luni, 13 iulie 2020

SFINTELE TAINE; BOTEZUL

https://www.youtube.com/watch?v=FtFemHZTozk
285. Care este articolul al X-lea din Simbolul Credinţei?
Acest articol este: «Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor».
286. De ce se vorbeşte despre Botez în Simbolul Credinţei?
Pentru că Botezul este uşa prin care omul intră în Biserică, el e cea dintâi dintre cele şapte Sf. Taine.
287. Ce sunt Sfintele Taine?
Sfintele  Taine  sunt  acele  lucrări  sau  acte  sfinte  văzute,  întemeiate  de  Hristos  şi săvârşite de Biserică prin episcopul şi preoţii ei, prin care se împărtăşeşte primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Sunt lucrări văzute, pentru că omul e trupesc, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur: «Dacă ar fi netrupesc, ţi-ar da aceste daruri aşa cum sunt, netrupeşti. Dar fiindcă  sufletul  e  împreunat  cu  trupul,  cele  duhovniceşti  ţi  le    în  semne  supuse simţurilor».
288. Cine e săvârşitorul Sfintelor Taine?
Ca  izvor  al  Sf.  Taine,  Mântuitorul  Hristos  este  şi  săvârşitorul  lor,  prin  mijlocirea arhiereului şi a preotului. Ca unul Care e prezent fără întrerupere în Trupul Său tainic, adică în Biserică, Hristos şi numai El este săvârşitorul Sf. Taine. Episcopul şi preotul nu sunt decât organele văzute, sfinţite ale Arhiereului şi Preotului nevăzut Hristos, sunt iconomii Tainelor xi Dumnezeu, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1). Lucrul e atât de adevărat, încât Sf. Taine îşi păstrează puterea, oricare ar fi viaţa preotului. Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia, n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere înainte prin aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, harul Botezului nu e vătămat întru nimic de viaţa preotului».
289. Care e numărul Sfintelor Taine?
Sf. Taine sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Îmşărtăşania, Preoţia, Nunta şi Maslul. Acest număr e acela al darurilor Sf. Duh (Isaia 11, 2-3) şi răspunde trebuinţelor   duhovniceşti   ale   omului.   Naşterea   duhovnicească   e   dată   prin   Botez, „creşterea”; prin Mirungere, „hrana”; prin Sf. Împărtăşanie; „puterea de a învăţa, sfinţi şi conduce  (Matei  28,  19),  prin  Hirotonie  sau  Preoţie;  înnoirea  morală”,  prin  pocăinţă; „sfinţirea şi tăria legăturii căsătoriei”, prin Taina nunţii; „tămăduirea de bolile trupeşti şi sufleteşti, precum şi iertarea păcatelor care le-au cauzat”, prin Maslu.
290. Ce este Botezul?
Botezul este acea Sf. Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sf. Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos lisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne- am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4). Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.
291. De unde rezultă că Botezul este o Taină, şi nu un simbol?
Ştim din cuvintele Mântuitorului către Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). De aici rezultă că în lucrarea văzută a cufundării în apă la Botez mai este şi o lucrare nevăzută a Sf. Duh, prin care are loc o naştere din nou, sau, cum spune Sf. Apostol Pavel, o „înnoire a vieţii” (Rom. 6, 4; Tit  3,  5).  Sf.  Apostol  Petru  arată  tot  atât  de  lămurit    Botezul  se  face „spre  iertarea păcatelor” (Fapte 2, 38), iertare care se dă prin curăţirea şi sfinţirea nevăzută a Sf. Duh.
292.  Din  ce  rezultă  trebuinţa  de  a  se  boteza  toţi  oamenii  pentru  ca    se mântuiască?
Rezultă din următoarele:
1. Toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc (Iov 14, 4; Ps. 50, 6; Rom. 5, 12; Efes. 2, 3).
2. Cei întinaţi de acest păcat nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50; Apoc. 21, 27).
3. Numai Botezul creştin, cu apă şi Duh, poate şterge acest păcat, făcând din omul vechi făptură nouă, potrivit cuvântului Mântuitorului către Nicodim (Ioan 3, 3-7). Deci, orice om are neapărată trebuinţă de Botezul cu apă şi Duh, spre a se putea mântui. Aşa fiind, şi copiii trebuie botezaţi, pentru a nu-i lăsa lipsiţi de împreunarea cu Hristos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţiţi şi nemântuiţi.
293. Când a fost aşezată Sf. Taină a Botezului?
Sf. Taina a Botezului a fost aşezată de Mântuitorul după slăvita Sa înviere, prin porunca dată Apostolilor şi, prin ei, Bisericii: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15-16). Plinătatea harului a fost dată numai după pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime (Fapte 2, 1-5; 19, 6). Deci de atunci s-a pus şi Botezul în lucrare.
294. Ce condiţii se cer pentru primirea Sf. Botez?
Cel ce se botează trebuie să se pocăiască de toate păcatele săvârşite şi să creadă în Iisus Hristos ca în Dumnezeu şi ca în Mântuitorul lumii, cum îndeamnă Sf. Petru pe viitorii primi creştini: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2, 38).
295. Copiii, neîndeplinind cele două condiţii, de ce sunt botezaţi?
Copiii sunt botezaţi pentru a li se şterge păcatul strămoşesc. Botezul lor se face prin credinţa altora. Unele din minunile Mântuitorului au fost săvârşite asupra anumitor persoane nu pentru credinţa lor, ci pentru credinţa altora. Se cunoaşte cazul slăbănogului care a fost adus înaintea Mântuitorului, prin deschiderea acoperişului casei în care Se afla Domnul, şi vindecat  pentru  credinţa  celor  care  îl  purtau:  „Iar  Iisus,  văzând  credinţa  lor,  a  zis slăbănogului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale” (Marcu 2, 5). La fel se petrece lucrul cu vindecarea slugii sutaşului (Matei 8, 5-13), precum şi cu vindecarea fiicei femeii cananeence (Matei 15, 22-28). Copiii neopunând o piedică personală, dumnezeiescul har poate lucra asupra lor prin Sf. Botez, fără rezistenţă. Copiii  n-au  nevoie  de  pocainţă  pentru  a  primi  Botezul,  pentru    ei  n-au  păcate personale, ci numai pe cel strămoşesc. Moartea copiilor nebotezaţi e un păcat care apasă greu asupra părinţilor. Sf. Grigorie de Nyssa osândeşte pe cei ce amână Botezul251. Mântuitorul, zice Sf. Irineu, «a venit ca pe toţi să-i mântuiască, pe cei care se nasc din nou prin El în Dumnezeu: prunci, copii, tineri şi bătrâni».
296. Ce adeveriri ne dă Sf. Scriptură despre Botezul copiilor?
Tăierea-împrejur, care preînchipuia Botezul (Col. 2, 11-13), se făcea şi copiilor; potopul (I Petru 3, 20-21) şi trecerea Mării Roşii (Ies. 14, 21-22), care preînchipuiau acelaşi Botez, au fost petrecute şi de copii; făgăduinţa Sf. Duh spre iertarea păcatelor e dată şi copiilor (Fapte 2, 38-39). Sf. Apostoli Petru, Pavel şi alţii botează atâtea „case” sau „familii”, din care nu puteau lipsi copiii. Se ştie cum Sf. Apostol Pavel a botezat „casa” temnicerului din Filipi (Fapte 16, 33), pe a lui Ştefana din Corint (I Cor. l, 16), pe a Lidiei (Fapte 16, 15), iar Sf. Apostol Petru a botezat casa lui Corneliu (Fapte 10, 47-48) şi împreună cu Sf. Apostol Ioan a împărtăşit, după Botez, Sf. Duh locuitorilor din Samaria, care nu puteau fi fără de copii (Fapte 8, 12-17). Biserica a rânduit chezaşia duhovnicească a părinţilor sufleteşti, după pildă chezaşilor care vin cu slăbănogul la Mântuitorul, după aceea a sutaşului care dă chezăşie pentru sluga lui şi după aceea a femeii cananeence, care dă chezăşie pentru fiica ei, despre care am vorbit mai înainte (Matei 8, 5-13; 15, 22-28; 17, 14-18). Aceşti chezaşi se numesc naşi. Ei garantează că vor  lua  sub  ocrotirea  lor  sufletească  pe  finii  lor,  spre  a-i  creşte  în  credinţă.  Naşii  sunt mărturisiţi de tradiţia bisericească.
297. Care sunt efectele sau roadele Sf. Botez?
Roadele  Sf.  Botez  sunt:  ştergerea  păcatului  strămoşesc  şi  a  eventualelor  păcate personale, în cazul adulţilor şi celor maturi (Fapte 2, 38-39; 22, 16; Col. 2, 12-13; I Petru 3, 21);  renaşterea  duhovnicească prin  primirea  primului  har şi  o  viaţă  nouă în Hristos. Sf. Apostol Pavel zice: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat0” (Gal. 3, 27) şi „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).
298. De ce mărturisim credinţa într-un singur Botez?
Pentru că, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, este „un Domn, o credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5) şi pentru că, după cum e o singură naştere trupească, tot astfel e o singură naştere duhovnicească. Botezul nu se poate deci repeta. Prin Botez se şterge păcatul strămoşesc. Acest păcat e unul singur. Dacă o dată este şters, nu mai este nevoie de un al doilea Botez, căci altfel s-ar presupune că primul Botez n-a avut acest efect. Este adevărat că prin Botez nu se şterge numai păcatul strămoşesc, ci şi toate păcatele personale. Dar fiindcă Botezul îl împărtăşim copiilor, aceştia n-au alte păcate, iar în cazul că ar fi vorba de adulţi, aceştia trebuie să se pocăiască de păcatele săvârşite şi aşa să se apropie de Taina Botezului, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, adică după mărturisirea dreptei credinţe a Bisericii (Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan). Adulţilor li se iartă, prin Botez, atât păcatul strămoşesc, cât şi păcatele personale făcute până la acea dată. Iată de ce, când vorbim despre efectele Botezului, înţelegem sau spunem că prin el se iartă păcatul strămoşesc.
299. Mai este un Botez în afară de cel din apă şi din Duh?
Mai este şi Botezul muceniciei sau al sângelui, cum mărturiseşte Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie. „Tot cel ce va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32). „Căci cine va voi sa-şi scape sufletul său, îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla„ (Matei 16, 25). Sf. Părinţi recunosc Botezul sângelui şi-1 socotesc egal cu cel din apă şi din Duh, ba uneori chiar mai de preţ decât acesta. După ce enumeră Botezul lui Moise, pe al lui Ioan şi pe al lui Iisus, Sf. Grigorie Teologul adaugă: «Cunosc şi al patrulea Botez, cel prin mucenicie şi sânge, cu care S-a botezat şi Hristos şi care e mai preţios decât altele, cu cât el nu se mai întinează cu alte necurăţii».
300. Este vreo deosebire între Botezul lui Ioan Botezatorul şi Botezul creştin cu apă şi Duh, de care a fost vorba?
Da, este o mare deosebire între ele. Căci botezul lui Ioan Botezătorul nu era taină, ci numai simbol. El nu curată păcatele, fiindcă nu era cu Duh, ci numai cu apă. Prin scufundarea în apă el numai simboliză curăţirea internă. Deosebirea între cele două botezuri au făcut-o:
1. Însuşi Ioan Botezătorul, când a zis: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, iar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11).
2. Mântuitorul, când a spus ucenicilor Săi după înviere: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veti fi botezaţi cu Duh Sfânt, nu mult după aceste zile” (Fapte 1, 5).
3. Apostolii înşişi, cu deosebire Sf. Apostol Pavel, care a botezat cu Botezul creştin pe nişte foşti ucenici de ai lui Ioan în Efes, deşi aceştia primiseră mai înainte botezul lui Ioan (Fapte 19, 1-6).
Deosebirea trebuie s-o facem şi noi, deoarece astăzi există, chiar şi printre noi, multe comunităţi religioase neoprotestante, care nu fac această deosebire şi care practică un botez asemănător celui al lui Ioan, ca simbol, şi nu ca Taină, dându-i forma creştină doar prin rostirea formulei: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».