85. Care este fapta şi dovada cea mai înaltă prin care omul cinsteşte şi preamăreşte pe Dumnezeu?
Dintre toate actele noastre de cult prin care cinstim şi preamărim pe Dumnezeu cel mai desăvârşit este sacrificiul sau jertfa.
86. Ce este jertfa?
Jertfa este dăruirea plină de iubire şi evlavie a unui obiect în cinstea lui Dumnezeu. Prin aceasta voim să arătăm că El, ca ziditor a toate, este stăpânul tuturor lucrurilor şi că noi, ca făpturi ale Lui, atârnăm întru totul de El. Astfel Îi recunoaştem stăpânirea şi puterea şi mărturisim datoria noastră de recunoştinţă şi de iubire faţă de El, pentru toate câte ne-a dat.
87. Este veche jertfă?
Este tot atât de veche şi răspândită ca religia însăşi. Înclinaţia de a cinsti pe Dumnezeu prin jertfă este sădită chiar în firea omului; de aceea găsim jertfa în toate religiile, la toate popoarele şi în toate vremurile. Aducerea de jertfă începe chiar cu primii oameni, şi anume cu jertfa lui Cain şi Abel, despre care ne mărturiseşte prima carte a Sfintei Scripturi: „Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi născute ale oilor sale şi din grăsinea lor” (Fac. 4, 3-4). Îndeosebi la evrei, jertfele au fost orânduite de Dumnezeu însusi, prin Moise, care a întocmit cu de-amănuntul atât felul sau materia jertfelor, cât şi timpul şi rânduiala sau chipul în care trebuiau aduse. Acestea le găsim descrise mai ales în cartea a treia a Sfintei Scripturi, numită Levitic, sau Cartea Preoţilor, scrisă de Moise.
88. Noi, creştinii, aducem jertfă lui Dumnezeu? Da.
89. Care este această jertfă? Sfânta Euharistie, adică însuși Sfântul Trup și Sânge al Domnului.
90. Cum se numește slujba în timpul căreia se pregăteşte şi se aduce jertfa Sfintei Euharistii?
Sfânta Liturghie.
91. Cine a întemeiat Sfânta Liturghie? Sau cine ne-a învăţat şi ne-a poruncit s-o săvârşim?
Mântuitorul însuşi.
92. Când şi cum?
În ajunul morţii Sale
pe cruce, adică Joi seara, la Cina cea de Taină. Serbând atunci Paştele, împreună cu
ucenicii Săi, „Iisus
luând pâine şi binecuvântând a frânt şi a dat ucenicilor Săi, zicând:
„Luaţi, mâncaţi acesta este Trupul Meu”. Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a
dat lor zicând: „Beţi dintru acesta toţi: acesta este Sângele Meu al Legii
celei noi, care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”” (Matei 26,
26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20;
I Cor. 11, 23-25). În locul jertfelor
Legii Vechi, pecetluite cu sânge de ţapi şi de viţei (vezi Ieş. 24, 18),
Mântuitorul întemeiază o Lege nouă, sau un legământ nou între Dumnezeu şi
oameni, pecetluindu-l cu însuşi Trupul şi Sângele Său pe Golgota. Mântuitorul
le dădea Sfinţilor Săi Apostoli, la Cină, sub forma nesângeroasă a pâinii şi
vinului, această jertfă pe care trebuiau să o aducă de atunci înainte Ucenicii
Săi, după porunca Sa: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19 şi
I Cor. 11, 24 şi 25). Prin aceste cuvinte El rânduieşte pe Apostolii Săi drept
arhierei sau preoţi slujitori ai jertfei celei noi, întemeiată atunci de El. Urmând porunca
Domnului şi Învăţătorului
lor iubit, Sfinţii
Apostoli şi mai
apoi ucenicii lor săvârşeau zilnic Jertfa Mântuitorului spre
neîntrerupta aducere aminte de El. Ei făceau întocmai ca Domnul, Care, la Cină,
înainte de a frânge şi a împărţi pâinea, a binecuvântat, iar când le-a întins
paharul, a mulţumit (lui Dumnezeu-Tatăl) (Matei 26, 27; Marcu 14, 22-23; Luca
22, 17-18 şi I Cor. 11, 23 ş.u.). Adunându-se deci pentru rugăciune, Sfinţii
Apostoli şi ucenicii lor mulţumeau şi se rugau îndelung ca Domnul să prefacă
pâinea şi vinul de pe
masa lor în însuşi Sfântul Său
Trup şi Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau. Acelaşi
lucru au făcut
mai târziu şi
urmașii sfinţiţi şi
legiuiţi ai Sfinţilor Apostoli, adică arhiereii şi preoţii,
căror ei le-au împărtăşit harul dumnezeiesc de a săvârşi această Sfântă taină. Astfel a luat naştere o
rânduială de slujbă sfântă, cunoscută la început sub diferite numiri, ca:
frângerea pâinii (Fapte
2, 42), Masa
sau Cina Domnului
(I Cor. 10,
16), Euharistie (mulţumire). Mai pe urmă, această sfântă slujbă a primit
numele de Liturghie, sub care o cunoaştem azi şi care înseamnă: lucrare sau
slujbă publică, obştească, rânduială şi săvârşită spre folosul tuturor.
93. Ce este, prin urmare, Sfânta Liturghie?
Este o Rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul căror se săvâşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor sinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de-a-pururea în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre ieratrea păcatelor membrilor Bisericii Lui.
94. Cine poate săvârşi slujba Sfintei Liturighii?
Numai
95. Unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie?
Numai în biserică sau în paraclise şi capele sfinţite şi cu Antimis, în partea cea mai sfântă, adică în Sfântul Altar. Numai în cazuri cu totul excepţionale, ca de pildă pe câmpul de luptă, şi numia cu învoirea episcopului locului Sfânta Liturghie se poate săvârşi şi în afară de biserică, într-o casă sau într-un loc curat, pe o masă pe care se întinde Sfântul Antimis. Fără de el nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie nici în biserica, unde stă totdeauna pe Sfânta Masă; şi nici în afară de biserică.
96. În ce zile şi în ce vreme din zi se săvârşeşte Sfânta Liturghie?
În mânăstiri şi în catedralele episcopale se săvârşeşte Sfânta Liturghie în fiecare zi. În bisericile de enorie se face Sfânta Liturghie de obicei numai în zilele de Duminică şi în sărbători, iar în zilele din cursul saptamânii se face numai atunci când este nevoie, mai ales sâmbata, când se fac parastase şi pomeniri pentru morţi. Cât priveşte vremea anumită sau ceasul din zi la care trebuie să înceapă sluba Sfintei Liturghii, după predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineaţa, după numărătoarea noastră, când Domnul a fost răstignit pe cruce (Marcu 15,25) şi când S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli. De va fi nevoie, se poate săvârşi Sfânta Liturghie şi mai devreme sau mai târziu, dar nu mai înainte de a se lumina de ziuă şi nici după amiază. Abateri de la această regulă se fac numai la anumite praznice împărăteşti, şi anume la Paşte, la Crăciun (nu peste tot) şi în unele locuri la Bobotează, când Sfânta Liturghie se săvârşeşte dis-de-dimineaţă.
97. Sunt, în cursul anului, şi zile în care nu se face Liturghie, nici chiar în mânăstiri?
Da. Sunt acele zile în care Tipicul şi cărţile de slujbă prevăd ajunarea deplină, adică post desăvârşit până seara, şi anume:
a) Vinerea Patimilor (fiind zi de întristare şi de post negru, ziua în care Domnul a fost răstignit pe Cruce şi îngropat);
b) Luni şi marţi în prima săptămâna din Postul Paştilor (fiind primele zile de post, cu ajunare deplină).
c) Miercurea şi vinerea din Săptămâna Brânzei (fiind zile premergătoare şi pregătitoare pentru Postul Paresimilor, cu ajunare şi metanii);
e) Vinerea dinaintea Crăciunului şi a Bobotezei, când aceste două sărbători cad duminică sau lunea (pentru că atunci se ajunează).
98. Câte Liturghii avem în Biserica Ortodoxă?
Avem trei Liturghii, şi anume:
a) Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului († 407);
b) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociel († 379);
c) Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie cel Mare (Dialogul), Episcopul Romei († 604).
99. Unde găsim scrisă rânduiala acestor Liturghii?
În cartea de slujbă cu titlul: Sfintele şi dumnezeieştile Liturghii, pe care noi o numim de obicei, mai pe scurt, Liturghierul şi care se află totdeauna în altar, la îndemâna preotului liturghisitor.
100. Aceste trei Liturghi se pot săvârşi oricând în timpul anului?
Nu, ci fiecare dintre ele se săvârşeşte numai în anumite răstimpuri din cursul anului, în chipul următor:
a) Liturghia Sfântului Vasile se săvârşeşte numai de 10 ori pe an, şi anume:
- în primele cinci duminici din Postul Mare;
- în joia şi sâmbăta Patimilor;
- în ajunul Crăciunului
(24 decembrie) şi ajunul Bobotezei (5 ianuarie);
- în ziua Sfântului Vasile ( 1 ianuarie)
b) Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se slujeşte (în mânăstiri) în tot timpul Postului Mare, înfară de următoarele zile din postul acesta:
-toate sâmbetele (când se săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan, iar în Sâmbata Patimilor, a Sf. Vasile);
-toate Duminicile (când se săvârşeşte Liturghia Sf. Vasile, iar în Duminica Floriilor, a Sf. Ioan;
- sărbătoarea Bunei-Vestiri (când se face Liturghia Sfântului Ioan);
- Joia Patimilor (când se face Liturghia Sf. Vasile);
- Luni şi marţi din prima săptămână şi Vinerea Patimilor (zile în care nu se face nici o Liturghie).
În bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se slujeşte de obicei numai miercurea şi vinerea din Postul Mare (mai ales în prima săptămână).
c) Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se face în toate celelalte zile de Duminici şi sărbători din timpul anului în care nu se săvârşeşte vreuna din celelalte două Liturghii. Ea este Liturghia obişnuită în Biserica Ortodoxă, săvârşindu-se de cele mai multe ori în cursul anului bisericesc.
101. Ce este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite?
Aceasta Liturghie are o rânduială aparte, deosebită de a celorlalte două. Ea e formată din două slujbe deosebite: Vecernia şi Liturghia, contopite laolaltă. Partea ei de la început nu este altceva decât prima jumatate a Vecerniei până la Vohod, sau ieşire; iar a doua parte este alcătuită din rânduiala Liturghiei obişnuite, începând de la Apostol şi având Heruvic şi Rugăciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i în întregime partea dintre Heruvic (ieşirea cu Sfintele Daruri) şi ectenia de după Axion. Îi lipseşte deci tocmai partea care alcătuieşte miezul Liturghiei, şi anume Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor. De aceea, această Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplină, desăvârşită, ca celelalte; după cum o arată şi numele, ea este mai degrabă o slujbă solemnă a împărtăşirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfinţite mai dinainte, în timpul uneia din cele două Liturghii depline sau propriu-zise.
102. Care este obârşia acestei Liturghii?
Este următoarea: Slujba Sfintei Liturghii a fost privită totdeauna ca un prilej de bucurie şi de luminare sufletească, întruât, prin împărtăşirea cu Sfintele Daruri care se sfinţesc într-însă, Îl avem între noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea însă cu zilele Postului Mare, zile de întristare şi de pocăinţă, când Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 şi Luca 5, 34-35). De aceea, consfinţind o veche tradiţie a Bisericii, soborul Părinţilor adunaţi la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotărât să nu se mai săvârşească Liturghie şi să nu se mai serbeze pomenirea Sfinţilor Mucenici, care era împreunata cu Liturghia în timpul Postului Mare, decât Sîmbăta şi Duminica, zile în care postul era mai puţin aspru (canoanele 49 şi 51). Erau însă creştini care doreau să se împărtăşească şi în celelalte zile din cursul săptămânii şi mai ales miercurea şi vinerea. Ca să împace această dorinţă pioasă a credincioşilor cu hotărârile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile sfinţite la Liturghia de sâmbătă şi duminică, pentru a împărtăşi cu ele pe credincioşi în celelalte zile în care nu se putea săvârşi Liturghie. Iar ca să nu se întrerupă ajunarea obişnuită dintre zilele de post, împărtăşirea aceasta avea loc spre seară, îndată după slujba Vecerniei. Rânduiala împărtăşirii, destul de simplă la început, a devenit încetul cu încetul din ce în ce mai sărbătorească, fiind încadrată între slujba Vecerniei de o parte şi rugăciunile şi ceremoniile din rânduială Liturghiei, care erau mai ales în legătură cu Taina Impărtăşirii, de cealaltă. Cele două slujbe, deosebite la început, în cadrul cărora avea loe împărtăşirea credincioşilor în zilele de post, s-au contopit cu timpul într-o singură slujbă, care s-a numit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Soborul al cinci-şaselea al Sfinţilor Părinţi (Trulan 692), a hotărât că această Liturghie să se facă în toate zilele postului Păresimilor, afără de sâmbete şi duminici, precum şi de sărbătoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).
103. În câte părţi mai mari se poate împărţi rânduiala Sfintei Liturghii?
În două părţi mari, şi anume:
a) Proscomidia, care se săvârşeşte în taină;
b) Liturghia propriu-zisă, care se săvârşeşte în auzul credincioşilor. La rândul ei, liturghia propriu-zisă se împarte în două părţi, dintre care cea dintâi poartă numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credincioşilor.
