http://www.tribunainvatamantului.ro/ancheta-la-inceput-de-an-reconstructia-educatiei-o-urgenta-nationala/
ANCHETĂ LA ÎNCEPUT DE AN RECONSTRUCȚIA EDUCAȚIEI, O URGENȚĂ NAȚIONALĂ
După o vară caniculară în care am asistat la o surprinzătoare îmbunătățire a rezultatelor obținute de elevi la evaluare și bacalaureat, examene ale căror subiecte s-au dovedit a fi atât de simple, încât au produs, în egală măsură, indignarea cadrelor didactice de specialitate, zâmbetele complice ale candidaților și nedumerirea mută a părinților, învățământul românesc se pregătește să pășească într-un nou an școlar și universitar. Pe bâjbâite însă, deoarece Legea Funeriu, încă în vigoare, seamănă din ce în ce mai mult cu un șvaițer, iar noua lege, anunțată la începutul verii, încă se află în stadiul de proiect. Între timp, întregul sistem de educație sancționează lipsa unei legislații clare și funcționale. Se întâmplă însă și lucruri bune. De exemplu, demararea reformei curriculare și promisa mărire a salariilor cadrelor didactice. Îmbucurător este și faptul că atât premierul Victor Ponta, cât și președintele Klaus Iohannis au declarat în această vară că Educația și Sănătatea sunt, pentru ei, priorități naționale. Cum va arăta, așadar, anul 2015-2016 pentru școala românească? Putem vorbi despre puncte tari în învățământul românesc? Sunt preponderente punctele slabe adunate de sistem în 25 de ani de reforme bâlbâite și lipsă de viziune? Am încercat să aflăm răspunsurile de la mai mulți specialiști din Educație.
Educația românească oferă un peisaj pestriț, cu suișuri și coborâșuri
Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, director al DPPD, din cadrul Facultății de Psihologie și Știinte ale Educației, de la Universitatea Al.I. Cuza, din Iași, este destul de optimist și crede că învățământul românesc se prezintă ca un peisaj pestriț, cu suișuri și coborâșuri, cu plusuri și minusuri, cu pete de nuanțe, intensități și culori diferite. „Printre plusuri, spune domnia sa, aș menționa: experiență și expertiză didactică semnificativă la nivelul unei anumite părți a corpului didactic – care ar merita să fie mai mult valorizată material și simbolic; o reprezentare preponderent pozitivă asupra rolului educației în edificarea culturală și împlinirea socioprofesională (încă se mai crede că «cine are carte are parte») –, cu toate că în ultimele două decenii am asistat la un declin în legătură cu acest aspect; o structură curriculară serioasă, atotcuprinzătoare, mai ales în partea ei teoretică, prin care se pune accent pe determinare, implicare și efort din partea educaților – cu toate că aceasta ar putea fi mai flexibilă și mai particularizată de la școală la școală, de la o comunitate la alta; o anumită performativitate a sistemului prin rezultate remarcabile ale elevilor olimpici, mai ales pe plan internațional.”
Între minusuri, Constantin Cucoș include: „predictibilitate scăzută din perspectivă legislativ-normativă și a managementului central, printr-o politizare excesivă a structurilor de decizie – mai ales la nivel de minister, inspectorate școlare; inadecvare și rupere a ofertei școlare în raport cu nevoile concrete ale societății și uneori cu dorințele sau posibilitățile elevilor; diminuarea sau neglijarea formării unor competențe operatorii, funcționale, practice la nivelul elevilor prin curriculum sau procedurile de evaluare; o «îmbătrânire» și închistare a sistemului de formare inițială a profesorilor, care se dovedește neconcordant cu noi tipuri de competențe; o artificializare și o fetișizare a calității educației și a evidențierii acesteia în acord cu criterii discutabile – vezi goana după certificate, diplome, publicații etc.; o birocratizare excesivă și o încărcare necorespunzătoare cu sarcini administrative la nivelul corpului profesoral; o întârziere și o înțelegere defectuoasă a informatizării educației – a se vedea puținele și falsele manuale digitale; masificarea, banalizarea și deteriorarea învățământului superior etc.”
Educația nu a fost un domeniu prioritar pentru guvernele postdecembriste
„Din păcate, numărul punctelor tari sau a zonelor albe tinde către zero, iar cele care predomină sunt punctele slabe și mai întunecate la culoare”, este de părere prof. Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Și în opinia sa, ca de altfel pentru majoritatea celor intervievați în cadrul acestui raid-anchetă, punctele tari sunt legate de profesionalismul și devotamentul cadrelor didactice: „În sistem încă există dascăli cu vocație pentru această meserie, cei care zi de zi, în ciuda tuturor greutăților de ordin material, își fac cu onestitate și devotament datoria. Din păcate, numărul acestora scade accentuat. Așa cum spuneam, predomină punctele slabe, cele mai vizibile fiind birocrația excesivă din sistemul de învățământ, care afectează calitatea procesului instructiv-educativ; programele care pun în continuare accent pe acumularea de informații și mai puțin pe partea aplicativă, ceea ce face ca absolvenții să nu se poată integra rapid în câmpul muncii; salarizarea total nemotivantă, chiar umilitoare pentru salariații din învățământ; baza materială, care este încă departe de standardele normale; funcțiile de conducere din unitățile de învățământ sunt ocupate prin delegație, și nu prin concurs, ceea ce conduce la inexistența unui manageriat eficient; faptul că în anul 2015 în România mai există peste 2.500 de unități de învățământ fără autorizație sanitară, situație aberantă și impardonabilă, care scoate în evidență faptul că educația nu a fost un domeniu prioritar pentru guvernele postdecembriste, și exemplele pot continua”.
Pata cea mai neagră de pe trunchiul școlii românești: lipsa unei legislații serioase, clare, simple
„Poate cel mai slab punct, cea mai neagră zonă a sistemului de educație, îl constituie absența unui cadru legislativ coerent, spune prof. Virgil Popescu, președinte al Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș. În momentul de față avem o lege schimbată, modificată de atâtea ori, încât nu a mai rămas mare lucru din ea. Deci pata cea mai neagră este lipsa unei legislații serioase, clare, simple, care să poate fi valabilă ani de zile”. A doua defecțiune pe care o sesizează președintele SIIP Timiș este existența unor direcții în minister care, spune domnia sa, nu prea își fac treaba. Al treilea punct slab este finanțarea foarte slabă a sistemului. În opinia sa, în învățământul românesc nu există zone albe. Enumeră totuși câteva zone gri: faptul că, față de anul trecut, copiii vor avea majoritatea manualelor pe bănci și o mai mare preocupare a autorităților locale ca unitățile de învățământ să fie pregătite pentru deschiderea anului școlar.
Cel mai important pas, punctul de inflexiune: începerea reconstrucției curriculare
Întârzierea reformei este cea mai mare problemă a sistemului de educație din România și pentru dr. ing. mat. Marian Staș: „În mod specific, făcând referire la cadrul strategic pe care l-am propus și pe care revista dvs. l-a publicat, am să ofer câteva puncte: pentru secolul XXI, conversația nu e încă pornită – adică inima a ceea ce înseamnă transformare de sistem trebuie să pornească de la valorile pe care școala, ca sistem, are a le cultiva. Nici vorbă de așa ceva acum! Să zicem un punct de optimism bine temperat este lansarea, în sfârșit, a procesului de construcție curriculară pentru gimnaziu și pentru liceu. Rămâne de văzut cum va arăta el, dar el este pornit”. În opinia lui Marian Staș, vulnerabilitatea principală în momentul de față este aceea că edificiul curricular actual este centrat pe profesor, nu pe elev. „Acesta este impedimentul principal în a construi transdisciplinar, postdisciplinar ș.a.m.d. Pentru că, de fapt, construcția este gândită astfel încât profesorii să nu rămână fără norme. Nu asta este soluția.”
Și în ceea ce privește resursa umană prof. Marian Staș e de părere că lucrurile stagnează și propune un model de carieră didactică pentru secolul XXI în care profesorii să fie plătiți nu numai pentru activitatea didactică la catedră, ci și pentru alte opțiuni de carieră. În același segment al resurselor umane prof. Staș include ca punct slab faptul că universitățile încă nu au pornit programe de licență pentru profesia didactică, ceea ce, în opinia sa, este inadmisibil.
„Din punctul de vedere al arhitecturii instituționale, și aici lucrurile stau ca în tren, e de părere în continuare Marian Staș. Cel mai important lucru de făcut, cel puțin în preuniversitar, este reconstrucția profundă, din temelii a instituției inspecției școlare și instituționale.” Dar cel mai important pas, în opinia sa, punctul de inflexiune, este începerea reconstrucției curriculare: „Dacă iese prost, nu avem scuze, dar dacă iese bine, putem spune că începem să scoatem școala din comunism”.
După 25 de ani, nu este elaborată o concepție pedagogică despre reforma învățământului!
Prof. univ. dr. Sorin Cristea este preocupat de mai multă vreme de starea sistemului de educație din țara noastră, în multe dintre articolele sale publicate în Tribuna Învățământului domnia sa referindu-se pe larg la bilele albe și la bielele negre din școala românească: „Am menționat de atâtea ori punctele negre, încât nu aș vrea să reiau. Totuși, dacă vreți să acceptați un răspuns de maximă conciziune, el ar fi următorul: un punct slab – aspirația comunității educative, în special a părinților și a unor profesori (nu a tuturor, pentru că unii s-au adaptat deja la deficiențele sistemului, prezentate uneori/deseori drept calități pro diferite formule birocratice sau ideologice), la o educație de calitate AUTENTICĂ, probată prin egalizarea șanselor de reușită școlară la scara întregii societăți. Un punct slab – faptul că, după 25 de ani, nu este elaborată o concepție pedagogică despre reforma învățământului, posibilă doar la nivel de CERCETARE PEDAGOGICĂ FUNDAMENTALĂ (bazată pe strategii de cercetare istorică și hermeneutică), obiectivată ca proiect curricular global capabil să elaboreze calitativ: a) noile finalități ale educației la nivel de sistem de învățământ (idealul educației, scopurile generale/direcțiile strategice de dezvoltare pe termen lung și mediu) și de proces de învățământ (obiectivele generale și specifice, pe trepte și discipline de învățământ/arii curriculare);
- b) noua structură a sistemului de învățământ (corespunzător finalităților asumate); c) noul conținut al învățământului, conceput curricular, conform finalităților educației asumate anterior, în contextul NOII STRUCTURI DE FUNCȚIONARE a sistemului de învățământ”.
Suntem ultima țară în Europa ca investiții în învățământ!
Dar poate unul dintre cele mai slabe puncte din învățământul românesc, marele rău și vinovat, alături de lipsa de bună-credință și de coerență, este subfinanțarea acută la care a fost condamnată Educația în această țară de către guvernele care s-au perindat la putere după 1989: „Suntem ultima țară în Europa ca investiții în învățământ, atrăgea atenția în paginile revistei noastre, cu puțin timp în urmă, prof, univ. dr. ing. Anton Hadăr, președintele FNS Alma Mater. Salariile sunt neatractive, profesorul nu mai este motivat, tinerii de calitate care ies de pe băncile universităților se îndreaptă din ce în ce mai puțin către domeniul educațional și mă gândesc cu groază la viitor, atunci când toți acești profesori cu chemare și instrucție solidă vor dispărea din sistem, pe cale naturală desigur, ieșind la pensie. Cine le va lua locul? Pentru că, dacă trendul descrescător al interesului absolvenților de facultate față de acest domeniu va continua să scadă sau să se mențină la acest nivel, învățământul românesc se va prăbuși!”
Un sistem de învățământ demolat sistematic de 20 de ani
Concluzionând, există prea puține puncte forte, și acestea sunt legate doar de activitatea cadrelor didactice și de devotamentul acestora. Punctele slabe, bilele negre, sunt legate exclusiv de modul în care a fost și este gestionat și finanțat de 25 de ani sistemul de învățământ.
„Puterea unei națiuni, scrie pe un forum un profesor mâhnit și îngrijorat, stă în nivelul de educație al populației și, eventual, în resursele materiale. Ce face însă Romania (am adăuga noi, și clasa politică) de 20 de ani din punct de vedere al educației? Ucide sistematic șansele acestui popor să evolueze și să-și modeleze constructiv calitățile native. Există vreun ministru al Educației în această țară capabil să proiecteze un sistem de învățământ predictibil măcar pentru următorii 10 ani? Puterea unei națiuni stă în educație, și nu în arsenalul militar. De 20 de ani devenim «legume» pentru că am transformat sistemul educațional într-un bazar turcesc.” Am încheiat acest raid-anchetă cu opinia unui anonim slujitor al școlii românești, pentru că aceste cuvinte sunt simptomatice pentru gradul de nemulțumire și de îngrijorare la care au ajuns angajații din sistem (și nu numai) față de lipsa de viziune, de bună-credință și nu în cele din urmă de bun-simț al celor care vreme de 25 de ani au încercat ori doar s-au prefăcut că reformează sistemul. Școala românească, instituțional vorbind, are nevoie de o schimbare majoră de paradigmă, au spus-o practic toți cei pe care i-am invitat să participe la acest prim raid-anchetă din anul școlar 2015-2016. Educația în această țară trebuie reconstruită din temelii, după coordonatele învățământului actual european și, mai presus de orice, are nevoie de o legislație care să-i confere predictibilitate pe o perioadă suficientă pentru ca măsurile vitale de însănătoșire a sistemului și societății românești, în ansamblu, să fie implementate în mod real. Nu credem că mai e cineva printre decidenți care să nu înțeleagă sau care să se prefacă, din varii motive (inclusiv, sau mai ales, politice), că nu înțelege cât de vital este pentru noi, ca țară, să reconstruim Educația!
Marcela GHEORGHIU
