8 argumente pentru o educație religioasă în școală

Articol scris de Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, un extras din lucrarea “Educația religioasă. Repere teoretice și metodice”, pp. 15-17, apărută la Editura Polirom.
Credem că promovarea în școală a unei culturi sau a unei educații religioase a elevilor este posibilă și necesară. Formarea tinerilor prin sistemul de învățământ se cere a fi multidirecțională și polivalentă. Cum școala pregătește sistematic individul în perspec­tivă intelectuală, morală, civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adaugă acestora în mod firesc, organic, urmărindu‑se complementaritatea și continuitatea de ordin instructiv și formativ. Contează ca aceste laturi ale educației să fie vizate nu în chip autarhic, concurențial, ci ca un demers educațional global, integrator, realizat cu profe­sionalism și responsabilitate de către întreg corpul didactic. În favoarea ideii realizării educației religioase instituționalizate aducem următoarele argumente:
Argumentul cultural. Religia reprezintă (și) o formă de spiritualitate ce trebuie cunos­cută de către elevi. Nu te poți considera persoană culturală dacă nu cunoști propriile referințe religioase sau pe cele ale persoanelor cu care coexiști în comunitate, dacă nu știi nimic despre istoria credințelor și religiilor, dacă nu înțelegi fenomenologia actului religios. A cunoaște propriile valori religioase, indiferent de extinderea lor în spațiul comunitar, reprezintă o modalitate de securizare culturală, o exigență ce atrage după sine buna situare în registrul cultural. De asemenea, a cunoaște și a respecta alteritatea reli­gioasă constituie un semn de civilitate și de culturalitate. Multe producții culturale (clasice sau contemporane) se originează în Biblie sau în Sfânta Tradiție. Sunt foarte multe pro­ducții literare, plastice, cinematografice etc. în care se tematizează motive cu substrat religios. A te apropia de acestea înseamnă să actualizezi valori religioase specifice, încor­porate cu prilejul unor programe de instruire. Instrucția de ordin religios ne mobilează mintea și sufletul, ne deschide spiritul către experiențe culturale diverse. A nu fi formați și în perspectivă religioasă înseamnă să rămânem „infirmi” din punct de vedere spiritual; s‑ar edita o nouă formă a analfabetismului, cel de ordin religios.
Argumentul psihologic. Educația religioasă invită la reflecție, la evidențierea eului, la autocunoaștere. Această activitate nu înseamnă numai transmitere de mesaje specifice, ci și conturare sau reformare a persoanei din perspectiva unor standarde valorice supe­rioare. Desigur, prin religie se vizează și palierele atitudinale, de credințe, de reprezentări, de sentimente ale persoanei umane. În măsura în care substratul atitudinal și de credințe nu este impus, ci doar propus, acesta are o funcționalitate deosebit de importantă pentru multe persoane. Educația religioasă poate deveni un prilej de fortificare interioară, de identificare a sinelui, de descoperire a idealurilor, de reconvertire a persoanei spre lumea valorilor absolute. Pentru mulți semeni ai noștri recursul la religie poate fi vindecător, salvator. În nici un caz nu trebuie „folosită” religia ca un medicament, ca o supapă a pulsiunilor noastre, ca o instanță „psihanalitică” de rezolvare a problemelor personale. Se constată însă că oamenii credincioși sunt mai moderați, mai cumpătați, mai echilibrați.
Argumentul etic. Într‑o perioadă de disoluție a reperelor morale, educația religioasă poate aduce un suflu nou în ceea ce privește aspectele relaționale, comportamentale la nivel individual sau social. Este evident că societatea românească trece printr‑o perioadă de criză morală și spirituală. Chiar codurile etice de sorginte laică sunt puse în chestiune și generează o anumită neîncredere, și datorită conotațiilor lor ideologice (vezi „Codul eticii și echității socialiste”). Morala de tip religios poate umple un gol sau ne poate ajuta să depășim anumite sincope de orientare existențială. Înainte de a ajunge la autonomia morală, persoanele parcurg o perioadă de eteronomie morală, respectiv de ascultare, de supunere față de normative etice externe. Religia pre­supune o normativitate cu un evident conținut moral. Există persoane rebele, care nu acceptă atât de ușor regulile impuse de instanțele „comune”, de semenii lui. Pentru acestea, dar și pentru ceilalți oameni, reliefarea unor comandamente transcendente, ce au o altă autoritate valorică și care pretind un anumit comportament, poate constitui o cale operativă de reglementare a conduitelor într‑o situație dată. Apare însă o chestiune de ordin deontologic: religia nu trebuie folosită ca un instrument pentru a rezolva o problemă, fie ea și presantă, dar circumstanțială. Preceptul religios nu trebuie să devină o „sperietoare” pentru firile difi­cile, ci trebuie interiorizat, încorporat natural în modul nostru de a fi sau de a face.
Argumentul sociologic. Valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii laolaltă, de a crea legături durabile, de a solidariza și a cimenta unitatea grupală, comunitară. Identitatea unei comunități se exprimă și prin îmbrățișarea unor valori religioase comune ce sunt adoptate și exprimate în mod liber. Educația în perspectiva valorilor religioase formează persoane ce se deschid ușor spre alții, se manifestă generos prin iubire, dăruire și înțelegerea aproapelui. Religia creștină funcționează ca un flux spiritual integrator, ca o formă subtilă de congregare a acțiunilor la nivel social. Avem nevoie în continuare de colectivități solidare, particulare, stabilizate cultural, care nu se disipează valoric în contact cu alte experiențe culturale. Aceasta nu înseamnă că grupul confesional, „poporul drept‑credincios” se va izola sau va „ataca” un alt grup, cu alte repere religioase. Orice comunitate se va caracteriza și printr‑o anumită „sintalitate” spirituală, o formă personalizată de manifestare, va da dovadă de demnitate, se va prezenta ca „personalitate” distinctă, cu o marcă aparte, fără infatuări sau autoflagelări gratuite. Este bine cinstit cel care își păs­trează identitatea și nu are aroganța de a o impune și altora.
Argumentul istoric. Pentru spațiul românesc, credința creștină a acționat ca un factor de coagulare și de perpetuare comunitar, național. Este lucru știut că încreștinarea ținutului carpato­‑danubiano‑pontic a coincis, în mare, cu procesul de formare a poporului român. Creștinismul a fost un factor de perpetuare și continuitate socială sau culturală. Multe secole de cultură românească s‑au consumat în mănăstiri sau pe lângă biserici. Clerici importanți ortodocși, greco‑catolici, catolici etc. s‑au implicat în marile evenimente istorice care au marcat evoluția noastră mai veche sau mai recentă. A cunoaște toate aceste realizări constituie nu numai un semn de onestitate, de probitate retrospectivă, ci și de valorizare din perspectivă contemporană a unor realizări, în ideea creării de noi tipuri de solidaritate.
Argumentul ecumenic. Instrucția și formarea religioasă ne predispune și ne pregătește într‑o măsură mai mare pentru acceptarea și înțelegerea aproapelui. Numai în măsura în care suntem instruiți (și) religios și ne postăm bine în perimetrul religiei proprii, devenim mai generoși cu alții, nu mai suntem suspicioși și nu mai vedem în ceilalți virtuale „pericole”. Numai cel ce se îndoiește de credința lui fuge de celălalt, se închide în sine, se izolează, aruncă anatema spre altul. În măsura în care elevii își încorporează valorile specifice și experimentează credința proprie, ajung la acea capacitate empatică necesară pentru a înțelege credința celuilalt, a respecta sincer alteritatea confesională, a se deschide celuilalt, a i se dărui, a‑l prețui cu adevărat. Dialogul interconfesional se face între per­soane bine situate religios, instruite suficient, în cunoștință de cauză în ce privește religia proprie și alte religii sau confesiuni.
Argumentul teologic. Fiecare religie se perpetuează prin credincioșii ei. Problema răspândirii credinței, a inițierii și formării religioase ține de miezul intim al oricărui edificiu religios. De altfel, fiecare religie își asumă și un program educațional, pedagogic, pe măsură, care să cultive și să propage adevărurile de credință. Unde există credință religioasă, există și educație. Credința pretinde împărtășire, comuniune, mărturisire, efuziune de idei și simțire. Numeroase sunt chemările către educare și formare în Noul Testament. „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându‑le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Învățându‑le să păzească câte v‑am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei 28.19‑20). Acesta este crezul oricărui slujitor al Bisericii sau al oricărui susținător al ei. Pentru clerici, educația religioasă constituie o obligație explicită, de ordin deontologic, pastoral și educațional. În viziunea acestora, fiecare persoană trebuie îndreptată spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens profund al vieții și al existenței. Scopul ultim al formării religioase, în tradiția creștină, este mântuirea (salvarea), respectiv intrarea în Împărăția cerească. Pentru aceasta, este necesar să se folosească toate prilejurile, inclusiv în perimetrul școlar.
Argumentul pedagogic. A fi inițiat din punct de vedere religios înseamnă a fi educat în perspectiva autodevenirii, a avea capacitatea de a spori educația și de a o continua de unul singur. Educația religioasă potențează dorința și responsabilitatea îmbunătățirii de sine. Principiul creștin de bază acesta este: fiecare persoană, indiferent de antecedentele sau statutul ei prezent, este pasibilă de urcuș, este capabilă de perfecționare și de mântuire până în ultima clipă. Educația în spirit religios poate constitui o cale de perfectare a persoanei și din punct de vedere inte­lectual, moral, estetic, civic, fizic etc. Reprezintă o modalitate de responsabilizare a eului în legătură cu opțiunile ulterioare. Cine este educat din punct de vedere religios are, principial, un start existențial favorizant și este pasibil de perfecționare.
Notă avereabisericii: Pentru o listă completă a publicațiilor domnului Constantin Cucoș, vă recomandăm siteul dânsului http://www.constantincucos.ro/publicatii.

Biserica a câştigat bătălia pentru ora de religie, însă urgia anti-creştină se află la început Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3

de George Damian

Furtuna artificială din jurul religiei în şcolile româneşti se încheie cu o victorie a Bisericii Ortodoxe Române: majoritatea covârşitoare a părinţilor au depus cereri pentru menţinerea acestei materii, conform datelor furnizate de ministrul Educaţiei.

Nu am nicio îndoială că vor apărea în zilele ce urmează îndrăzneţe investigaţii jurnalistice care vor dezvălui semnături false, manipulări, presiuni şi – de ce nu? – chiar torturi aplicate părinţilor şi copiilor pentru menţinerea orelor de religie. Corul bocitoarelor seculariste îşi va relua fără preget intonarea gângavă a mantrelor favorite: 18.000 de biserici versus 400 de spitale, statul să nu mai sprijine financiar cultele, catedrala costă 200 de miliarde de euro, preoţii au salarii mai mari decât medicii etc. Bineînţeles, va fi condamnată aprig campania de promovare a religiei în şcoli organizată de Biserica Ortodoxă Română, conform logicii strâmbe că este permisă o campanie mediatică susţinută împotriva bisericii, dar biserica nu are voie să se folosească de aceleaşi mijloace. „Ia-l de pe mine că-l omor!” Dacă s-ar apuca cineva să scormone în vieţile private ale propovăduitorilor Remus Cernea şi Emil Moise aşa cum s-a întâmplat în cazurile a sute de preoţi, răcnetele de indignare ar depăşi decibelii deranjanţi ai clopotelor din bisericile citadine şi poate chiar trâmbiţele de la Ierihon. Pe de altă parte, rămân nerezolvate problemele Bisericii Ortodoxe Române: profesorii de religie cu pregătire precară, manualele prost alcătuite (dar aici vorbim de o problemă generală a învăţământului românesc), transformarea parohiilor într-o reţea de multi-level marketing destinată strângerii de fonduri pentru o catedrală mult prea ambiţioasă, luxul afişat de unii înalţi ierarhi, ruptura dintre cler şi credincioşi. Însă mirenii au trecut peste toate acestea şi şi-au înscris copii pe mai departe la orele de religie. Esenţa dezbaterii nu este reprezentată de menţinerea sau scoaterea din programa şcolară a orelor de religie, până la urmă românii au rămas creştini şi după jumătate de secol de comunism, fără religie în şcoală. Miza chestiunii este alta: ingineria socială, modificarea generaţiilor viitoare. O minoritate agresivă s-a folosit de chiţibuşuri avocăţeşti cu intenţia de a elimina „îndoctrinarea” copiilor majorităţii populaţiei. Ţinta mărturisită: peste câteva generaţii religia să nu mai aibă nici o relevanţă în România. Aş fi de acord să fie scoasă ora de religie din şcoli cu condiţia interzicerii oricărei ore de etică, morală sau educaţie civică în care să se facă propagandă secularist-ateistă. Deocamdată ora de religie va fi menţinută pentru majoritatea elevilor din România, însă va trebui să ne pregătim să respingem introducerea educaţiei civice care clădeşte „omul nou” după chipul şi asemănarea lui Remus Cernea. Între timp, Biserica Ortodoxă Română trebuie să-şi rezolve problemele interne şi să revină la tradiţia care a ţinut-o sute de ani: legătura vie dintre cler şi credincioşi. Clipurile de propagandă nu rezolvă nimic pe termen lung.

Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3

majoritatea covârşitoare a părinţilor au depus cereri pentru menţinerea acestei materii, conform datelor furnizate de ministrul Educaţiei. De acelasi autor Cât de corecte sunt previziunile Stratfor privind dizolvarea Rusiei?... Ce îl aşteaptă pe Iohannis la Chişinău Ucraina riscă să se destrame Nu am nicio îndoială că vor apărea în zilele ce urmează îndrăzneţe investigaţii jurnalistice care vor dezvălui semnături false, manipulări, presiuni şi – de ce nu? – chiar torturi aplicate părinţilor şi copiilor pentru menţinerea orelor de religie. Corul bocitoarelor seculariste îşi va relua fără preget intonarea gângavă a mantrelor favorite: 18.000 de biserici versus 400 de spitale, statul să nu mai sprijine financiar cultele, catedrala costă 200 de miliarde de euro, preoţii au salarii mai mari decât medicii etc. Bineînţeles, va fi condamnată aprig campania de promovare a religiei în şcoli organizată de Biserica Ortodoxă Română, conform logicii strâmbe că este permisă o campanie mediatică susţinută împotriva bisericii, dar biserica nu are voie să se folosească de aceleaşi mijloace. „Ia-l de pe mine că-l omor!” Dacă s-ar apuca cineva să scormone în vieţile private ale propovăduitorilor Remus Cernea şi Emil Moise aşa cum s-a întâmplat în cazurile a sute de preoţi, răcnetele de indignare ar depăşi decibelii deranjanţi ai clopotelor din bisericile citadine şi poate chiar trâmbiţele de la Ierihon. Pe de altă parte, rămân nerezolvate problemele Bisericii Ortodoxe Române: profesorii de religie cu pregătire precară, manualele prost alcătuite (dar aici vorbim de o problemă generală a învăţământului românesc), transformarea parohiilor într-o reţea de multi-level marketing destinată strângerii de fonduri pentru o catedrală mult prea ambiţioasă, luxul afişat de unii înalţi ierarhi, ruptura dintre cler şi credincioşi. Însă mirenii au trecut peste toate acestea şi şi-au înscris copii pe mai departe la orele de religie. Esenţa dezbaterii nu este reprezentată de menţinerea sau scoaterea din programa şcolară a orelor de religie, până la urmă românii au rămas creştini şi după jumătate de secol de comunism, fără religie în şcoală. Miza chestiunii este alta: ingineria socială, modificarea generaţiilor viitoare. O minoritate agresivă s-a folosit de chiţibuşuri avocăţeşti cu intenţia de a elimina „îndoctrinarea” copiilor majorităţii populaţiei. Ţinta mărturisită: peste câteva generaţii religia să nu mai aibă nici o relevanţă în România. Aş fi de acord să fie scoasă ora de religie din şcoli cu condiţia interzicerii oricărei ore de etică, morală sau educaţie civică în care să se facă propagandă secularist-ateistă. Deocamdată ora de religie va fi menţinută pentru majoritatea elevilor din România, însă va trebui să ne pregătim să respingem introducerea educaţiei civice care clădeşte „omul nou” după chipul şi asemănarea lui Remus Cernea. Între timp, Biserica Ortodoxă Română trebuie să-şi rezolve problemele interne şi să revină la tradiţia care a ţinut-o sute de ani: legătura vie dintre cler şi credincioşi. Clipurile de propagandă nu rezolvă nimic pe termen lung.

Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3

Educația religioasă în școlile publice este un drept

Mircea Flonta, profesor al Facultății de Filosofie din București, a oferit Centrului de Cercetare în Etică Aplicată un interviu legat de propunerea deputatului Remus Cernea ca educația confesională să fie înlocuită cu studiul etici sau al filosofiei.
Considerăm că răspunsul domnului profesor stabilește mult mai clar și obiectiv linia de analiză a problemei educației religioase în școlile publice. Și, mai mult decât atât, sesizează aspectul cel mai important al acestei chestiuni, anume acela al modului în care este predată educația religioasă.
Deși micile grupări așa-zis umaniste din România fac gălăgie de câte ori apare în presă un scandal în jurul excesului de zel al unui profesor de religie, gălăgia aceasta este doar scut de paradă pentru aversiunea irațională împotriva religiei ca atare. În ciuda acestui fapt, credem că manualele de religie pot fi mult îmbunătățite pentru a se ridica la nivelul cerut de natura materiei predate.
Așa cum sesizează și domnul profesor, nu este posibilă o predare meta-confesională sau rațională a religiei. Asta fiindcă ar dilua mesajul confesional și ar anula rațiunea predării religiei în școală. Propunerea ca să se predea toate religiile sau istoria religiilor este absolut nerezonabilă și imposibil de aplicat în practică cu vreun rezultat care să justifice eforturile.

Prima şcoală românească a fost în biserică. Astăzi şcoala scoate din ea învăţătura Bisericii (ora de religie)

Este 21 noiembrie 2014 şi sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, o sărbătoare care aduce înaintea creştinilor un subiect important: educaţia. În această zi prunca Maria de doar 3 anişori este adusă la templu de părinţii ei Ioachim şi Ana, pentru a rămâne definitiv acolo. Născută în urma rugăciunii intense către Dumnezeu şi printr-o minune, Maria este darul lui Dumnezeu pentru Sfinţii Ioachim şi Ana care erau foarte înaintaţi în vârstă şi nu puteau avea copii din tinereţe. Au promis că-i vor dărui pruncul lor Domnului. Şi aşa au făcut.

Fetiţa Maria, viitoarea Mama a lui Dumnezeu, va locui în chiliile marelui templu pentru a primi o educație aleasă. Este hrănită de îngeri și dialoghează cu ei ca niște prieteni buni. Se roagă în Sfânta Sfinteilor, adică în altarul templului, acolo unde marele preot intra doar odată pe an. Învață Scripturile și se pregătește treptat pentru marea întâlnire cu Dumnezeu. Cea mai mare întâlnire a Creației cu Creatorul.

Maria este cel mai prețios dar pe care-l va putea aduce umanitatea vreodată lui Dumnezeu. Este cea mai mare personalitatea a omenerii, după Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Sfinții vorbesc de Maria ca fiind piscul întregii Creații (al întregului Univers). În Fecioara Maria se unește Dumnezeu cu toată Creația sa. Maica Domnului este nu doar modelul fiecărui om ci izvorul tuturor bunătăților dumnezeiești care se pogoară peste omenire, căci ea L-a născut pe Dumnezeu-Omul, izvorul binelui, pe Iisus Hristos.

Doisprezece ani, de la 3 pânâ la 15 ani când a primit pe Duhul Sfânt și s-a zămislit în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, Maria a fost educată pentru tot ce poate deveni omul în maximul său: dumnezeu prin împărtășire. Sfântul Teofan al Niceiei vorbește de Maica Domnului ca de un Dumnezeu la feminin, căci unirea dintrea ea și Fiul ei Dumnezeu este desăvârșită, voințele lor pe deplin unite, și tot ce vrea Dumnezeu vrea și Maica Domnului și tot ce vrea Maica Domnului cu siguranță vrea și Dumnezeu. Din dumnezeirea Fiului ei, Maica Domnului își arătă de la Bunavestire și până azi iubirea Sa față de întreaga lume, făcând minuni mari.

Acum câteva zile am aflat de decizia Curții Conștituționale prin care ni se reamintește că religia este o materie opțională în școală. Dacă până acum toată lumea accepta ora de religie din oficiu și doar cei care refuză trebuiau să facă o cerere, acum lucrurile s-au schimbat și stau taman invers. Fiecare părinte care va vrea ca al său copil să studieze religia va trebui să completeze o cerere specială. Problema apare în situația părinților indiferenți și depărtați de Dumnezeu care nu vor considera lecțiile despre credința în Dumnezeu ca folositoare și nu vor completa acea cerere. Înainte de decizia Curții Constituțională, copilul unor astfel de părinți indiferenți studia religia, și avea șansa să afle despre Dumnezeu, chiar dacă acasa nu era educat în duh creștin.

Începe astfel iarăși sinuosul drum al scoaterii lui Dumnezeu din inimile copiilor și părinților lor, ca-n vremile „bune” ale comunismului.

Prima școală românească atestată istoric la 1495 este în Șcheii Brașovului chiar la Biserica Voievodală „Sfântul Nicolae”. Primel școli românești au fost în biserică, între zidurile ei sau în curtea ei. Primii învățători au fost chiar preoții. Iată de ce și astăzi se păstrează denumirea de dascăl cu sens dublu: cântăreț bisericesc și învățător. Veți fi fascinați să vedeți cum limba fiecărui popor este martor al întregii sale istorii.

„Necesitatea susţinerii unor şcoli se iveşte în condiţiile în care românii ortodocşi se confruntau cu celelalte culte “autoritare” (catolic, protestant, etc.), fiind nevoiţi să-şi apere şi să-şi păstreze fiinţa naţională, prin formare şi educaţie creştin ortodoxă în masă, la care se adaugă necesităţile determinate de bogatul negoţ practicat cu Ţările Române, cu Peninsula Balcanică şi chiar mai departe, cu Levantul, Siria, Egiptul, desfăcând pe pieţele respective, atât produsele braşovene privilegiate, cât şi mărfurile de tranzit. Şcoala, prin statutul ei deosebit, a instituţionalizat didactic învăţătura oferită până atunci exclusiv în mediul familial sau prin biserică, funcţionând sub egida străvechii biserici voievodale «Sf. Nicolae», şcoala din Şchei îşi împleteşte destinul, în epoca medievală, cu aceasta, în sensul că slujitorii bisericii sunt preocupaţi de bunul mers al şcolii, activând ca dascăli sau organizatori ai ei. Ca atare, documentele de epocă surprind activitatea şcolii în legătură cu cea a bisericii şi a deservenţilor ei, în bună parte valoroşi cărturari.” (Prima Școală Românească, Vasile Oltean, Editura Tipo Moldova)

Premizele (principiile) pe care s-au format primele școli în țările românești au fost următoarele:

1. Apărarea credinței ortodoxe pe care poporul român o avea de sute de ani, chiar de la întemeirea creștinismului.
2. Conturarea și apărarea limbii române, liantul cel mai puternic al tuturor românilor din teritoriile noastre.
3. Primele manuale ale învățământului românesc au fost Sfânta Scriptura, Catehismul, Psaltirea Liturghierul, și alte cărți cu conținut bisericesc.
4. Relațiile economice cu alte popoare.

Profesorul Andrei Bârseanu spunea în monumentala sala monografie de la 1902 în care prezinta activtatea primei școli românești:

„Școala acesta veche de la Sf. Nicolae n-a putut fi altceva decât o şcoală elementară sau cel mult o şcoală de dieci, în care se învăţa cetitul, scrisul şi cântările bisericeşti… după cum erau mai toate şcolile vechi româneşti, înfiinţate pentru iobagi, care nu puteau aspira la mai mult în viaţa lor, decât la treapta preoţiei şi a dăscăliei” (14, p. 5).

Refacem tabloul: Prima școală românească a fost clădirea bisericii. Primii învățători au fost preoții și diaconii. Primele manuale au fost Sfânta Scriptură și cărțile bisericești. Copii erau pregătiți în principal pentru a deveni diaconi și preoți ai Bisericii.

Concluzia e simplă, în spațiul românesc, Biserica a fost școala. Și neamul nostru știe că omul pentru a trăi bine pe acest pământ are nevoie de credința în Dumnezeu. Dacă-și cunoaște credința atunci îi va fi bine pe acest pământ.

De aici a început totul. Așa au început traducerile de cărți, tiparul, și școala așa cum o avem noi în timpurile moderne. Primele tipografii românești au fost în mănăstirile ortodoxe. Prima tipografie datează din anul 1508, la Mănăstirea Dealu, anul editării unui Liturghier la inițiativa voievodului Radu cel Mare.

Astăzi, la 500 de ani de la atestarea primei școli românești școala dă afară religia din școli. Chiriașul își dă afară proprietarul. Fiul își reneagă mama și declară că n-a avut niciodată nevoie de ea. Școala se rupe mândru și triumfalist de Biserică, acuzându-i pe creștini că religia discriminează.

Minciuna și manipularea ies la iveală ca lucrări ale diavolului în noi, atunci când spunem că religia nu trebuie să fie obligatorie în școli, dar educația sexuală se cere a fi, chiar și la grădiniță.

Oare ce rău poate face copiilor icoana curată a Maicii Domnului cu pruncul din manualele de religie? Oare ce vătămare sufletească pot aduce sfaturile din Evanghelia ale Domnului care ne îndeamnă să ne iubim unii pe alții și să ne dăm viața pentru aproapele?

”Afară cu Dumnezeu din școli!”. De ce? ”Ca să-l introducem pe diavol drept dascăl, cu toată cohorta de prea-curvii!” Copiii vor putea vedea imagini pornografice în manualele de educație sexuală, vor avea ”binecuvântarea” ministerului educației pentru a se cunoaște pe ei înșiși trupește (prin masturbare), și pentru a-și începe viața sexuală cât mai repede, atât timp cât o vor face „protejat”. Copiii vor învăța că homosexualitate este o alegere, că avortul este ”un drept”, că familia poate fi invers decât cea lăsată de Dumnezeu ca bărbat și femeie. Dumnezeu se vrea scos din școli și înlocuit cu o viziune perversă asupra vieții. Peste toate acestea, ironia sorții este că copiii vor avea tablete în locul manualelor. Asta da mare realizare.

Dumnezeu a mai fost dată afară din școli și din țara noastră. Bisericile au fost dărâmate sau transformate în wc-uri publice, mănăstirile transformate în închisori sau închise. Preoții reduși la tăcere și arestați. Savanții aruncați în temniță. Dar după 45 de ani de luptă pe toate fronturile cu Dumnezeu, comunismul s-a văzut aruncat la groapa de gunoi a istoriei, în timp ce Biserica lui Hristos triumfă smerit pe valurile istoriei, iar toate victimele unui comunism draconic și violent sunt sfinții de astăzi ai României care izvorăsc prin moaștele lor și cu rugăciunile lor cer iertare tuturor torționarilor și îndreptare la tot poporul.

Oamenii L-au răstignit pe Hristos pentru că nu-L puteau accepta ca Dumnezeu. Nu putea trăi cu Dumnezeu lângă ei. Nu vroiau pur și simplu. Hristos deranja prin simpla prezență. Mai mult chiar îi mustra puternic și îi îndemna direct să-și schimbe viața. În preajma Domnului nu putea exista minciună și manipulare. El știa tot, înțelegea tot, și nu putea nicicum fi dus de nas.

De aceea L-au răstignit. Răstignirea lui Hristos este respingerea lui Dumnezeu din viața umanității.

Crucea lui Hristos este semn al faptului că noi oamenii L-am refuzat pe Dumnezeu.

Pe fiecare biserică ortodoxă vedeți Crucea Domnului pe turlă. Fiecare biserică amintește că Dumnezeu a mai fost scos din viețile oamenilor de multe ori în istorie și va mai fi scos până la sfârșitul veacurilor. Dar răspunsul Domnului la respingerea noastră e nemăsurata lui iubire, este iertarea noastră. Brațele Domnului deschise pironite pe cruce de indiferența noastră devin îmbrățișare pentru toți cei care L-au respins.

Dacă scoatem învățătura Domnului din școală, îl scoatem pe Dumnezeu din inimile copiilor, dar acești copii ai noștri vor fi mustrarea noastră de mâine. Ei, cei care vor crește fără Creatorul lor, vor fi rușinea părinților prin faptele lor. Și atunci amară va fi plângerea părinților cât și a copiilor.

Universitățile europene L-au scos pe Dumnezeu din știință. Nu se mai folosește cuvântul Creator cu C mare, pentru că după ei totul s-a făcut din nimic și la întâmplare și totul se îndreaptă către nimic și întuneric. Europa creștină a ajuns mai rău ca popoarele păgâne.

Dar să ne pregătim, faptele noastre nu vor rămâne fără răsplată, ele vor atrage urgia lui Dumnezeu, care va veni peste acest neam păcătos! Războiele și violența vor fi răspunsul lui Dumnezeu pentru o lume în rău-intenționată, o lume demonizată. Doar așa ne mai putem trezi. Cele două războiae mondiale au fost rezultatul "iluminării" omului care a crezut că poate domni fără Dumnezeu, chiar în Împărăția Lui.

Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!

O, Maică Preacurată, roagă-te pentru noi păcătoșii!

(Claudiu Balan)

Departamentul de Stat al SUA a LĂUDAT ASUR pentru campania de retragere a copiilor de la ora de religie

Departamentul de Stat al SUA, prin Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, a lăudat ASUR (Asociaţia Social-Umanistă din România) pentru pentru programul intitulat „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!”  în România.

În raportul pe 2013 referitor la România al Departamentului de Stat se subliniază, la capitolul „Practici Guvernamentale” despre activitatea ASUR.
„În septembrie, ASUR a reluat o campanie împotriva îndoctrinării religioase pe care o începuse în anii anteriori, pentru a informa părinţii că au dreptul să-şi retragă copiii de la ora de religie. Preşedintele Consiliului Naţional Împotriva Discriminării (CNCD) a declarat că înscrierea „din oficiu” a copiilor la ora de religie împiedică libertatea de conştiinţă„, scriau acum doi ani americanii.
Şi în 2012, americanii au dedicat un paragraf celor de la ASUR. Atunci, cei de la Departamentul de Stat al SUA remarcau eforturile asociaţiei înfiinţate în 2010 de către Attila Nyerges tot la capitolul „Practici guvernamentale”.
Iată ce se specifica în raportul din 2012: „În septembrie, ASUR a îndemnat Ministerul Educaţiei să retragă imediat din şcoli manualele de religie care promovează intoleranţa şi să facă toţi paşii necesari pentru a preveni îndoctrinarea religioasă. Asociaţia şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa includerii conceptelor de „păcat”, „iad” şi „diavol” în manualele de religie pentru şcolile primare. ASUR a criticat, de asemenea, înscrierea din oficiu la orele de religie şi a început o campanie pentru a informa părinţii că au dreptul să-şi retragă copiii de la ora de religie”.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă aceste menţiuni, trebuie specificat că raportul este structurat în patru secţiuni, dintre care una se numeşte „În ce măsură respectă guvernul libertatea religioasă”. Această secţiune este împărţită, la rândul ei, în alte două sub-secţiuni: cadrul legal şi practicile guvernamentale.
Practic, incluzând criticile ASUR la capitolul „Practici Guvermantale„, Departamentul de Stat îşi însuşeşte şi susţine aceste observaţii la adresa guvernelor româneşti din acei ani, ca nefiind în concordanţă cu ceea ce înţelege SUA prin libertate religioasă şi de conştiinţă şi cu legislaţia din România.
În ambele rapoarte, din punct de vedere american, cea mai mare problemă în calea libertăţii religioase o constituie activitatea Bisericii Ortodoxe Române.

Ce conţine programa orei de Religie şi de ce cred specialiştii că este nepotrivită pentru copiii din ciclul primar

 4 martie 2015, 20:37 

 de Ioana Nicolescu 

 Statutul religiei în societatea românească pare să fie la răscruce de drumuri în perioada aceasta, când soarta orei de Religie a ajuns, în sfârşit, în mâinile elevilor şi părinţilor, nu a cultelor. Părinţii se tem de îndoctrinarea copiilor lor şi ar prefera studiul Istoriei Religiilor, iar conţinutul manualelor de Religie îi îngrijorează, spun specialiştii. Ştiri pe aceeaşi temă Adevărul Live: Preotul Constantin Necula, despre îndoiala înscrierii c... Mai puţin de jumătate dintre elevi au optat pentru Religie A mai rămas doar o zi în care părinţii ai căror copii vor să participe la ora de Religie mai pot depune solicitări în acest sens la secretariatele şcolilor. Până ieri, mai puţin de jumătate dintre elevi s-au înscris la aceste cursuri. Mai exact, 1,4 milioane de copii din cei 3,1 milioane depuseseră cereri pentru participarea la Religie, potrivit ultimelor date centralizate de Ministerul Educaţiei. Specialiştii spun că motivele pentru care Religia pierde teren este laicizarea sau occidentalizarea societăţii româneşti, conţinutul uneori controversat al manualelor şcolare şi frica de îndoctrinare. Expertul în educaţie Tincuţa Apăteanu este de părere că ceea ce fac elevii la şcoală la ora de Religie este chiar mai rău decât simplă îndoctrinare. „Părinţii nu ştiu de fapt ce învaţă copiii la Religie. Copiii învaţă că toate metodele contraceptive sunt interzise de către bisercă, învaţă să discrimineze minorităţile de orice fel, învaţă că dizabilităţile sunt rezultatele păcatelor părinţilor, învaţă că Biserica Catolică este o sectă, învaţă că e păcat să se ţină de mână pe stradă. Îndoctrinare e puţin spus. În şcoli nu are ce căuta Religia predată în mod confesional, este foarte important însă să fie prezentate marile religii ale lumii, tocmai pentru ca elevii să vadă că au atât de multe lucruri în comun. Multe conflicte din zilele noastre sunt de fapt religioase, însă se bazează pe ignoranţă", spune Apăteanu. Pe de altă parte, profesorul Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, susţine că Religia ar trebui predată, tot cu acordul părinţilor, însă doar la elevii din clasele primare şi strict sub forma unor poveşti din Biblie astfel încât să nu existe riscul îndoctrinării. „Ulterior, din gimnaziu, cam de la 11 ani, este bine să laşi copilul să decidă dacă vrea sau nu să studieze materia respectivă. Elevilor de liceu, din punctul meu de vedere, nici nu ar mai trebui să li se predea Religie, e greu să discuţi cu ei despre aşa ceva, într-o lume modernă, dominată de internet şi alte tehnologii”, arată Aniţei. Psihopedagogul Iolanda Creţescu spune că informaţiile despre spiritualitate sunt esenţiale în dezvoltarea individului. "Informaţiile religioase pot participa la formarea supraeului, a normelor, diferenţierea binelui de rău", este de părere Creţescu, însă atrage atenţia că nu este benefic pentru un copil să înveţe despre pedeapsă divină. Efectul social al predării Religiei Pe de altă parte, sociologul Mircea Kivu susţine că în clasele I-IV este greu să studiezi Religia obiectiv pentru că un elev care are până în 10 ani nu dispune de capacitatea intelectuală necesară pentru a înţelege un fenomen atât de complex. "Religia nu ar trebui studiată în şcolile publice, mi se pare corect ca statul să fie stat şi biserica biserică. Scoaterea religiei ca şi catehism din şcoli nu e o idee rea”, a explicat sociologul. Parlamentarul Remus Cernea, care a propus o iniţiativă legislativă prin care Religia să fie înlocuită cu o oră de „Etică şi Cultură Civică", spune că "Religia în şcoli a fost un factor care nu a contribuit la formarea unor generaţii tolerante şi ataşate unor valori morale şi democratice. Dimpotrivă, fie a fost un factor complet ineficient din această perspectivă, fie chiar a fost o sursă de intoleranţă dacă privim spre manuale. Nu în ultimul rând, orele de Religie au avut ca efect formarea tinerilor într-un spirit neştiinţific, circa 73% dintre elevii de clasele VIII-X considerând că, în privinţa originii omului, creaţionismul biblic este adevărat, doar 14% dintre elevi considerând că evoluţionismul este corect", a exemplificat el. Înscrierea la Religie În ceea ce priveşte înscrierea la ora de Religie, care se dezbate acum pe lege în Parlament, Patriarhia ar vrea să se facă pentru un ciclu de învăţământ, nu pentru un an şcolar. Profesorul Emil Moise, cel care a câştigat la Curtea Constituţională schimbarea regulii de înscriere la ora de Religie, spune că "înscrierea nu poate fi pentru mai mult de un an de studii pentru că în fiecare an copilul evoluează psihologic şi părintele, în funcţie de ce discută cu elevul acasă, decide dacă la anul mai vrea sau nu ora de Religie, nu poţi să-l împotmoleşti în ora de Religie pentru o perioadă mai mare de un an pentru că, altfel, intri peste drepturile lui. Aşa ajungem iar să facem cerere de retragere de la ora de Religie şi ajungem din nou la CCR", avertizează Moise. Ce conţin programele şi manualele de Religie În România, Religia se studiază de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, şi majoritatea covârşitoare a claselor studiază cultul ortodox. Manualele şcolare sunt realizate de mai multe edituri însă doar după ce au avizul Patriarhiei Române, după cum prevede Protocolul pentru predarea Religiei în şcoli, semnat de Ministerul Educaţiei şi conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Şi programa şcolară pentru cultul ortodox se realizează tot sub supravegherea Patriarhiei. Editorul Ana Munteanu de la editura Aramis a explicat că Patriarhia se implică în procesul de elaborare al manualelor de Religie pentru cultul ortodox. În ceea ce priveşte conţinutul programelor şcolare, în clasele primare, copiii învaţă pilde religioase din Vechiul Testament, despre fapte bune şi fapte rele, moralitate creştină, sărbători creştine, etc. În gimnaziu, învaţă istoria religiei, începutul bisericii creştine, despre minunile făcute de Iisus Hristos în Noul Testament, ritualurile bisericii, valoarea martiriului. La liceu lucrurile devin mai complexe. „În clasa a IX-a se învaţă istoria religiilor antice, apoi într-a X-a se trece la religiile lumii (budism, hinduism), în clasa a XI-a învaţă despre religiile monoteiste şi în ultimul an, diferitele confesiuni creştine", a explicat profesorul de Religie Cristian Alexa, de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc". „Ora de Religie ţine foarte mult de profesor, eu port un dialog cu elevii şi discutăm multe lucruri care sunt preocupări filosofice. Subiecte de interes ar fi viaţa de după moarte, societăţi secrete din istorie, simbolistica unor lucruri precum celebrul număr 666", a explicat Cristian Alexa. El nu crede că ora de Religie înseamnă îndoctrinare. În privinţa acestor elemente de istorie a religiilor, Eugen Ciurtin, care este istoric al religiilor, spune că "Sunt rudimente petriţe numai, asezonate cu o privire autoritară şi expeditivă despre valoarea lor de adevăr. Se pot învăţa trei zei din Mesopotamia antică, patru uncii de etici religioase alterne, şapte date descusute dintr-o istorie a lumii parohială cât încape. Şi încape. Programa recomandă un singur manual, şi acela teologic, şi de fapt carent şi datat, stingher şi stângace". De asemenea, el aminteşte că în manuale nu există nicio referinţă la Mircea Eliade şi celebrul său studiu "Istoria religiilor". De cealaltă parte a disputei, Remus Cernea spune că în manuale "elevii sunt ameninţaţi cu pedepse fizice dacă nu sunt cuminţi, celebre fiind acele lecţii din manualele ortodoxe de clasa I când Dumnezeu îi trage scara lui Vasilică şi îl bagă în spital, ca pedeapsă pentru o faptă rea, ori imaginea cu un copil lovit de maşină tot ca pedeapsă. Nu în ultimul rând, destui profesori de religie au recurs la ameninţarea cu focurile iadului ori cu diavolul desenat pe tablă pentru a-i înspăimânta pe elevii de vârste mici", a exemplificat Cernea. Şi preşedintele Asociaţiei Secular Umaniste din România, Toma Pătraşcu, este de părere că la şcoală ar trebui să se studieze Istoria Religiilor, nu religie, într-o abordare "de manieră laică a subiectelor religioase, într-un context adecvat (istoric, filosofic şi literar). Biblia este o culegere de texte foarte valoroase din punct de vedere istoric, câte texte vechi de 2.000 - 3.000 de ani mai avem?", a spus Pătraşcu. În ceea ce priveşte manualele de religie, el este de părere că acestea sunt un atentat direct asupra psihicului copiilor, referindu-se la "ideea unor pedepse violente în cazul nerespectării unui set anume de reguli. Este inacceptabil ca valorile promovate în învăţământul public să fie supunerea necondiţionată şi rezolvarea tuturor problemelor în viaţă printr-o presupusă putere divină superioară", a spus Pătraşcu. Istoricul Marius Rotar: „Ar trebui regândite manualele de Religie“ Marius Rotar (41 de ani), istoric şi cercetător la Universitatea „1 Decembrie 1918“ în Alba Iulia, dezaprobă predarea Religiei în şcoală aşa cum se predă acum. Nu vede rostul acestei materii la şcoală. „Este utilă atâta timp cât nu devine oră confesională, ceea ce în România nu poate fi evitat de către majoritatea celor ce predau Religie. Dacă judecăm după modul în care sunt concepute programa şi manualele de Religie, adică aşa cum consideră BOR, eu nu mai văd rostul Religiei în şcoală“, consideră Rotar. Fiica lui s-a înscris la ora de religie În calitate de părinte, istoricul spune că s-a confruntat cu o situaţie neaşteptată: fiica sa i-a spus că vrea să facă Religie. „Este în clasa a V-a şi nu înţelege încă despre ce e vorba, dar dacă aşa a vrut, i-am respectat dorinţa. Ar fi trebuit să decid eu pentru ea, dar dacă ea vrea, nu mă pot opune“, a afirmat istoricul. Întrebat ce anume îl deranjează la faptul că se predă Religie în şcoală, Marius Rotar a spus că unele cerinţe adresate elevilor sunt nepotrivite pentru vârsta lor. El precizează că una dintre întrebările unui test la clasa a V-a, la Religie, a fost să se explice diferenţele între miruire (n.r. gestul de a unge pe credincioşii cu mir pe frunte, potrivit DEX-ului) şi mirungere (n. r. taina împărtăşirii darurilor Duhului Sfânt, săvârşită prin invocarea Duhului Sfânt şi ungerea cu mir, conform DEX), informaţie pe care nici adulţii nu o stăpânesc. „În clasa a treia li s-a solicitat să facă pomelnicul familiei. Or fi toate aceste importante în economia predării Religiei, dar mi se pare mult prea mult pentru copii de 8 sau 10 ani. Nu neapărat profesorii sunt de vină, ci aceia care concep programe şi manuale. Ar trebui regândite, însă este greu de crezut că aceasta este posibil în condiţiile în care BOR se luptă din răsputeri să-şi impună punctul de vedere în discursul public din ţara noastră, în orice problemă“, a declarat Marius Rotar. Etica, o soluţie? Istoricul consideră că actualul sistem de învăţământ face mult prea multe experimente pe elevi. Mai spune că Etica ar putea fi o soluţie pentru înlocuirea orei de Religie. „Însă tare mă tem de experimente, în acest caz pe copiii noştri. Este posibil ca Etica, pe viitor, să ajungă să fie predată la fel ca Religia azi, adică prost. Şi atunci ce s-a rezolvat?“, mai spune cercetătorul. Acesta se întreabă dacă elevul are capacitatea să priceapă ce i se spune. „Exemplele din Vechiul Testament sunt discutabile ca prezenţă în manuale. Religia se predă de aproape două decenii în şcolile publice din România, dar nu văd să fi crescut gradul de moralitate în rândul tinerilor. Pentru ca o persoană să aprecieze sau nu ştiinţa nu ţine doar de un singur factor. Aici intervine familia, educaţia primită etc., şi, da, inclusiv ceea ce i se spune copilului la şcoală“, susţine Rotar. În opinia sa, problema predării Religiei în şcoală ar trebui discutată temeinic, calm, raţional, fără ideea conspiraţiei în minte şi nu mânaţi de emoţii. „Lucrurile sunt făcute în grabă de parcă ar exista termene limită, însă când este vorba despre copiii noştri toată această situaţie n-ar trebui să existe. Se poate ajunge la o cale de mijloc? Nu cred. Oricum, peste 90% dintre elevi vor continua să facă Religie. Măcar din obişnuinţă“, încheie cercetătorul. Comentarii Mihai Copăceanu, psiholog licenţiat în teologie, blogger Adevărul Educaţia creştină se poate desfăşura cu succes acasă Copilul din clasa pregătitoare se regăseşte în trecerea de la gândirea simbolică şi preconceptuală la una intuitivă. El oricum trăieşte în şi prin poveşti, foloseşte analogii, înţelege prelogic noţiunile şi termenii care îi învaţă. Dacă ascultă poveşti cu zâne poate înţelege şi poveste cu Iisus. Dar dacă Iisus este cel care te vede şi te pedepseşte „dacă nu eşti cuminte” aici intervine distincţia. Noţiunile religioase la vârsta de 6-7 ani nu au un efect de îndoctrinare dacă ele sunt predate conform stadiului mental de dezvoltare şi nivelului de înţelegere. Dar mă întreb câţi profesori de religie/preoţi cunosc acest fapt? Unde greşesc apărătorii religiei, când confundă în mod intenţionat Şcoala cu Biserica, când vor cu orice preţ ca un copil să crească ortodox şi de la o vârstă cât mai mică, când i se predă religia nu ca o altă disciplină din aria curiculară, ci ca o disciplină care impune şi un anume comportament exemplar - de exemplu mersul la împărtăşanie la 6-7 ani. Dacă mergi primeşte nota 10. Mersul în grup. Părinţii când de fapt reacţionează la religie nu reacţionează la informaţia religioasă sau la noţiunile religioase, ei de fapt sunt îngrijoraţie de forme de îndocrinare religioasă, de modul eronat psihopedagogic vorbind în care se predă religia. În discursurile şi predicile din ultimele zile episcopi şi preoţi au considerat că a opta pentru religie înseamnă de fapt un pericol pentru copilul ce vor ei să devidă creştină. Educaţia creştină este liberă şi ea se poate desfăşura cu succes acasă şi în biserică. Nu şcoala este cea răspunzătoare. Logica părinţilor e eronată, deoarece practic vorbind este imposibil să educi religios un copil vorbindu-i o singură oră pe săptămână. Ca şi cum ai face caligrafie o singură oră din 7 zile şi pe urmă ai pretenţia să scrie exemplar. Repet însă educaţia religioasă, educaţia moral creştină nu este sarcina şcolii, ci a familiei şi bisericii de care aparţine elevul. Primăvara Patriarhului Mihaela Apetrei, Trainer Public Speaking, blogger Adevărul M-am mirat şi eu, ca fiecare, de îndârjirea patriarhului Daniel, care şi-a pierdut cuvioşenia în goana imobiliarăşi acum încearcă s-o repereze. Domnia sa a scos toate armele de PR şi îşi apără „asseturile“. M-am mirat, din nou, şi de înverşunarea cu care, de pe cealaltă baricadă, se aruncă ouă stricate şi roşii înspre conceptul de „religie“ în sine, spre ortodoxism, creştinism şi cele sfinte, în general. În toată lupta asta, îmi pun o singură întrebare: în timp ce tabăra „contra“ nu prea are ce pierde, preafericitul îşi dă oare seama care este miza lui? Înţelege patriarhul că acum dă o bătălie capitală pentru cei nehotărâţi? O fi învăţat ceva din toate campaniile electorale la care a pus umărul? Înţeleg că, pentru domnia sa, realitatea este deja crudă: mai puţin de jumătate dintre părinţi au optat până acum pentru ora de religie. Trist. Deşi a reuşit să ţină pasul cu vremurile în ceea ce priveşte investiţiile imobiliare, cash-flow-ul, extinderea „pieţei”, lărgirea business-ului, preafericitul Daniel a uitat, ca un veritabil guvernant preocupat numai de profit, de sectorul educaţiei, cel mai pipernicit şi mai demn de dispreţ. Care, iată, s-a întors să-i dea o smetie, tocmai când se aştepta mai puţin. Nu ştiu dacă patriarhul îşi pune problema că se poate ca, prin lăcomia din ultimii ani şi virulenţa din ultimele zile, să fi făcut mult rău ortodoxiei române. Să-i fi îndepărtat pe cei care aşteptau, sperau la un semn de înţelepciune, altul decât ordinul bisericesc „încolonaţi-vă şi urmaţi-ne, fiindcă doar noi deţinem adevărul“. Preafericitul (nu ştiu cât mai e acum...) a vorbit ca pentru cei pe care îi are deja în păstorire, care îl cred şi-l urmează oricum. Nu a schimbat registrul, nu a schimbat cuvintele, nu a schimbat tonul – poate că nu ştie cum sau poate doar nu înţelege că sunt mulţi care vor să vadă bunătate, toleranţă, dăruire, smerenie. Adică exact ceea ce managementul BOR nu a arătat deloc, dar absolut deloc în ultimii ani.

Citeste mai mult: adev.ro/nkpcev

7 manipulări împotriva orei de religie

Autorul: Eduard Dumitrache în Bloguri 6 martie, 2015 19:05 3 comentarii

În campania îndreptată împotriva orei de religie mai multe idei au fost reluate obsesiv, pentru a se fixa temeinic în mintea românului. Părintele trebuia să conștientizeze cât de periculoasă și nefolositoare pentru educația copilului este învățătura creștină. Din fericire mintea românului de pe urmă a fost mai presus de estimarea adversarilor iar manipulările nu au prins. Încă o dată părinții au mărturisit identitatea spirituală a României prin cele peste 2.000.000 de cereri completate, credința că Dumnezeu este iubire și iubirea este de la Dumnezeu.
Am abordat în rândurile următoare șapte dintre cele mai ”rulate” dintre aceste clișee, cu siguranță nu sunt singurele dar eu cel puțin le-am întâlnit la fiecare click, emisiune, articol ce au vizat acest subiect.
1. Ora de religie îndoctrinează
Dacă ora de religie îndoctrinează în România, atunci îndoctrinează și în Europa. 30% dintre elevii germani dau la bacalaureat obiectul religie având în programă două ore pe săptămână. Mai mult, în trei dintre landurile germane a fost acceptată în școli și ora de religie creștin ortodoxă. Învățământul confesional este o normă a libertății și democrației fiind prezent în Europa în state precum Germania, Austria, Finlanda, Belgia, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Portugalia sau Olanda.
În aceeași cheie dacă ora de religie îndoctrinează acum, a îndoctrinat și în trecut. Rezultă de fapt că noi toți suntem un neam de îndoctrinați, de la Neagoe Basarab cu învățăturile lui către fiul său Teodosie până la părinții noștri ce au avut grijă să ne boteze în ascuns pe vremea comunismului.
Ideea de îndoctrinare eu o văd de fapt ca justificarea unei intoleranțe față de valorile tradiționale. Conform celor care atacă ora de religie cetățenii creștini ai acestei țări ar trebui să își uite sistemul de valori iar copiii acestora să primească o educație neutră, străină de aceste repere, treptat Biserica ar trebui să se retragă sau să fie ”retrasă” din învățământ, din istorie, din societate. A fost de-a dreptul toxică intervenția unor domni ”specialiști” veniți să acrediteze această idee în dezbaterile ce au avut loc la Hotnews sau Gândul. Poți numi educația îndoctrinare? Poți, dacă vrei să manipulezi.

2. Ora de religie promovează intoleranța
Studiile sociologice demonstrează contrariul. Conform celui mai recent sondaj realizat în România de Fundația pentru o Societate Deschisă ”ateii sunt mai intoleranți decât majoritatea românilor față de aproape toate grupurile sociale în legătură cu care au fost chestionați: romi, sectanți, maghiari, musulmani, evrei, săraci.” În măsura în care ateii militează împotriva orei de religie iar aceștia nu participă la ora de religie, logica simplă ne arată că de fapt ora de religie promovează în societatea românească toleranța.
În acest context declarații de genul ora de religie este ”un sistem idiot, care atrage idioți și produce alți idioți” făcute de Toma Pătrașcu, reprezentant ateu, nu dovedesc decât nevoia de toleranță în societatea românească. Barba non facit philosophum domnule Toma Pătrașcu!
Istoria recentă ne-a arătat unde poate duce o ideologie atee. Aceasta ucide omul, ucide identitatea sa, mă gândesc la reeducările din temnițele comuniste, din lagăre, la milioanele de execuții și deportări. Articolul 29 din Constituție subliniază că ”libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.” Ori exact aceste dimensiuni lipsesc în discursul secularist de astăzi, respectul pentru valorile celuilalt și toleranța.
3. Locul orei de religie este în biserică, statul român este un stat laic
Cum s-a afirmat și în manifestul comunității Părinți pentru Ora de Religie o educaţie complexă, completă şi de calitate a copiilor presupune și dimensiunea spiritualității iar aceasta se desăvârșește în familie, în biserică și în școală.
Dorința creștinilor de a își educa și crește copiii în armonie cu învățătura creștină, printr-o oră de educație spirituală în acord cu Sfânta Scriptură, a fost fundamentată de Constituție fără echivoc în articolul 32: ”În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”
Mai mult articolul 33 din Constituția României punctează: ”Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale”. Tradiția spirituală a României este creștinismul, o mărturisește fără echivoc istoria. Componenta spirituală a fost exclusă din școala românească doar prin grefarea forțată a comunismului în spațiul românesc.
Statul român nu este un stat laic iar aceasta nu o spun eu, o spun specialiștii în Drept Constituțional din România. Toți ne dorim astăzi un stat modern dar în nici un caz laicitatea distructivă din Franța care a scos în stradă peste un milion de protestatari. Înainte de venirea la putere a comuniștilor Biserica a fost prezentă activ în societate. Este tradiția spirituală a acestui neam, așa au trăit românii până să le fie impus comunismul de către regimul sovietic de ocupație.
4. Problema manualelor de religie
În toate dezbaterile și articolele îndreptate împotriva orei de religie a fost citat obsesiv un manual retras de doi ani, publicat de o editură particulară și aprobat de facto de comisia Ministerului Educației. A pleca de la două exemple din acest manual și a vorbi despre manualele de religie în general, fără a le cunoaște măcar conținutul și mă refer în special la domnul Toma Pătrașcu pe care l-am avut partener într-o dezbatere, este greu de calificat.
Calitatea manualelor din învățământul românesc este absolut necesar să fie îmbunătățită și manualele de religie nu fac nici ele excepție. Bunăvoință există, slavă Domnului! Eu personal cred că parteneriatul dintre Ministerul Educației și Biserica Ortodoxă încheiat în 2014 este cadrul optim pentru aceste îmbunătățiri.

5. Libertatea de conștiință a părinților
Adeseori a fost invocată în dezbateri, de exemplu în discursul domnului Remus Cernea, libertatea de conștiință a părinților.
Ceea ce nu cunosc toți părinții este că societatea civilă atee face constant presiuni asupra Ministerului Educației pentru introducerea unei orei de educație sexuală ca materie obligatorie în școli, într-o formulă departe de orice abordare creștină. Un astfel de proiect pilot a fost susținut de către ASUR și în cadrul ultimului Festivalul al Științei, este vorba despre programul ”Sexul versus Barza”. Ce fel de libertate de conștiință au părinții creștini care nu vor putea să își retragă copilul de la o materie în care sunt inserate idei pro-avort sau în care se face propagandă pentru stilul de viață homosexual?
6. Școala este pentru știință
”Infiltrarea Bisericii în sistemul de educație este o realitate tristă și care nu este de natură a încuraja educația științifică” rostită de Toma Pătrașcu bate foarte bine cu “Religia este opiu pentru popor, religia trebuie să fie declarată o chestiune particulară.” Vladimir Ilici Lenin
Pentru ateismul militant științele sunt rodul raționalismului care eliberează umanitatea de religie. Ceea ce se obliterează complet este faptul că mulți oameni de știință au putut să pună bazelor cunoașterii științifice și să revoluționeze domenii precum medicina, fizica, astronomia sau matematica fiind în același timp oameni profund religioși. Mă gândesc pe scurt la Newton, Pasteur, Pascal sau Euler dar și la Nicolae Paulescu sau George Manu. Recunoașterea realizărilor acestora oameni înseamnă totodată acceptarea inexistenței vreunui conflict între educația religioasă și gândirea științifică. Virtual vorbind copiii acestor inventatori nu ar fi lipsit probabil de la ora de religie, părerea mea…
7. Să fie studiată istoria religiilor, ora de religie are o abordare unilaterală!
Încă din primul an de școală copiii învață despre Oamenii din lumea întreagă și despre diversitatea acestora. În fiecare clasă a învățământului liceal sunt abordate teme referitoare la alte religii și confesiuni pornind cu religiile antice în clasa a IX-a, cele orientale în clasa a X-a (hinduismul, budismul, confucianismul) și continuând cu iudaism, islam și istoria creștinismului în clasele a XI-a și a XII-a.
Din punct de vedere pedagogic studiul comparat al religiei este o excentricitate, nu poate fi abordat la ciclul primar sau gimnazial. În Uniunea Europeană istoria religiilor se predă efectiv în locul religiei confesionale în Estonia și modelul este din punct de vedere sociologic nesemnificativ.
Epilog
Astăzi expiră termenul de depunere a cererilor de înscriere pentru ora de religie. Deja celebra aplicație SIIIR duduie sub degetele doamnelor din secretariate, cel puțin în București sunt încă mii de cereri neprocesate.
Ceea ce rămâne după această campanie este mobilizarea mărturisitoare a părinților. România, contrar vremurilor, este spirituală prin excelență și poate fi unită în credință. Din punctul meu de vedere este un destin și mă bucur că se vădește chiar și în acest context.
Totodată și cele rele au ieșit la suprafață cu acest prilej, să avem fiecare dintre noi grijă la ura de după ușă, este un semn că avem de lucrat cu noi înșine indiferent prin ce metodă și pe ce cale. Speranța mea este ca prin urmarea binelui aproapelui să putem desăvârși unitatea noastră iar ora de religie duce acest mesaj în școala româneas

Breaking News

S-a stabilit ce se va întâmpla cu elevii care nu a

• Contact

• 

• Home
• Actualitate
• Life&Fun
• Economie
• Sănătate
• Politic
• Cultură
• Sport
• IT&C
• Eveniment
• Extern
• Bloguri
• Video
• Vremea

Prima pagină / Societate / George Ogăraru: Să nu îi lăsăm pe „mai marii noştri conducători” să-L alunge pe Dumnezeu din şcoli

George Ogăraru: Să nu îi lăsăm pe „mai marii noştri conducători” să-L alunge pe Dumnezeu din şcoli

Autorul: Mihai Șomănescu în Societate 5 martie, 2015 10:42 3 comentarii

Antrenorul de fotbal George Ogăraru susţine şi el, în mod public, predarea religiei în şcoli. Fostul internaţional al României a postat un mesaj pe facebook în care le spune românilor să nu lase conducătorii să-L alunge pe Dumnezeu din şcoli.
[p] LIBRARIE.NET – Cartile pe care le cauti „Într-o lume care se urâțește pe zi ce trece să nu îi lăsăm pe „mai marii noștri conducători” să îl alunge pe Dumnezeu și din școli! Suntem răspunzători pentru viitorul copiilor și nepoților noștri dar și pentru moștenirea ce o avem de la înaintași. Da…am ajuns să ne luptăm pentru normalitate”, a scris George Ogăraru pe Facebook.
George Ogăraru nu este singurul om de fotbal care s-a implicat în favoarea orei de religie, alături de acesta fiind şi Sorin Cîrţu.