luni, 2 martie 2015

Prima pagină / Societate / Patriarhul Daniel: Înscrierea la ora de religie este un act al iubirii faţă de Hristos

Mesajul Patriarhului Daniel pentru români. Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi

Patriarhul Daniel: Înscrierea la ora de religie este un act al iubirii faţă de Hristos

Autorul: Cristian Ionescu în Societate 1 martie, 2015 13:53 4 comentarii

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj către părinţi, îndemnându-i pe aceştia să îşi înscrie copiii la orele de religie din şcoli.
Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat importanta orei de religie în educaţia copiilor, participarea la aceste cursuri fiind un act de credinţă, transmite Basilica.ro.
„Iubiţi credincioşi, un mod deosebit de mărturisire a credinţei astăzi într-o lume din ce în ce mai secularizată este şi frecventarea orei de Religie la şcoală şi deci, înscrierea pentru a frecventa ora de Religie la şcoală acum după ce Curtea Constituţională a României, prin decizia sa din noiembrie 2014, a spus că pentru a frecventa ora de Religie cei care doresc să urmeze ora de Religie trebuie să se înscrie: copiii majori sau părinţii copiilor sau tutorele legal instituit. Ca atare, înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Există o creştere sau o formare duhovnicească a copiilor în credinţă în familie în primul rând. Există o formare duhovnicească a copilului sau o creştere a copiilor şi prin participarea la slujbe în Biserică prin viaţa liturgică, mai ales prin împărtăşirea lor, dar este nevoie şi de o formare duhovnicească şi intelectuală a copiilor la şcoală, împreună cu alţi copii şi în dialog cu alte cunoştinţe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învaţă copiii la şcoală. Ca atare, participarea la ora de Religie este deodată o creştere duhovnicească şi intelectuală în credinţă, întărirea comuniunii cu ceilalţi copii şi o mărturisire a legăturii care există între cunoaşterea duhovnicească şi cunoaşterea ştiinţifică. De aceea, ieri, 28 februarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală de aici din Bucureşti s-a întâlnit Consiliul Consultativ al Cultelor din România. Consiliul Consultativ al Cultelor cuprinde Bisericile creştine din ţara noastră, Cultul Mozaic şi Cultul Musulman şi împreună a adresat un apel şi anume, apelul numit Lumină pentru viaţă. Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor. Dăm citire acestui apel foarte dens în zece puncte, dar plin de încurajare pentru că este plin de semnificaţii profunde, duhovniceşti:
LUMINĂ PENTRU VIAŢĂ
Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor
(Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015)
1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.
2. Copiii şi tinerii au dreptul constituţional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.
3. Religia este lumină pentru înţelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii şi comuniunii între oameni.
4. Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.
5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare.
6. Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană.
7. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.
8. Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate.
9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane.
10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educaţii integrale, care uneşte viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în societate.
„În concluzie, putem spune că toţi copiii şi tinerii care participă la ora de Religie învaţă că universul, cerul şi pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om. Întreg universul este un limbaj al lui Dumnezeu de comunicare cu omul. Când omul descoperă legi în natură el doar le descoperă, dar nu le-a făcut el, ci Creatorul. De aceea, cercetarea universului înseamnă descoperirea gândirii lui Dumnezeu arătată în creaţia Sa, în lumea creată de El. Copiii care învaţă Religia la şcoală învaţă că iubirea lui Dumnezeu faţă de om se arată şi prin darurile pe care El le-a creat în natură. Noi ne hrănim cu fructele pământului pentru că şi pământul şi noi primim lumină de la soare. Respirăm aerul creat de Dumnezeu şi gustăm din apa pe care Dumnezeu a creat-o ca să fie spre sănătatea şi viaţa noastră pe pământ. Deci, tot ceea ce ne înconjoară, toată existenţa care ne înconjoară este dar de la Dumnezeu. De aceea, rugăciunea de recunoştinţă, de mulţumire este cea mai importantă activitate a omului”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
„De asemenea, copiii învaţă la ora de Religie că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu cel înţelept, liber şi iubitor. Mai învaţă că omul nu este un animal superior, ci este o persoană creată după chipul Persoanelor veşnice ale Sfintei Treimi şi fiecare om este chemat la iubire veşnică, la comuniune cu Dumnezeu. Deci, la ora de Religie copilul şi tânărul învaţă că nu mormântul este ultimul cuvânt asupra vieţii, ci Învierea şi viaţa veşnică în iubirea lui Dumnezeu. Copilul învaţă la ora de Religie că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată pentru că iubirea adevărată nu piere niciodată. Ea rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin !”, a conchis Patriarhul României.
http://activenews.ro/patriarhul-daniel-inscrierea-la-ora-de-religie-este-un-act-al-iubirii-fata-de-hristos_1888329.html

"7 CUVINTE" UN FILM DE URMARIT

https://www.youtube.com/watch?v=aBSgh9NA4jY

Amăgirile generaţiilor răsfăţate

Întâlnirea ÎPS Arhiepiscop Ioachim cu profesorii de Religie

2 Martie 2015

În sala de conferințe a Protopopiatului Bacău a avut loc joi, 26 februarie, întâlnirea ÎPS Arhiepiscop Ioachim cu profesorii de Religie din județul Bacău.

Imaginea 1 din 2

Profesorii de Religie din județul Bacău s-au întâlnit, joi, 26 februarie, în sala de conferințe a Protopopiatului Bacău pentru a discuta aspecte privind situația orei de Religie în instituțiile de învățământ. Întâlnirea a fost prefațată de o dezbatere la care au fost prezenți preotul Ionuț Căsăneanu, inspector de specialitatea Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, preotul Adam Lucian, coordonator al învățământului religios din școli din partea Decanatului Romano-Catolic Bacău, precum și preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. După ce au fost explicate ultimele noutăți cu privire la ora de Religie și după ce și-au expus punctele de vedere în legătură cu situația creată ca urmare a solicitării de înscriere a copiilor până la data de 6 martie, profesorii au dialogat cu ÎPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Ierarhul și-a exprimat dorința de a sprijini în continuare proiectele derulate de profesorii de Religie, amintind de suportul spiritual, material și financiar pe care Biserica l-a acordat celor implicați în buna desfășurare a acestei discipline școlare. Totodată, ÎPS Ioachim a reamintit faptul că Eparhia Romanului și Bacăului derulează de câțiva ani programe prin care atât elevilor defavorizați, cât și celor distinși de instituțiile de învățământ pentru rezultatele deosebite obținute, le-au fost oferite suport material și financiar. De asemenea, ierarhul a reafirmat importanța acestei discipline ca formă de educație culturală, morală și duhovnicească a tinerei generații.

Citește mai multe articole despre: IPS Arhiepiscop Ioachim, Ora de religie, protopopiatul bacau

Consiliul Consultativ al Cultelor din România reafirmă importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor

2 Martie 2015

Întrunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală în ziua de 28 februarie 2015 sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti (potrivit Statutului care prevede preşedinţia prin rotaţie), Consiliul Consultativ al Cultelor din România a luat act de motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privitoare la statutul orei de Religie publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015 şi a constatat următoarele:

Imaginea 1 din 2

Curtea Constituţională a menţinut statutul orei de Religie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învăţământ şi în oferta educaţională a şcolii.
Curtea Constituţională a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de Religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România a constatat că decizia Curţii Constituţionale a valorificat următoarele principii:

- statutul constituţional particular al învăţământului religios, organizat şi garantat în şcolile de stat, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult (art. 32 alin. 7 din Constituţia României);
- dreptul părinţilor şi tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29 alin. 6 din Constituţia României),
- importanţa libertăţii de religie şi conştiinţă, care implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în toate problemele care privesc religia şi conştiinţa (pct. 19 al motivării deciziei Curţii Constituţionale nr. 669/2014, în interpretarea art. 29 alin 1 din Constituţie).

1. Pornind de la convingerea comună că ora de Religie promovează valorile spirituale perene şi comportamentul uman paşnic şi responsabil în familie şi societate, Consiliul Consultativ al Cultelor din România a adoptat apelul comun intitulat LUMINĂ PENTRU VIAŢĂ. Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor (Anexă).

2. Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită Parlamentului României ca, în adoptarea prevederilor legale care urmează să pună în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2014 şi să completeze art. 18 alin. 2 teza I din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, să aibă în vedere şi următoarea propunere:

Art. 18 alin. 2 teza I: Înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor; schimbarea acestei opţiuni sau retragerea se face tot prin cerere scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.

Motivare

Prin această formulare, va fi respectată decizia Curţii Constituţionale a României şi facilitată înscrierea pentru participarea elevilor la ora de Religie, întrucât:

- participarea elevului la ora de Religie se face în urma exprimării dorinţei persoanei îndreptăţite legal, conform libertăţii de conştiinţă;
- se ţine cont de caracterul de disciplină aflată în trunchiul comun al orei de Religie;
- pentru părinţi, se evită obstacolele birocratice şi umilitoare, precum reînscrierea anuală sau pe cicluri de învăţământ;
- în plan administrativ, şcolile nu mai trebuie să gestioneze, anual sau pe cicluri de învăţământ, aproape două milioane de cereri de înscriere.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizaţie de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică şi non-profit formată din:

- Biserica Ortodoxă Română
- Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara,
- Biserica Romano-Catolică,
- Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică,
- Arhiepiscopia Bisericii Armene
- Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România,
- Biserica Reformată din România,
- Biserica Evanghelică C.A. din România,
- Biserica Evanghelică Lutherană din România,
- Biserica Unitariană din Transilvania,
- Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România,
- Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul mozaic,
- Cultul Musulman din România.

Potrivit prevederilor Statutului Consiliului Consultativ al Cultelor din România, începând cu 1 martie 2015, preşedinţia Consiliului va fi preluată pentru o perioadă de un an de către Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică).

Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România

***
ANEXĂ

LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ
Importanța orei de Religie pentru educația copiilor și tinerilor

(Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015)

1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

2. Copiii și tinerii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.

3. Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieții, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii și comuniunii între oameni.

4. Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esențial şi liant existențial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.

6. Predarea Religiei în Şcoală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfințenie și conviețuire umană.

7. Educaţia religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.

8. Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiințe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnității acesteia în familie şi în societate.

9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane.

10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educații integrale, care uneşte viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în societate.
- See more at: http://basilica.ro/consiliul-consultativ-al-cultelor-din-romania-reafirm...

Citește mai multe articole despre: consiliul consultativ al cultelor, Ora de religie, lumina pentru viata

http://www.epr.ro/consiliul-consultativ-al-cultelor-din-romania-reafirma-importanta-orei-de-religie-pentru-educatia

Astăzi constatăm o disonanţă socială între ceea ce ne oferă mass-media şi, mai nou, sistemul educaţional cu accente voit seculare, pe de o parte, şi sistemul valoric individual sau comunitar, pe de altă parte. Ele intră în contradicţie unul cu celălalt. Singura ta identitate devine cea dată de context când te raportezi la valorile seculare, imediate, şi nu le mai ai în vedere pe cele eterne, fundamentale. Despre educaţia seculară şi cea care include componenta religioasă, care reprezintă în construirea personalităţii un pilon important de stabilitate, ne-a vorbit profesorul de psihologie Florin Micu.

Domnule profesor, care sunt efectele unor exigenţe educaţionale exagerate?

Dezorientarea, în primul rând. Când eşti dezorientat profesional, eşti dezorientat şi familial. Eşti dezorientat şi existenţial. Ca să nu mai vorbim sufleteşte. Ai nevoie de o asistenţă şi nu ştii de unde să o iei, de un tip de consiliere, de intervenţie, de terapie. În acelaşi timp, societăţile la care noi ne raportăm ca modele de bună practică au înţeles că nu este suficient doar ca absolventul să fie bine pregătit, ci să aibă o satisfacţie interioară a ceea ce face, o motivaţie. Vreau să punctez un lucru. Mi se pare important. În clasa I sau chiar clasa 0, şcoala ar trebui să dezvolte un tip de educaţie bazat pe principii şi activităţi ludice, să fie o joacă, să-i facă plăcere să vină la şcoală. Astăzi copilul este demotivat, sarcinile educaţionale sunt mult prea complexe dacă ne raportăm la vârsta biologică. Pentru că sunt atât de multe exigenţe educaţionale încât el se gândeşte şi se întreabă foarte serios dacă este capabil să le facă faţă. Şi atunci îşi interiorizează un model, un complex de inferioritate de fapt, care poate fi extrem de nociv pe termen mediu şi lung. „Sunt incapabil să iau o notă mare, nu pot să performez.“ Unde este de fapt greşeala? Ea este fundamentală la nivelul de proiectare curriculară, la volumul de informaţii şi nivelul de abstractizare care sunt calculate greşit. Ştiţi curba lui Gauss? 3% din totalul copiilor sunt geniali, 15% sunt peste medie, 64% sunt de nivel mediu, 15% sunt sub medie şi sub 3%, din nefericire au diferite tipuri de dizabilităţi. Proiectarea curriculară pe care o are şcoala românească de astăzi se adresează primilor 3%, adică geniilor şi poate celor 15% care sunt peste medie. Prin individualizarea instruirii, dar mai ales a educaţiei, sistemul educaţional ar trebui să înlocuiască curba lui Gauss cu un U răsturnat, în sensul ca un număr cât mai mare din cei de nivel mediu să obţină performanţe notabile în activitatea educaţională şi implicit profesională. Din această perspectivă, tot sistemul educaţional trebuie regândit.

Dar cine sunt cei 64-70%, sunt cei care alcătuiesc clasa de mijloc? Lor trebuie să ne adresăm pentru că ei constituie majoritatea. De aceea trebuie să realizăm o educaţie diferenţiată. Genialii sau absolvenţii cu rezultate foarte bune vor pleca din ţară, în ciuda tuturor dorinţelor noastre de a rămâne într-o societate care are nevoie de ei. Chiar şi din cei 17% vor pleca mulţi. Rămânem cu ceilalţi, cu 80%, din care 65-70% sunt de nivel mediu. Dar aceştia sunt demotivaţi şi au diferite tipuri de complexe psihologice, dintre care cel de inferioritate este cel mai nociv. O altă dată statistică ne spune că ľ din absolvenţii unei şcoli superioare nu lucrează în domeniul pentru care au fost pregătiţi. Ştiţi că doar 1-2% dintre cei care vin din mediul rural sunt absolvenţii unei facultăţi de stat, deşi împărţirea demografică pe urban/rural este egală 50%-50%? Restul de 49%, ce se întâmplă cu ei? Sunt foarte buni copii în mediul rural care se pierd. Şi asta din cauza lipsei sistemului educaţional actual de a-i sprijini. Trebuie activat apoi sistemul de burse de pregătire, nu mă refer la bursele sociale. Acelea sunt pentru supravieţuire, or, eu nu am nevoie de supravieţuitori, ci de oameni pe picioarele lor, autonomi şi creativi, personalităţi puternice, care să susţină societatea, cu o anumită integritate şi armonie a personalităţii lor.

Peste toate lucrurile astea vine această lovitură, încercarea de eliminare a religiei din învăţământul de stat, echivalentă cu o a doua secularizare. Ea practic îl privează pe tânăr de legătura cea mai directă a copilului cu divinitatea.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

- See more at: http://basilica.ro/ortodoxia-poseda-valorile-de-care-societatea-are-nevoie-103915.html#sthash.BVAi4YSz.dpuf

ORA DE RELIGIE. “Educaţie fără religie în şcoală înseamnă o AMPUTARE pentru copiii acestui neam”

Ziarul Lumina:

Augustin Paunoiu: Ora de religie, încotro?

Sunt unii, scria Simion Mehedinţi în prefaţa cărţii „Poţi fi om deplin fără să fii creştin?“ apărută în 1923, care au cerut eliminarea educaţiei religioase din şcoală, fără să ia în seamă că rolul precumpănitor al marilor popoare în istoria modernă s-a sprijinit mai ales pe temeiul religios al vieţii lor.Din conştiinţa creştinilor anglo-saxoni a izvorât marea revoluţie engleză care a dăruit Europei cel dintâi model de stat constituţional. Sub Cromwell s-a hotărât cine va avea întâietate între popoare: care neam va întemeia cel mai mare imperiu colonial şi care limbă europeană va ajunge mai răspândită pe faţa pământului. Mai târziu, adaugă profesorul Mehedinţi, când şi-au făcut şi francezii socoteala istorică a vieţii lor, în marea revoluţie de la 1789, punctul de plecare n-a mai fost religia, ci filosofia, Contractul social, Drepturile omului şi alte idei de un interes prea relativ (care au sporit scepticismul şi au zguduit mereu statul, secând puterea de viaţă a marelui popor francez).
În sfârşit, în vremurile noastre, îşi continuă ilustrul pedagog pledoaria sa, revoluţia rusească, lipsită nu numai de religie, ci şi de filozofie, a dus o vastă împărăţie la fărâmare, anarhie şi nihilism, cum duc toate mişcările pornite dintr-o concepţie pur materialistă a vieţii. Întorcându-se către români, Simion Mehedinţi se întreabă retoric: mai păstrează acest popor simţul pentru cele eterne? Sau în loc de a-şi mai face socoteli cu veşnicia şi a-şi măsura preţul vieţii în raport cu înalta concepţie a datoriei ,va luneca şi el în scepticism şi vulgaritate?
Creştinismul a ridicat mereu pe om peste nivelul totdeauna şovăitor al judecăţilor legate de relativitatea intereselor trecătoare, fiindcă el nu este o confesiune oarecare, ci e formula etică cea mai deplină în toată dezvoltarea omenirii de până astăzi şi cea mai sigură temelie pentru progresul individual şi naţional.

„Încredinţat că timpul de faţă are o însemnătate unică în toată desfăşurarea vieţii poporului român, ştiind că toată semănătura de la Decebal şi Traian până în zilele noastre trebuie să dea roade acum sau niciodată şi că viaţa modernă fără populaţie deasă este cu neputinţă, iar sporul demografic şi economic este imposibil dacă sufletul nu este sănătos, adică omul nu are ochii spre idealul care licăreşte în zarea eternităţii, mi-am dat seama că poporul român trebuie îndrumat mai mult ca orişicând spre o educaţie religioasă. Aceasta este numaidecât necesar pentru igiena lui morală şi e o condiţie indispensabilă pentru progresul statului“.
Acestea erau ideile care animau mintea şi inima marelui pedagog român.
Există şi azi intelectuali care gândesc asemenea lui Simion Mehedinţi, dar care nu sunt ascultaţi sau, poate, nu sunt aşa de curajoşi în a spune ce cred. Educaţie fără religie în şcoală înseamnă o amputare pentru beneficiarii ei, copiii acestui neam.
Familia, şcoala sunt cele care investesc în ei. Să fie exclusă Biserica? Pe ce considerente? Ce feedback vom avea de la nişte copii pentru care Hristos şi învăţătura Lui nu înseamnă nimic, fiindcă nici nu au auzit de ele? Vrem să creştem amorali şi indiferenţi sau oameni morali, pentru care valorile creştine sunt adevărate repere? Ceea ce comunismul a ajuns să impună cu sila, distrugând vieţi şi vrând parcă să închidă cerul pentru generaţiile „omului nou“, se face acum, sub ochii noştri, cu un duh care, în esenţă, vrea acelaşi lucru.
Nu cred că e necesar să ne întoarcem la perioada când Biserica era interzisă, iar învăţământul religios de stat era sugrumat de comunişti. Au fost de ajuns 50 de ani. O vedem bine. Nici acum nu ne-am revenit încă.

„O personalitate fără repere este sortită eşecului“

Şcoala de astăzi face multă instrucţie, peste 90%, şi foarte puţină educaţie. Dintre disciplinele care fac educaţie, religia este principala, apoi dirigenţia, deşi, să o recunoaştem, în locul ei de multe ori se fac discipline din curriculum de bază, şi cam atât. Despre necesitatea unei educaţii religioase în şcoală, despre scopul educaţiei şi lipsurile şcolii româneşti am vorbit cu profesorul de psihologie Florin Micu.
[…] Care ar fi deci finalitatea educaţiei?
În chiar Legea educaţiei din România scrie aşa: „Şcoala trebuie să formeze o personalitate autonomă şi creativă“. Or, dacă ne uităm la absolvenţi, numai personalităţi autonome şi creative nu sunt. Autonomia se referă aici la capacitatea de a alege şi de a fi pe propriile picioare, de a avea un echilibru sufletesc, o armonie între toate dimensiunile personalităţii. E foarte important acest concept de dimensiune a personalităţii. Americanii prin anii 2000 şi-au pus problema unei individualizări a instruirii şi a educaţiei în contextul noilor provocări tehnologice, culturale şi sociale. Aşa a luat naştere teoria inteligenţelor multiple a lui Howard Gardner. El şi-a dat seama că în procesul educaţiei e nevoie de diferenţiere, de capacitatea de individualizare şi diferenţiere a educaţiei. Ce vrea să spună Gardner? Că în şcoală trebuie să ne adaptăm la nivelul personalităţii fiecăruia, nu el, copilul, să se adapteze la un anumit conţinut, la un volum de informaţii.
Cum stă România la capitolul educaţie?
Noi, românii, stăm extrem de deficitar cu două elemente: cu formarea personalităţii din perspectiva educaţiei, a formării personalităţii ca întreg, format din educaţia morală, sufletească, educaţie bazată pe un pattern cultural şi normativ specific societăţii în ansamblul ei dat şi a individului purtător de valori. În România, şcoala nu-l învaţă pe elev să respecte regulile, normele. Pe de altă parte, nu vi se pare ciudat că ştim foarte multe din ce anume suntem făcuţi, biologia, genetica ne dau foarte multe informaţii, dar ştim foarte puţin cine suntem? Avem probleme cu formarea identităţii ca personalităţi atât în şcoală, cât şi în familie.
Or, e interesant că doar educaţia religioasă creează acea formă de împlinire spirituală. Şcoala poate şi trebuie să devină un model al unei naşteri spirituale. E adevărat, e nevoie de multă implicare. Mă gândesc, de la cercetarea ştiinţifică pentru domeniul educaţiei până la instituţii care să susţină proiecte bazate pe o naştere spirituală a personalităţii. Vedem cum omul modern este gol pe dinăuntru. El a rupt legătura cu tradiţia. Îmi place să spun, deşi este un adevăr la care n-aş fi vrut să ajungem, că identitatea unei generaţii se termină odată cu acea generaţie. De ce? Pentru că a rupt legătura cu tradiţia. Nu mai există continuitate, o permanentizare valorică. Sistemele de valori atât individuale, cât şi sociale sau comunitare sunt într-o bulversare totală.
Ne-am înecat într-o „reformă“ fără sfârşit…
Da, suntem într-o reconfigurare permanentă. Deşi vorbim de un model al creaţiei divine, observ astăzi că legea care domină este cea a hazardului. Ştiţi ce înseamnă asta, cuvântul hazard, la origine? Înseamnă joc de zaruri. Adică suntem la latitudinea unui destin, a unei relativităţi maxime. O personalitate formată fără repere, morale, religioase, sociale, este sortită eşecului, neadaptării, bulversării pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt, nu. Pe termen scurt, energia psihică, anturajul, modul de abordare a problemelor imediate acoperă această carenţă. Uitaţi-vă cât de repede şi uşor se consumă informaţia în mass-media unde senzaţionalul face furori. Dar ea nu are consistenţă, nu e de durată. Asta înseamnă că modelul respectiv este nociv.
Se va accentua în şcoală înţelegerea valorilor spirituale?
Nu, din păcate. Pentru că nu va mai avea cine. Spuneam mai devreme că odată cu eliminarea educaţiei religioase sau în lipsa educaţiei spirituale, cea în care lucrează Duhul Sfânt, Dumnezeu, sfinţii şi comunitatea întreagă, apar şi secolul XX este un exemplu mai mult decât grăitor, ideologiile.
Practic, ceea ce se întâmplă acum se petrecea înaintea celor două războaie mondiale. Ele au avut la bază dezvoltarea, proiectarea unor ideologii. Acolo unde nu există valoare spirituală autentică, se naşte o ideologie. Astăzi putem vorbi despre un sectarism ideologic, de un mozaic ideologic. Foarte multe forme de ideologizare avem. Includ aici partea de marketing, de piaţă. Mă gândesc la consumismul imediat sau cel simbolic.
Spuneam că educaţia spirituală formează personalitatea, iar fiecare tânăr, practic, este un purtător al valorilor spirituale pentru toată viaţa. Dacă nu le formezi de la o vârstă fragedă, s-ar putea mai târziu, şi nu vreau să intru aici în formele de explicare psihologică, să fie prea târziu. Adică să nu mai ai capacitatea să asimilezi anumite informaţii într-o relevanţă adecvată. Le poţi lua doar ca pe nişte informaţii, dar nu mai absorbi ca un burete, nu-ţi mai creezi nevoia de spiritualitate. E doar informaţie. E un lucru foarte sensibil aici. Dacă nu suntem capabili să-l înţelegem, rămânem prizonierii unor ideologii, unor mesaje pervertite, care aparent sunt foarte ispititoare, dar în străfundurile lor sunt nocive.
Ce rol are tradiţia în educaţie?
Cred că tradiţia şi inovaţia sau creativitatea sunt laturi ale uneia şi aceleiaşi personalităţi. Nu poţi să mergi numai pe tradiţie, nici numai pe inovaţie, pe tehnologizare. Pentru că aceasta este un tip de educaţie bazat pe mijloc, nu pe scop. Şi şcoala în întregul ei proiectează un curriculum bazat mai mult pe cunoaşterea ştiinţifică decât pe cunoaşterea personalităţii.
Or, ce ne spunea Socrate? Cunoaşte-te pe tine însuţi! Foarte puţini sunt cei care fac această educaţie, deşi nevoia există. Elevii nu au către cine să se îndrepte. Mai sunt psihologi în şcoală, preoţi dispuşi să comunice. Există, dar nu acoperă nevoia. Sunt mulţi care au această nevoie, dar nu ştiu să şi-o exprime, să şi-o satisfacă. Ceea ce nu este un lucru normal.
Cum credeţi că poate sprijini intelectualitatea românească misiunea Bisericii în societate?
Da. Aceasta este o problemă interesantă pe care Biserica ca instituţie ar trebui să o ia în considerare. Am predat filozofie câţiva ani şi una din temele dragi mie este cea referitoare la Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. Cunoscându-l şi pe arhimandritul Paulin Lecca, dar citind şi cartea părintelui Andrei Scrima despre Rugul Aprins, am dezbătut această temă împreună cu elevii de clasa a XII-a. Problema a fost pusă nu de mine, ci de elevi. De ce nu există o colaborare mai strânsă între intelectuali şi Biserică? În mod natural omul este legat de Dumnezeu, or, prin cunoaştere realizată prin şcoală, elevul va deveni partenerul unui model existenţial absolut. Este o „investiţie“ în ceea ce am numit naşterea spirituală prin instituţia educaţională.
Elevii şi-au dat seama că mari personalităţi ale culturii române, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, constituiau un grup cu un tip de cunoaştere spirituală, dar şi ştiinţifică. Este nevoie de o relaţie şi o comunicare mai strânsă între intelectuali şi Biserică.
Care ar fi minusul cel mai mare al şcolii româneşti?
Şcoala are un mare handicap. Handicap ca limită, ca lipsă. Nu se apleacă către cunoaşterea personalităţii elevului. Profesorii nu-şi cunosc elevii, nu se aplică asupra nevoilor lor, calităţilor, defectelor sau a situaţiilor prin care trec. Îi cerem elevului informaţia înapoi, dar nu-l întrebăm niciodată cine este cu adevărat, deşi el ar vrea să răspundă cine este. Există în psihologie o metodă care se cheamă CSE (Cine sunt eu?). La studenţi, ani întregi le dau la începutul întâlnirii noastre acest test. Pe o foaie A4 răspunzi la întrebarea „cine sunt eu?“, cel în cauză. Ştiţi ce greu e să dea un răspuns? Pentru că studentul trebuie să facă o descriere, să verbalizeze, să conştientizeze cu adevărat cine este. Există într-adevăr şi o metodologie de evaluare, adică poţi face un profil psihologic în funcţie de tipul de răspuns. Poate fi vorba de eu material, eu spiritual, eu profesional, eu identitar ş.a.m.d.
E nevoie foarte mare de cunoaştere de sine, dar ea trebuie să fie sprijinită. Tinerii nu ştiu la ce porţi să bată. Unii bat la porţile cele bune. Dar sunt mulţi care bat la alte porţi şi care din nişte copii foarte buni o pot lua pe căi greşite. Şi e păcat. E vorba de consum de alcool, de droguri. De unde toate astea? Pentru că nivelul de stres este aşa de mare, vorbeam de 10 ore pe zi, încât e nevoie de refulare, de o descărcare, de o relaxare-odihnă. Or, tinerii, ca să compenseze, merg într-o discotecă, unde muzica e atât de tare, decibelii sunt atât de înalţi, încât pe ei nu-i interesează. Intră în hipnoză colectivă. Vor să evadeze într-o altă lume şi nu conştientizează cât de mult rău le fac distracţiile nepotrivite. La cabinetul de psihologie veneau tineri care-mi spuneau că lunea şi marţea sunt foarte obosiţi după o sâmbătă şi o duminică când se duceau la discotecă sau în club. De ce? Nivelul de atenţie, nivelul de memorie, cel de procesare al informaţiei erau vizate în mod critic. Chiar dacă devenise o obişnuinţă pentru ei şi nu se resimţea imediat, pe termen lung, amprenta negativă îşi va vădi prezenţa.

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/12/07/ora-de-religie-educatie-fara-religie-in-scoala-inseamna-o-amputare-pentru-copiii-acestui-neam/

Raspunsul Editurii Sf. Mina la Raportul Pro Europa (partea I)

Mesajul Editurii Sf Mina, partea intai:

    “Pace şi linişte sufletească vă urăm la începutul postului creştinilor ortodocşi

      Către membrii devotaţi ai Ligii Pro Europa, „interesaţi”, în mod special, de „interesul superior al copilului”. Către toţi cei din mass-media care au
preluat în mod exclusiv doar informaţia din Raportul Pro Europa.
      Către toate vip-urile din mass-media, care, în mod cu totul neprofesionist, au preluat, fără să verifice, acuzaţiile membrilor Ligii Pro Europa, au
trunchiat, au exagerat şi deformat informaţiile, crezând că rezolvă „interesul superior al copilului”…

     În urma analizării textului incriminator al Ligii Pro Europa faţă de calitatea manualelor de religie, autorii din Iaşi, vă roagă să răspundeţi la următoarele probleme,
pentru a putea să ne situăm pe o discuţie profesionistă, aplicată precis la problemele vizate de domniile voastre, şi nu speculaţii, în termeni „aleşi” special, frumos înşiraţi, ce pot suna, la
prima vedere (nu şi la a doua) destul de bine şi convingător pentru vei neavizaţi…

    Deci : Sa ne lămurim ce înseamnă un învăţământ religios confesional şi unul neconfesional, cum îl doriţi Dumneavoastră. Convingerea noastră este că învăţământ religios nu
poate fi decât confesional, altfel nu este învăţământ religios, ci, poate cultură civică, etică…morală atee sau nu… Dar, şi aceste discipline se originează, prin regulile pe care le
promovează, în normele moralei creştine, chiar dacă nu recunosc acest aspect, sau nu-l subliniază!
     Trebuie să explicăm celor interesaţi că a promova un învăţământ religios, confesional, înseamnă a asigura dreptul elevilor de a-şi cunoaşte, în primul rând, propria
credinţă, sau credinţa poporului în care s-au născut, chiar dacă nu sunt practicanţi ai acelui cult. Doar cunoscând aceste aspecte, elevul va putea să îşi explice, în timp, multe aspecte ale
vieţii particulare din familie, din viaţa omului, aspecte ale vieţii sociale, comportamente de grup, probleme culturale, opere de artă de inspiraţie religioasă, tradiţii şi sărbători, practici
religioase, atitudini şi convingeri, manifestări religioase singulare sau colective, etc. Toate acestea, pentru că viaţa şi coeziunea dintre oameni, popoare, dar şi intoleranţa, disputa din sânul
comunităţilor, au la bază, de cele mai multe ori, aspecte pe fond religios.

    Celor care nu ştiu, din punct de vedere logic şi didactic, pentru a învăţa să compari două aspecte, fenomene, deci şi religii, trebuie să le cunoşti pe fiecare separat. Prin
urmare, numai cunoscând învăţăturile de credinţă ale Bisericii în care te-ai născut, poţi apoi să te raportezi la credinţele celorlalţi. Şi asta în cazul în care vrei să cunoşti şi
principiile/dogmele credinţei celuilalt, la care şi el ţine şi le promovează în viaţa cotidiană, mărturisindu-şi astfel propria credinţă.

     Oare interzicerea predării religiei nu este un act mai mult decât nedemocratic şi discriminatoriu, dacă îl lipsim pe elev de informaţia la care ar trebui să aibă acces,
fără obligaţia de a şi deveni adept al învăţăturilor? Celelalte discipline (matematica, fizica, chimia, biologia, istoria, geografia, etc.) nu pot să fie la fel de neplăcute pentru elevi? Ce
aspect le conferă intangibilitatea şi obligativitatea de a fi studiate? Cu ce sunt mai formative şi mai importante în formarea personalităţii elevului şi a dezvoltării competenţelor sale de
integrare socială? Aşa cum matematica nu îşi propune ca toţi elevii care o studiază să devină matematicieni, limba româna nu ar putea să îşi propună să facă din toţi elevii scriitori, nici
religia nu poate să-şi fixeze ca obiectiv ca toţi elevii să devină călugări şi nici măcar practicanţi ai credinţei care se transmite, se propune şi nu se impune! Este greu de înţeles de către cei
care nu vor decât să găsească cu orice preţ, în predarea religiei, numai negativul.

     Celor care sugerează/propun ca alternativă la învăţământul religios confesional, studierea Istoriei comparate a religiilor, le repetăm argumentul de mai sus: pentru a se
ajunge la acest nivel de studiu, elevul, omul, trebuie să îşi cunoască propria religie şi apoi religia celuilalt. Numai după ce cunoşti aspectele fundamentale ale credinţelor religioase, poţi să
faci asocieri, să compari, să formulezi orice altă apreciere. Numai în cunoştinţă de cauză se pot stabili asemănări, deosebiri şi implicit să se formeze disponibilitatea de a respecta credinţa,
preocupările religioase, tradiţiile religioase, convingerile semenului, să se formeze ceea ce numim atitudine tolerantă, ecumenică, de acceptare a diferenţelor, ca unitate în diversitate.

     Prin urmare, nu poate exista învăţământ religios decât confesional! Dacă sunt şi alte discipline care pot forma caractere morale fără Hristos ca model Suprem, asta e
treaba altora care susţin acest lucru, aşteptăm demonstraţii şi, oricum, nu face subiectul discuţiilor de aici. Poate reprezentanţii Ligii ne prezintă metode alternative de educaţie morală, dar
nu numai la modul declarativ. Ar fi interesant să aflăm cum poate arăta textul unei lecţii de educaţie religioasă şi aplicaţiile acestuia, fără modelul Hristos, fără prezentarea binelui şi a
răului din viaţa cotidiană, fără aducerea şi accesibilizarea, la viaţa copilului, a tânărului, a învăţăturilor biblice, fără a ne raporta, măcar şi un moment din lecţie, la învăţătura Bisericii,
la ceea ce au făcut sau cum au crezut, gândit, acţionat înaintaşii noştri.

     Repetăm: Dacă se poate, atunci acea disciplină este altceva, dar nu religie… Şi observăm că raportorii doresc acest „altceva” încă vag, imprecis…
     Aşteptăm, cu interes, ca Liga să editeze rapid şi la obiect un astfel de manual, dar să treacă prin toate cerinţele la care au fost supuse manualele noastre, adică:
– respectarea cu stricteţe a unei programe şcolare, aprobată de forurile competente;
– respectarea strictă a tuturor paşilor impuşi de regulamentul de licitaţie şi concurs prin care s-a trecut, până la aprobarea şi primirea bunului de tipar;
– să facă dovada unui punctaj apropiat de maxim, ca al nostru, în care, dacă nu cred, să găsească argumente pentru a anula competenţa tuturor celor care au corectat, punctat şi permis apariţia
acestor manuale atât de „periculoase” .

    Invităm, pe toţi reprezentanţii mass-media care au preluat, fără să verifice, criticile aduse manualelor noastre de reprezentanţii Ligii, să deschidem cărţile la paginile şi
problemele incriminate. Înainte de aceasta, să vedem însă ce au avut în vedere autorii atunci când au elaborat Manualul de Religie Creştin-Ortodoxă, clasa I.
    Fiecare lecţie, exceptând lecţiile de evaluare, au în componenţă două pagini, în oglindă. Prima pagină, care are un conţinut strict informativ, încearcă să familiarizeze
copilul (mai ales prin imagini, deoarece copiii nu ştiu să citească) cu noile noţiuni. A doua pagină încearcă să surprindă aspecte din viaţa de zi cu zi a elevului prin care să se ilustreze ceea
ce tocmai s-a învăţat, iar la finalul lecţiei este un cuvânt de învăţătură care încearcă să esenţializeze mesajul lecţiei.

    Să analizăm acum fragmentele, intenţionat trunchiate, „analizate” de Liga Pro Europa. Manualul de Religie.
Cultul ortodox. Clasa I, Editura Sf. Mina Iaşi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004, la paginile 50-51, sub titlul Faptele rele -
încălcarea voii lui Dumnezeu, prezintă pentru copii imagini cu fapte considerate de autoare ca „fapte rele”: „să nu-ţi faci cruce trecând în faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi
duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă” – faptă a cărei urmare este pedeapsa divină – „te calcă maşina” (!). (Liga Pro Europa)

     Nicăieri în manual nu sunt folosite cuvintele: pedeapsă divină asupra copiilor
(singurele lecţii în care apare sintagma pedeapsă divină sunt Noe şi potopul şi Cain şi Abel, unde se relatează textul scripturistic). Fiind o oră de religie creştin-ortodoxă, profesorul este
obligat să-l înveţe pe copil normele pe care trebuie să le respecte un creştin-ortodox. Astfel, este o lipsă de respect faţă de Dumnezeu să nu-ţi faci semnul Sfintei Cruci când treci pe lângă
Casa Sa sau să dormi duminica, în timpul Sfintei Liturghii, când membrii unei comunităţi creştin-ortodoxe se află la slujbă. Este un fapt rău să furi, să joci fotbal în clasă sau să te baţi cu
colegii. De asemenea, natura trebuie ocrotită, neavând voie să o distrugem, rupând copacii.

     După ce profesorul citeşte textul lecţiei: îl discută cu elevii şi încearcă să-i conştientizeze că există o consecinţă firească după fiecare faptă rea făcută. De
asemenea, discută şi despre responsabilitatea fiecărui elev atunci când face o faptă rea. De aceea, pe pagina a doua sunt două aplicaţii care încearcă să surprindă fapte rele pe care le fac
copiii la vârsta de 6-8 ani.
    Se ştie că la vârste mici, copiii au tendinţa să nu spună adevărul atunci când greşesc şi de foarte multe ori copiii nu-i ascultă pe părinţi.

OARE NU TOŢI PĂRINŢII ÎŞI ÎNVAŢĂ COPIII SĂ NU MINTĂ ŞI SĂ NU SE JOACE PE STRADĂ, CĂCI POT FI ACCIDENTAŢI?
DE UNDE ABERAŢIA, PRELUATĂ DE TOATĂ MASS-MEDIA, CĂ DACĂ NU ÎŢI FACI SEMNUL SFINTEI CRUCI, TE CALCĂ MAŞINA???

      În acelaşi manual de Religie.Cultul ortodox.Clasa I, de la Editura Sf. Mina, Iaşi, li se spune copiilor explicit că dacă fac vreun
lucru greşit vor fi pedepsiţi: „Neascultarea se pedepseşte!”. Iar pedepsele sînt violente. Manualul conţine imagini cu copii pedepsiţi violent, pentru fapte însă benigne. La pagina 23, vedem
într-o poză o fetiţă jucîndu-se, iar apoi în imaginea imediat următoare este prezentată consecinţa nefastă a acestui lucru, fetiţa este la pat, sub observaţia medicului. Morala indusă copiilor
este una întemeiată pe frica de pedeapsă violentă. (Liga Pro Europa)

    Evident, acuzaţia nu-şi are rost, căci fotografia a fost luată trunchiat. În lecţie ni se vorbeşte despre un fapt biblic şi anume despre momentul când Adam şi Eva nu L-au
ascultat pe Dumnezeu. Consecinţa neascultării lor a fost alungarea din Rai… S-a luat iar un exemplu din viaţa cotidiană a elevilor pentru a ilustra ce înseamnă neascultarea şi urmarea acesteia.
Dacă nu îţi asculţi părinţii şi te joci în locuri periculoase, poţi să te accidentezi. În cea de-a doua aplicaţie, copiii sunt învăţaţi să reziste ispitei (aşa cum nu au făcut-o Adam şi Eva) de
a-şi însuşi ceea ce nu le aparţine.

    La pagina 49 a aceluiaşi manual, o altă imagine violentă prezentată de o poezie îndoielnică semnată de M. Popescu: „Alina, a mea colegă, /
E-n spital de-o săptămână, / Jucându-se fără grijă, / Ea, căzând, şi-a rupt o mână. (…)”. Obsesia autoarelor acestui manual pare a fi o constantă asociere dintre joacă şi consecinţe nefaste ale
acesteia. (Liga Pro Europa)
ACUZAŢII MINCINOASE!!
Poezia din care a fost luată strofa se numeşte Prietenie şi are în prim plan iubirea faţă de aproapele. ”

Aceasta este doar prima parte a unui mesaj transmis la rugamintea Editurii Sfantul Mina.
P.S. Vom avea si noi un cuvant de spus, insa trebuie parcurs materialul…
KSLCatalin

http://arhiva.lonews.ro/uncategorized/raspunsul-editurii-sf-mina-la-raportul-pro-europa-partea-i.html

Apărarea orei de religie – o necesitate

Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului

Este începutul Postului Mare şi avem încredinţarea că această perioadă va aduce multă limpezime gândurilor noastre. Avem nevoie de rugăciune, de penitenţă, dar, înainte de toate suntem datori să nu îngropăm talantul, lenevindu-ne, ci să lucrăm la înmulţirea lui.

Predarea religiei nu este un capriciu, nu este un moft, nici vreo reminiscenţă a trecutului, ci o necesitate. Înainte de a decide de ce parte să ne poziţionăm, s-ar cuveni să ne gândim profund la ceea ce dorim pentru copiii noştri. Eliminarea religiei din şcoli, în ţările unde acest lucru s-a petrecut, a avut, oare, efecte benefice, sau, dimpotrivă a creat un gol imens, lipsindu-i pe copii chiar şi de cele mai elementare elemente de moralitate? Priviţi programele de ştiri şi vă veţi da singuri răspunsul.

Preacucernici părinți, distinși profesori, iubiți părinți și elevi,

Cuvântul nostru vine să atragă atenția asupra unei dintre cele mai grele și mai greu de gestionat probleme cu care se confruntă Ortodoxia românească. Dacă în trecut provocările la adresa Bisericii veneau pe fondul unei prigoane generalizate împotriva oricărui oponent al regimului la putere, astăzi situația este mult mai complexă și mult mai dificil de înțeles. Nimeni nu se îndoiește de faptul că libertatea de exprimare a propriilor convingeri (indiferent de natura lor) este un drept fundamental al fiecărui om. Ceea ce se ia în calcul este faptul că libertatea de exprimare nu duce sau nu ar trebui să ducă la un vacarm anarhic în care fiecare își spune răspicat părerea însă nimeni nu este dispus să-l ia în seamă.

De la libertatea de exprimare s-a pornit și în campania furibundă împotriva orei de religie. Nu știu ce motive personale să-l fi determinat pe profesorul Emil Moise să adopte o astfel de atitudine, însă consecvența cu care își susține opinia trebuie să ne dea de gândit. Contextul socio-cultural european indică în mod evident faptul că majoritatea oamenilor au tendința de a înțelege doar superficial elementul religios, nedorind să pătrundă în profunzimile acestuia. Este interesant însă faptul că această tendință nu vine din interiorul ființei noastre, ci este determinată, mai degrabă, de modele culturale și de un anumit fel de a înțelege dinamica societății contemporane. Nicio altă societate nu a fost mai refractară la absolut orice, precum cea de astăzi. Nimic nu mai este acceptat, nimic nu mai este respectat, nimic nu mai este crezut.

Paradoxal, o abordare atât de critică a realității a produs o reacție adversă cât se poate de vizibilă astăzi în societate. Se vorbește despre numărul tot mai mare al cetățenilor europeni ce aleg să se convertească la Islam, dar se cuvine, la fel de bine, să vorbim și despre numărul tot mai mare de occidentali ce aleg să se boteze în credința ortodoxă. De ce? Pentru că sufletul omului, credinţa sădită în inima lui nu pot fi neutre, ci mărturisitoare, arzătoare. În faţa Adevărului – Persoană nu poţi da înapoi, nu poţi să nu-l recunoşti. Într-adevăr, asumarea credinţei nu este uşoară, mai ales pentru omul contemporan, predispus mai degrabă spre superficialitate, decât spre profunzimile trăirii religioase. Atunci când se trece însă de bariera superficialului, descoperim că tot ceea ce ne părea până atunci urgent, de maximă importanţă, devine nesemnificativ şi, de multe ori, demn de dispreţ.

Ar fi multe de spus despre religiozitatea societăţii contemporane, însă nu acesta este scopul epistolei noastre, ci apărarea dreptului copiilor noştri de a studia religia în şcoală, într-un cadru legislativ şi metodologic firesc. În spatele aparentei mulţumiri, a dezinvolturii, a nonşalanţei toţii cei ce militează pentru eliminarea acestei discipline din trunchiul comun şi trecerea în categoria materiilor opţionale, se ascunde un gol imens, multă nemulţumire şi multă nesiguranţă. Lupta pe care o duc este, de fapt, o luptă cu ei înşişi, cu propria neputinţă de a accepta că viaţa poate avea şi alte dimensiuni, mult mai profunde decât cele determinate de instincte. Lupta lor nu este lupta cu religia ca materie, ci cu credinţa ca element definitoriu atât al persoanei, cât şi al societăţii. De aici şi toate argumentele legislative pe care le aduc, nu atât pentru a demonstra că materia religie este neconstituţional introdusă în trunchiul comun, ci pentru a elimina orice implicare a factorului religios în viaţa societăţii. De aceea, studierea religiei în şcoli devine pentru domniile lor periculoase. Nu trebuie să uităm că una dintre acuzele ce se aduc acestei materii este aceea că ea nu se rezumă doar la transmiterea de cunoştinţe, ci că formează convingeri sau, simplu spus, că încreştinează. Soluţia unei predări neutre este, în fapt, o ironie la adresa credinţei înseşi. Nu-i poţi preda elevului, fie că este în clasa zero, fie în clasa a opta, informaţii despre toate religiile fără a risca să-i provoci o imensă confuzie. Abia în liceu, când spiritul critic şi autonomia gândirii tinerilor începe să se manifeste constant, poate fi abordată problema pluralităţii religiilor. Fără o abordare prudentă, însă, nu vom putea obţine rezultatul dorit. Sunt multe ţările europene care au încercat predarea neutră a religiei, optând exclusiv pe transmiterea de cunoştinţe. A fost numită generic „predare a-confesională” şi a fost socotită multă vreme un succes, numai că, în ultima vreme cererile unei predări confesionalizate sunt mai numeroase decât s-ar fi putut aştepta cineva. Simpla informaţie cu conţinut religios nu a stârnit nicidecum interesul, după cum nici orele de etică, oferite elevilor declaraţi atei nu au avut un mai mare succes.

În ţara noastră, disputa în jurul legitimităţii predării religiei în şcoală a luat amploare abia în ultimii ani. Din păcate, tiparul conflictului nu diferă în vreun fel faţă de cel urmat în spaţiul occidental. Mai întâi, prin intermediul legislaţiei, s-a obţinut studierea opţională a religiei, chiar dacă ea rămâne în trunchiul comun. Ceea ce ne frapează este însă un lucru: această situaţie era valabilă şi înainte. Cei care nu doreau, din motive personale, să nu studieze această disciplină o puteau face, prin depunerea unei cereri la conducerea şcolii. Astăzi lucrurile sunt schimbate într-un mod absurd: cererea trebuie depusă nu de cei ce nu doresc să studieze religia, ci tocmai de cei ce doresc. Acţiunea este inexplicabilă logic, câtă vreme majoritatea este tratată ca minoritate. Pornind de la datele statistice cele mai pesimiste, numărul celor ce se declară persoane religioase şi doresc să studieze această disciplină este mult mai mare decât al acelor ce optează pentru calea opusă.

S-a spus de foarte multe ori că reintroducerea religiei în şcoli, după anii ’90, a fost un câştig şi un gest de reparaţie morală pentru toate perioada de îndoctrinare comunist-ateistă. S-ar cuveni să insistăm însă asupra unui alt aspect: studierea religiei în şcoli este o necesitate. Copiii au nevoie de repere morale, de modele, de călăuzire, iar prin intermediul acestei materii li se poate facilita accesul la toate aceste trei elemente absolut necesare pentru formarea lor. Predarea responsabilă a religiei nu prejudiciază nici libertatea de opinie şi de exprimare, nici nu jigneşte pe cei ce se declară a-religioşi sau atei. Aşa numitul pericol al „îndoctrinării” sau „îndobitocirii”, cum iresponsabil afirmă unii, nu există decât în mintea celor preocupaţi mai mult de justificarea propriilor idei preconcepute şi mai puţin de formarea copiilor lor. Nu poţi declara ateu un copil de şase ani şi este la fel de crud şi de iresponsabil să-i spui că Biserica este un loc în care se adună oamenii lipsiţi de cultură şi de inteligenţă, spunându-li-se poveşti fără vreun sâmbure de adevăr. La polul opus, este la fel de iresponsabil să abordezi învăţătura de credinţă în manieră rigidă, ameninţându-i pe elevi cu flăcările iadului. Religia trebuie abordată cu responsabilitate, nu neutru, ci implicat, întrucât este una dintre puţinele materii, dacă nu singura, care poate forma deprinderi morale, poate contura personalităţi. Un om religios nu este neapărat unul limitat, lipsit de spirit critic, incapabil să se adapteze la nou, dimpotrivă. Sunt mulţi oamenii de ştiinţă care îşi afirmă credinţa, fără a considera că aceasta contravine cercetărilor lor.

Este dreptul copilului de a primi o bună educaţie şi este responsabilitatea părinţilor de a se strădui să ofere copiilor lor tot ceea ce este mai bun în acest sens. Presupunând că părinţii nu doresc să le ofere copiilor şi educaţie religioasă, ce pot oferi în locul acesteia: educaţie etică, civică, sexuală, elemente de drept? Toate acestea pot fi utile, însă nu trebuie să uităm că acestea, prin natura lor, sunt supuse relativităţii şi evoluţiei sociopolitice. Cu alte cuvinte, nu pot oferi stabilitate. Nu-i poţi vorbi elevului despre legitimitatea sau ilegitimitatea unui sistem politic sau social, câtă vreme acestea se pot rapid schimba, transformându-se din bune în rele şi invers. Să ne gândim, de asemenea, la soluţia studierii eticii în şcolii. Ce anume s-ar putea studia: istoria eticii, etica aristotelică, etica lui Spinoza, noile tendinţe ale şcolii americane de etică, de ce nu, bioetica? Cei care sunt tentaţi să susţină această soluţie nu trebuie să uite că la ora actuală nu putem vorbi, cel puţin la nivel european, despre un cod etic sau despre principii etice comun acceptate. Să nu furi, să-ţi respecţi părinţii şi societatea în care trăieşti, să ai grijă de mediul înconjurător, toate acestea sunt principii cu profunde rădăcini creştine şi de ce oare irosim timpul căutând să demonstrăm că ele nu au nimic de-a face cu elementul religios, câtă vreme putem crea ceva cu adevărat folositor. Nu trebuie uitate nici orele de educaţie sexuală. Subiectul este unul tabu în societatea românească şi nu trebuie să scăpăm din vedere acest lucru. Până a ajunge la o aşa zisă emancipare din această perspectivă, trebuie să ne gândim la consecinţele imediate ale unui asemenea tip de educaţie. Un elev din ciclul primar va primi mirat şi circumspect astfel de informaţii, cel din ciclul gimnazial, marcat inevitabil de pubertate, va căuta să experimenteze cu orice preţ, iar liceanul va ajunge la dezvoltarea unei sexualităţi precoce pe care, mai târziu, o va regreta. Consecinţele: degradarea ideii de familie, creşterea numărului avorturilor, libertinajul şi lista poate continua.

Acesta să fie oare spectrul societăţii pe care dorim să o construim? În faţa unor astfel de provocări nu putem rămâne impasibili. Primul pas este acela de a semna cererii de studiere a religiei pentru copiii noştri şi de a-i îndemna şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. În al doilea rând, constituirea părinţilor şi profesorilor de religie în asociaţii care să apere această disciplină reprezintă un punct bun de plecare în conturarea unui program educaţional religios viabil şi actual. Mai mult decât atât, profesorii de religie, ca de altfel toţi profesorii, au nevoie de sprijinul părinţilor şi tuturor celor ce doresc să se implice real în proiectul educaţional românesc. Nu putem transfera întreaga responsabilitate profesorilor de religie, fără a ne implica personal. Suportul nostru îi va determina, cu siguranţă, să-şi continue şi să-şi perfecţioneze munca, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Este începutul Postului Mare şi avem încredinţarea că această perioadă va aduce multă limpezime gândurilor noastre. Avem nevoie de rugăciune, de penitenţă, dar, înainte de toate suntem datori să nu îngropăm talantul, lenevindu-ne, ci să lucrăm la înmulţirea lui.

Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro

Ora de religie Bacău

luni, 2 martie 2015

Parintii bacauani s-au constituit in Asociatia Ora de Religie