http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/01/01/pentru-inceput-bun-in-vremuri-rele-ganduri-despre-cele-ce-au-fost-si-cele-ce-vor-veni/
Anul 2014 se incheiase cu ceea ce numeam, pe atunci, lovitura institutionala cea mai provocatoare pentru Biserica:
decizia CCR privind ora de religie
care, din ora obligatorie “din oficiu” a devenit obligatorie
“facultativ”, adica pe baza de inscriere. Biserica s-a mobilizat, insa,
si, in prima parte a anului urmator (2015) a avut loc o inscriere masiva
a elevilor la ora de religie, ceea ce a permis reprezentantilor BOR sa
reclame un adevarat “referendum” in favoarea educatiei religioase.
Victoria morala a BOR nu a trecut, insa, nepedepsita. Astfel, la
finalul anului trecut am mai cunoscut o premiera, de aceasta data la
nivel de stare de spirit si opinie mediatica: socul bine speculat al
incendiului de la Colectiv a fost manipulat impotriva Bisericii, in
pofida oricarei logici si ratiuni elementare.
Patriarhul si, prin extensie, “Biserica” in sens de institutie, a devenit, in premiera, debuseul
frustarilor vehemente ale unei categorii sociale restranse, dar
privilegiate si supra-reprezentate mediatic, debuseu pentru ura si
revolta.
Ca o paranteza, este semnificativ modul in care una din oficinele serviciilor, Adevarul.ro, isi incepe anul nou titrand:
Cu alte cuvinte,
“tineriifrumosiliberi” de pe facebook, care ies manati de la spate in strada doar pentru nevoile momentului ale adevaratilor masters of puppets, sunt poporul, si inca poporul patriarhului, adica, in limbaj liturgic, cel “binecredincios”. Nu prostii care vin liturghie de liturghie in biserici sunt poporul, ci doar cei cu ștanța de
Colectiv pe ei. Sensul si mesajul manipularii, din care face parte si educarea opiniei prin
sondajele care dau o tot mai accentuata scadere a increderii, este urmatorul:
Biserica a pierdut sau pierde accelerat contactul cu poporul, devenind chiar tot mai hulita de acesta.
In acest context, la finalul lui 2015, cateva asociatii crestine si pro-viata au demarat un proiect ale carui proportii si consecinte nu sunt, credem, constientizate deplin.
Initiativa “Coalitiei pentru Familie” de a revizui Constitutia pentru
definirea clara a casatoriei in sens traditional, de fapt, normal,
presupune strangerea a 500 000 de semnaturi, cooperarea cat de cat
benevola a Parlamentului si castigarea unui referendum.
Este un efort urias si, in ciuda religiozitatii sociale destul de
ridicate in Romania, precum si a predominarii unor conceptii inca
traditionale in sens larg in chestiuni ce tin de familie, va fi o
sarcina extrem de delicata si de grea, cu impotriviri, capcane si
diversiuni pe masura. Anul 2016 se anunta a fi, deja, unul cu foarte
multe incercari, fie si daca luam in considerare doar acest aspect.
De aceasta data, nu pentru o analiza sociala am scris, insa, aceasta introducere, ci pentru a ne referi la chestiunea
atitudinii duhovnicesti pe care ar trebui sa o avem intr-o astfel de situatie, la inceputul unui astfel de drum.
Din
punct de vedere duhovnicesc, e necesara atat o identificare a
adevaratei cauze a acestor provocari care vin neincetat asupra noastra,
cat si gasirea unei atitudini corecte la inceputul unui astfel de… razboi intru cuvant.
Faptul ca de nenumarate ori am aratat ca
razboiul
secularist impotriva Bisericii, impotriva orei de religie, impotriva
familiei, este dus din ratiuni geopolitice, de centre imperiale, prin intermediul unei pleiade de ONG-uri, dar, mai nou, si prin intermediul structurilor si institutiilor de forta, nu trebuie sa ne faca sa uitam ca, in acelasi timp si in ordinea nevazuta a lucrurilor,
pricina
relelor care se abat asupra noastra, puterea si reusita planurilor
acestor structuri sunt cauzate de propria noastra vinovatie in fata lui
Dumnezeu. Da, Ambasada SUA, “Fundatiile Soros”,
ACCEPT-ul, ASUR-ul, alde Cernea, Guran, Mandruta, CTP si toti
globalistii sunt cei care promoveaza acest tip de razboi cultural. Insa
primii vinovati pentru criza in care ne aflam suntem noi, poporul
crestin “binecredincios” cu pastorii sai in frunte cu tot.
Am
dat drepturi diavolului si acum, prin slugile sale, ne chinuie, ne
hartuieste si ne ameteste intr-o hora satanica inainte sa ne pravaleasca
in mormant. Un mormant sapat, insa, de propriile noastre fapte, de la
vladica la opinca.
Contempland sfarsitul Imperiului Roman
din Apus, scriitorul bisericesc Salvianus arata ca nu rautatea
barbarilor sau nepasarea lui Dumnezeu erau responsabile pentru asemenea
nenorociri, ci modul de viata stricat si neindreptat al romanilor crestini. Salvianus acuza indeosebi doua rele: nedreptatea
sistematica fata de saraci si robi si desfranarea publica, adictia fata
de circ si spectacole obscene, de care romanii nu se lasau nici macar
in pragul “apocalipsei”.
In cuvintele sale, care se potrivesc atat de bine situatiei din zilele noastre,
“Afirm
ca nimic nu poate fi mai criminal decat ca cei bogati sa zdrobeasca
prin reformele aduse pe cei saraci, si nimic nu constituie o mai mare
nefericire pentru cei saraci, decat ca ei sa fie striviti chiar prin
acele legi care sunt date in folosul tuturor”.
Ne minunam de planurile
diabolice ale celor care vor sa ne exploateze pana la ultima picatura de
sange, pana la ultimul banut si ultima frimitura de pe masa saracului.
Da, insa, inainte de a o face strainii si slugile lor, am facut-o noi
insine. Douazeci de ani de jaf, de rapt din avutul public, de rapacitate desantata, nepasatoare.
Douazeci
de ani de nedreptate care au dus la un exod fara precedent, ca pe timp
de razboi, a patru milioane de oameni din tara noastra. Hrana sunt saracii pentru cei bogati (Eccl. 13, 22).
Ne minunam de planurile satanice de demolare a familiei
romanesti. Da, dar cum arata biata familie romaneasca de vreo douazeci
de ani incoace? Cum s-a transformat, prea adeseori,
familia intr-un “mic infern” care, in loc sa dea societatii cetateni
ordonati, arunca in lume oameni mutilati sufleteste? Ce fel de rata a
divorturilor si a avorturilor avem? Cum, prea adeseori, am
lasat rautatea sa inlocuiasca bunatatea pana si in relatiile de rudenie,
nemaivorbind de cele de vecinatate? Sa mai deschidem capitolul
moravuri este deja inutil si prea rusinos.
Sa dam cuvantul din nou lui Salvianus:
“De indata ce ingaduim lucruri care duc la chinuri, suntem insine autorii chinurilor noastre. […] Si de aceea acel cuvant profetic ne spune: “Iata voi toti ati aprins focul si ati dat puteri flacarilor; mergeti in para focului vostru si a flacarilor pe care le-ati aprins” (Isaia 50, 11). Tot neamul omenesc se prabuseste in pedeapsa cea vesnica, potrivit acestei randuieli pe care a aratat-o Scriptura: mai intai aprinde focul, apoi da putere flacarilor si dupa aceea intra in flacarile pe care le-a pregatit”.
Da, desigur, ortodocsi fiind, incurcam multa lume si stam ca un ghimpe in ochii multor puternici ai lumii.
Insa nu de frumosi ce suntem, sau nici macar pentru ce suntem suferim aceste rele, plagi si pedepse, acest regim proto-carceral, ci pentru ce am facut si facem, in ciuda numelui de crestini ai dreptei credinte pe care il purtam.
Gandul nostru este ca acesta e un adevar pe care nu trebuie sa-l uitam
si nici sa-l adoptam spre o smiorcaiala pasivista si fatalista, ci
barbateste, pentru a putea infrunta corect incercarile care vor veni
asupra noastra. Nu de minunati
ce suntem ni se duce razboi, ci pentru ca noi am dat drepturi si ne-am
intetit singuri focul prin viata noastra straina de numele nostru,
intr-adevar nume cinstit si slavit, cel de crestin!
“Pacatuim mai rau cei ce slujim numelui sfant, fiindca unde rangul este mai inalt vina este si ea mai mare”. (Salvianus)
Astfel am ajuns astazi sa traim intr-un
regim al ipocriziei fariseice de cea mai joasa speta, un regim al minciunii agresive,
in care “aerul” este contaminat cu un fel de inveninare in care
vorbele-ti sunt rastalmacite, bruiate, supuse unui baraj informational
demonic, o lume in care, intr-adevar
, adevarul este ucis cu pietre,
“…fiindca
nu-l pot suporta urechile oamenilor necinstiti, care nu numai ca fug de
el, dar chiar il urasc si il hulesc, iar cand il aud nu numai ca nu-l
respecta si nu se tem de el, ci il dispretuiesc in mod criminal cu si
mai mare inversunare si trufie. De aceea, chiar si cei ce pot vorbi tac, ferindu-se sa-si faca singuri rau […]. In felul acesta cei saraci sunt jefuiti, vaduvele plang, orfanii sunt oropsiti […]”. (Salvianus)
Astfel am ajuns robi in propria tara, redusi la o conditie de joasa colonie, platind cu pret mare pentru o conditie ”foarte aspra si umilitoare”. Ca altdata romanii lui Salvianus, ce ajunsesera sa plateasca bir degeaba popoarelor barbare.
“Toti prizonierii de indata ce sunt rascumparati devin liberi. Noi intotdeauna ne rascumparam si niciodata nu suntem liberi”. (Salvianus)
Sa fim bine intelesi.
Nu vorbim precum cei care vor un popor diferit, altfel, “modernizat”, carora le miroase urat poporul român. Dimpotriva. Acestia
sunt veleitari, oameni de nimic, elite false care au inmultit raul pe
care-l traim, justificandu-l ideologic si organizandu-l sistematic.
Mai mult decat atat, chiar si din punct de vedere duhovnicesc,
Salvianus considera ca pacatele saracilor si robilor ii acuza pe acestia
mai putin decat ii acuza pe cei bogati, pe cei care faceau parte din
elita.
Nu ne raportam la viata noastra stricata cu dispret
elitist, nu facem tabara separata, ci cu compatimire, realism si
asumare, caci cunoastem ca românii sunt un popor greu incercat, saracit
si inrobit la propriu si la figurat, care isi duce cu greu viata si mai
mare vina o au cei care l-au dat in mainile chinuitorilor sai.
Pur
si simplu consideram ca, daca vrem sa plecam la drum de marturisire
crestina, e bine sa incepem cu plans, pocainta, cu asumarea propriei
vinovatii pentru starea in care ne aflam.
Asadar, nu intr-un mod triumfalist, nu pe baza ”mileniilor” de viata
crestina, nu pe baza ”imenselor majoritati”, ci pe baza constientizarii
starii in care am ajuns si a fagaduintei ca macar acum, in ceasul al
12-lea, ne vom indrepta vietile si vom deveni …crestini. Nici intr-un
mod revansard, ca ”sa le aratam noi cine suntem”, ci cu frica si cutremur, pentru ca vom da marturie despre Hristos si Evanghelia Sa. Sa
ne asteptam, din partea noastra si a lumii, la tot ce e mai rau, si sa
multumim Domnului pentru orice bine ne mai ingaduie inca.
Si nici nu spunem acestea pentru a minimaliza obiectivele. Nu asta
inseamna smerenie, caci aceasta are legatura cu duhul, cu atitudinea pe
care o adoptam in fata misiunilor ceasurilor grele.
Gandul nostru este ca obiectivul definirii familiei prin revizuirea Constitutiei
trebuie sa fie doar un prilej pentru o reala renastere a Bisericii, cel
putin in ce ne priveste pe noi, ortodocsii. Avem nevoie de o renastere a
glasului profetic al Bisericii, de o viziune asupra vietii, de o
chemare la indreptarea noastra in toate privintele. Sa
dam marturie ca se poate trai si fara goana dupa profit, si fara
nedreptate sistematica, si fara nepasare si nesimtire in fata orfanilor
si vaduvelor, ca se poate trai in buna vecinatate, in familie si in
comunitate, ca dreptatea nu este justitia sadica de tip spectacol, ca
mila e mai mare decat eficienta, dragostea decat razbunarea, omul decat
procedurile si ca masura a toate este Hristos, fara de Care nimic
suntem.
Incheiem acest gand cu o rugaciune de marturisire obsteasca a Sfantului Antioh Pandectul:
Rugaciune si marturisire
Doamne, Dumnezeule Atottiitorule, Cel Mare si Minunat, Cel ce pazesti
legamantul Tau si mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine si pazesc
poruncile Tale! Adu-Ti aminte de indurarile Tale si de milele Tale, ca
din veac sunt, si nu uita de legamantul Tau, ca Tu ai zis: De nu
veti pazi poruncile Mele, cerceta-voi cu toiag faradelegile voastre si
cu bice strambatatile voastre, dar mila Mea nu o voi risipi de la voi si
cele ce ies printre buzele Mele nu le voi defaima (Ps. 88, 30-34). Adevereasca-se cuvintele Tale, Stapane
Bune, si ridica pacatele noastre, Cela ce esti Indurat si
Indelung-Rabdator, ca a Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar
fetele noastre le-a acoperit rusinea, precum arata ziua aceasta, ca am
pacatuit inaintea Ta, Doamne, si nu am ascultat de glasul Tau ca sa
umblam intru poruncile Tale, pe care le-ai dat inaintea fetei noastre,
ci Te-am nesocotit, Doamne Dumnezeul nostru si
s-au lipit de noi rautatile acestea mari, si nici asa nu ne-am intors
ca sa pazim poruncile Tale, ci umblam fiecare din cugetul nostru rau sa
facem cele rele inaintea ochilor Tai, Doamne.
Si iata ca cele sfinte ale noastre s-au pustiit, si cetatea este arsa
cu foc, si norodul este robit, si ne-am facut de ocara si necalcare
(Ier 49, 12) celor din jurul nostru, si ne-am facut dedesubt si nu
deasupra (Varuh 2, 4), ca am pacatuit Tie, Doamne Dumnezeului nostru,
neascultand glasul Tau. Pentru aceasta ne-ai lepadat si ne-ai doborat,
si ai zguduit pamantul si l-ai tulburat pe el, dar, ca un
Indelung-Rabdator si Multmilostiv, tamaduieste zdrobirile lui, ca s-a
clatinat foarte, ca asprime a vazut norodul Tau (Ps. 59, 3) asupra
caruia in desert s-a chemat numele Tau, ca s-au implinit asupra noastra
graiurile Prorociilor: Intrat-au neamurile in mostenirea Ta si au
spurcat Biserica Ta cea Sfanta (Ps 78, 1), unde s-a savarsit taina
iconomiei Fiului Tau Unuia-Nascut si au aprins cu foc jertfelnicul Tau, facut-au Ierusalimul ca o coliba, si lesurile robilor Tai erau in mijlocul si imprejurul Ierusalimului, si nu era cine sa-i ingroape. Si
virtutea si podoaba noastra cea de mantuire, Crucea Hristosului Tau, ai
dat-o celor potrivnici, si ne-am facut de ocara vecinilor nostri si
celor de departe ras si batjocura tuturor neamurilor, ca ne-ai
intors pe noi mai indarat decat pe vrajmasii nostri si cei ce ne urasc
pe noi jefuiau lorusi, ca ne-ai dat ca pe niste oi de mancare si intre
neamuri ne-ai risipit pe noi, vandut-ai pe norodul Tau fara pret si nu
era multime intru strigarile noastre (Ps 43, 12-14). Ca
ne-ai dat pe noi in mainile vrajmasilor fara de lege, si unui imparat
nedrept si mai rau decat oricare altul pe pamant, si in toate bataile
acestea nu ne-a durut (Ier 5, 3), caci cu osardie se pleaca cugetul nostru spre cele rele din tineretile noastre (Fac 8, 21) si suntem viteji cu prisosinta la rautati.
Cu adevarat, drept esti, Doamne,
in toate cate ne-ai facut noua, caci stim ca pacatele noastre au statut
impotriva noastra, caci multe sunt faradelegile noastre foarte inaintea
Ta, Doamne – ci sa ajunga milostivirea Ta, Doamne, ca Tu esti intru noi
si s-a chemat asupra noastra numele Tau cel Sfant. Inceteaza mania
iutimii Tale si nu ne rusina pe noi pana intru sfarsit, nici pomeni
faradelegile noastre vechi, nici pe cele noi, nici nu judeca a fi
nevrednici de indurarile Tale, ci adu-Ti aminte ca ne-ai rascumparat pe
noi cu Scumpul Tau Sange. Pacatuit-am: milostiveste-Te Doamne,
neleguit-am: iarta-ne, Stapane; jignitu-Te-am: impaca-Te si arata,
Doamne, fata Ta asupra robilor Tai celor din prinsoarea vrajmasului si
trimite ajutorul cel de la Tine, Puternice, si
scoate norodul Tau din toata restristea si izbaveste-l de toata
faradelegea si din mana celor ce lucreaza faradelege, si risipeste,
Stapane, toata primejdia, pentru milostivirea Ta, si nu da pana in
sfarsit mostenirea Ta spre pieire pentru nelegiuirile noastre, ci
degraba sa ne intampine pe noi indurarile Tale, Doamne Dumnezeul nostru,
ca milele Tale sunt din veac peste zidirea Ta si Tu Te-ai facut
scaparea noastra, a tuturor, si mantuirea celor care nadajduiesc in
Tine. Fa-Te noua,
Doamne, turn de tarie de la fata vrajmasilor nostri, si nu ingadui sa
piara in mainile celor care nu Te cunosc pe Tine sufletele ce se
marturisesc Tie. Nu ingadui, Doamne, sa fie necinstita mostenirea Ta de
un neam fara de rusine, ci pleaca, Doamne, urechea Ta si
cauta din cerul Tau cel sfant spre prapadirea noastra si a cetatii Tale
Ierusalim asupra careia s-a chemat numele Tau, ca si asupra Bisericii
Tale, pe care ai zidit-o pe piatra si ai spus: Portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).
Asculta, Doamne, rugaciunea robilor Tai si ia aminte la
cererea noastra si arata fata Ta peste sfintenia Ta (Dan 9, 17), ca nu
intru dreptatile noastre indraznind aducem Tie aceasta ruga (pentru ca
pururea Te intaratam) ci indraznind intru indurarile Tale, Doamne, cele
multe. Asculta Doamne, milostiveste-Te Doamne, cruta norodul Tau,
Stapane, si nu da mostenirea Ta spre ocara, ca sa nu-i stapaneasca pe ei
neamurile, ca sa nu zica: ”Unde e Dumnezeul lor”? (Ioil 2, 17), nici sa fie hulit numele Tau din pricina faradelegilor noastre intre neamurile care nu Te cunosc pe Tine. A Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar a noastra este rusinarea fetei pana acum (Varuh 2, 5) caci nici dupa acestea nu ne-am intors, pentru ca tari de cerbice suntem: de va schimba arapul pielea sa (Ier 13, 23), atunci vom schimba si noi preareaua noastra voie. Toate
rautatile acestea s-au abatut asupra noastra, si nu ne-am intors ca sa
ne pocaim, ci am si adaugat pacate peste pacate, nici nu ne-am rusinat
de fata Ta, Doamne, ca sa ne lasam de cugetele inimii noastre rele; si
ai privegheat, Doamne, asupra rautatilor noastre (Varuh 2, 7),
si ai adus asupra noastra toiagul iutimii Tale, ca Drept esti, Doamne,
in toate, ca nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile
Tale. Ci acum, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai
izbavit din ratacirea idolilor cu semne si minuni si Ti-ai facut nume
pana acum, inceteaza, Doamne, ca am ramas putini pe pamant si ne-am
facut ca niste necurati noi toti, caci ca o carpa lepadata este
dreptatea noastra si am cazut ca frunzele pentru pacatele noastre (Is
64, 6).
Si acum, Doamne, Tatal nostru esti Tu, iar noi suntem tarana, lucrul
mainilor Tale toti; nu Te mania pe noi foarte si nu pomeni faradelegile
noastre, ci cauta, Doamne, ca norodul Tau suntem toti. Cetatea Ta
cea sfanta s-a facut pustie si slava Sionului s-a ars cu foc, si toate
cele slavite ale noastre au cazut, si Tu ai ingaduit toate acestea,
Doamne, si ne-ai smerit pe noi foarte (Is 64, 10-12), ca nu
am umblat intru cale buna, ci indaratul pacatelor am umblat – ci cruta,
Doamne, norodul Tau si mostenirea Ta, si scoate-ne pe noi din mainile
vrajmasilor nostri pentru numele Tau, ca sa cunoasca tot pamantul ca Tu,
Doamne, Dumnezeul nostru, esti puternic in razboi si ca indurarile Tale
raman in neam si in neam peste norodul cel deznadajduit. Ce sa
Te rugam precum se cade, Stapane Iubitorule de oameni, noi, pacatosii,
nu stim, pamant si cenusa fiind, insa avem Mijlocitor pentru noi catre
bunatatea Ta pe Cuvantul Tau cel fara prihana, pe care pentru
milostivirile Tale L-ai trimis ca sa cheme inapoi faptura Ta, Cel ce S-a
intrupat si S-a rastignit pentru noi. Insusi stergand zapisul cel
impotriva noastra (Col 2, 14), rascumparare S-a facut pentru pacatele
noastre (1 In 2, 2); si Duhul Tau Cel Sfant Se roaga pentru noi (Rom 8,
26), nu ca un rob, ci cu Dumnezeiasca cuviinta si cu iubire de oameni
ingrijindu-se de faptura Ta. Adu-ti aminte, Stapane, de atata
bunatate a ta catre noi si de Crucea Unuia-Nascut Fiului Tau si
trimite-ne noua indurarile Tale si harul Tau, si darul Sfantului Tau
Duh, ca prin venirea Sa cea buna sa ne povatuiasca pe noi a savarsi cele
placute Tie si a dobandi viata vesnica.
Asadar, Stapane, noi, nevrednicii, cerem indraznind intru cuvantul
rostit de Fiul si Cuvantul cel Vesnic, Parinte, de Domnul nostru Iisus
Hristos: Cereti si se va da voua; cautati si veti afla, bateti si vi
se va deschide voua, pentru ca tot cel care cere primeste, si cel ce
cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide (Mt 7, 7-8) si: Deci,
daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat
mai mult Tatal vostru Cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El?
(Lc 11, 13).
Ca Tie se cuvin toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!
Cuvantul Ortodox
Surse:
Boethius si Salvianus,
Scrieri. Articole teologice si managaierile filosofiei. Despre guvernarea lui Dumnezeu, PSB 72, EIBMBOR, 1992
Sfantul Antioh Pandectul,
130 capete care cuprind pe scurt toata invatatura Scripturilor de Dumnezeu insuflate, Ed. Sophia, 2014
