Ora de religie din scolile romanesti

 

Ora de religie din scolile romanesti - factor al discriminarii sau mijloc si opera culturala a spiritualitatii?!...

Ma gandeam, in aceste vremuri, la modul in care istoria este ciclica, la felul in care ea se repeta, fiindca, iata, asistam la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidentiaza ora de religie ca fiind un instrument al stressului si al discriminarii si care, in consecinta, invoca indepartarea si inlaturarea acesteia din preajma copiilor nostri caci ar putea fi contaminati de duhul indoctrinarii, te pomenesti, si de cel al bigotismului ori al pietismului!... Si acest fapt ar fi in opozitie cu starea moderna a tanarului asaltat de alte discipline, stiinte, curente, doctrine si instrumente ale educatiei mai putin crestine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!...

Nu stiu de ce dar de cativa ani incoace, suntem amenintati si asaltati, in momentul in care se pune in discutie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea si perfectionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente si ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali – membri a, te miri ce societate civila – care sunt deranjati ba de (ne)deschiderea dosarelor si deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunista, ba de existenta icoanelor in scolile romanesti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existentei si aplicarii unei legi a cultelor cat se poate de stramba, incompleta ori imperfecta, si mai ales, de problema discriminarii si a nedreptatirii bietilor homosexuali...

Chiar si problema orei si a statutului orei de religie a mai fost desbatuta si in anii trecuti... Ce sa facem, acestea sunt, dupa unii, adevaratele si singurele probleme ale Romaniei post comuniste ori post-decembriste – care, iata, de douazeci de ani se zbate si se straduieste sa-si caute locul, rostul, sensul si importanta in noua configuratie geopolitica si geostrategica, in cadrul instititutiilor globalizante si globalizatoare ale structurilor europene si euroatlantice... Si te pomenesti ca, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, ar sta in calea acestor demersuri sau ar incurca pe cineva in acest sens, ca vedem ca unii se tot impiedica de Ea, asa, in drumul liber... Problema este ca cei care se simt amenintati de influentele orei de religie (altfel, intotdeauna binefacatoare) sunt foarte putini si foarte slab argumentati sau fundamentati, dar iata, in schimb, care sunt argumentele noastre, ale celor mult mai multi si dreptcredinciosi, pentru mentinerea ei acolo unde ii este locul, adica in scoala romaneasca:

- Prezenta orei de religie in invatamantul de stat este conforma Constitutiei Romaniei, care prevede in art. 32. alin. (7): „Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.” De asemenea, este conforma Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede in art. 32 alin. (1): „In invatamantul de stat si particular, predarea religiei este asigurata prin lege cultelor recunoscute.”

- Disciplina religie se preda in scolile de stat potrivit Legii Invatamantului nr. 84/1995, republicata, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.

- La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”. Prin urmare, prezenta disciplinei religie in oferta scolara este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisa a parintelui sau a tutorelui legal constituit.

- Pentru a se asigura, in mod egal, accesul elevilor la educatia religioasa, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor prevede in art. 32 alin. (4): „La cerere, in situatia in care conducerea scolii nu poate asigura profesori de religie apartinand cultului din care fac parte elevii, acestia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului caruia ii apartin.”

- Prezenta religiei in sistemul de invatamant romanesc nu este o inovatie a perioadei post-decembriste. Legea instructiunii publice din 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc peste trei decenii si care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea si gratuitatea invatamantului (dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar inaintea Marii Britanii, Elvetiei, Bulgariei, Serbiei, Frantei), aseza religia la loc de cinste intre obiectele de studiu, atat in cadrul invatamantului primar unde se preda catehismul (art. 32), cat si in cadrul invatamantului secundar, gimnazial si liceal, unde se preda „religiunea” (art. 116).

- In majoritatea statelor Uniunii Europene, cu exceptia Frantei, religia este disciplina scolara, sub diferite denumiri: Educatie religioasa (Austria, Danemarca, Germania, Grecia si Irlanda), Educatie moral-religioasa (Anglia), Morala si educatie religioasa (Portugalia), Educatie religioasa si morala (Luxemburg), Crestinism, Religie si Etica (Norvegia), Religie sau etica (Belgia), Miscari ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia si Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promoveaza un sistem de invatamant care valorifica potentialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.

- Pentru mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun, in cadrul campaniei Patriarhiei Romane „Nu vrem liceu fara Dumnezeu!” s-au primit in anul 2008 peste 140.000 de mesaje de sustinere.

- In ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, conducatorii si reprezentantii cultelor religioase recunoscute in Romania si-au exprimat pozitia comuna cu privire la mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun.

- Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale si morale ce stau la baza culturii europene si nationale, valori la care elevii trebuie sa aiba acces in mod liber si care au un rol formativ deosebit, demonstrat si de studiile sociologice in domeniu.

Prin urmare, am senzatia tot mai pregnanta ca spiritul cel autentic cu toate ale sale, incomodeaza si deranjeaza pe unii deoarece constituie o realitate existentiala, puternica si cat se poate de compacta, continand niste precepte moral-crestine foarte clare si corect definite. Acest lucru estompeaza sau atenueaza unora duhul lor foarte zdruncinat si de-a dreptul exhaustiv, ajungand (sarmanii) niste victime ce revendica „libertatea de constiinta” care, chipurile, ar fi inrobita de orele de religie, de icoanele, slujbele ori simbolurile Crestinismului sau, de ce nu, si ale altor religii!... Cred ca, in primul rand, unii ca acestia sunt victimele secularizarii, sau nostalgicii vremurilor prigonitoare impotriva Bisericii, ori sclavii propriei lor constiinte, ce este lipsita de o articulare spirituala autentica!...

Se ignora, insa, urmatorul aspect, si anume ca: libertatea de constiinta inseamna (si) respectarea libertatii constiintei semenului, mai cu seama in cazul in care, aceasta constiinta – care agreeaza, ba chiar apara existenta acestei ore de religie in trunchiul comun (de baza) si in aria curriculara (parinti, profesori si elevi, deopotriva) lucreaza in majoritatea covarsitoare a membrilor acestei tari!... Suntem intru totul de acord cu respectarea drepturilor unei minoritatii – fie si aceea a ateilor si liberilor cugetatori, dar acestia sa nu uite totusi faptul, ca in spiritul reciprocitatii, trebuie aplicata si vice-versa, in caz contrar, vom vorbi intr-adevar, de discriminare!... Nu asistam, oare, sau nu suntem chemati sa participam, din nou, la o lamurire a doctrinei promovata de ideologii secularisti, secularizanti si secularizati in raport cu invatatura dreptcredinciosilor crestini, ori se aplica preceptul biblic „nu te teme turma mica” – in mod distorsionat!... Iar daca se ajunge in acest loc, in acest fel, este vai de cei care rastalmacesc scripturile!...

O alta problema este aceea a aparitiei a (inca) unui precedent destul de primejdios, asa incat ne intrebam si chiar asteptam cu emotie si infrigurare sa vedem ce va mai urma: Cine, de unde (de nicaieri si de aiurea), cu ce petitii, idei si solutii nastrusnice va mai veni ca de, mintea (si constiinta in virtutea libertatii de expresie) lucreaza, mai cu seama intr-un stat democratic ca acesta unde, culmea, este invocata discriminarea in conditiile in care altii ne lauda sau poate, chiar ne acuza de prea multa toleranta!... Asadar, ni se cere sa refuzam si sa renuntam la Chipul lui Hristos din icoana sufletului nostru si din viata noastra cotidiana, ce trebuie sa fie una preponderent spirituala si eminamente duhovniceasca. Oare se doreste, cumva, sa se ajunga si la respingerea Chipului Hristic din om, mai cu seama din copiii si tinerii nostri?...

Pai, astfel de incercari s-au mai facut in istoria (chiar recenta) a poporului nostru, asa incat ar trebui sa dispunem de o oarecare imunitate!... Si mai stiam un lucru, si anume ca: atunci cand vrei sa faci pe victima sau pe eroul cuiva, se impune existenta si enuntarea unor dovezi, a unor probe, ori eu nu am vazut si nu am cunoscut, la noi in ultimii 20 ani, de pilda, nici o victima a vreunei ore de religie (care fost reintrodusa dupa anul 1990, cu multa truda si sacrificiu, tot din cauza ideologilor atei si ateizanti ori ateizati), in schimb copii, tineri si oameni maturi care au primit daruri si multe binefaceri de la Iisus Hristos Domnul prin intermediul rugaciunilor invatate in cadrul acestor ore (si asa foarte putine, insuficiente) si facute la icoana Sa din clasa scolii, am cunoscut si cunosc foarte multi, si cu toti acestia ce facem, acum, ii trecem asa, cu vederea, fara sa-i intrebam si pe ei ceva?... De fapt acesti secularisti contemporani au intrebat ei pe cineva, ceva?!...

Este invocata, adeseori, filozofia absurdului, dar observ ca se vrea impunerea chiar a unei evidente si a unei realitati a absurdului, pana la ajungerea chiar la culmea acestuia!... Oricum, cu teoria imposibilului care poate deveni posibil oriunde si oricum, ne-am obisnuit deja, astfel incat de ce nu ne-am putea acomoda si cu absurdul ca fiind o norma si o componenta fireasca si chiar indispensabila vietii noastre, ajungand sa zicem „raului bine si binelui rau”, caci si aceasta problema (a eliminarii orei de religie) face parte tot din categoria lucrurilor ce au fost rasturnate, din punct de vedere axiologic!...

Dar noi, pentru toate acestea, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, odata pentru faptul ca ne trezeste la realitate si ne invita la trezvie, scotandu-ne din ispita si pacatul triumfalismului si al autosuficientei, iar in al doilea rand pentru ca ne da atatea prilejuri de cultivare si chiar de inmultire a constiintei apologetice in vederea (re)activarii laturii marturisitoare si misionare, toate cu scopul dobandirii mantuirii noastre in Imparatia cea vesnica a Cerurilor, dimpreuna cu Tatal, Fiul si Sfantul Duh!...

Asadar, sa dea Dumnezeu – Cel in Treime slavit si laudat, sa putem sa le primim pe toate cu bucurie, cu folos duhovnicesc si cu smerenie si sa indraznim inainte cu Mantuitorul, caci „El a biruit lumea” pacatelor, inclusiv cea a necredinciosilor postmoderni si contemporani, pentru care suntem datori sa ne rugam, chiar la orele si slujbele pe care ei le resping, sa zicem cu totii: „Iarta-i, Doamne ca nu stiu ce fac!” sau: „Nu le socoti lor pacatul acesta!”.

Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei

Despre autor

Stelian Gombos
http://www.crestinortodox.ro/religie/ora-religie-scolile-romanesti-123615.html

Joi, 26 Februarie 2015

Înscrierea elevilor la ora de religie este o mărturisire!

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Articol

Fotografii

RSS

Înscrierea elevilor la ora de religie este o mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus în vremurile pe care le trăim astăzi.

Omenirea este sociabilă şi religioasă de când o cunoaşte istoria. Statul este forma superioară, cea mai înaintată şi cea mai largă, a organizaţiei sociale, dar Statul a avut, de când ştim, şi preocupări religioase. Religiile anterioare creştinismului, erau culte naţionale, religii de stat. Era adică în general admis că religia este un bun şi un drept natural, un patrimoniu al fiecărui popor, şi, anormal ar fi fost să existe popor fără religie şi stat indiferent ei. Nu poate fi condus fără criterii religioase şi morale Statul unui popor creştin. („Misiunea creștină a Statului” – Prof. univ. Teodor M. Popescu) 
Împotriva religiei nu se ridică decât oamenii care au pierdut simţul mai adânc al realităţilor. Cu cât omul ajunge să se cunoască mai bine pe sine, să cunoască viaţa şi oamenii, cu atât mai mult va înţelege esenţa şi rostul religiei. Stanley spunea la sfârşitul vieţii, în autobiografia sa:
Numai cu ajutorul convingerilor religioase putem ajunge la un progres adevărat şi esenţial. Ele ne dau trup, măduvă şi putere; fără ele, aşa numitul progres e găunos şi fără durată. Fără credinţa în Dumnezeu suntem bătuţi de talazuri pe un ocean de nesiguranţă. Căci ce-i pământul nostru faţă de imensitatea universului, de lumile din spaţiul fără de margini! Peste întinderea imensă a nemărginirii, în care închipuirea omului cel mai înţelept nu ajunge decât până la un crâmpei ridicol de mic, domneşte spiritul atotputernic al lui Dumnezeu. Spre Dânsul mă îndrept, izvorul şi puterea puterilor! („Îndrumarea vieţii” – Dr. Fr. W. Forster) 
„Oricine va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”. (Matei 10, 32-33) 
Înscrierea elevilor la ora de religie este o mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus în vremurile pe care le trăim astăzi.

Salvăm Ora de religie!
Doar până pe 6 martie poți să-ți înscrii copilul la ora de religie, pentru semestrul în curs. Altfel, din 9 martie, copilul tău nu va mai beneficia de această disciplină!
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/cuvantul-ierarhului/inscrierea-elevilor-la-ora-de-religie-este-o-marturisire 

De ce „Religia” a ajuns să aibă un statut precar?

de constantincucos

17

Deciziile și discuțiile legate de statutul orei de religie, derulate în această perioadă, deschid o problemă, nu de neglijat, legată de normativitatea aferentă compunerii și validării curriculumului școlar: cine are menirea de a stabili disciplinele de învățământ în programul școlar, în ce cadre și cât se poate negocia cu beneficiarii prezența sau absența unor obiecte de învățământ, la ce nivel decizional se stabilește locul, ponderea și structura tematică a unei discipline etc. După știința noastră, doar „Religia”, ca disciplină de studiu, este reglată explicit prin legi organice (gen „Legea educației Naționale”), ceea ce îi conferă un statut juridic particular, printr-un soi de supra-reglementare care poate conduce la problematizări (de pildă, în ce măsură legislativul are competența de a stabili ce să se studieze în școală). Argumentul etalat pentru această intervenție ar consta în faptul că o astfel de disciplină are incidență directă asupra conștiinței elevului, influențând-o într-un sens sau altul.
În general, structurarea unui curriculum ia în calcul și trebuințe sau cerințe ale educaților exprimate direct sau prin cei care îi tutelează (profesori, părinți). Un curriculum modern presupune luarea în calcul a unor vectori care pot particulariza oferta formativă a școlii (pe aliniamente localiste, naționale, pe trebuințe concrete, pe nevoi circumstanțiale, imediate etc.). Oferta curriculară, la nivelul unui sistem de învățământ, presupune componente supraetajate: există un „nucleu dur” de discipline nenegociabile, stabilite de factorii de resort, dar și părți stabilite circumstanțial, la nivel bazal, procesual. De aceea, curriculumul oferit de instituție presupune și secvențe ce se hotărăsc la nivelul școlii prin structurarea unor discipline opționale ce imprimă particularitate respectivei unități de învățământ. În orice variantă, alegerea presupune o pre-cunoaștere și re-cunoaștere a trebuințelor, responsabilitate și maturitate în exercitarea opțiunii. Cel care alege trebuie să cunoască ce alege, la ce îi folosește, care este rostul educativ al opțiunii exprimate. Întrebarea care se pune este următoarea: este capabil elevul sau părintele acestuia să stabilească ce îi este necesar sau nu în instruire? Întrevăd ei rostul și efectele predării unor discipline imediat sau pe termen lung? Dacă răspunsul este afirmativ, nu ar fi cazul ca și alte discipline să suporte aceleași grile și proceduri selective? Dacă îi punem pe ei să aleagă, atunci care mai sunt atribuțiile școlii? Nu se ajunge oare la o scurtcircuitare axiologică, la contrarietăți valorice? Cât privește pachetul „dur” (trunchiul comun, alcătuit din discipline obligatorii), acesta ține de decizii mai complicate pe care nu le invocăm aici.
„Religia”, ca să revenim la  subiect, are un statut normativ, didactic și epistemologic special, ceea ce o face, paradoxal, mai vulnerabilă în raport cu alte discipline. „Religia” face parte din trunchiul comun (deci, ar trebui să fie obligatorie), dar prin jurisprudența derivată sau specificatoare (vezi decizia recentă a Curții constituționale) devine opțională sau chiar facultativă. Există un soi de opționalitate, chiar și atunci când ea pare a fi obligatorie, prin aceea că fiecare copil poate opta pentru confesiunea căreia îi aparține pentru a se ralia orei de religie subsecventă. De asemenea, și statutul didactic este mai complicat pentru că ea este generată printr-un soi de cotutelă (pe de o parte, de reprezentanții clerului, ce garantează „acuratețea” conținutului teologic, dar și de profesorii-pedagogi, ce asigură didacticizarea și transpunerea „tehnică”, obligatorie la nivel de programe, manuale, procese didactice efective). Această dublă subordonare poate conduce, dacă cei doi vectori nu se armonizează, la defecțiuni, asimetrii și amatorisme în plan curricular. Din perspectivă epistemologică, problemele sunt și mai complicate. Religia predată în școală trebuie să fie altceva decât teologia dezvoltată sau promulgată de un cult sau altul (e aceeași diferență dintre disciplina „Fizică” și cunoașterea despre fenomenele fizice dezvoltate până în prezent sau care se ivește la un moment dat). Orice disciplină presupune un decupaj, un asamblaj, o decodificare și o interpretare în cheie pedagogică a unui set de probleme relevante pentru un orizont cultural și nu se suprapune în nici un caz și nu îl calchiază pe acesta. Nu tot  ce ține de cunoașterea savantă sau de practicile socio-culturale curente se cere a fi translat și în școală (intervin filtre selectoare de natură epistemologică, psihologică, deontologică, sociologică, practică etc.).
În cazul „Religiei”, ca disciplină de învățământ, mai intervine o confuzie sau o ambiguitate statutară. Se pleacă din start de la ideea că acest obiect ar afecta conștiința elevului, ar îndoctrina și ar manipula. Se face deseori confuzia, în mod voit, între credința intimă a unei persoane (care trebuie să rămână pe mai departe o chestiune de decizie intimă) și o disciplină de studiu care are ca referențial o anumită credință religioasă cu toată fenomenologia ei (istorie, devenire, specificitate ideatică, manifestare expresiv-cultică, reverberații în plan personal și comunitar  etc.). Această disciplină nu are ca obiectiv „formatarea” credinței intime; ea propune un standard de valori, aduce un plus de cunoaștere și de repere culturale pentru persoană sau comunitate. Competențele stipulate la această disciplină nu vizează numaidecât etajul de nivel „infra” (credințe personale, trăiri afective), iar evaluarea nu se face în nici un caz pornind de la cât de „puternică” sau „clamată” e credința cuiva. Desigur, bagajul de elemente și valori cu adresabilitate către conștiință și afect este mai mare la „Religie”, dar el nu dispare sau nu e de neglijat nici în cazul altor discipline. Mai sunt și alte obiecte de studiu care pot „afecta” conștiința elevului („Istoria”, „Limba și literatura română”, „Educația civică”, Filosofia”, chiar „Fizica” și „Matematica”). Pe considerentul că unora le place sau nu o materie ori că aceasta ar „încărca” sau „orienta” mintea copilului într-o direcție sau alta, ar trebui să o izgonim din școală? În fond, orice disciplină școlară funcționează ca un „dispozitiv mental”: contează ce valori promulgă, ce structuri interioare provoacă, ce predispoziții naște și, bine înțeles, cum e predată. Poți să îndoctrinezi predând orice obiect de învățământ, dacă selectezi doar anumite elemente de conținut și dacă această acțiune se bazează pe principiile manipulării și nu ale învățării. Procedural, în această situație trebuie respectat următorul principiu: o disciplină școlară propune niște valori, nu le impune. Ea vine cu o paletă de cunoștințe și valori care trebuie cunoscute, interpretate, evaluate, discutate, eventual asimilate în mod gradual și diferențiat funcție de specificitatea cuprinsului ei epistemologic sau practic.
Cât privește structurarea și predarea confesională a religiei, e firesc ca un copil să-și aproprie, mai întâi, referințele spirituale ale comunității din care face parte și, mai apoi, va trece și către dezvoltări ce țin de alteritatea confesională. La început, e nevoie să se conecteze la religia apropiată lui, și nu la o religie atemporală, indeterminată sau generală (ce religie să studieze oare, a „lunaticilor”, a „marțienilor”?). Apoi, în mod gradual și progresiv, e de dorit ca elevul să acceadă, prin cunoaștere și respect, și către alte formațiuni spirituale, distante sau atipice în raport cu cele pe care le știe. A preda religia a-confesionl e același lucru cu a preda literatura română fără a face referire la scriitorii noștri sau a preda istoria fără a aminti de evenimente sau personalități care le-au marcat. De bună seamă, este importantă „carcasa formală” a unei discipline, dar ea trebuie „încărcată” cu un anumit miez, cu un conținut. Mai ales, în primele trepte ale formării.
(Articolul de mai sus va cunoaște o rafinare și o extensie progresivă. Mulțumim anticipat pentru orice sugestie pe linie de conținut sau stil).
http://www.constantincucos.ro/2015/02/de-ce-religia-a-ajuns-sa-aiba-un-statut-precar 

Poezia lui Daniel Buzdugan pentru susținerea orei de religie

Daniel Buzdugan a compus o poezie prin care își arată susținerea pentru ora de religie și a distribuit-o pe o rețea de socializare. Astfel, el se adresează părinților – celor care au puterea de a-i ajuta pe copii să-L cunoască pe Dumnezeu și în mediul școlar.

Vă invit să încercăm,
Ca părinți, chiar dacă-i greu,
Pe cei mici să-i îndrumăm
Să mai creadă-n Dumnezeu.

Chiar așa, vreți ca niciunul
Să nu-și mai aduc-aminte
Cum că Paștele, Crăciunul
Sunt zile atât de sfinte?
Religia-i „cumpătare”,
Le dă celor mici un trai,
Cu lumină și răbdare,
Visul de-a ajunge-n Rai.
Lăsați-i la Cele Sfinte,
Nu-i nimic curat pe lume
Ca micuții ce-nainte
De somn spun o rugăciune.
Cei mici, de n-ar fi credința
Ar avea inima goală.
Buzdu din toată ființa,
E pentru religie în școală!

Salvăm Ora de religie!
Doar până pe 6 martie poți să-ți înscrii copilul la ora de religie, pentru semestrul în curs. Altfel, din 9 martie, copilul tău nu va mai beneficia de această disciplină!

Interogări la „interogarea sistemului”

Un articol de nota 10!

Mihai-Silviu CHIRILĂ

sursa: juridice.ro
Ministerul Educaţiei[1] a trimis la inspectoratele judeţene şi în şcoli cereri de înscriere la ora de Religie, pe care le doreşte semnate de părinţi până la 6 martie 2015. Graba de a rezolva situaţia orei de Religie, dar şi modul în care ministrul de resort explică în presă măsura m-au determinat ca, fără a avea vreo veleitate de jurist, în calitate de „simplu cetăţean”, cum spune poetul, şi de părinte de viitor şcolar, să pun câteva întrebări absolut necesare:

1. Care este baza legală a acestei cereri, de vreme ce Parlamentul sau Guvernul României nu a modificat încă Legea nr. 1/2011, a cărei primă tezădin articolul 18 alin. (2) a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale a României? Pe ce temei se emite o cerere obligatorie (pentru cei ce vor ora de Religie) până la 6 martie 2015, de vreme ce urmează ca statutul acestei cereri să fie decis de Parlament sau Guvern, când va modifica articolul 18 alin. (2)?
2. Ce competenţă are Ministerul Educaţiei în a rezolva, în această fază, implementarea deciziei CCR, dat fiind că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată faţă de o lege, nu faţă de un ordin de ministru, iar competenţa punerii în acord a articolului neconstituţional cu Constituţiaaparţine Parlamentului sau Guvernului României, ministerul urmând să implementeze noile prevederi legale după ce ele vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, lucru pe care domnul ministru îl şi recunoaşte, de altfel: “În acest context, tot ce putem face este să interogăm sistemul. Pasul următor este să aşteptăm să vedem formularea prin care Parlamentul va implementa modificarea Legii Educaţiei, după care se va impune trimiterea unui ordin de ministru care să reglementeze modul de derulare a orelor de religie”[2]?
3. Ce a determinat Ministerul Educaţiei să ia această decizie, având în vedere că anterior hotărâse să aplice măsurile ce decurg din decizia CCR începând din anul şcolar 2015-2016, după ce va fi fost făcută şi modificarea Legii nr. 1/2011? A avut vreo influenţă în această schimbare de decizie adversitatea faţă de ora de Religie a unei părţi din media sau a unor asociaţii (campania unui site pentru punerea orei de Religie la începutul sau sfârşitul programului, sesizarea Curţii de Conturi cu privire la pretinsa salarizare ilegală a profesorilor, titluri din presă de genul “Religia nu mai este obligatorie în şcoală. Biserica Ortodoxă primeşte o lovitură de la Curtea Constituţională”, “Tertipul prin care BOR încearcă să menţină religie obligatorie în şcoli” etc.)?
4. Cum se împacă decizia ministerului de a distribui în teritoriu o cerere care, din explicaţiile domnului ministru (“suntem obligaţi să interogăm sistemul cu privire la dorinţa de participare sau nu la ora de Religie pe anul în curs” şi, mai clar: “părinţii care vor ora de Religie pentru copiii lor depun cerere până la 6 martie, pentru anul şcolar în curs”[3] s.n.), pare a acoperi, în mod retroactiv, semestrul I şi prima lună a semestrului al II-lea din anul şcolar 2014-2015, cu principiul neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale, statuat de art. 147 alin. (4)din Constituţie, care spune: “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, şi cu prevederea din art. 15 alin. (2) al Constituţiei României, care spune: “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile” (s.n.)? Viitorul începe, în primul caz, care priveşte direct Parlamentul sau Guvernul, de la 23 ianuarie 2015, data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 669/2014, iar în al doilea, care priveşte direct Ministerul Educaţiei, din momentul în care noua formulare a primei teze din art. 18 alin. (2) al Legii Educaţiei va intra în vigoare. Până la momentul intrării în vigoare a articolului modificat din lege, decizia CCR produce, conform articolului 147 alin. (1) al Constituţiei, suspendarea de drept a dispoziţiilor tezei neconstituţionale, iar, după 45 de zile, dacă Parlamentul sau Guvernul nu o pune în acord cu Constituţia, încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor sale, ceea ce înseamnă doar că elevii care nu vor să facă Religie nu vor mai depune cererea de a nu participa la oră, lucru care nu îi afectează după 9 martie 2015, deoarece pentru anul şcolar în curs au depus deja astfel de cerere la începutul acestuia, iar după modificarea legii (sau după încetarea efectelor juridice ale dispoziţiilor tezei 1 din art. 18 alin. 2) nu vor mai fi obligaţi să o depună. Art. 147 alin. (1) din Constituţie nu sugerează că, pe perioada suspendării de drept şi chiar după cele 45 de zile, până când teza va fi pusă în acord cu Constituţia şi va intra în vigoare, ar exista, în această speţă, obligativitatea depunerii cererii de către elevii care doresc ora de Religie, ci doar că obligativitatea depunerii cererii nu mai există pentru cei ce nu o doresc, pentru că în teza 1 din art. 18 alin. (2) al Legii Educaţiei, declarată neconstituţională şi aflată acum în suspendare de drept, se vorbeşte numai despre modul în care se pot retrage cei care nu doresc să facă ora de Religie, însă despre modul în care se pot înscrie cei care doresc să participe la această oră nu se vorbeşte deocamdată nicăieri în Legea Educaţiei.Acest lucru contrazice afirmaţia că elevii care nu au depus până la 9 martie 2015 cerere nu pot participa la ora de Religie în semestrul al II-lea, mai ales că cei ce au optat la începutul anului pentru ora de Religie vor avea la 6 martie 2015 aproape o lună de când participă deja la oră în semestrul al II-lea, care a început în data de 9 februarie 2015.
5. Domnul ministru al Educaţiei vorbeşte despre această cerere ca despre o simplă “interogare a sistemului”, dar, din felul în care pune problema (de exemplu, atunci când afirmă că cine nu semnează cererea nu poate face ora de Religie în semestrul al II-lea), lasă să se înţeleagă că este vorba de fapt despre o implementare de către minister, prin intermediul acesteia, a deciziei CCR. Când vorbeşte despre “interogarea sistemului”, domnia sa face referire la “punerea sub semnul întrebării a derulării în legalitate a orelor de Religie”, fără a explica cum s-ar întâmpla acest lucru, de vreme ce semestrul I, mai puţin ultima săptămână, s-a desfăşurat în mod absolut legal, în baza prevederilor în vigoare înaintea publicării deciziei CCR, iar, începând din 23 ianuarie 2015, s-a intrat într-o perioadă de aşteptare, în care legea trebuie modificată, iar până când modificarea va intra în vigoare ora de Religie se desfăşoară după prevederile legale existente, cu excepţia celei care se referă la cererea de refuzare a prezenţei la oră. Indiferent de rezultatul “interogării sistemului”, legalitatea desfăşurării orei de Religie a fost recunoscută şi întărită şi de către CCR, prin referirile din motivarea deciziei, în care se arată clar că pentru stat ora de Religie este obligatorie, ea fiind opţională doar pentru părinţi şi elevi, cum a fost şi până acum, în sensul respectării dreptului acestora de a-şi exercita libertatea de conştiinţă religioasă. Singurul lucru care se schimbă prin decizia CCR este modul în care elevii aleg să participe sau nu la ora de Religie. Dacă “interogarea sistemului” ar arăta, de exemplu, că un anumit procent dintre elevi nu mai fac cereri de înscriere la ora de Religie, acest lucru nu ar însemna decâtcă a) fie acei elevi majori şi/sau părinţi/tutori ai minorilor nu s-au îngrijit în septembrie 2014 să se retragă/să-şi retragă copiii de la ora de Religie, deşi legea le permitea acest lucru; b) fie este posibil ca procentul respectiv de elevi majori şi/sau părinţi să fi fost determinaţi de propaganda din spaţiul public îndreptată contra orei de Religie[4] după 12 noiembrie 2014, când s-a dat publicităţii decizia CCR, să îşi schimbe opţiunea între semestrul întâi şi al doilea[5]. Şi într-un caz şi în altul, cererea respectivă nu se poate răsfrânge asupra situaţiei din semestrul I şi, după cum ne-a spus ministrul însuş când a afirmat că ministerul nu face schimbări în cursul anului şcolar, nici asupra celei din semestrul al II-lea. Şi atunci, unde ar finelegalitatea desfăşurării orei de Religie?
6. Ce garanţii poate oferi ministerul că nu vor exista situaţii în care, la nivel de şcoală, decizia elevilor majori sau părinţilor creştini de a depune cererea va fi influenţată negativ? Are deja o strategie foarte bine pusă la punct pentru a soluţiona eventuale reclamaţii din partea unor părinţi sau chiar profesori de Religie care ar putea semnala situaţii de acest fel bine documentate? Printr-o Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 17 decembrie 2014, Patriarhia Română, care este partenerul Ministerului Educaţiei în ce priveşte ora de Religie, decide că “profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie”[6], de unde rezultă că BOR ia în calcul o astfel de posibilitate.
7. Dacă luăm în calcul Ordinul nr. 3637 din 19 iunie 2014 al ministrului Educaţiei, care spune, în articolul 2, că “anul şcolar 2014-2015 începe pe data de 1 septembrie 2014, se încheie pe data de 31 august 2015 şi are două semestre”, rezultă clar că învăţământul preuniversitar este structurat în România pe ani şcolari, nu pe semestre, ceea ce înseamnă că regula statuată la începutul anului şcolar funcţionează până la sfârşitul său, nu se schimbă de la un semestru la altul şi nici nu poate fi aplicată retroactiv, lucru pe care l-a confirmat şi domnul ministru, când a precizat foarte corect: “… Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului şcolar” (s.n.).Atunci ce motivează graba de a cere părinţilor să semneze, până la data de 6 martie, o cerere, de vreme ce, oricum, ministerul nu iniţiază schimbări de la un semestru la altul? Cum va putea “interogarea sistemului” rezolva problema salarizării profesorilor, de vreme ce, indiferent ce indică rezultatele acesteia, ministerul nu va face modificări în timpul anului şcolar în curs?Singurul mod în care salarizarea profesorilor de Religie va fi afectată de punerea în aplicare a deciziei CCR va fi prin dispariţia unor ore de Religie, în cazul în care nu vor exista cereri de participare la această oră.Or, domnul ministru a explicat clar că, după „interogarea sistemului”, se va aşteptapublicarea legii modificate de către Parlament sau Guvern, după care se va da un ordin de ministru, ale cărui efecte vor opera în viitor, nu în trecut. Ceea ce înseamnă că abia după ce noua lege va decide de când intră în vigoare modificarea la nivel de minister se poate pune problema salarizării profesorilor de Religie, numai pentru situaţiile în care se vor pierde clase ca urmare a nedepunerii cererilor de înscriere. Până atunci, salarizarea ar trebui să se facă ca şi până acum.
8. Dacă ar fi să acceptăm logica Ministerului Educaţiei, conform căreia se poate crea o situaţie de “limb juridic”, ca să îi spun aşa, dacă nu se fac cereri de înscrieri la ora de Religie până pe 6 martie, ne întrebăm de ce nu s-au cerut astfel de cereri în ultima săptămână a semestrului I sau în prima zi a noului semestru, care a început, conform art. 2 din Ordinul de Ministru citat mai sus, în data de 9 februarie 2015, în timp ce cererile se strâng începând din această săptămână (16-20 februarie 2015) până la data de 6 martie 2015? Răspunsul: ministerul nu face modificări în cursul anului şcolar în desfăşurare. Dacă e aşa însă, de ce ministrul este citat ca spunând: “Cei ce nu depun cerere, nu fac Religia în semestrul II”? Înţeleg de la profesori de Religie că s-a distribuit şi o metodologie, conform căreia cei ce nu mai depun cerere de participare la ora de Religie, dar au participat în primul semestru, vor avea media anuală încheiată prin “clonarea” mediei din semestrul I. Cât de legală ar fi o asemenea decizie, de vreme ce elevii care au acceptat la 1 septembrie 2015 să participe la ora de Religie au făcut-o pentru tot parcursul anului şcolar 2014-2015, nu doar pentru semestrul I? Ce se întâmplă cu notele la Religie acumulate în perioada 9 februarie – 6 martie 2015, din semestrul al II-lea? Se anulează? Se creează un sistem “al subsidiarităţii”, în care fiecare este servit cum doreşte?
9. Ce se întâmplă dacă Parlamentul sau Guvernul, aflate încă în perioada de 45 de zile dictată deConstituţie, rezolvă problema până la 9 martie, printr-un vot în Parlament sau printr-o Ordonanţă de Guvern, iar în corpul legii sau în metodologia sa de aplicare se face precizarea că noua prevedere intră în vigoare din toamna anului 2015, cum e şi firesc[7]? Dar dacă Parlamentul sau Guvernul rezolvă problema în altă manieră decât depunerea unei cereri? Dacă soluţia găsită va fi, de exemplu, anunţarea verbală a diriginţilor sau scoaterea cu totul a tezei 1 din art. 18 alin. (2)? Este adevărat că CCR argumentează decizia luată prin ideea că: “Sub acest aspect, manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei Religie, iar nu consimţirea tacită sau refuzul expres” şi că această manifestare trebuie să aibă un “aspect pozitiv”, dar este la fel de adevărat că motivarea CCR nu sugerează în mod explicit ideea de “cerere” şi, chiar dacă ar face-o, “în termen de 45 de zile, Camerele sunt obligate să reexamineze [articolele neconstituţionale – n.n.] pentru a le pune în acord cu prevederile Constituţiei, iar nu cu ale deciziei CCR”[8] (s.n.). Parlamentul ar putea considera că prin eliminarea tezei neconstituţionale se soluţionează problema obligativităţii săvârşirii unui act de conştiinţă “cu aspect negativ” şi se elimină refuzul explicit, lăsând ca simpla prezenţă sau neprezentarea la ora de Religie să fie considerate ca manifestări libere ale opţiunii religioase, fără a mai formula alt paragraf. E puţin probabil ca aceasta să fie soluţia, mai ales după explicaţiile date în motivarea sa de către CCR, dar ca posibilitate teoretică există, de vreme ce Comisia Juridică a Camerei sesizate este cea care trebuie să emită un raport „în care e necesar să se propună soluţiilede urmat”[9]. Ştie Ministerul Educaţiei deja cum va arăta decizia finală a Parlamentului sau Guvernului? De vreme ce “pasul următor este să aşteptăm să vedem formularea prin care Parlamentul va implementa modificarea legii educaţiei”, presupunem că nu.
10. Ce se întâmplă cu miile, zecile de mii de copii români ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi nu pot completa în timp util astfel de cereri? S-au făcut demersuri pe lângă ambasadele României pentru ca acei părinţi să primească cererea de înscriere? De vreme ce părinţii din România au primit cererea pe hârtie, la clasă, cei din Diaspora cum o primesc? Prin e-mail? Cum o semnează? Unde se contabilizează? Cum se verifică validitatea lor? Cum se verifică dacă nu cumva au existat cereri semnate care s-au pierdut, din diverse motive (anomalii ale poştei electronice, nepriceperea părinţilor în ale tehnicii)? Cum se verifică dacă toţi părinţii români din Diaspora sunt conectaţi la internet, în cazul în care cererile le sunt trimise pe internet? Are Ministerul Educaţiei o evidenţă a părinţilor din Diaspora?

Pe lângă aceste nedumeriri stârnite de decizia Ministerului Educaţiei, trebuie luate în calcul şi unele propuneri controversate, apărute în spaţiul public, fie la nivel de zvon, fie la nivel de „atitudini ale societăţii civile”. Faţă de acestea se pun următoarele întrebări:

1. Pe ce bază legală ia Ministerul Educaţiei în calcul exilarea orei de Religie în prima sau în ultima oră din orar: “[ora de Religie] va trebui să fie plasată ultima sau prima oră”? Site-ul care publică interviul domnului ministru susţine că această idee a fost şi subiectul unei campanii proprii. Există posibilitatea ca ministerul să-şi fi însuşit această transformare a orei de Religie într-o cenuşăreasă [şi] la sugestia sau la presiunea cititorilor unui site de ştiri? Cât de legal ar fi acest lucru şi cum ar cadra, cu precizarea făcută de Decizia nr. 669a CCR, art. 20, că “şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase”[10] şi art. 21: “statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filozofice ale părintilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcţiilor pe care şi le asumă în procesul de educaţie şi de predare a religiei cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase”[11]? Cum poate un profesor de religie să acopere orele, având în vedere că sunt cinci zile de şcoală, fiecare având o primă oră şi o ultimă oră, iar catedra impune obligatoriu 18 ore pe săptămână pentru fiecare profesor? Se pregăteşte ministerul să mai angajeze profesori de religie? Nu există biblioteci, săli de sport, alte spaţii din incinta şcolii, în care elevii care nu doresc ora de religie să poată petrece timpul afectat acesteia? Cea mai simplă soluţie ar fi ca aceştiasă stea unde au stat şi până acum în timpul orei de Religie. Dacă ar pune în practică astfel de idee, Ministerul Educaţiei ar ajunge să trateze profesorii de Religie ca pe nişte paria, ca pe nişte toleraţi. Ce se întâmplă cu un profesor de Religie navetist, de exemplu, care are în program zilnic patru ore “fereastră” (cum se spune în sistem), în care se uită pe pereţi în cancelarie? Profesorii de Religie sunt absolvenţi au unei facultăţi acreditate de stat, cei mai mulţi sunt acum absolvenţi şi de mastere, poate chiar studenţi la şcoala doctorală, au o pregătire umanistă vastă, sunt trecuţi prin toate cerinţele unei pregătiri pedagogice, au modulul pedagogic care le permite să predea Religia, aşa cum orice alt profesor predă alt obiect. Cine are dreptul să decidă că noţiunile de teologie şi spiritualitate, pe care ora de Religie le oferă elevilor, sunt inutile în formarea acestora ca oameni, în conturarea unei morale sănătoase, individuale şi chiar societale, în educarea unor cetăţeni loiali, oneşti, cu frică de Dumnezeu, pentru a le trata ca demne de dispreţ şi a le arunca la extremităţile orarului? Oare apartenenţa obligatorie la trunchiul comun al planului-cadru de învăţământ nu îi dă orei de Religie dreptul de a se bucura de acelaşi respect ca celelalte ore? Dacă Ministerul Educaţiei riscă să aibă o problemă, aceea nu e de salarizare a profesorilor de Religie, ci de discriminare a lor, în cazul în care măsuri ca aceasta s-ar pune în practică.
2. Afirmaţiile publice ale unor asociaţii, conform cărora, din 23 ianuarie 2015, profesorii de Religie nu mai pot fi plătiţi din bani publici, pentru că religia nu este obligatorie pentru elevi, sunt contrazise de art. 16 al motivaţiei Deciziei nr. 669/2014a CCR, care spune că: “De aceea, caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu poate fi opus elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigenţelor constituţionale mai sus arătate, prin îndeplinirea de către stat a obligaţiei de a include această disciplină în planul-cadru de învăţământ. Prin urmare,obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului, care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute (a se vedea si art. 32 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014). Faptul ca alineatele (2) ale art. 9 din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 din Legea nr. 1/2011 dau elevului drept de opţiune prin instituirea posibilităţii de a nu participa la aceste cursuri, consacră caracterul opţional al disciplinei, care, de această dată, vizează elevul major, părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor. Drept urmare, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) si alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 84/1995, precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (1)[12] si alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 1/2011”. Prin această decizie, CCR afirmă că statul este obligat a avea în trunchiul comun ora de Religie, pentru a-şi respecta obligaţiile constituţionale faţă de cultele religioase, dar că această oră, care trebuie să existe obligatoriu, este opţională pentru elevi, pentru a li se respecta libertatea de conştiinţă. Pentru ca statul să-şi achite obligaţia constituţională de a avea Religia în planul-cadru, ea trebuie să fie predată de profesori calificaţi şi remuneraţi de către stat. Decizia CCR este în mare parte favorabilă orei de Religie, dacă ţinem seama că a respins eliminarea ei din trunchiul comun şi a reiterat obligaţiile statului faţă de comunităţile religioase. Ea oferă garanţia că, chiar dacă unii dintre elevii care au participat până acum la ora de Religie ar opta pentru a nu depune cerere, acest lucru nu înseamnă că vor exista şcoli în România care vor putea decide că nu organizează ore de Religie, în condiţiile în care vor exista suficienţi elevi înscrişi pentru a întruni o clasă. Modul distorsionat în care a fost prezentată în unele medii de informare această decizie poate ţine de o propagandă triumfalistă care doreşte să îmbrace un semieşec în aura unei victorii istorice[13].

Situaţia nou creată pentru ora de Religie mai are nevoie de unele clarificări juridice. Pentru moment, părinţii care doresc ca ai lor copii să facă ora de Religie trebuie să depună acea cerere de înscriere, chiar dacă, din motivele arătate mai sus, cererea respectivă nu ar fi trebuit să apară decât odată cu noul an şcolar sau în momentul decis de Parlament sau Guvern prin modificarea legii. Este bine să o depună, pentru ca procentul celor care doresc această oră să fie clar perceput prin “interogarea sistemului”.
Cât timp rămâne în vigoare actuala Constituţie, dreptul persoanelor religioase de a face Religia în şcoli nu va putea fi îngrădit decât de un număr redus de participanţi la oră. Lucru care se putea întâmpla şi până acum. Însă ceea ce ar trebui să ocupe intens Ministerul Educaţiei în aceste zile este soluţionarea problemei nou-create: odată ce un elev major/tutore/părinte depune cerere de participare la ora de Religie, el îşi exercită un drept constituţional care nu poate fi îngrădit de prevederile art. 63 lit. (c), (d), (e) al Legii nr. 1/2011, potrivit căruia o clasă trebuie să aibă minimum 12 elevi. Până acum, elevul care dorea să facă ora de Religie nu era chemat să se exprime în mod deschis şi “sub aspect pozitiv” asupra opţiunii sale. Acum însă statul trebuie să se simtă obligat să ofere ora de Religie elevilor care optează pentru ea, indiferent de cât de puţini doritori sunt într-o clasă, fie prin derogare de la art. 63 din Legea Educaţiei, fie prin comasare, fie prin orice altă metodă consideră de cuviinţă ministerul. Dacă într-o clasă vor exista 10 elevi care vor opta pentru ora de Religie şi nu o vor putea face, înseamnă că au cerut statului ceva ce acesta era obligat să le dea şi i-a şi obligat pe ei să-i ceară, însă nu au primit ceea ce au cerut, deşi au fost obligaţi să ceară pentru a primi. Cum se rezolvă această situaţie?
Întrucât în rândul unor părinţi creştini se conturează sentimentul expunerii copiilor lor la o propagandă ateistă în şcoală, în viitor este de aşteptat ca CCR să fie interogată şi cu privire la constituţionalitatea predării elevilor creştini a unor teorii evoluţioniste despre apariţia vieţii şi a universului sau despre evoluţia speciilor, pe motiv că, măcar şi prin faptul că sunt mai multe, iar opiniile savanţilor despre anumite aspecte ale lor sunt divergente, aceste teorii nu pot fi considerate adevăruri ştiinţifice apodictice, ci cel mult opinii cu caracter ştiinţific, lucru care produce o incompatibilitate între articolul constituţional: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie… contrară convingerilor sale” (art. 29 alin. 1 – sublinierea noastră) şi obligaţia impusă elevilor creştini de a-şi însuşi aceste teorii la clasă, pentru a putea primi note sau a trece examene. S-ar putea ca soluţia constituţională propusă să fie eliminarea acelor teorii din manualele în care sunt acum şi gruparea lor într-o disciplină specială, care să se predea în şcoală sub acelaşi regim pe care îl are acum ora de Religie. O soluţia care ar putea să-i mulţumească şi pe elevii majori/părinţii/tutorii creştini, şi pe cei agnostici.
[1] Ministerul Educației se răzgândește – Ora de Religie devine opțională pentru elevi din martie. Sorin Cîmpeanu: Părinții care vor ora de Religie pentru copiii lor depun cerere până pe 6 martie, pentru anul școlar în curs.
[2] Ibidem. Neconstituţional a fost declarat doar modul de înscriere la ora de Religie, nu şi modul de derulare a acesteia.
[3] Ibidem. Sistemul a fost deja “interogat” cu privire la participarea la ora de Religie pe anul în curs, la 1 septembrie 2014, când cei ce nu au dorit să o frecventeze au putut depune o cerere în acest sens, valabilă pentru tot anul în curs, iar cei ce au dorit au decis să intre la oră, informaţi că prin această decizie vor fi obligaţi să participe la ea întregul an şcolar. Anul şcolar în curs a început la 1 septembrie 2014 şi se încheie la 31 august 2015.
[4] Tema desfiinţării orei de Religie şi înlocuirea ei cu o oră de “istorie a religiilor” a fost subiect al campaniei electorale a unui candidat la preşedinţia României. În Parlament, a fost depus un proiect de lege (trecut prin aprobare tacită de Camera Deputaţilor, dar oprit la Senat), care viza înlocuirea orei de Religie cu una de “etică”. Ambele propuneri ignoră prevederile constituţionale care vorbesc despre un învăţământ religios organizat„potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult” (art. 32 alin. 7 din Constituţie). Pe câţi părinţi creştini vor fi convins însă argumentări repetate în spaţiul public potrivit cărora “e firesc ca elevul să-şi aleagă singur religia” (deşi art. 29 alin. 6 din Constituţie spune că “părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” – s.n.) sau “trebuie să ne asigurăm că elevii nu sunt supuşii prozelitismului şi îndoctrinării” (este absurdă ideea că tinerii care sunt membri ai Bisericii încă de la naştere pot fi supuşi la îndoctrinare şi prozelitism de către propria Biserică. După logica aceasta ar trebui ca părinţilor să le fie interzis şi să-şi ducă copiii la biserică până la majorat, ceea ce ar fi şi absurd, şi profund ilegal)?
[5] Nu excludem nici posibilitatea existenţei unui anumit grad de indiferenţă religioasă, dar este greu de înţeles de ce un creştin ar refuza, în condiţii normale, să participe la un curs care ar putea să-l înveţe lucruri despre spiritualitatea Bisericii Sale?
[6] Hotărâri ale Sfântului Sinod pentru susţinerea orei de Religie în învăţământul public.
[7] Această precizare poate fi prezumată, fără a mai fi scrisă negru pe alb, de vreme ce raporturile juridice instituite odată cu începerea anului şcolar nu pot fi modificate pe parcursul derulării acestuia.
[8] Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 603.
[9] Ibidem.
[10] Prevederi ale Legii educaţiei naţionale ref. studiul religiei în școli. Excepție de neconstituționalitate admisă.
[11] Ibidem.
[12] Art. 18 alin. (1): „Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea”.
[13] Întrebarea care merită cercetată este pe câţi dintre elevii majori şi/sau părinţi/tutori îi va afecta această propagandă?

SURSA: https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2015/02/26/mihai-silviu-chirila-interogari-la-interogarea-sistemului/

Memoriu PROVITA SI COMUNICAT FSLI

Azi, joi 26 februarie 2015, de la ora 21,00 pe postul Realitatea TV, va fi invitat preot Ionut Corduneanu, care va vorbi despre ora de religie.

 ***

Averea Bisericii

COMUNICAT Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant
"Modificarile care au loc in timpul anului scolar dau peste cap sistemul de invatamant. Nu intamplator a fost introdus in Legea Educatiei Nationale un articol, conform caruia orice modificare intra in vigoare la inceputul anului scolar", sustine presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Simion Hancescu. Acesta precizeaza ca potrivit articolului 5, alineatul 2, din Legea Educatiei Nationale, Legea 1/2011, "orice modificare sau completare a prezentei legi intra in vigoare incepand cu prima zi a anului scolar, respectiv universitar urmator celui in care a fost adoptata prin lege".

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că decizia Curții Constituționale privind ora de religie în școli, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.01.2015, produce repercusiuni atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor care predau această disciplină. Elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheați, iar unii profesori își pierd locul de muncă la jumătatea anului școlar.
„Modificările care au loc în timpul anului școlar dau peste cap sistemul de învățământ. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educației Naționale un articol, conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar”, precizează președintele FSLI, Simion Hancescu.
Potrivit articolului 5, alineatul 2, din Legea Educației Naționale, Legea 1/2011, „orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege”.
Plecând de la decizia Curții Constituționale, conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învățământ din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice trebuie să găsească o soluție la această problemă, aplicabilă până la finalul acestui an școlar și una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015-2016.
Totodată, este important și ce se va întâmpla cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la acest curs și acest lucru trebuie reglementat tot de legiuitor.
Pe de altă parte, FSLI se întreabă de ce în anul 2011, când Legea Educației Naționale a fost contestată la Curtea Constituțională, instanța supremă a considerat că este constituțională, iar după patru ani revine asupra deciziei și spune că este neconstituțională, în anumite puncte. Când a spus adevărul, atunci sau acum?

***

Cităm paragraful final: „Propunerea legislativă nu răspunde niciunei nevoi reale de legiferare, fiind doar expresia intereselor unor grupuri de presiune seculariste. Inițiatorul se arată reprezentantul acestora – nu al cetățenilor alegători – și manifestă o atitudine de anti‐democrat sadea, care nu militează sincer pentru participare și civism, ci numai caută să impună o agendă particulară. Nu credem că greșim afirmând că această propunere legislativă este un atac de tip bolșevic la adresa Religiei și a Bisericii.”

http://www.provitabucuresti.ro/docs/lobby/memoriu-pl-religie-etica-cernea-senat-271114-final.pdf