Ora de religie Bacău: 04/22/15

Războiul de redefinire a mentalităților dominante din societatea românească este în plină desfășurare. Episodul orei de religie, cel mai recent, este un exemplu-școală. Nu au lipsit analizele asupra acestui fenomen, însă e necesar, încă și acum, să avem o reprezentare analitică, tehnică, clară și concisă asupra a ceea ce se întâmplă. Am căutat, astfel, să sintetizăm procesul punctând articulațiile, zonele sensibile, actorii cheie.

Am identificat drept actori cheie: structurile asociative de pe frontul umanist-secularist – asociații, ONG-uri, fundații etc. -, autoritățile publice – guvern, parlament, primării -, instituțiile de forță sau/și de ultimă instanță – Curtea Constituțională, servicii secrete, instituții judiciare – instituțiile sociale: BOR, școala, familia, media tradițională și online – televiziuni, siteuri de știri online, rețele sociale.

Ținta este obținerea unor mutații culturale în zona instituțiilor sociale: BOR, școală, familie. De pildă, un astfel de obiectiv ar fi scoaterea Bisericii din școală prin modificarea statutului orei de religie. Mijlocul prin care se poate ajunge la acest obiectiv presupune înlăturarea influenței Bisericii din zona școlii și a familiei, pentru ca acestea din urmă să fie obiectivul exclusiv al ingineriilor sociale realizate prin celelalte instituții. Abia după ce se obțin aceste lucruri se va putea atinge adevăratul obiectiv: schimbarea mentalităților.

Procesul prin care se pune în aplicare această agendă este următorul: de la nivelul structurilor asociative se creează evenimente/incidente/campanii multiplicate de mass-media și prin rețelele sociale, prin care se pune presiune asupra autorităților publice și a instituțiilor sociale. În mod normal, atât autoritățile publice, cât și instituțiile sociale sunt greu de urnit doar prin această formă de asalt, oricât de concertat ar fi. În momentul în care instituțiile de forță dublează acest cerc al presiunii, atunci se obțin însă victorii importante pentru tabăra umanistă. Exemplul la îndemnână este cel al orei de religie, al cărei statut a fost schimbat în urma unei decizii a CCR.

Modelul acestui tip de război de gherilă este de import. Presupune implicarea unor activiști profesioniști, organizați în rețea, care asediază și cuceresc instituțiile mediatice, monopolizează discursul public, iar apoi își instaurează domnia tiranică prin lovitura de grație: transformarea dominației lor în lege prin instituțiile de forță judiciare. Este ceea ce se întâmplă, în prezent, în SUA, pe tema căsătoriilor homosexuale.[1]

În continuare, detaliem procesul pentru fiecare actor în parte, urmând încheiem cu unele sugestii de tip strategic pentru reprezentanții BOR.

Structurile asociative. Activismul profesionist

Care sunt coordonatele definitorii ale acestui palier? Să enumerăm care ar fi funcția și rolul acestor asociații, precum și maniera lor de a acționa în spațiul public.[2]

Monopolizarea reprezentării. Asociațiile au ca scop reprezentarea a diverse interese și grupuri sociale. Ele sunt esențiale într-o societate democratică, unde masa nu are chip, nu are voce, deci nu are agendă și nici identitate. Prin asociații, societatea se recompune la un nivel de reprezentare identificabilă, reperabilă în spațiul public. Efectul pervers este ușor de intuit: dacă fenomenul asociațiilor este generat artificial, atunci avem de-a face cu structuri butaforice, menite monopolizării reprezentării sociale. Trucul a fost aplicat, la noi, încă din anii 90, când doar unii erau ”societate civilă”. Astfel, deși, strict reprezentativ, această ”societate civilă” era minim relevantă, din punct de veere simbolic beneficia de maxim de expunere și de influență. Același lucru se întâmplă și cu asociațiile seculariste, anticreștine de astăzi.

Formularea agendei, definirea problemei/situației, propulsarea de termeni și ideologii. Ne mirăm că activitatea acestor structuri asociative este frenetică și că generează întotdeauna evenimente/incidente reflectate pe larg în mass-media? Asta se întâmplă pentru că în spatele lor există o viziune ideologică bine definită, o strategie de acțiune publică precum și tactici de comunicare și activare. Beneficiul coerenței ideologice este imens: orice fleac este interpretat conform doctrinei, altfel reductivă și simplistă. E important de înțeles și faptul că strategia lor este, în esență, de tip acționist, nu se reduce și nu vizează doar comunicarea.

Obiectiv: crearea unui nou consens cultural. Tactica: intimidare. La nivel de viziune este, evident, vorba de același umanism secularist care are drept unic țel combaterea BOR și care se prevalează de ideea modernizării țării. Pe de o parte, se află ”vechiul”, ”îndoctrinarea”, ”sărăcia”, ”înapoierea”, de cealaltă parte se află ”progresul”, ”știința”, ”civilizația” și Darwin, desigur. Pe de o parte viitorul luminos, pe de alta ”dușmanul”, ”răul”, țapul ispășitor, cel care trebuie să fie ținta urii, a setei de răzbunare și a frustărilor din popor.

Strategia lor este de cucerire a centrului simbolic al României, adică a spațiului public, de creare a unui nou consens sociaI, în care reperele sunt ”valorile europene”, adică ”noile drepturi ale omului” (gay rights), ”familiile alternative” ș.a.m.d.

Tactica este cea a guerillei instituționale – neavând amploarea, magnitudinea unei instituții sociale ca BOR, se bazează pe:

acțiuni de hărțuire repetată (plângeri, sesizări, procese), de presiune asupra instituțiilor vizate

Prin aceste tactici asociațiile seculariste reușesc să seteze agenda mediatică, ceea ce pune în defensivă autoritățile publice și Biserica. Următorul pas este să influențeze agenda politicilor publice și cea legislativă.

Activism profesionalizat. Toate aceste asociații sunt conduse de activiști, militanți profesioniști. Ele nu sunt opera unor actori sociali care să rezoneze la problemele și nevoile reale ale societății. Oamenii lor nu sunt ridicați de la firul ierbii, ci sunt programatic antrenați și finanțați pentru a împinge înainte o unică agendă.

AutoritATile Publice: Guvern, parlament, primArii

Sunt autoritățile-țintă pentru exercitarea de presiuni de către palierul asociativ. Autorități alese, politice sau, acolo unde sunt numite, dependente de politic, dar și foarte sensibile la capitolul ”imagine publică”. Sunt cele care fac legile și le aplică, cele care organizează, execută, avizează, aprobă. De aceea, ele trebuie convinse să fie receptive la agenda organizațiilor de activiști profesioniști. Dacă nu cedează de ”bunăvoie”, pentru că sunt mai sensibile la opiniile dominante din societate decât la revendicările bolșevice ale asociațiilor seculariste, atunci trebuie forțate. Se întâmplă acest lucru prin două moduri: presiune mediatică și, mai ales, presiunea instituțiilor de forță.

InstituTiile sociale: mass-media, Biserica, Scoala, familia

Înșiruirea, în aceeași zonă socială, a mass-mediei cu Biserica și celelalte este strict formală. În realitate, primul și cel mai important aliat al asociațiilor de luptători anticreștini profesioniști este mass-media: atât cea tradițională (televiziuni, presă scrisă), cât și cea de tip new media (siteuri de știri, portaluri online etc.). Este mediul care face ca agenda asociațiilor să devină relevantă, să conteze, multiplicând mesajele, evenimentele, fabricând știri, inventând campanii, impunand teme.

Prin această mezalianță, atât autoritățile publice, cât și Biserica și școala, sunt nevoite să se raporteze la agenda făcută de asociațiile seculariste și mass-media.

Printre instituțiile media care s-au remarcat cu asupra de măsură în aceste jocuri de putere enumerăm: cotidienele online adevarul.ro, gandul.info, portalul hotnews.ro, cotidianul România Liberă, televiziunea Pro TV. Nici celelalte nu sunt mai prietenoase față de Biserică, însă acestea se evidențiează prin zelul sistematic depus.

Institutiile de fortA: CCR, instituTiile judiciare, serviciile secrete

Dacă la presiunea mediatică răul maxim făcut de asociațiile seculariste este să fixeze agenda și temele, adevărata schimbare a raporturilor de forță se face doar cu sprijinul instituțiilor de pe acest palier. Este palierul care dictează regulile jocului. Astfel, decizia CCR nu se decriptează doar în aspectul său instrinsec, cel de schimbare a procedurilor de înscriere la ora de religie, ci, mult mai relevant, în schimbarea raporturilor de forță: ”the upper hand” aparține, aici, asociațiilor seculariste. S-a văzut acest lucru din momentul în care Ministerul Educației a cedat presiunilor acestor asociații și a decis să bulverseze întreg sistemul școlar forțând reînscrierea la ora de religie încă din luna martie a.c.

Este un caz care, cel mai probabil, va fi repetat. Pe teme sensibile ca educația sexuală sau legalizarea căsătoriilor homosexuale nu avem a ne teme atât de ceea ce provine de la autoritățile publice, ci de la această presiune suprapusă a asociațiilor seculariste via mass-media care dobândește conținut prin deciziile instituțiilor de forță, a instituțiilor judiciare. Nu este chiar așa greu de imaginat, de pildă, un caz ipotetic în care CCR sau un oarecare tribunal decide că un copil a fost lezat în ”interesele sale superioare” de faptul că e privat de educație sexuală în școală. Ministerul nu va avea altceva de făcut decât să respecte decizia și, în implementarea ei, va fi străjuit drastic de legiunea secularistă și de organele mass-media.

Serviciile secrete sunt o specie diferită din regnul instituțiilor de forță. Implicarea lor în actualul mecanism de resetare a raporturilor de forță între instituțiile sociale ale României se face resimțit în mod discret, ca o umbră a proceselor vizibile și descrise până acum. În cele din urmă, resorturile reale ale deciziei CCR nu se cunosc și este improbabil ca la mijloc a fost o pasionată controversă constituțională. Mai mult decât atât, după cum deseori au admis ca fiind un lucru de laudă, mass-media este împânzită de agenți acoperiți. Or mass-media are un rol bine delimitat în acest proces, după cum am văzut. Implicarea cheie a serviciilor, sau a unei părți a serviciilor, în secularizarea României, este, așadar, aproape demonstrată matematic.

În fine, să nu uităm că există și alte pârghii de remodelare socială. Recent, un jurnalist cerea DNA-ului să dea iama în ”sfinții părinți”.

Elementul geopolitic. Procesul descris, pe scurt, mai sus, nu este unul de inspirație locală. Este legat de actualele confruntări geopolitice în zona de graniță dintre Vest și Est. Era vizibilă, oricum, artificialitatea ONG-urilor seculariste și finanțarea lor din străinătate. În schimb, în prezent e vizibil faptul că agenda schimbării mentalităților și a diminuării influenței Bisericii este asumată de instituțiile de forță, subordonate centrului metropolitan american. De altfel, în ultima perioadă s-a discutat insistent, în mas-media, despre rolul potențial dăunător al Bisericii Ortodoxe Române din perspectiva înfruntării dintre SUA și Rusia.[3]

Ce-i de fAcut?

Cei din Biserică trebuie, în primul rând, să conștientizeze situația în care se află. Nu avem doar o problemă de comunicare. Nu avem doar o problemă punctuală. Nu este vorba doar despre un proces social, ci de o acțiune premeditată, planificată, concertată. Este o miză care transgresează, cumva, intențiile punctuale ale diverșilor actori sociali implicați. Să nu ne închipuim că Patriarhia Română a fost obtuză și nu știe să colaboreze inteligent. Dimpotrivă, partea americană e surdă și dă semne că nu vrea să aibă un partener și în această instituție socială. Propuneri au existat, din partea română.[4] Din partea americană, tăcere și presiuni pentru secularizare și drepturi gay.

De aceea, BOR nu se poate rezuma, în încercarea de contracarare a ofensivei anticreștine, doar la răspunsuri punctuale, atât pe plan comunicațional, cât și pe plan acțional. Comunicatele de pe basilica.ro sunt insuficiente. Deși binevenită, inițiativa APOR (Asociația Părinților pentru Ora de Religie) este, la rându-i, insuficientă. De altfel, dacă se întreabă cineva de ce este societatea lor civilă mai influentă decât societatea noastră civilă, răspunsul se află în mecanismul descris mai sus. Societatea noastră civilă nu va beneficia niciodată de raporturi privilegiate cu mass-media și cu instituțiile de forță. Lipsa noastră de eficiență se mai explică și prin slaba identitate organizațională, dar și strategia precară pe care o folosim.

În al treilea rând, BOR ar putea recuceri acele zone care-i sunt încă accesibile, de la toate palierele amintite. Pentru acest lucru ar trebui să exise un proces de reflecție critică intern, la nivel superior, în care să se identifice, printre altele, și cauzele ce au dus la pierderi majore.

Deloc în ultimul rând, BOR ar putea să-și redefinească prezența în societatea românească. În acest moment, Biserica este definită, prin campania asociațiilor seculariste, drept o structură de și pentru putere. Este asociată celor puternici și corupți, celor îndestulați și privilegiați. Este un mit foarte puternic și pervers totodată, pentru că realitatea este, de fapt, că BOR a pierdut legăturile esențiale cu nucleul puterii reale ce se exercită în România.

Mai mult decât atât, inclusiv ca organizație, structura sa celulară, descentralizată, flexibilă, fluidă, canalele de comunicare întotdeauna deschise înspre și dinspre societate, au făcut din Biserică, din punct de vedere istoric, o rețea de rezistență, îngrijire, apărare a celor slabi față de cei puternici. Această calitate trebuie recuperată. Preotul poate să-și propună să devină un fel de ombudsman al celor sărmani, dar și al celor care se simt, într-un fel sau altul, abuzați de instituții. Procedând astfel, implicându-se, de pildă, în modul în care funcționează spitalele, în modul în care bolnavii sunt îngrijiți, în modul în care este finanțat un spital, în maniera în care este dotată o școală, preotul va reaminti poporului că el este adevăratul său aliat, ci nu acele organizații care nu dau doi bani pe viața amărâtului, ci se folosesc de suferință doar ca să-i îndepărteze aceluia și pe Bunul Dumnezeu. Este, evident, ușor să dai sfaturi unor oameni deja depășiți de sarcinile de bază ale slujirii lor. Ce este cert e că avem nevoie de o alianță mobilizatoare a clerului cu mirenii (masa) și cu intelectualitatea. O alianță lucrativă, prezentă, misionară, nu una de vitrină.

NOTE

[1] Vezi articolele publicate pe siteul nostru:

CRESTINII DIN AMERICA SE APROPIE DE VREMEA INCERCARII. Cazul isteriei furibunde starnite impotriva legii libertatii religioase din Indiana. Judecatorii, Mass-media si Corporatiile instaureaza REGIMUL GAY TOTALITAR

și

CRESTINII DIN AMERICA INCEARCA SA OPUNA REZISTENTA MAFIEI HOMOSEXUALISTE. Editorial in NEW YORK TIMES: bisericile crestine trebuie convinse sa elimine homosexualitatea de pe lista pacatelor

[2] Exemple: ASUR, Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta, Asociatia Tinerii Europeni pentru Romania, Asociatia Elevilor din Constanta, ACCEPT etc.

[3] Există mai multe poziționări pe tema ortodoxiei ca ”vulnerabilitate” a României față de Rusia. Varianta dură este cea care definește, ortodoxia drept o vulnerabilitate ca atare, pentru simplul motiv că există ca religie majoritară ce este opusă ”valorilor” occidentale (definite, bineînțeles, nu în sens conservator, ci în sens neoliberal). Alte puncte de vedere, aparent mai nuanțate, fac o diferență între organizația bisericii și masa de credincioși, ce pot fi, la o adică, puse sub control, și presupuși agenți de influență ai rușilor, fie în postura de ”idioți utili” care rostogolesc viziuni favorabile Rusiei, fie în postura de agenți plătiți. Perversitatea acestui punct de vedere este că servește la punerea la index și la stigmatizarea oricărei voci ortodoxe care nu se conformează viziunii ideologice neoliberale. Mai mult decât atât, este dăunătoare chiar și din perspectiva temei războiului informațional, pentru că agenții de influență și propaganda neagră nu lucrează niciodată atât de previzibil – aceștia pot fi plasați inclusiv în surse mediatice pro-occidentale și pot funcționa, de pildă, pe baza principiului exagerării și caricaturizării punctului de vedere occidental pentru a crea polarizări artificiale. În fine, există și unele vederi echilibrate, care resping tema ca fiind una falsă, de propagandă. Un exemplu pozitiv, în acest sens, este Horațiu Pepine, în acest articol publicat pe ediția română a dw.de: Biserica Ortodoxă şi Rusia

[4] Conform articolului ”Wikileaks despre întâlnirea lui Taubman cu Patriarhul Daniel (traducerea integrala)”, din cotidianul România Liberă (05 aprilie 2011), care citează o telegramă Wikileaks, Patriarhul Daniel ar fi cerut Ambasadorului SUA de atunci, Nicholas Taubman, implicarea și sprijinul pentru dezvoltarea de relații ”ecumenice” cu organizații religioase din SUA. Dincolo de caracterul problematic, din punct de vedere canonic, al ideilor Patriarhului Daniel, acest lucru arată o disponibilitate a părții române către colaborare. Ambasada SUA a rămas, însă, pe pozițiile sale inflexibile legate de retrocedările proprietăților greco-catolicilor, de promovare a agendei homosexualiste și a celei seculariste.

”ambuscade” artificiale (crearea de scandaluri prin popularizarea tendențioasă, repetată, manipulatorie a unor fapte ”scandaloase”, reale sau exagerate – vezi cazurile cu manualele religioase, cu teatrul creștin etc.), precum și pe

acțiuni de ”intimidare” (bully) cât se poate de clasice (copii religioși sunt ”tembeli”, ”idioți” etc.).

acțiuni de legitimare pentru publicul larg: uneori, aceste asociații se implică în cauze conexe pentru a părea ca au o paletă mai largă de preocupări (vezi cazul asociației lui Emil Moise, implicată într-o chestiune socială legată de statutul profesorilor din rural).

acțiuni coordonate ”în lanț”. Deși nu sunt parte a unei structuri formale centralizate, asociațiile enumerate mai sus acționează întotdeauna coordonat.

Ora de religie Bacău

miercuri, 22 aprilie 2015

Noi modificări privind înscrierea la Ora de Religie, decise de senatori