145.
Care este credinţa Bisericii noastre în dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
Răspunsul
mai amănunţit la această întrebare îl dă articolul II al Simbolului Credinţei, primul
dintre cele şase articole (II-VII), care se ocupa cu persoana şi lucrarea
mântuitoare a
Domnului
nostru Iisus Hristos. Căci acest articol cuprinde în forma cea mai scurtă, dar
în mod deplin, învăţătura Bisericii despre dumnezeirea lui Iisus Hristos.
146.
Care este acest articol?
Acest
articol este: «Şi
întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl
S- a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din
Durnnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut».
147.
Ce ne învaţă acest articol în întregimea lui?
Două
lucruri: Întîi, că Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a mântuit pe noi, este
Însuşi Fiul
lui Dumnezeu, egal întru toate cu Dumnezeu Tatăl, veşnic ca şi El şi una cu El,
după fiinţa şi slava, deosebindu-Se de Tatăl numai prin aceea că e Fiu, şi nu
Tată, că Tatăl Îl naşte, iar El e născut din fiinţa Tatălui. Mântuitorul
Hristos însuşi a spus despre Sine: „Şi acum preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, La
Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o La Tine mai înainte de a fi lumea”
(Ioan 17, 5). Al
doilea, ca Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este şi Făcătorul tuturor,
arătându-se şi în aceasta dumnezeirea Lui. Căci, precum Tatăl este Făcătorul
tuturor, cum ne-a învăţat articolul I al Simbolului, aşa este şi Fiul Făcătorul
tuturor. Tatăl toate le face, dar le face prin Fiul: „Toate
Prin El s-au făcut; şi făra El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1,
3). Chiar şi timpul s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum zice Apostolul:
„Prin Care şi veacurile s-au făcut” (Evr. 1, 2), iar în alt loc spune: „Întru
El s-au făcut toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele
văzute şi cele
nevăzute, fie scaunele,
fie domniile, fie
începătoriile, fie stăpânirile. Toate
s-au făcut prin El şi pentru El. Şi El este mai înainte de toate şi toate prin
El sunt aşezate” (Col. l, 16-17). Dacă
întru El sunt aşezate toate, înseamnă că El le şi susţine şi în El vieţuiesc
toate. El ia parte, deci, şi la pronierea lor. Ţinând mereu viaţa în ele şi
purtând grija de ele, cum Însuşi zice: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu
lucrez” (Ioan 5, 17).
148.
Ce înseamnă primele cuvinte din articolul II al Simbolului Credintei: „Şi întru Unul
Domn Iisus Hristos”?
Precum
ne-a învăţat articolul I să credem în Dumnezeu-Tatăl, aşa ne învaţă articolul
II să
credem „şi” în Iisus Hristos, Fiul Lui. Căci
fără credinţă în Fiul, nu putem cunoaşte nici pe Tatăl. Tată fără Fiu nu
există. Cine nu crede că Dumnezeu are un Fiu, nu crede că Dumnezeu e Tată şi
are în Sine dragoste de Tată. Dumnezeul acela e un Dumnezeu fără dragoste, nu e
Dumnezeu adevărat. „Eu sunt uşa”, (Ioan 10, 9), zice Mântuitorul; „Nimeni nu
vine la Tatăl, decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Iisus Hristos, în Care credem ca
şi în Tatăl, este Unul singur, căci numai un Fiu are Tatăl şi numai un
Mântuitor avem noi. Numai prin acesta „Unul” ne mântuim şi ajungem la Tatăl,
căci numai o „cale” (Ioan 14, 6) şi numai o „uşă” este spre Tatăl, iar „calea”
şi „uşa” este El. El
e „Domn” peste sufletele noastre, este „Domnul şi Stăpânul vieţii noastre”, ba
chiar unicul Domn şi Stăpân „Căruia Îi slujim” (Col. 3, 24) şi Îi închinăm cu
bucurie „toată viaţa noastră”, în aşa fel, încât nu mai suntem ai noştri, ci
„ai lui Hristos” (II Cor. 10, 7) şi putem spune fiecare cu Sf. Apostol Pavel:
„Numai viez eu, ci Hristos viaza întru mine (Gal. 2, 20). Căci El ne-a dat
această viaţă şi ne-a răscumpărat-o de la moarte. Şi ştim că dacă I-o închinăm
Lui, tot noi ne folosim, căci Hristos ne desăvârşeşte din zi în zi, făcându-ne
„asemenea chipului Său” (Rom. 8, 29). Domnia lui Iisus peste suflete nu e o
domnie aspră şi silnică, ci una blândă. El domneşte peste noi prin dragoste şi
adevăr. „Luaţi jugul Meu asupra voastră... căci jugul Meu este bun şi Povara
Mea este uşoară” (Matei 11, 29-30). Iar Domnia aceasta nu înseamnă că n-avem
datoria să lucrăm pentru semenii noştri. Dimpotrivă, lui Hristos Îi slujim când
facem bine celor mici şi osteniţi (Matei 25, 40). Domnia aceasta totală peste
sufletele noastre şi peste lumea întreagă a câstigat-o Iisus Hristos şi ca om,
pentru că S-a smerit pe Sine ca nimeni altul şi Şi-a pus viaţa Sa pentru noi:
Numele de Iisus s-a ridicat astfel peste
tot numele şi
tot genunchiul trebuie
să se plece
Lui, primindu-L ca
Domn. Căci „Dumnezeu
fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a
deşertat pe
Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înţişare
aflându-Se ca un om; S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte,
şi încă moarte pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a
dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca în numele Lui Iisus tot
genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de
dedesupt; şi toată limba să mărturisească că Domn este Iisus Hristos întru
slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filip. 2, 6-11).
