DREPTURILE PĂRINȚILOR ÎN ASIGURAREA EDUCAȚIEI COPIILOR (inclusiv a educației religioase)

22 Februarie 2015 la 15:57

DREPTURILE PĂRINȚILOR ÎN ASIGURAREA EDUCAȚIEI COPIILOR MINORI A CĂROR RĂSPUNDERE LE REVINE

• Constituția României
Art. 29 (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

• Declarația Universală a Drepturilor Omului
Art. 26 (3) Părinții au dreptul de prioritate în alegerea felului de învățământ pentru copiii lor minori.

• Convenția Internațională cu Privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale
Art. 13 (3) Statele părți la prezenta Convenție se angajează să respecte libertatea părinților și, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituții de învățământ, altele decât cele ale autorităților publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educație și de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri.

• Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
Art. 14 (3) Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ cu respectarea principiilor democratice, precum şi dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice şi pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.

• Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului
Art. 5 Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.
Art. 14 (2) Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.

• Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Art. 2 Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

• Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului
Art. 5 (1) Statele participante la prezenta Convenţie convin: b) că este necesar să se respecte libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali:
1. de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale statului, dar corespunzătoare normelor minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente;
2. de a asigura, conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă incompatibilă cu convingerile lor.

Selecție realizată de departamentul juridic - Asociația PRO VITA, filiala București (www.provitabucuresti.ro).

---
Asociația Părinți pentru Ora de Religie
Strada Sf. Ecaterina, nr. 2, sector 4, București
www.oradereligie.ro
contact@oradereligie.ro

TEXTUL PROGRAMATIC AL A.P.O.R.

TEXTUL PROGRAMATIC AL A.P.O.R.

22 Februarie 2015 la 16:14

TEXTUL PROGRAMATIC AL A.P.O.R.

Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) este o organizație non-guvernamentală independentă, apolitică și fără afiliere confesională, formată din părinţi cu profesii diferite, printre care avocaţi, notari, jurnalişti, profesori, ingineri.
Scopul principal al Asociaţiei este acela de a susţine şi îmbunătăţi predarea Religiei în şcoală prin susţinerea şi promovarea valorilor religioase atât în rândul elevilor, cât şi în cel al părinţilor.

Constituită pentru început la nivel central, Asociaţia a început înființarea de filiale şi la nivel judeţean, pentru a putea sprijini în mod real predarea Religiei în întreaga ţară.

În funcţia de preşedintele al APOR a fost aleasă doamna Liana Stanciu, cunoscut om de televiziune şi radio, care de-a lungul timpului s-a remarcat prin implicarea sa în diferite acţiuni sociale pentru copiii bolnavi de cancer.

Textul programatic al APOR conţine următoarele 10 puncte:

1. Toţi părinţii vor să ofere ce este mai bun copiilor lor. Este dreptul părintelui să aleagă ce tip de educaţie vor avea copiii lui. Tot el, părintele, ştie că Dumnezeu este prietenul şi sprijinitorul care nu dezamăgeşte.

2. Ora de Religie formează caracterul, completează dezvoltarea copilului şi îl ajută să relaţioneze mai bine cu ceilalţi.

3. Scopul orei de Religie este de a-i familiariza pe elevi cu elementele fundamentale ale propriei credinţe religioase, de a le oferi o introducere în studiul celorlalte mari religii ale lumii, precum şi de a-i ajuta să înţeleagă dimensiunea spirituală, culturală, istorică şi morală a fenomenului religios.

4. Ora de Religie contribuie semnificativ la depăşirea ignoranţei religioase care poate constitui un factor al generării intoleranţei religioase şi culturale, al unor atitudini şi tendinţe reducţioniste şi extremiste.

5. Studiul Religiei, ora de Religie însăşi, este un reper în viaţa copiilor, insuficient valorificat în familie și în societate.

6. Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie îşi propune să fie aproape de părinţi, apărători ai celor care sunt interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor. Educaţia, inclusiv cea religioasă, se face în şcoală în toate ţările Europei. În unele țări, precum Germania, Austria, Irlanda, Italia, Croaţia sau Grecia, programa prevede câte două ore de Religie pe săptămână.

7. Susţinem o educaţie integrală, care presupune, pe lângă latura morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă. Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate.

8. Familia, Şcoala şi Biserica tind adesea să-şi delege reciproc responsabilitatea pentru educarea copiilor. Ora de Religie poate constitui un liant între cei trei factori educativi.

9. Ora de Religie face parte din istoria și identitatea poporului român, Biserica fiind primul loc de educație în istoria noastră. Școala românească a avut încă de la început între materiile de bază ora de Religie.

10. Ora de Religie dă un plus de valoare educației din familie.

--
Asociația Părinți pentru Ora de Religie
Strada Sf. Ecaterina, nr. 2, sector 4, București
www.oradereligie.ro
contact@oradereligie.ro

Cerere pentru… viață!

Nicolae Pintilie: 

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”

Mai-marii de la Educaţie s-au răzgândit. Li s-a părut lor, aşa deodată, că ar fi mai bine să bulverseze câteva milioane de copii şi câteva mii de profesori. Decizia – până pe 6 martie, aproximativ 2.000.000 de părinţi trebuie să dea un răspuns în legătură cu ora de religie! Cu toate că Ministerul Educaţiei comunicase în mod oficial că aceste cereri se vor depune începând cu septembrie 2015! Iată cum un oficial din minister declara cu lejeritate despre modificarea de ultimă oră: „Am dori să lăsăm un timp părinţilor să ajungă să depună o cerere, dacă doresc să o depună. Există un formular pe care noi l-am transmis şi care spune foarte simplu: «Doresc ca fiul/fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul…», cel pe care îl alege părintele elevului. E foarte simplu. După 7 martie vom avea o situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun părinţii”.
Simplu o fi? Simplu, când toate forţele media, toţi formatorii de opinie, mediul online şi televiziunile nu au alt subiect decât „mitul orei de religie”?
Au curs râuri de tuş şi de o parte, şi de cealaltă. Argumente pro şi contra, parcă toată stabilitatea ţării acesteia ar sta într-o smerită oră de şcoală, în care un profesor traduce în limba copiilor o firimitură despre Dumnezeu. Povara a fost mutată de pe umerii autorităţilor pe umerii deja prea împovăraţi ai părinţilor. Este mai uşor să zici „părinţii decid”. Acei părinţi bombardaţi cu informaţii care mai de care mai acuzatoare la adresa orei de religie.

Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet

Aceste rânduri sunt izvorâte din condeiul unui tată de viitoare şcolăriţă. Un tată care, ca şi alte milioane din ţara acesta, îşi doreşte că odrasla să înţeleagă acea firimitură de Dumnezeu. Până la urmă, de ce credem şi mărturisim că ora de religie este importantă? Păi, să ne uităm un pic la generaţiile părinţilor noştri, cărora la şcoală li se spuneau „poveşti adevărate” cu tătuca Stalin. Cunosc mulţi care acum îşi doresc din tot sufletul să se integreze în sânul Bisericii, dar cărora le este foarte greu, pentru „nu prea ştiu cum stă treaba cu Dumnezeu şi Biserica”. Ar vrea să creadă, ar vrea să vină să se spovedească, dar nu ştiu cum să înceapă. Le este frică, ruşine… deşi inima şi conştiinţa le spun altceva. De ce trec prin acest chin? Pentru că, la timpul cuvenit, nu le-a vorbit nimeni despre bucățica de Dumnezeu!
După 50 de ani de comunism ateu şi materialist, avem totuşi creştini în bisericile noastre, care înţeleg şi trăiesc misterul dumnezeieştii Liturghii, meritul mamelor şi bunicilor creştine care le-au spus acasă: „Lasă pe Stalin şi îngenunchează înaintea icoanei sfinte, ea este viaţa!”. Deci, familia a fost cutia cu zestre a Bisericii, însă nu toţi au beneficiat de comoara credinţei din familie…
Dragi părinţi, timp nu avem niciodată destul, ca să vorbim copiilor noştri. Serviciul, grijile cotidiene, care nu sunt deloc puţine, ne apasă pe fiecare. Câţi dintre noi mai avem timp să le vorbim despre Dumnezeu şi despre taina Sa? Şansa lor este smerita oră de religie – ca pe viitor să ştie pe unde este uşa bisericii! Viaţa devine de la zi la zi mai antrenantă, mai nebună. Vor creşte fără Dumnezeu. Va veni vreme de încercare şi de necazuri, vor căuta să se așeze în genunchi şi nu vor şti ce să spună… sau cu care mână să Îl invoce pe Dumnezeu, prin Sfânta Cruce.
Gândiţi-vă că îi lăsaţi complet nepregătiţi la cel mai important capitol al vieţii lor. Limba maternă îl ajută pe copil să scrie corect, să se poată exprima. Matematica îl învaţă să numere, să calculeze, dar nu toţi elevii vor fi matematicieni. Fizica îi va învăţa fenomenele naturii şi legile ei. Logica şi filosofia îi vor ajuta să raţioneze corect şi să vadă relaţiile interpersonale prin altă prismă. Însă, nici una dintre aceste materii, absolut necesare pentru formarea lor, nu îi va învăţa să se aşeze în genunchi – să stea de vorbă cu Maica Domnului, atunci când sufletul le va fi copleșit de durere!
Într-o societate profund marcată de relativism moral, în care nu mai ştim să deosebim binele de rău şi să rezistăm răului mascat în bine, copiii şi tinerii au nevoie de un cadru moral solid. Ştiţi ce îi aşteaptă pe copiii noştri? Li se pregătesc şcoli cu tablouri cu mari „gânditori precum Friedrich Nietzsche”, legi europene precum rapoartele Zuber şi Tarabella, care susţin lucruri înfricoşătoare: finanţarea avortului şi contracepţiei din banii publici, avortul este un „drept al femeii”, impunerea „teoriei genului” în şcoli, familia cu o compoziţie „diversă“ – părinte 1 şi părinte 2, nu mamă şi tată…
Nu sunt poveşti de speriat părinţii, ci vorbim despre realitatea zilei de mâine, zi în care vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Şansa lor? Familia şi şcoala sănătoasă! Iar dacă familia se dovedeşte, de multe ori, neputincioasă, sarcina cade pe umerii unui sistem educaţional care nu le va vorbi de Dumnezeu!
Dragi profesori şi factori decizionali în privinţa orei de religie! La ce vă gândiţi când auziţi cuvântul Crăciun? La fel ca şi noi: la bucurie, daruri, colinde, familie întregită, Hristos prunc în ieslea Betleemului! Dar când auziţi Paşti? Lumină, speranţă, Înviere, ouă roşii, bucuria de a ne întâlni la mormintele celor dragi! Fraţilor, dacă pierdem cele două valori – familia creştină şi firimitura de Dumnezeu împărtăşită la ora de religie – , nepoţii noştri vor cunoaşte toate aceste bucurii doar din cărţile de istorie! Priviţi un pic spre Occident. Au ei de toate, dar nu mai au familie, nu mai au sărbătoare, nu mai au noţiunea de sacru, bucuria e la mall!
Fraţi români, alegeţi viaţa! Rupeţi câteva dintre momentele activităţilor solicitante şi depuneţi o cerere pentru viaţă! Dacă aşa am ajuns, putem să demonstrăm că iubim viaţa copiilor noştri. Este una dintre investiţiile hotărâtoare în viitorul lor! Să o faceţi cu toată credinţa şi nădejdea… pentru că alegeţi viaţa!

Părinţii pot opta pentru ora de religie până la 6 martie (model cerere ataşată)

Părinţii care optează pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună la unităţile de învăţământ o cerere până la data de 6 martie. Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de către părinţi, informează „Ziarul Lumina”.

Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ despre ora de religie, citată de Agerpres.

Demnitarul a subliniat că există un formular-tip pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele prevederi”.

La dezbaterile de marţi din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.

În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.

Legea educaţiei prevede că, în învăţământul primar şi gimnazial, o clasă nu poate avea mai puţin de 12 elevi, iar la liceu – nu mai puţin de 15 elevi, scrie hotnews.ro. Pentru situaţiile în care vor exista clase cu mai puţin de 12 opţiuni pentru ora de religie, ministrul educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, nu a dat un răspuns tranşant: „Este greu de răspuns, pentru că ar însemna să anticipăm rezultatul acestei interogări. În condiţiile în care am precizat că Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului şcolar, suntem obligaţi să luăm măsuri tranzitorii de genul celor pe care le-am precizat, din cauza unei iniţiative care nu aparţine Ministerului Educaţiei, dar care trebuie să fie pusă în aplicare“, a spus ministrul educaţiei, citat de aceeaşi sursă.

Sursa: basilica.ro

cerere_tip_or_2015c.pdf

• Ziarul Lumina: Solidaritate între părinţii din Bucureşti pentru susţinerea orei de religie. S-au constituit primele filiale APOR din Capitală

În Capitală s-au constituit joi, 19 februarie, primele filiale ale Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), aferente sectoarelor 1, 2, 3 şi 6. Ieri, 20 februarie, s-a constituit filiala Sector 5, iar luni, 23 februarie, va avea loc şedinţa de constituire a filialei Sector 4.

APOR – filiala Sector 1

Aproximativ 150 de părinţi din Sectorul 1 Capitală, care susţin ora de religie, s-au adunat joi seara în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu“. Aceştia au înfiinţat Asociaţia Părinţilor pentru Ora de Religie – filiala Sector 1, pentru care au ales ca preşedinte pe Ioana Popescu, trei vicepreşedinţi: Alina Bogus, Nicoleta Lepădatu şi pr. Radu Petre Mureşan, un secretar, Violeta Bălan, şi un cenzor, Luminiţa Gheorghe. La eveniment au fost prezenţi Liana Stanciu, preşedinte APOR, Romeo Moşoiu, vicepreşedinte APOR, Ioan Ţoca, directorul colegiului, Cristinel Rusu, inspector eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureş-tilor şi pr. Dan Toader, protoiereul Protopopiatului Sector 1 Capitală.
Liana Stanciu le-a explicat celor prezenţi de ce este necesară înfiinţarea unei asociaţii a părinţilor pentru ora de religie: „Părinţii sunt cei care decid, cel puţin până pe la 16 ani, ce se întâmplă cu copiii lor. Dacă până acum lucrurile erau clare, totul era obligatoriu şi normal, acum lucrurile s-au schimbat: ei trebuie să-şi exprime acordul. Este momentul în care noi trebuie să arătăm că ne pasă de educaţia copiilor noştri, că ne pasă de felul în care ei vor creşte şi de felul în care valorile vor fi aşezate în mintea şi în sufletul lor. E momentul ca noi, părinţii, să fim mai uniţi în jurul copiilor noştri pentru a decide soarta uneia dintre cele mai importante materii din viaţa şi din educaţia lor, ora de religie“.
Romeo Moşoiu i-a îndemnat pe membrii asociaţiei să depună cererea pentru ora de religie la şcolile unde învaţă copiii lor şi să le explice şi celorlalţi părinţi necesitatea acestui demers până la data de 6 martie: „Este dreptul nostru de părinţi ca în şcolile din România să existe în continuare ora de religie. Această oră este importantă pentru noi, pentru învăţământul românesc şi mai ales este importantă pentru copiii noştri“. Vicepreşedintele APOR şi-a manifestat bucuria şi mulţumirea pentru faptul că Sfântul Sinod şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au binecuvântat înfiinţarea acestei asociaţii. „Considerăm că întotdeauna lucrul bun este bine să-l începi cu binecuvântare, să-l începi cu Dumnezeu, cum se spune. Plecăm la drum cu credinţa în Dumnezeu că ceea ce facem vrem să facem spre binele copiilor noştri“. Romeo Moşoiu a vorbit şi despre aşteptările pe care le are de la noii membri: „Ne dorim o organizaţie vie, o organizaţie a laicatului, o organizaţie a părinţilor. Ne dorim să fie o organizaţie autentică şi cu oameni care doresc cu adevărat să contribuie la dezvoltarea organizaţiei, să ne ajute şi să ne sprijinim unii pe alţii la nivel de şcoală. Ne dorim foarte mult ca această organizaţie a noastră, a părinţilor, să ajungă în şcoli“. „Dacă sunt părinte de copil trebuie să-mi asum până la capăt şi credinţa, şi religia. Eu doresc ora de religie şi aştept o atitudine mai clară a noastră pentru ora de religie de aici înainte, responsabilă, mărturisitoare, să convingă şi pe alţii. Am câştigat un drept în 1990 cu multă graţie şi cu multă bucurie şi astăzi văd că a ajuns în dizgraţie“, a spus pr. protoiereu Dan Toader.
Părinţii din Sectorul 1 care vor să se înscrie în filială pot afla mai multe detalii la nu-mărul de telefon: 0721.779.301.

APOR – filiala Sector 2

Părinţii elevilor înscrişi la şcolile şi liceele din Sectorul 2 Capitală s-au întrunit joi la Şcoala Centrală pentru a înfiinţa Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie – filiala Sector 2 Bucureşti. Aceasta a fost validată de cei aproximativ 100 de părinţi prezenţi şi este condusă de dr. Traian Login – preşedinte, Anca Sigartău şi Iulian Capsali – vicepreşedinţi. La întrunire au participat pr. Ioan Popescu, protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală, care a subliniat că în toate aceste demersuri este nevoie şi de rugăciune, pr. Ionuţ Corduneanu, vicar patriarhal administrativ, care a explicat situaţia orei de religie azi, şi Nicoleta Bucur, fondator şi secretar al APOR, care a îndemnat părinţii să se implice în susţinerea orei de religie şi, mai ales, a dreptului fiecărui copil de a creşte într-un mediu în care societatea să aibă valori la care să se raporteze. „Noi, părinţii, trebuie să ne implicăm pentru că problemele nu se rezolvă de la sine. Societatea românească aşteaptă ca altcineva să rezolve problema. Mereu aşteptăm o persoană mesianică, dar ea nu vine. De aceea, noi trebuie să facem ceva ca să oferim o soluţie, să spunem asta ne place, asta nu ne place, iar constituirea unei asociaţii a părinţilor este necesară fiindcă trebuie să fie discutate şi celelalte probleme ale învăţământului românesc, deoarece ora de religie nu este singura disciplină care întâmpină probleme“, a subliniat Nicoleta Bucur, secretar APOR.
Într-un asemenea moment, a spus Anca Sigartău, vicepreşedinte al APOR – filiala Sector 2, „este foarte important să susţinem ora de religie pentru că nu mai putem sta deoparte“, iar Iulian Capsali, vicepreşedinte al filialei, a precizat că „atâta vreme cât copiii sunt creştini, ei trebuie să studieze la ora de religie credinţa în care au fost bo-tezaţi, măcar o oră pe săptămână, pentru că sunt state europene unde se fac trei ore de religie pe săptămână. De aceea, este complet nefiresc să nu fie ora de religie, mai ales când avem un popor de 18 milioane, se pare, de ortodocşi şi este normal ca această oră să fie pre-zentă în curriculă“.
Toţi părinţii prezenţi au pledat pentru ora de religie fiindcă „educaţia religioasă este singura oră din curriculum naţional care abordează în mod serios existenţa vieţii şi a omului“, după cum a subliniat Florica Mirică, economist. Părinţii din Sectorul 2 care vor să se înscrie în filială pot afla mai multe detalii la numărul de telefon: 0726.191.132.

APOR – filiala Sector 3

La Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bucureşti a avut loc joi seara şedinţa de constituire a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie – filiala Sector 3 Capitală. Părinţii care doresc să se studieze religia în continuare la şcoală i-au ales pe cei şase reprezentanţi în consiliul director al filialei Sector 3. În deschiderea întâlnirii, părintele diacon George Jambore, de la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a prezentat statutul APOR, precum şi îndatoririle pe care membrii acestei asociaţii trebuie să le îndeplinească, în special promovarea în rândul părinţilor a cererii-tip pentru înscrierea copiilor la ora de religie. Părintele diacon le-a spus părinţilor că susţinerea orei de religie în contextul actual este un moment important şi un examen de trecut pentru părinţi şi profesori: „Este un moment foarte important, poate unul dintre cele mai serioase de după 1990, un examen pe care trebuie să îl dăm la nivel instituţional şi la nivel personal. Decizia are implicaţii foarte serioase şi depinde de noi, ca părinţi, cum ne mobilizăm şi răspundem unor solicitări. Este prima activitate a părinţilor în sprijinul orei de religie“. Prezentă la această întâlnire, prof. Cristina Benga, vicepreşedinte APOR, a vorbit despre chemarea părinţilor pentru a sprijini prin acest demers şcoala, ca mediu de formare al propriilor lor copii. „Ascultând cele spuse de părinţi, este foarte frumos să constatăm că până acum Biserica ne-a unit pe toţi, dar este foarte important ca după 25 de ani de la Revoluţie să constatăm că şi Şcoala ne uneşte. Dacă Şcoala are sarcina de a forma caractere, acum are şi rolul de a ne trezi la realitate ca să înţelegem că avem un scop dublu, nu numai de a ne ocupa de educaţia copiilor de acasă, ci să sprijinim instituţiile care conduc şi finalizează ceea ce am început noi“, a spus Cristina Benga. De asemenea, părintele Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală, a spus că părinţii trebuie să lupte pentru drepturile copiilor la o formare completă, în ciuda tuturor opreliştilor: „Această iniţiativă dă expresie voinţei dumneavoastră de părinţi creştini, care aveţi dreptul de a vă bucura de cadrul legal şi pedagogic educaţional în care trebuie să se facă o educaţie sănătoasă şi completă a copiilor. Demersul şi obiectivul APOR este să trezească conştiinţa părinţilor pentru că, în definitiv, ei sunt responsabili de educaţia copiilor“. Părinţii ai căror copii studiază la şcoli din Sectorul 3 Capitală şi doresc să se înscrie în APOR – filiala Sector 3 pot lua legătura cu Camelia Raiciu (tel. 0723.330.470; mail: liliana_raiciu@yahoo.com), preşedintele acestei filiale a APOR, precum şi cu părintele diacon Mina Stavără (0721.461.242; mail:minastavara@yahoo.com), secretarul filialei.

APOR – filiala Sector 6

La Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu“ din Sectorul 6 Capitală a avut loc joi seară şedinţa de constituire a filialei de sector a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. La întrunire au participat aproximativ 50 de părinţi ai copiilor din şcolile şi liceele Sectorului 6. Romeo Moşoiu, vicepreşedintele APOR, le-a explicat părinţilor prezenţi modalitatea de înfiinţare a unei asociaţii şi necesitatea disponibilităţii din partea cât mai multor persoane care să sprijine, fiecare în şcoala unde are copii, informarea părinţilor privind înscrierea copiilor la ora de religie, până în data de 6 martie 2015. La întrunire au participat şi pr. protoiereu Costel Burlacu, pr. prof. dr. Ştefan Buchiu şi directorul Şcolii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, Daniela Ţăpârdea. Celor prezenţi le-a vorbit şi Adrian Lemeni, consilier patriarhal coordonator la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, care i-a îndemnat să nu aibă nici o reţinere în a-şi exercita dreptul constituţional şi de a-l promova printre ceilalţi părinţi, prin asociaţia lor. Au luat cuvântul şi câţiva părinţi ai copiilor din sector, care şi-au exprimat nedumerirea pentru felul în care se produce această modificare în procesul educaţional. Elisabeta G., care are copii la Şcoala Nr. 117, a spus că „tradiţia şi religia înseamnă foarte mult pentru mine; nu este normal ca cei mici să fie educaţi doar de televizor şi să nu aibă şi o altă perspectivă asupra vieţii”.
După intervenţiile preliminare, s-au făcut alegerile pentru conducerea filialei Sector 6 a APOR. În funcţia de preşedinte a fost ales cu majoritate de voturi Marius Bârlădeanu, iar în funcţiile de vicepreşedinţi, secretar şi cenzor au fost aleşi: Daniel Udişteanu, pr. Visarion Alexa, Mariana Udiş-teanu, Cătălin Scade, Simona Pârvu, Ionuţ Iancu.
Cătălin Scade a afirmat că este foarte importantă implicarea în mediul online a celor care doresc să promoveze înscrierea copiilor la ora de religie, deoarece paginile de socializare virtuală şi-au demonstrat eficienţa în timp. Părinţii din Sectorul 6 Capitală care doresc să sprijine ora de religie sunt aşteptaţi şi invitaţi să ia legătura cu filiala asociaţiei din acest sector la numărul de telefon 0744.483.905 sau la adresa de mail aporsector6@gmail.com.

Joi seara, în Sala „Meridian“ a Bibliotecii „Nicolae Iorga“ din Ploieşti a avut loc şedinţa de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie – filiala pe judeţul Prahova. În urma propunerilor făcute, părinţii şi-au ales următoarea structură de conducere: preşedinte – Mihai Coadă; vicepreşedinţi – Natalia Toma Bogdan, Nicolae Andrei, Ionuţ Iftimie; secretar – Dana Ştefan (tel: 0728.950.072, mail: dana_stefan_14@yahoo.com); cenzor – Stelian Ivancea.
Diac. George Aniculoaie,
Ioan Buşagă, Marius Nedelcu, pr. Eugeniu Rogoti

„Chemarea profesorului este de a lupta cu minciuna”

Vlad Botez

Domnul Dumitru Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad este unul dintre oamenii care spun deschis ce se întâmplă în sistemul de învățământ din România. Coordonator al Centrului educaţional creştin-ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare” şi membru în Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile bârlădene, dumnealui ne-a vorbit în acest interviu despre şcoala de tip penitenciar din România, despre chemarea profesorului de a lupta cu minciuna din sistemul de învăţământ, despre motivele reale ale slăbirii autorităţii dascălului și despre nevoia de a curăţa şcolile de politicianism. Pentru acest profesor, religia este cea mai importantă disciplină de studiu, fiind „singura care ne învață cum să trăim frumos şi cum să ne mișcăm spre veșnicie”.

Dumitru Mihalache, profesor de matematică la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad

„Vom răspunde în fața lui Dumnezeu și pentru ce copii creștem la școală”
Domnule profesor, care este responsabilitatea unui dascăl în fața lui Dumnezeu?
Responsabilitatea dascălului e mare. Noi, la școală, de fapt, suplinim părinții. Și această mare responsabilitate a părinților față de copii ni se transferă și nouă atât timp cât copiii sunt la școală. Noi completăm educația de acasă cu educația copiilor în școală, astfel încât copilul, la sfârșitul cursurilor, la sfârșitul perioadei de învățare, să aibă o educație completă. Cel mai important lucru este ca la sfârșitul acestei perioade să își păstreză harul Duhului Sfânt de la Botez. Dacă l-a pierdut, înseamnă că este ratată acțiunea noastră ca educatori creştini, și a noastră ca profesori, și a părinților. Vom răspunde în fața lui Dumnezeu și pentru ce fel de copii creștem noi acasă, dar și pentru ce copii creștem la școală. Dacă îi formăm ca buni creștini, înseamnă că educația noastră și-a atins scopul. Dacă nu îi formăm astfel, înseamnă că am dat un rebut.
Cineva spunea că profesorul trebuie să se comporte cu elevii la fel cum se comportă preotul cu Sfintele Daruri. Cum înțelege acest lucru un profesor de matematică?
Trebuie să vedem chipul lui Dumnezeu în fiecare om în parte și implicit în fiecare copil, despre care Domnul nostru ne-a spus foarte hotărât: „Lăsați copiii să vină la Mine!”. Deci comportamentul nostru trebuie să fie blând, pe cât posibil, pentru că aici depinde și de copil. Dacă copilul este recalcitrant, dacă are carențe mari de educație, noi trebuie să luăm măsuri mai dure pentru îndreptarea lui, tot la fel cum preotul ne dă un canon mai greu dacă avem păcate mai mari, căci așa se cuvine, ca să ne îndreptăm. Bine ar fi ca noi să ne putem comporta ca preoții în Sfântul Altar, acolo unde se produce întâlnirea preotului cu Dumnezeu, cu harul Duhului Sfânt, dar nu cred că reușim noi profesorii, întotdeauna, să facem acest lucru.
„Trebuie să ai o grijă permanentă față de ceea ce îi spui elevului”
A fi un dascăl bun este echivalent cu a fi mereu în stare de trezvie?
Nu știu dacă pot să răspund la această întrebare, care este foarte profundă. Trebuie să ai o atenție și o concentrare permanentăasupra lucrurilor pe care le spui copilului, asupra lucrurilor pe care le faci împreună cu elevul, o grijă permanentă față de ceea ce spui, față de ceea ce faci, să nu-l strâmbi, să nu-l duci pe calea greșită, ci să-l îndrumi pe calea cea bună. Nu cred că este echivalent. Poate că sunt profesori care să aibă o astfel de trăire creștină, încât să spună că au reușit să aibă această stare de trezvie, dar în cazul profesorului creștin obișnuit, nu în cazul profesorului înduhovnicit, în sensul profund al cuvântului. Este dificil să ai starea de trezvie la rugăciune, dar ce să mai vorbim de stare de trezvie permanentă… Aceasta o realizează foarte puțini, cred eu, dar țin să subliniez că aceasta este doar părere personală, asta cred eu din ceea ce am citit, din ceea ce am încercat. Din cât pot eu să mă rog, îmi dau seama că e destul de greu să ajungi la această stare chiar și în timpul rugăciunii. Dar să păstrezi aceeași stare în timpul unei ore - mi se poare foarte greu, dacă nu aproape imposibil. Dar totuși, pentru oamenii puternic înduhovniciți, cred că este posibil acest lucru. Eu unul, nu reușesc să mă rog cum trebuie, nu sunt mulțumit de cum mă rog, dar încerc să fiu foarte concentrat, încerc să-i învăț pe elevi lucrurile corect și bine, să nu-i stâlcesc.
„Religia ne învață cum să trăim frumos și cum să ne mișcăm spre veșnicie”
Dacă am primit un copil bun pe mână, să nu-l stric, să rămână măcar la fel de bun cum este, dacă nu reușesc să-l îmbunătățesc măcar un pic. Dar scopul nostru este să-l îmbunătățim. Este o idee frumoasă ca noi să predăm disciplina noastră de studiu într-o stare de pasiune, dar nu o pasiune atât de mare încât copilul să simtă că această disciplină este cea mai importantă, pentru că nu disciplina științifică în sine este importantă. Cel mai important obiect de studiu este tot religia, pentru că religia este singura care ne învață cum să trăim frumos. Celelalte obiecte ne învață parțial anumite lucruri, cum să ne mișcăm în lumea aceasta, dar religia ne învață și cum să ne mișcăm în lumea asta, dar, mai ales, cum să ne mișcăm spre veșnicie. Religia ne învață cum să trăim frumos, complet și integral ca ființă umană, ca fii ai lui Dumnezeu.
Cum poate un profesor să le transmită elevilor virtuți precum smerenia, având în vedere faptul că societatea pune pe primul loc concurența, faptul de a fi mai bun decât celălalt?
La ora actuală, profesorul are de luptat cu multe minciuni, minciuni care se instituie ca adevăruri prin legi, legi laice primite fie pe linie europeană, fie date chiar de către statul nostru. Profesorul trebuie să lupte, în primul rând, ca să arate că ceea ce se cere la ora actuală în învățământ se îndepărtează de idealul creștin, ideal pentru care este menit învățământul într-o ţară creştină.
„Miezul sistemului de învățământ trebuie să fie Domnul nostru Iisus Hristos”
Noi spunem acum că trebuie să punem în centrul sistemului de învățământ copilul. Comuniștii spuneau că trebuie să punem în centrul sistemului de învățământ educatorul sau profesorul. Dar noi știm foarte clar că miezul sistemului nostru de învățământ trebuie să fie Domnul nostru Iisus Hristos. Deci e deplasat de la bun început scopul nostru în învățământ, scopul pentru care noi educăm copilul. E greu să-i convingem pe părinți că de fapt ceea ce ni se cere este greșit și că nu așa trebuie crescut copilul, cum se cere în lumea aceasta. Nu-i putem învăța deocamdată smerenia fără să ne luptăm pentru scopul pentru care ar trebui să educăm noi copiii. Asta-i prima problemă pentru care trebuie să ne luptăm, ca să putem vorbi apoi de smerenie.
Prin comportamentul nostru creștinesc nu putem să fim decât smeriți în fața copiilor, dar în același timp trebuie să luptăm și pentru dreptate. Iar dreptatea este că în centrul sistemului nostru de învățământ trebuie pus Domnul nostru Iisus Hristos. Cum putem lupta? Arătând de fiecare dată ceea ce este greșit în problemele care se pun în legătură cu sistemul nostru de învățământ. Ni se cere să facem proiecte pe anumite direcții, iar asta vine chiar de la nivel de minister.
„Un rezultat adevărat și bun nu se poate obține cu minciuna”
De exemplu, să facem un proiect pentru învățământul de la țară. Foarte bine, chiar trebuie făcut un proiect pentru acest lucru. Dar cu ce scop se face proiectul? Scopul de la bun început este bun, să îmbunătățim calitatea învățământului de la țară. Eu am mers undeva la țară și am văzut că s-a făcut un anumit proiect finanțat de Ministerul Învățământului și de Uniunea Europeană și observ pe un perete niște planșe cu formule de matematică greșite. Scopul inițial a fost bun, dar la ce s-a ajuns în final? În final s-a ajuns la „hai să cheltuim banii de la Uniunea Europeană sau de la Ministerul Învățământului, așa, nu contează cum și ce rezultat avem.” Adică se deturnează în mod voit de la bine spre rău ceea ce trebuie făcut. Se pleacă cu un scop bun, dar în final tot banul contează, și atunci întrebarea este: cine a făcut un asemenea proiect? Profesorii, ca mine, ca altul. Ce-au făcut? Au trădat, au trecut de partea cealaltă, de partea banului. Asta e problema cu care ne luptăm noi la ora actuală, cu minciuna care începe să capete caracter de lege în sistemul de învățământ. În momentul în care îi spui copilului, sau mai bine zis ești învățat să îi spui copilului ce bun este el, ce bine a făcut el lucrurile, ce frumos este, îl lauzi în fiecare moment, folosești minciuna cum se poate mai bine doar ca să obții rezultate. Or, un rezultat adevărat și bun nu se poate obține cu minciuna.
„Noi predăm și caracterul nostru elevilor, nu doar disciplina de studiu”
În acest context, care este chemarea profesorului în România anului 2013?          
Chemarea principală a profesorului este să lupte împotriva minciunii din sistemul de învățământ, să spună ce trebuie făcut acum cu sistemul de învățământ. Când își dă seama că un anumit lucru este o minciună, când o anumită problemă care se ridică de la Ministerul Învățământului este o minciună trebuie să se dezică de ea imediat și, împreună cu colegii, să lupte împotriva acelei minciuni. Noi avem acum de luptat cu tatăl minciunii, avem de luptat cu concepția venită și pe linie americană, și pe linie europeană și pe linia comunismului din România, potrivit căreia este foarte comod să trăiești dacă spui minciuni. E incomod, e mult mai incomod dacă vrei să lupți și să fii de partea adevărului. S-a ajuns să nu te poți mișca în societatea românească din cauză că e corect politic să spui un anumit lucru sau să faci un anumit lucru, deși e lucru mincinos.
Unii, într-o parte, vor mai mulți bani, alții, în altă parte, ei vor mai mulți bani, și așa se produce dezbinarea, adică lucrarea celui rău în societate, în lumea aceasta. Noi predăm și caracterul nostru elevilor, nu doar disciplina de studiu. Astfel îl învățăm pe elev că e bine să spună minciuni, că e bine să se descurce, că e bine să dea din coate, că e bine să facă orice rău numai să iasă în evidență. Să iasă în evidență prin orice mijloc, fie că face rele, fie că face bune. Dacă la noi nu erau cazuri în care apăreau indivizi care trăgeau cu pușca prin școli, acum a început să apară pericolul acesta și în România. De ce? Pentru că am ridicat la rang de idol libertatea.
„Părinții educă adesea copilul în sensul fricii de oameni, și nu al fricii Lui Dumnezeu”
L-am înlocuit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu idolul libertății importat din altă parte, unde rezultatele deja s-au văzut și oamenii știu că nu e bine ceea ce se întâmplă. Acum și la noi copiii încep să devină violenți de la o vârstă foarte fragedă, pentru că părinții, de frică, dar nu de frica lui Dumnezeu, ci de frica oamenilor, îi înarmează pe copii cât mai bine pentru luptă, nu pentru comuniune. Te trezești că elevii sunt bătăuși. De exemplu, eu sunt diriginte acum la o clasă a cincea cu 25 de fete și 6 băieți…dacă ați ști cât de bătăușe sunt fetele! Se bat fetele între ele și mai bat și băieții! E firesc așa ceva? Nu-i firesc, dar eu sunt convins că părinții au educat copilul în sensul acesta al fricii de oameni, și nu al fricii lui Dumnezeu. Că dacă elevul are frica lui Dumnezeu, vede chipul lui Dumnezeu din colegul său și nu-l lovește, căci are conștiința că dacă îl lovește, Îl lovește pe Dumnezeu.
Altfel, dacă am frică de om, îi dau eu mai întâi ca să nu-mi dea el mie. Așa că lupta noastră în sistemul de învățământ începe să fie o luptă împotriva minciunii, împotriva violenței. Eu sunt total de acord cu smerenia și că în fiecare moment trebuie să fim smeriți. Smerenia se și învață, o învățăm de la profesori, de la oameni care chiar sunt smeriți. Dacă nu luptăm cu minciuna și cu dezbinarea, nu o să avem cum să fim smeriți, nu o să avem cum să fim creștini, căci dacă nu ești smerit, nu ești creștin.
„ Este foarte important ca politicul să nu se mai implice în școli”
De asta cred că responsabilitatea școlii este atât de mare, de asta cred că este foarte important ce fel de directori avem în școli, este foarte important ca politicul să nu se mai implice în școli, pentru că impun minciunile în școli, nu adevărurile, adică minciuni legate de interesele lor materiale pe plan local, național sau chiar european. De asta cel mai bine a dus-o învățământul românesc imediat după Revoluție, când nu se amestecau politicienii în școli. Și chiar la liceul nostru, rezultatele cele mai bune s-au obținut în perioada 1990-2003, când nu aveau acces la manevrarea școlilor. Acum pun ei directori, schimbă ce vor, cum vor, și atunci cei tineri vor zice că așa trebuie să se întâmple. Dar nu așa trebuie să se întâmple! Pentru că se poate trăi altfel, și mult mai frumos, și mult mai bine, și mult mai corect. Scoaterea politicului sau mai bine zis pentru scoaterea politicianismului din școala românească este un lucru pentru care trebuie să luptăm noi, profesorii creștini. Acesta a devenit deosebit de agresiv în ultima perioadă, nu mai ține cont de nimic, acționează pe faţă, fără frică de justiție, fără morală. Sunt legături de tip mafiot realizate în sistemul de învățământ între unii profesori şi anumiți politicieni. Deci iată că avem de luptat și de făcut multe lucruri ca profesori creștini.
„Fără educație n-o să reușim să progresăm nici din punct de vedere duhovnicesc”
Poate fi socotită educația la fel de importantă ca sănătatea?
Educația este la fel de importantă ca sănătatea. Dacă ne gândim la fiecare om în parte, la fiecare familie în parte, fără educație n-o să reușim să progresăm nici din punct de vedere duhovnicesc, nici din punct de vedere material. Școala românească este dirijată spre secularizare, spre ateism. Așa cum au dirijat-o cei din regimul comunist, așa o dirijează și cei din sistemul actual. Ei nu-i mai spun comunist, dar este același lucru cu regimul comunist din foarte multe puncte de vedere. Ceea ce trăiam înainte de 1989 cu secretarii de partid care umblau cu propaganda și căutau să ne impună regulile partidului comunist în școli, retrăiesc acum cu senatori și deputați care vor să ne impună regulile și dorințele lor în școala românească.
Este un lucru deosebit de grav și deosebit de asemănător, dacă nu chiar identic cu ce se întâmpla înainte de 1989, situație despre care eu cred că nu mai poate continua mult timp. Ei au crezut că generațiile actuale nu știu ce s-a întâmplat înainte de 1989. Din fericire, sunt foarte mulți profesori care știu ce s-a întâmplat atunci în școlile românești și îi informează pe ceilalți cum și ce se făcea și cum se face acum. Le spunem: comparați și vedeți că e la fel, și nu e bine să fie așa, noi nu suntem de acord, nici atunci n-am fost de acord și nici acum nu suntem de acord să se întâmple lucrurile așa.
„ Setea de putere îi determină să stăpânească și acest domeniu”
Asta este problema de bază la ora actuală, să curățim școlile de politică. O să spuneți că nu se poate, în societatea modernă nu se poate fără politic în școli. Bine, să spunem că nu se poate fără politică în școli, dar să avem în școală cât mai puțin politică, asta se poate. Nu cât mai multă, cum este la ora actuală. Pentru că nu se poate controla în totalitate câtă este, dar se simte dacă este foarte multă și se simte tot la fel de bine dacă e în regulă, după cum merg treburile. Dacă treburile merg bine, în mod sigur politicul nu este implicat foarte tare în școala respectivă, dacă treburile merg prost, în mod sigur e implicat mult.
Poate apărea și întrebarea: cum poate influența, ce scop au politicienii de se implică în treburile școlii și ce interes au? Setea de putere îi determină să stăpânească și acest domeniu. Faptul că e o persoană foarte importană și poate da un telefon să pună o pilă este unul din motivele de bază pentru care politicienii caută să pună mâna pe școli. Ca să poată dirija ceea ce se întâmplă în școala respectivă, așa cum gândesc ei, nu cum trebuie. Se bazează pe un alt păcat foarte mare, slava deșartă, pentru că el vrea să fie cel mai mare și în școală dacă e deputat, dacă e senator, vrea să fie cel mai mare și în spital, vrea să fie recunoscut ca cel mai mare, să fie salutat de toată lumea, să fie în capul mesei peste tot. Asta este din cauza setei de putere, slava cea deșartă. Că altfel, ce interes ar putea avea, decât acesta, să iasă în evidență, să fie lăudat?
„Nu poți să predai o disciplină cum este matematica dacă nu ai autoritatea necesară predării”
Sunteți de acord cu afirmația: cum e profesorul, așa e și școala, cum e școala așa e și omenirea? Au profesorii această conștiință? Ce responsabilități decurg de aici?
Da, în bună măsură sunt de acord cu afirmația, dar ce facem cu întrebarea: de ce a scăzut autoritatea profesorului în școală? Eu, în domeniul științific, știu următorul lucru: nu poți să predai o disciplină cum este matematica sau fizica sau chimia dacă nu ai autoritatea necesară predării, care vine din seriozitate, din știință și din credința elevului că profesorul poate să-l învețe lucrurile respective și din respectul elevului că profesorul poate să-l învețe acele lucruri. Dacă statul scade autoritatea profesorului, dacă părinții denigrează autoritatea acestuia vorbindu-l de rău în fața copiilor, ce se întâmplă de fapt? Și care este rezultatul lipsei de autoritate a profesorului în fața copiilor? Nu se mai poate preda nimic serios. Putem face jocuri, putem să învățăm câteva lucruri elementare, dar știință în profunzime nu se mai poate face, dat fiind faptul că nu mai am oameni cu autoritate care să predea disciplina respectivă. Ce se va întâmpla? Dacă am scăzut, dacă am negat autoritatea profesorului, să vedem rezultatul. Ce pot eu să pun în loc? Ca un copil să învețe, trebuie să pună în loc o altă autoritate. Ei, acum nu mai pun nimic în locul autorității profesorului, nu mai este niciun fel de autoritate.
Și dacă nu am pus nimic în locul profesorului ca autoritate, de învățat, voi învăța tot nimic. Adică va fi o sumă de cunoștințe elementare de un nivel foarte scăzut care se vor putea preda și învăța.
„Dacă nu am pus nimic în locul profesorului ca autoritate, de învățat, voi învăța tot nimic”
Asta are și un scop politic, să scadă autoritatea profesorului, pentru că acesta, în România, tot timpul a avut un cuvânt de spus în alegeri, au dirijat opinia publică spre direcția bună, stricând planul pe care și-l făcuseră politicienii. Uneori au reușit, alteori nu, dar au fost simțiți ca prezenți, așa că din punct de vedere politic s-a dorit ca lor să le scadă autoritatea. Cum s-a acționat? Salarii mici, ca să nu aibă putere economică și să fie disprețuiți de majoritatea populației. Acum nici nu mai îndrăznesc absolvenții să se mai facă profesori. De ce să mă fac profesor? N-am cu ce trăi, n-am cu ce să-mi încep viața. Însă acest lucru va duce la o lipsă de profesori, care până la urmă îi va determina să mărească salariile pentru că nu o să aibă altă soluție. Lipsa de profesori îi va determina să plătească ca să vină tinerii și să se facă profesori.
Dar acum, asta se dorește, este exact politica pe care o ducea Stalin și partidul comunist bolșevic ca să țină poporul în subordine: să nu cumva să le dăm salarii mari profesorilor și medicilor, pentru că va creşte puterea lor economică şi implicit puterea lor de influenţă. Politica asta este dusă la ora actuală și de partidele politice, partide care provin din fostul partid comunist, din fosta securitate, așa că să nu ne mire foarte tare ce se întâmplă în țările din răsăritul Europei, pentru că greu se putea altfel, ar fi trebuit să avem claritate și viziune politică în 1989, măcar la câțiva oameni politici, și n-am avut, și se vede ce s-a întâmplat și unde am ajuns.
„Profesorul nu va mai ști să răspundă la toate întrebările elevului”
Dacă profesorul nu are autoritate şi devine un nimic, şi școala devine nimic, iar societatea va fi ceea ce începe să se vadă - nimic din punctul de vedere al formării omului, al realizării fiinţei umane. Când tu urmărești o ștachetă foarte jos coborâtă, ceea ce se va realiza va fi cam la nivelul școlii profesionale. Cam acesta e nivelul la care se va ajunge și la care s-a și ajuns de fapt în școlile publice din Occident. Acolo şcoală serioasă se face în școlile private, unde se păstrează disciplina, unde este păstrată autoritatea profesorului. O să spuneți că profesorul nu trebuie să umble după bani, că e o meserie vocațională, dar nici nu umblă după bani, el e mulțumit să aibă un salariu decent cu care să poată trăi. Dar nu se dă nici măcar minimul pentru a putea trăi și atunci calitatea profesorului în învățământ începe să scadă vertiginos. Slăbirea autorității profesorului va fi un factor realizat prin neștiință, pentru că profesorul nu va mai ști să răspundă la toate întrebările elevului.
Mulţi politicienii vorbesc despre reforma din sistemul de învățământ. Nu s-a făcut nicio reformă în sistemul de învățământ și nici nu se va face atât timp cât nu se vor cheltui bani. Cât timp clasele rămân formate din 30 de elevi și în același timp i se cere profesorului să lucreze diferențiat, vă dați seama că totul este o minciună. Cum poți să lucrezi diferențiat într-o clasă cu 30 de elevi? De câte ori pot eu să-l ascult pe un elev într-o lună de zile? Trebuie să se facă clase cu 15-20 de elevi, dar asta înseamnă să faci mai multe școli, să ai mai mulți profesori, să cheltui mai mulți bani, și atunci poți să-i ceri profesorului de matematică să treacă pe la fiecare elev o dată la două ore, dacă nu chiar în fiecare oră.
„Să nu mai alegem oameni mincinoși”
Cât timp spun că investesc într-o direcție, de exemplu cumpără tablete și așa mai departe, astea sunt doar vorbe politice ca să adoarmă conștiința oamenilor, dar nu văd în asta a fi o soluție de durată. Ce e mai grav e însă faptul că se spune că nu avem bani, ceea ce iarăși este o minciună. Avem bani, dar banii sunt ascunși în economia subterană. Când guvernul rămâne fără bani, nu caută să recupereze bani din economia subterană, ci mărește impozitele, scade salariile profesorilor, ale medicilor, pensiile. De fapt, ce s-a întâmplat? Banii sunt, s-ar putea plăti sistemul de învățământ dacă s-ar culege banii din economia subterană, dacă s-ar culege impozite de la cei care trebuie să plătească impozite și nu plătesc decât așa, secvențial. Dar pentru asta trebuie voință politică, și în ultimii douăzeci de ani n-am văzut voință politică. În învățământ nu se cheltuiesc foarte mulți bani ca să spunem că n-ar fi cu ce să se facă. S-ar putea face, dar e mai greu de strâns bani de la cei care sunt obișnuiți să nu mai dea bani.
Părerea mea este că nu vom vedea o îmbunătățire a situației societății până nu se îmbunătățesc clar lucrurile și în învățământ și în sănătate, și în primul rând în politică. Să nu mai alegem oameni mincinoși. Doar îi vedem că spun minciuni, cine ne obligă să îi alegem? Să nu-i mai alegem. O să întrebați, dar pe cine alegem? Dacă e rău, îl aleg pe altul, măcar să văd ce face celălalt. Iar dacă și acela e rău, îl schimb, nu îl mai aleg nici pe acela. Că dacă vede că îl schimbi, va face măcar ceva pentru oameni, ca data viitoare să nu îl mai schimbe. Altfel nu avem cum să acționăm, decât făcând greve sau acțiuni de protest, ca şi în cazul gazelor de șist. Problema aceasta este o problemă foarte importantă.
„Ce face, își ia cimitirul, strămoșii, biserica, și-i duce cu el?”
Unii au zis: pentru 200 de oameni să sufere țara întreagă? Dar ce, omul acela nu are același drept ca toată țara, ca toți oamenii din țară? Eu însă l-aș duce pe cel care a declarat asta să stea un an în acel sat și să trăiască ca un țăran despre care spune el că se împiedică, și să vadă dacă poate trăi fără apă, așa cum se preconizează că se va întâmpla în respectivul sat dacă se vor exploata gazele de șist. Și dacă nu se va putea trăi, unde să mă duci? În altă parte? Și unde în altă parte? Ce face, își ia cimitirul, strămoșii, biserica și-i duce cu el? Nu cred că-i convine cuiva, deși un politician spunea că există varianta relocării. Relocatul e ușor când e vorba de altul, dar când e vorba de tine, nu-i așa ușor. Și, în general, comunitatea sătească e diferită de comunitatea orășenească, acolo sunt mai mulți creștini proporțional cu populația, iar oamenii trăiesc în comuniune. Din acest motiv poporul român s-a simțit mult mai bine la sat, pentru că aici trăiau în comuniune, cu reguli precise, se ajutau unii pe alții, făceau ce se cuvine unui creștin. În comunitățile mici se simte viața creștină mai bine decât în comunitățile mari. Ce facem cu sufletul acelui sat?
În contextul acesta al slăbirii autorității profesorului, mai poate fi acesta un model vrednic de urmat?
Nu se dorește să fie vrednic de urmat. Am văzut un film american despre un profesor și despre copilul unui senator american. Se duce profesorul la părinte și îi spune despre copil că are un comportament neadecvat, iar politicianul îi răspunde: Dar ce, dumneata ai să-mi crești mie copilul? Deci nu dorește să-i crească copilul, îl disprețuiește atât de mult încât nu-și dorește să-i crească copilul.
„Cum mai creştem oameni puternici, dacă nu le punem și restricții?”
Cam la asta s-a ajuns și la noi. Profesoriii să fie acolo, să urmărească doar ce fac copiii. De la autoritate profesională şi morală s-a ajuns la meseria de paznic, adică devine un fel de școală - penitenciar, cu un nivel minim de cunoștințe, să-i păzim să nu se bată, să-i păzim să nu devină violenți și astfel ajungem la sloganul „țara ne vrea proști”. Și unii chiar acceptă ideea aceasta, ceea ce este dezastruos pentru țară și pentru societate, pentru ce se va întâmpla în continuare în România. E dezastru și pentru viața duhovnicească. Elevul nu mai învață pentru că nu mai crede că e util să învețe și nu se mai gândește ce va deveni el, ce vrea să devină el. Începe să fie învățat să nu se mai gândească la treburile acestea care sunt foarte importante în formarea unui tânăr. La noi se revine la o școală de tip hedonist în care se cultivă plăcerile, dar cu restricțiile cum rămâne? Cum mai creştem oameni puternici, dacă nu le punem și restricții? Un om devine puternic dacă știe că trebuie să facă atât cât să nu supere pe celălalt, nu numai ce-i place lui și fără să-i pese ce se întâmplă cu celălalt. Avem mult de luptat pentru a convinge poporul să nu fie de  acord cu un învățământ de tipul acesta.
Hristos a spus: „Nu te teme, turmă mică’’
E adevărat că sunt și profesori exagerați, dar la școlile serioase nu încap astfel de profesori, la un moment dat se autoexclud, sistemul face o curățire automat, dacă e un sistem sănătos. Dar unde treaba nu-i serioasă se întămplă și treburi de acest gen. Un astfel de profesor nu trebuie să mai fie profesor, nu doar să-i iei autoritatea, îl scoți din sistem. Dar celorlalți, de ce să le-o iei? Un om fără autoritate nu poate  face nimic. Și mai cu seamă, la ce se întâmplă la ora actuală în România, prin adoptarea de legi europene prin care se protejează copilul față de părinți, a fost atacată în primul rând familia creștină, slăbindu-se autoritatea părinților, astfel încât aceștia nu mai știu ce soluții să adopte pentru educarea propriului copil. A fost atacată familia, școala, urmează Biserica.
S-a urmărit slăbirea familiei creştine şi s-a dorit ca aceasta să devină neînsemnată pentru a-şi face loc familia homosexuală. Se urmăreşte slăbirea şcolii publice şi a Bisericii, principalii factori de coeziune ai poporului român, pentru că întreg sufletul acestui popor se urmăreşte a fi slăbit, descreştinat şi înglobat în familia europeană atee. Dar să nu uităm cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:,,Nu te teme, turmă mică’’. Şi nu suntem puţini care gândim aşa. Aţi luat acest interviu unuia dintre cei mai mici profesori de matematică din Bârlad, dar care crede că tot ceea ce face, face totdeauna mai bine şi mai frumos cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre slava Lui.
Ce cărţi recomandaţi elevilor, în afară de culegerile de matematică?
„Sfântul Închisorilor”, „Întoarcerea la Hristos”, „Imn pentru crucea purtată”, „Oranki”.
http://www.doxologia.ro/educatie/interviu/chemarea-profesorului-este-de-lupta-cu-minciuna