SURSA TRADUCERII: CUVANTUL-ORTODOX
Barry Schwartz, Psiholog, despre paradoxul opțiunilor
Vă voi vorbi despre niște lucruri dintr-o carte de-a mea care sper
că vor rezona cu alte lucruri pe care le-ați auzit deja și voi încerca
să fac eu însumi unele legături, în cazul în care le-ați ratat. Vreau să
încep cu ceea ce numesc „doctrina oficială”. Doctrina oficială a ce?
Doctrina oficială a tuturor societăților occidentale industrializate. Și
această doctrină oficială sună cam așa: dacă suntem interesați să
maximizăm nivelul de bunăstare al cetățenilor noștri, calea de a o
realiza este de a maximiza nivelul de libertate individuală. Motivul
pentru aceasta este atât că libertatea este în mod intrinsec bună,
valoroasă, meritorie, esențială pentru a fi om. Și pentru că dacă
oamenii sunt liberi atunci fiecare dintre noi putem acționa individual
și face lucruri care vor maximiza bunăstarea noastră și nimeni nu
trebuie să decidă în locul nostru. Calea de a maximiza libertatea este
maximizarea alegerilor.
Cu cât au mai multe alegeri, cu atât
oamenii au mai multă libertate, și cu cât au mai multă libertate, cu
atât au un trai mai îmbelșugat.
Asta, cred, că este atât de
bine încastrată în sistemul nostru că nu i-ar trece nimănui prin cap s-o
pună la îndoială. Și ne este adânc implementată în viețile noastre. O
să vă ofer câteva exemple despre ce a făcut realizabil pentru noi
progresul din ultima vreme. Acesta este un supermarket. Nu unul foarte
mare. Vreau să spun doar două cuvinte despre sosurile pentru salate. 175
de sosuri pentru salate în supermarketul meu, asta dacă nu socotim și
cele 10 tipuri diferite de uleiuri de măsline ultrarafinate și cele 12
oțeturi balsamice pe care le poți cumpăra ca să-ți faci propriile sosuri
pentru salate într-un număr foarte mare, în cazul în care nici unul
dintre cele 175 pe care le oferă magazinul nu te satisfac. Deci așa e la
supermarket. Și apoi te duci la magazinul de componente electronice
să-ți configurezi un sistem stereo — boxe, CD player, casetofon,
transformator, amplificator. Și în acest magazin de componente
electronice există o grămadă de sisteme stereo. Putem configura șase
milioane și jumătate de sisteme stereo diferite din componentele care
sunt în oferta unui singur magazin.
Trebuie să recunoașteți
că asta înseamnă o grămadă de optiuni. În alte domenii — în lumea
comunicațiilor. A existat o epocă, atunci când eram copil, în care
puteai să primești orice tip de serviciu telefonic vroiai atâta timp cât
era oferit de Ma Bell. Închiriai telefonul. Nu îl cumpărai. Apropo, una
dintre consecințele acestui fapt era că telefonul nu se strica
niciodată. Și acele zile sunt demult apuse. Acum, noi avem o diversitate
aproape nelimitată de telefoane, mai ales în lumea telefoanelor mobile.
Acestea sunt mobilele viitorului. Preferatul meu e cel din mijloc — cu
MP3 player, aparat de tuns părul din nas și torță pentru făcut cremă de
zahăr ars. Și dacă din întâmplare nu l-ați văzut încă în magazin puteți
sta liniștiți pentru că în curând o să-l vedeți. Și rezultatul este că
îi face pe oameni să intre în magazine și să pună această întrebare. Și
știți care este răspunsul la întrebare? Răspunsul este „Nu.” Nu este
posibil să cumperi un telefon care să nu știe prea multe.
Și
în alte domenii ale vieții care sunt mult mai importante decât
cumpărăturile, există această creștere bruscă a numărului de opțiuni.
Sistemul sanitar — în Statele Unite nu mai e cazul că te duci la doctor
și acesta îți spune ce să faci. În schimb, te duci la doctor și acesta
îți spune, păi, avem varianta A și varianta B. A are aceste avantaje și
aceste riscuri. B are aceste avantaje și aceste riscuri. Ce vrei să
faci? Și tu zici „Doctore, ce să fac?” Și doctorul spune, A are aceste
avantaje și aceste riscuri iar B avantajele astea și riscurile astea. Ce
vrei să faci? Și tu spui „Dar dacă ai fi în locul meu, tu ce-ai face,
doctore?” Și doctorul spune „Dar nu sunt în locul tău.” Și rezultatul
este — îi spunem „autonomia pacientului” ceea ce o face să pară un lucru
benefic. Dar ceea ce e de fapt e o tranziție a responsabilității și
deciziilor hotărâtoare de la cineva care știe ceva — în cazul acesta
doctorul — la cineva care nu știe nimic și este aproape sigur bolnav și
astfel nu în cea mai bună formă pentru a lua decizii — în cazul acesta
pacientul.
Există un nivel uriaș de publicitate pentru
medicamentele cu rețetă adresat oamenilor ca mine și ca tine, ceea ce,
dacă te gândești un pic, nu are nici o logică, deoarece noi nu le putem
cumpăra. De ce ni se adresează nouă publicitatea dacă nu le putem
cumpăra? Răspunsul e că cei care fac asta se așteaptă ca noi să ne sunăm
doctorii în dimineața următoare și să le cerem să ne schimbe rețetele.
Ceva atât de important ca identitatea noastră a devenit acum o
problemă de alegere, și această tranziție are rolul de a arăta asta. Că
noi nu moștenim o identitate ci avem posibilitatea de a o inventa. Și că
putem să ne reinventăm oricât de des avem chef. Și asta înseamnă că în
fiecare zi când te trezești trebuie să hotărăști ce fel de persoană vrei
să fii. Cu tot respectul pentru căsătorie și familie a existat o epocă
în care presupunerea de la care pornea aproape oricine era că trebuie să
te căsătorești cât de devreme poți, și apoi să începi să ai copii cât
mai repede. Singura opțiune era cu cine, nu când anume și nici ce vei
face după aceea.
În zilele noastre, totul ne este foarte la
îndemână. Predau unor studenți incredibil de inteligenți și le dau de
lucru cu 20 la sută mai puțin decât făceam eu. Și asta nu pentru că ar
fi mai puțin deștepți, și nu pentru că ar fi mai puțin harnici. Ci
pentru că sunt preocupați cu tot felul de întrebări „Ar trebui să mă
căsătoresc sau nu? Ar trebui s-o fac acum? Ar trebui să mă căsătoresc
mai târziu? Ar trebui să am întâi copii, sau o carieră?” Toate acestea
sunt întrebări care te consumă. Și ei vor răspunde la aceste întrebări,
indiferent dacă asta înseamnă să nu-și facă toate temele pe care le dau
și să nu ia o notă bună la cursurile mele. Și asta și trebuie să facă.
Acestea sunt întrebări importante la care trebuie să răspunzi. Munca —
suntem binecuvântați, așa cum sublinia și Carl cu tehnologia care ne
permite să muncim în fiecare minut al fiecărei zile din orice loc de pe
planetă — mai puțin de la Hotelul Randolph.
Apropo, există o
zonă într-un colț, pe care n-am s-o dezvălui nimănui, în care
funcționează wireless-ul. N-o să vă spun despre ea pentru că vreau s-o
folosesc eu. Așadar asta înseamnă că această incredibilă libertate de a
alege pe care o avem în legătură cu munca, este că trebuie să luăm o
decizie, iarăși și iarăși și iarăși dacă ar trebui sau n-ar trebui să
lucrăm. Putem merge să vedem cum jocă puștiul nostru fotbal și să avem
mobilul într-un buzunar și Blackberry-ul în celălalt și laptop-ul,
probabil că pe genunchi. Și chiar dacă toate sunt închise în fiecare
minut în care ne uităm cum puștiul mutilează un meci de fotbal, ne
întrebăm „Ar trebui să răspund la acest apel? Ar trebui să răspund la
acest email? Ar trebui să scriu ciorna acestei scrisori?” Și chiar dacă
răspunsul la întrebare este „nu” este sigur că experiența meciului de
fotbal al puștiului tău va fi foarte diferită față de cum ar fi fost
fără ele. Așadar, oriunde ne uităm, lucruri mari și mici, obiecte și
chestii care țin de stilul de viață, viața e o chestie de opțiuni. Și
lumea în care trăiam arăta cam așa. Ca să zicem așa, aveam unele alegeri
de făcut, dar nu totul era o chestiune de opțiune. Și lumea în care
trăim acum arată așa. Și întrebarea este, asta-i bine sau rău? Și
răspunsul e da.
Cu toții știm ce-i bine la asta, așa că voi
vorbi despre ce-i rău. Toate aceste alegeri au două efecte, două efecte
negative asupra oamenilor. Unul dintre efecte, în mod paradoxal, este că
produce paralizie, mai degrabă decât eliberare. Cu atât de multe
opțiuni din care pot alege, oamenilor li se pare foarte dificil să
opteze pentru ceva. Vă ofer un exemplu foarte semnificativ, un studiu
despre investițiile în planurile de pensii private. Un coleg de-al meu a
avut acces la datele de investiții de la Vanguard, uriașa companie de
fonduri mutuale care are aproape un milion de angajați și aproape 2000
de sedii. Și ce-a aflat este că pentru fiecare 10 fonduri mutuale pe
care le oferea angajatorul, rata de participare scădea cu două procente.
Oferi 50 de fonduri mutuale – se înscriu cu 10 la sută mai puțini
angajați decât dacă ai oferi numai cinci. De ce? Deoarece cu 50 de
fonduri mutuale dintre care să alegi, e al naibii de greu să te
hotărăști ce fond să alegi așa că o lași pe mâine. Și apoi pe poimâine
și apoi pe răspoimâine și iar pe răspoimâine, tot pe răspoimâine și
bineînțeles că acest răspoimâine nu mai vine niciodată. Înțelegeți că
asta nu înseamnă doar că acei oameni vor consuma mâncare pentru câini
după ce ies la pensie deoarece nu au destui bani să pună deoparte, asta
înseamnă că stabilirea unei decizii este atât de greu de făcut că
renunță la sume mari de bani din fondurile de compensare pe care le-ar
oferi angajatorul. Neparticipând, ei dau cu piciorul la sume de până la
5000 de dolari pe an din partea angajatorului, care le-ar plăti fericit
fondurile de compensare. Așadar încremenirea este o consecință atunci
când ai prea multe opțiuni. Și cred că asta face ca lumea să arate cam
așa.
Chiar vrei să iei decizia cea bună dacă este pentru
toată eternitatea, nu-i așa? Nu vrei să alegi fondul de investiții
greșit sau nici măcar sosul pentru salate greșit. Așadar, acesta este un
efect. Al doilea este că și dacă reușim să depășim starea de
încremenire și să facem o alegere până la urmă vom fi mai puțin
satisfăcuți cu rezultatul alegerii decât am fi fost dacă aveam mai
puține opțiuni dintre care să alegem. Și sunt câteva motive pentru asta.
Unul dintre ele este că având o grămadă de sosuri pentru salată dintre
care să aleg dacă cumpăr unul și nu este perfect — și, știi, care sos
pentru salată este? Este ușor să-ți imaginezi că ai fi putut face o
alegere diferită care ar fi fost mai bună. Și ce se întâmplă este că
alternativa pe care ți-o imaginezi îți induce regrete față de alegerea
pe care ai făcut-o și aceste regrete scad din satisfacția pe care o
obții de pe urma alegerii făcute chiar dacă aceasta a fost o decizie
bună. Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât e mai ușor să regreți ceva
care este dezamăgitor în legătură cu opțiunea pe care ai ales-o.
În al doilea rând, ceea ce economiștii numesc cost de oportunitate.
Dan Gilber a demonstrat foarte clar în această dimineață vorbind despre
cum modul în care evaluăm lucrurile că depinde cu ce le comparăm. Ei
bine, atunci când sunt o multitudine de alternative de luat în
considerare este ușor să-ți imaginezi caracteristicile atrăgătoare ale
alternativelor pe care le respingi și asta te face mai puțin satisfăcut
de alternativa pe care ai ales-o. Iată un exemplu. Îmi cer scuze celor
care nu sunt New Yorkezi.
Dar iată cum ar trebui să
raționați. Avem aici acest cuplu din Hamptons. O proprietate foarte
scumpă. Plajă superbă. O zi minunată. Au tot ce le trebuie. Ce și-ar
putea dori mai mult? „Ei bine, la dracu” se gândește tipul: „E august.
Toți din cartierul meu din Manhattan sunt plecați. Aș putea parca chiar
în fața biroului.” Și petrece două săptămâni sâcâit de ideea că ratează
șansa, zi de zi, de a avea un loc de parcare minunat. Costurile de
oportunitate scad din satisfacția pe care o avem de pe urma alegerii
chiar dacă ceea ce alegem este excepțional. Și cu cât sunt mai multe
opțiuni de luat în seamă cu atât caracteristicile atrăgătoare ale
acestor opțiuni vor fi percepute de noi ca fiind costuri de
oportunitate. Iată un alt exemplu. Această caricatură spune o grămadă de
lucruri. Ne spune că ar trebui să trăim clipa și probabil că ar trebui
să facem lucrurile mai încet. Dar una dintre chestiunile pe care le
spune este că oricând alegi un lucru alegi să nu faci alte lucruri. Și
toate celelalte lucruri pot avea o mulțime de trăsături atrăgătoare și
asta va face ceea ce faci tu mai puțin atractiv.
În al
treilea rând: extinderea așteptărilor. Asta m-a lovit atunci când am
vrut să-mi înlocuiesc blugii. Port blugi aproape tot timpul. Și a
existat o epocă în care blugii erau de un singur fel și îi cumpărai
și-ți stăteau pe tine ca dracu și erau incredibil de neconfortabili și
dacă îi purtai suficent de mult timp și îi spălai de destule ori
începeau să stea mai bine. Așa că m-am dus să-mi înlocuiesc blugii după
ce i-am purtat ani buni pe cei vechi și am zis „Uite, vreau o pereche de
blugi, asta-i măsura mea.” Și vânzătorul a spus „Vrei să fie strâmți,
largi, potriviți? Vrei cu nasturi sau cu fermoar? Îi vrei prespălați sau
înălbiți în acid? Vrei să fie gata uzați? Îi vrei evazați, îi vrei
drepți, bla bla bla…” Și nu mai termina. Mi-a picat fața și după ce
mi-am revenit, am zis: „Vreau să fie de tipul celor care erau singurul
tip”
N-avea nici o idee care-s ăia așa că am petrecut o oră
probând toate perechile alea blestemate de blugi și am plecat din
magazin — ăsta-i adevărul — cu blugii care mi s-au potrivit cel mai bine
dintre toți pe care i-am avut. Am ales mai bine. Toate aceste opțiuni
au făcut posibil să aleg mai bine. Dar mă simțeam mai rău. De ce? Am
scris o carte în care am încercat să îmi explic asta. Motivul pentru
care m-am simțit mai rău e că având toate aceste opțiuni disponibile
așteptările mele despre cum ar trebui să fie o pereche de blugi buni au
crescut. Aveam așteptări foarte scăzute. Nu aveam nici o așteptare
deosebită atunci când erau de un singur fel. Acum când sunt 100 de
sortimente, mama lui, unul dintre ele trebuie să fie perfect. Și ceea ce
am obținut a fost bun, dar nu perfect. Așa că am comparat ceea ce am
primit cu ceea ce așteptam și rezultatul e că am fost dezamăgit în
comparație cu ceea ce speram. Adăugarea de opțiuni în viețile oamenilor
nu poate face altceva decât să crească așteptările pe care oamenii le au
despre cât de bune trebuie să fie acele opțiuni. Și drept urmare asta
va duce la mai puțină satisfacție chiar dacă se obțin rezultate bune.
Nimeni din lumea marketingului nu știe asta. Pentru că dacă ar ști, voi
n-ați avea idee despre ce vorbesc eu. Adevărul e mai mult cam așa.
Motivul pentru care totul era mai bun atunci când totul era mai rău
e că atunci când totul era mai rău era de fapt posibil ca oamenii să
experimenteze surprize plăcute. În ziua de azi, în lumea în care trăim —
noi, cetățenii industrializați și avuți care așteptăm perfecțiunea —
cel mai bun lucru pe care-l poți spera e că lucrurile vor fi atât de
bune cât te aștepți să fie. Nu vei fi niciodată plăcut surprins deoarece
așteptările tale și ale mele se înalță până la cer. Secretul fericirii —
pentru asta ați venit cu toții — secretul fericirii e să ai așteptări
reduse.
Vreau să spun — doar un scurt moment autobiografic —
că am de fapt o soție și e chiar de-a dreptul minunată. N-aș fi putut
găsi ceva mai bun. Nu m-am stabilit undeva. Dar să te așezi la casa ta
nu-i neapărat un lucru atât de rău. În sfârșit, o consecință a
cumpărării unei perechi de blugi care nu-ți vine bine când poți să
cumperi un singur fel e ca atunci cand nu esti multumit si te intrebi de
ce anume si cine-i de vină, răspunsul e clar. Lumea e de vină. Ce-ai fi
putut să faci? Atunci când sunt sute de stiluri diferite de blugi
disponibile și cumperi una care te dezamăgește și te întrebi de ce,
cine-i de vină? E la fel de clar că răspunsul la întrebare e: tu. Ai fi
putut să alegi mai bine. Cu o sută de feluri diferite de blugi la
alegere nu ai nicio scuză pentru eșec. Așa că atunci când oamenii iau
decizii, chiar dacă rezultatele alegerilor făcute sunt bune se simt
dezamăgiți de ele, se învinovățesc.
Depresia a erupt în lumea
industrializată în cadrul ultimei generații. Cred că o contribuție
importantă — nu singura, dar importantă la această erupție a depresiilor
și de asemenea a sinuciderilor, este că oamenii au experiențe care sunt
dezamăgitoare deoarece standardele lor sunt prea ridicate. Și atunci
când trebuie să-și explice aceste experiențe cred că ei sunt de vină.
Așa că rezultatul general e că o ducem mai bine, obiectiv vorbind, și ne
simțim mai rău. Așa că dați-mi voie să vă reamintesc. Aceasta este
doctrina oficială, aceea pe care cu toții o credem adevărată și este în
întregime falsă. Nu este adevărată. Fără discuție că să ai câteva
alegeri e mai bine decât niciuna, dar de aici nu rezultă că multe
alegeri sunt mai bune decât câteva. Există un număr magic. Nu știu care
e. Dar sunt destul de sigur că am trecut de mult de acel punct în care
alegerile ne îmbunătățeau stilul de viață.
Acum, ideea —
aproape am terminat — ideea de reținut, lucrul la care să vă gândiți
este acesta. Ceea ce permite toate aceste alegeri în societățile
industrializate este bunăstarea materială. Există o mulțime de locuri în
lume și am auzit de câteva dintre ele unde problema lor nu este că au
prea multe opțiuni. Problema e că au prea puține. Așadar, chestiunea
despre vorbesc eu este o problemă ciudată a societăților occidentale,
moderne și bogate. Și ceea ce este frustrant și supărător este asta:
Steve Levitt a vorbit ieri despre cum aceste scaune pentru copii scumpe
și greu de instalat nu ajută. Sunt bani aruncați pe geam. Ceea ce vă
spun eu e că aceste opțiuni, scumpe și complicate nu numai că nu ajută.
Ele chiar provoacă durere. Ele chiar ne fac să ne simțim mai rău.
Dacă ceva din ceea ce permite ca în societățile noastre să facem
toate alegerile pe care le facem ar fi transferat în societățile în care
oamenii au prea puține opțiuni nu numai că viețile acelora ar fi
îmbunătățite dar și viețile noastre s-ar ameliora. Asta e ceea ce
economiștii numesc principiul Pareto. Redistribuirea veniturilor va face
să ne fie mai bine tuturor — nu doar oamenilor săraci — datorită
modului în care acest exces de alegeri ne îmbolnăvește. În concluzie. Se
presupune că citiți această caricatură și fiind o persoană sofisticată
veți spune ”A! Ce știe peștele ăsta? Știi că nimic nu e posibil în acest
acvariu.” Imaginație sărăcită, o vedere mioapă asupra lumii — așa am
citit-o și eu prima oară. Însă, cu cât m-am gândit mai mult la ea cu
atât am ajuns să cred că peștele știe ceva. Pentru că adevărul este că
dacă spargi acvariul pentru ca totul să fie posibil, nu mai ai
libertate. Ai înlemnire. Dacă spargi acvariul astfel încât totul este
posibil, scazi nivelul satisfacției. Crești încremenirea și scazi
satisfacția. Oricine are nevoie de un acvariu. Acesta este aproape sigur
prea limitat — probabil chiar și pentru un pește, insa cu siguranță
pentru noi. Dar absența unui acvariu metaforic este o rețetă pentru
nefericire și presupun eu, dezastru. Vă mulțumesc foarte mult.
