homosexualitate și pro-avort?!
Există două rațiuni pentru adeziunea scriptică a cercetașilor la „educația sexuală”, presupunând că nu este o mistificare. Prima, liderii organizației habar nu au ce au semnat, necunoscând natura reală a campaniei în care au fost angrenați, caz în care li se poate explica. Poftim aici. A doua, că liderii au trădat principiile, au încălcat statutul organizației și au trădat pe părinții care le-au încredințat copiii spre educare curată, în spiritul valorilor românești și europene autentice.
Oricare dintre motivații ar fi cea reală, se impune un răspuns public al șefilor Organizației Naționale „Cercetașii României”. Îl așteptăm. (B.S.)
CULTURAVIETII.RO

Ora de religie încă deranjează

http://www.rostonline.ro/2015/09/ora-de-religie-inca-deranjeaza/

29 septembrie 2015 

Ministerul Învățămîntului a comunicat oficial că 92% din elevi s-au înscris benevol la ora de religie. Asta în ciuda campaniei furibunde a internaționaliștilor fără Dumnezeu din România împotriva predării religiei la școală.
Eșecul usturător nu i-a făcut să renunțe la agenda lor „progresistă”. Acum ne bombardează cu știri apocaliptice. Ei spun, de exemplu, că la ora de religie copiii sînt supuşi unor şocuri emoţionale, prin poveştile „horror” care li se relatează din Biblie sau din Vieţile Sfinţilor. Ultima știre de gen ține prima pagină a cotidianului „Adevărul”, cu un titlu pe măsură:

Copiii neînscrişi la Religie, obligaţi să participe la acest curs. Cazul unei fetiţe de 6 ani îngrozite de pilda sângeroasă de la ora de Religie

[…]
Un astfel de caz a fost relatat, luni, de o profesoară de la Şcoala Naţională de Studii şi Politici Administrative (SNSPA), Mihaela Miroiu, care a postat pe Facebook ceea ce i-a povestit o fetiţă de numai 6 ani, din primele ei două săptămâni de şcoală. Iată ce spune dascălul:
„6 ani şi jumatate, clasa pregătitoare, Bucureşti. Partenera mea de discuţie aseară: despre primele două săptămâni de şcoala din viaţa ei:
– Nu sunt înscrisă la orele de Religie, dar stau şi desenez în clasa. Uneori mai aud ce spune doamna. Îşi ascunde ochii în pământ. Se scutură puţin.
– Ce spune doamna?
– A spus o poveste despre o fetiţă sfântă cu care s-a întamplat ceva rău. O cheamă Filofteia. Nu pot să spun ce s-a întamplat. Ceva ce nu se poate….
Şi-a strâns umerii şi s-a întors în profil, încercând să se joace cu căţeluşa Lizuca. Apoi s-a întors:
– Tatăl ei a aruncat cu toporul după ea şi i-a tăiat piciorul şi ea a murit. Ochii i s-au facut mari, amintindu-şi grozăvia auzită.
– Nu-i aşa că asta nu se poate?” (Adevărul)
Nu știu dacă dialogul de mai sus este real, religia se predă după manual și despre Sfînta Filofteia se învață abia în clasa a II-a. La clasa pregătitoare, mai ales la prima oră de religie, logic ar fi să se discute despre cum a creat Dumnezeu lumea, să se înceapă cu începutul.
Sigur este că dna Mihaela Miroiu este o neomarxistă foarte activă, atee notorie şi feministă convinsă.
E de înţeles de ce acești indivizi, care se opun religiei și care se auto-caracterizează ca fiind „deschiși la minte”, nu se revoltă împotriva prostituției sau a propagandei homosexuale la care sînt supuşi zilnic copiii. De neînțeles este faptul că mass media îi ajută să-și promoveze mesajul. Biserica este demonizată continuu, activitățile social filantropice, care nu sînt deloc puține, sînt ignorate. Pentru ei e important să promoveze homosexualitatea, prostituția și libertinajul sexual.
Poate și de aia majoritatea ziarelor sînt în faliment.