De unde atitudinea aceasta arogantă de a ne confisca dreptul
constituţional la educaţie religioasă, ca apoi să ni-l livreze, cu
„generozitate stalinistă”, drept favor acordat la cerere?
O stafie bântuie în ultima vreme bietele noastre şcoli româneşti. Este
stafia materialismului secularist şi intolerant, un soi de nebunie
iconoclastă specifică filosofilor cu reminiscenţe de la „Ştefan
Gheorghiu”, care vor neapărat să izgonească nu numai însemnele creştine
(icoanele) din sălile de clasă, ci şi orele de religie din programa
şcolară. Discriminarea şi umilirea orei de religie era de înţeles în
vremea comunismului, când ateismul era ideologia statului, iar religia,
după binecunoscutul slogan, era considerată
„opium pentru popor”.
Astăzi, însă, în numele cărui principiu democratic trebuie să depunem
cerere pentru a ne exercita dreptul de a ne educa copiii în credinţa
noastră ortodoxă, în care sunt botezaţi? De unde atitudinea aceasta
arogantă de a ne confisca dreptul constituţional la educaţie religioasă,
ca apoi să ni-l livreze, cu
„generozitate stalinistă”, drept favor acordat la cerere?
Curtea Constituţională,
intimidată, punându-şi din prisos cenuşă în cap, recunoaşte spăşită că
de mai bine de douăzeci de ani şcoala românească orbecăie
neconstituţional în predarea orelor de religie. Să înţelegem, tovarăşă
Curte Constituţională, că a venit timpul să facem cerere pentru a avea
dreptul de a vorbi şi învăţa limba părinţilor noştri?!
În perioada interbelică religia în şcoli era la mare cinste. Nu se
negocia ora de religie! Mulţi dintre cei care au trăit acele vremuri, cu
demnităţi importante în cultura românească, îşi amintesc cu plăcere de
ora de religie predată de preotul parohiei pe raza căreia se afla şcoala
sau liceul la care învăţau. La ora de religie, dincolo de programă,
care trebuia respectată întocmai, copiii învăţau rugăciuni şi cântări
bisericeşti: pricesne, axioane şi colinde. Pentru ei ora de religie era
nu o povară, ci un adevărat festin duhovnicesc.
Căutaţi şi veţi afla, spre surprinderea dumneavoastră, că mulţi dintre
marii oameni ai culturii universale au fost fie teologi, fie au avut
studii teologice, fie au făcut religie la şcoală. Şi aici nu mă refer
doar la geniile muzicii clasice universale, care au învăţat să cânte în
strana Bisericii, ci la mulţi alţi oameni din multe alte domenii ale
culturii universale.
Chiar și în plin comunism, copiii primeau o educație religioasă
În perioada comunistă, după cum spuneam, ora de religie a fost scoasă
din programa şcolară, numai că Biserica noastră a găsit modalitatea de a
transforma vizitarea mănăstirilor de către copii, elevi şi studenţi,
acceptată de statul ateu din motive de cultură patriotică, în momente de
educaţie religioasă, excursia devenind astfel pelerinaj. Ghizii
prezentau miilor de copii adevărate lecţii de istorie şi spiritualitate.
M-am numărat printre ghizii de altă dată şi pot da mărturie despre
catehizarea grupurilor care veneau să se închine la mormântul
Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna.
Îmi amintesc cu nostalgie sfântă cum, în cei 12 ani de lucrare
misionară în ascultarea de muzeograf, în repetate rânduri am întâlnit-o
pe doamna
Zoe Dumitrescu Buşulenga (Maica Benedicta)
însoţind grupurile copiilor unor demnitari importanţi din fruntea
ţării. M-a impresionat grija cu care ea, înainte de a intra în biserică,
îi învăţa pe copii cum să se comporte în sfântul lăcaş, ea însăşi fiind
o credincioasă prin excelenţă. Şi, după terminarea prezentării
istoricului mănăstirii, înainte de a se merge la muzeul amenajat special
într-o clădire anexă, toţi copiii, fără excepţie, făceau câte o
închinăciune, însoţită de semnul Sfintei Cruci, după care sărutau
mormântul Sfântului Voievod; se închinau apoi la icoana făcătoare de
minuni a Maicii Domnului, după care se retrăgeau cuviincios, ca să
viziteze muzeul. Aceasta era atitudinea acelor copii. Ba, mai mult,
importanţi oameni politici veneau la mănăstire, lăsau acatiste, se
cununau, îşi botezau copiii, mulţumind lui Dumnezeu printr-o rugăciune
discretă. Eu însumi am oficiat astfel de slujbe!
Viclenia celor care vor predarea unei istorii a religiilor
La orele de religie, indiferent de confesiune, copiii învaţă să se
roage şi cum să se roage. De ce să li se interzică copiilor să înveţe
cum să relaţioneze personal cu Dumnezeu? De ce religie –
Nu, iar istoria religiilor –
Da?
Din păcate, ei se prefac a nu înţelege că rostul orei de religie nu
este atât instrucţie, cât mai ales educaţie. De ce să-i incomodeze
icoanele, crucile, Biserica şi cele ale Bisericii!? Eu am dat un răspuns
experiat cu câţiva ani în urmă. La rugămintea unor mame îndurerate am
citit câteva săptămâni la rând rugăciuni de exorcizare, lângă racla
Sfintei Parascheva, unor persoane demonizate; după care le-am stropit cu
agheasmă, le-am atins crucea de capetele lor, ele nevrând să o sărute,
spunând că le frige, le-am atins capetele de racla Sfintei, iar după
rugăciuni le-am dus la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din
partea opusă a Catedralei, şi le-am recomandat să o sărute. Din păcate,
reacţia demonizatelor a fost identică cu a celor care nu vor religia în
şcoli, cu a celor care sunt stresaţi de cruce şi de icoane, de prezenţa
bisericilor, a preoţilor şi a lucrurilor lui Dumnezeu; într-un cuvânt, a
celor care slujesc oricui, numai lui Dumnezeu nu!
Viclenia celor care ne sugerează un alt mod de a preda ora de Religie, eventual amestecând-o cu niţică
„etică sexuală”,
ţine de lumea lor virtuală; nu diferă cu nimic de strategia celui rău
travestit în şarpe şi care a sedus pe Eva şi pe Adam, sugerându-le că ar
putea deveni dumnezei, dacă încalcă porunca dată lor de Dumnezeu. Da,
diavolul nu suportă cele sfinte, nici rugăciunea, nici slujbele
Bisericii, nici crucea, nici icoanele, nici tămâia, nici untdelemnul
sfinţit, nici agheasma şi nicidecum prezenţa celor sfinţiţi! N-aţi văzut
că indivizii aceia care vor religia scoasă din şcoală se adresează
preoţilor canonic hirotoniţi cu formula „domnule”?! Se pare că sunt
legaţi de cel rău, ca femeia gârbovă, ca să nu poată pronunţa astfel de
noţiuni ecleziastice.
Evangheliile şi
Vieţile Sfinţilor abundă în episoade unde oamenii şi sfinţii se confruntă cu duhurile necurate, metamorfozate în om. În
Parabola neghinei
se spune că, pe când stăpânul unei moşii şi-a însămânţat terenul, pe
când el şi cu familia sa dormeau, un om vrăjmaş a semănat neghină
printre grâu. Vedeţi?! Nu se spune că diavolul a semănat neghina, ci un
om vrăjmaş! Astăzi, mai mult ca oricând, diavolul, prin oamenii lui,
luptă împotriva omului credincios, atentând la mântuirea lui. Or, poţi
să ai Premiul Nobel în ştiinţă, dacă nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.
Profesorii de religie nu au dreptul moral să-i înveţe pe copiii altceva
decât ceea ce ne-a lăsat în Testamentul Său Însuşi Mântuitorul Iisus
Hristos (Fapte 4, 20). Ce zile triste am mai ajuns! Cum să îi înveţi pe
copii, spunându-le că, indiferent de păcatul săvârşit, Dumnezeu te iartă
şi îţi dă liber pentru Rai, când nu este chiar aşa! De ce să scoatem
iadul din ecuaţie, când el este o realitate?! Cum adică să săvârşeşti
păcate strigătoare la cer, păcate împotriva Duhului Sfânt, păcate pentru
care Dumnezeu a ars pământul Sodomei şi Gomorei, să trăieşti în
concubinaj, să-ţi abandonezi copiii sau părinţii, să ucizi; într-un
cuvânt să trăieşti într-un iad perpetuu şi să mai ai şi pretenţia la
Rai?!
Stârpiţi păcatul şi vă asigur că se va desfiinţa şi iadul.
Şi atunci să fiţi încredinţaţi că profesorii de religie la catedră şi
preoţii la amvon vor vorbi doar amintind că a existat cândva. Profesorii
de religie nu vor putea nicicând să spună răului bine şi binelui rău,
cum ne sugerează iniţiatorii. Pe unii care ar face aşa, proorocul Isaia
îi compătimeşte şi nu-i fericeşte, zicând:
„Vai de cei ce
zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi
întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” (Isaia 5, 20).
Învăţând despre zei şi zeităţi, vor mai putea dormi nopţile?
Şi dacă Constituţia ne garantează dreptul la educaţie religioasă în
şcoală, de ce se vrea înlocuirea orelor de religie cu Istoria
religiilor? Adică, să înveţi de toate şi despre nimic! Un alt vicleşug
al celui rău... România, fiind o ţară eminamente ortodoxă, copiii noştri
trebuie să înveţe, cu precădere, despre credinţa ortodoxă în care s-au
născut, au fost botezaţi şi au crescut. Şi apoi, mă întreb eu: oare,
copiii noştri, învăţând despre atât de mulţi zei şi zeităţi, vor mai
putea dormi nopţile?! Nu vor avea coşmaruri chiar mai grele decât cele
provocate de lecţia despre iad predată la ora de religie?! Eu vă asigur
că da! Istoria religiilor, fiind o materie destul de pretenţioasă, este
bine să o lăsăm pe seama celor care o înţeleg pentru că nu toţi o pot
înţelege ca
Mircea Eliade care, după cum vă
este cunoscut din scrierile sale, la matematică a fost corigent. Sigur,
fiecare poate face performanţă într-un domeniu care îi place! Nu este
obligatoriu însă să fie performant în toate.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că, dincolo de faptul că sunt şi unele
persoane care nu au suficientă măiestrie pedagogică, avem, din fericire,
profesori de religie devotaţi misiunii didactice asemenea preoţilor în
Sfânta Liturghie; oneşti cu ei înşişi, cu Dumnezeu şi cu elevii
încredinţaţi lor spre educaţie religioasă. Aşadar, iubiţi părinţi,
astăzi, când unii vor să-I închidă uşa în nas lui Dumnezeu, nu vă lăsaţi
seduşi de şarpe, precum odinioară protopărinţii noştri. Fiţi
consecvenţi şi lăsaţi-vă copiii botezaţi, în numele Sfintei Treimi, să
înveţe despre Dumnezeu-Treime şi despre tezaurul spiritual al acestui
popor răstignit, dar şi înviat în decursul istoriei.
Hristos strigă continuu:
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!”
(Marcu 10, 14). Da, să nu-i opriţi, iubiţi părinţi, din pricina unora
care vor cu tot dinadinsul să-L scoată pe Hristos din viaţa lor, fie ei
oameni politici sau cadre didactice fără Dumnezeu. Părinţii
Arsenie Boca,
Arsenie Papacioc,
Paisie Olaru,
Cleopa Ilie
şi mulţi alţii vor fi proclamaţi sfinţi și pentru că, întocmai miilor
de milioane de sfinţi, L-au avut pe Dumnezeu-Cuvântul, de mici, în viaţa
lor!
