Nicolae Pintilie:
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”
Mai-marii de la
Educaţie s-au răzgândit. Li s-a părut lor, aşa deodată, că ar fi mai
bine să bulverseze câteva milioane de copii şi câteva mii de profesori.
Decizia – până pe 6 martie, aproximativ 2.000.000 de părinţi trebuie să
dea un răspuns în legătură cu ora de religie! Cu toate
că Ministerul Educaţiei comunicase în mod oficial că aceste cereri se
vor depune începând cu septembrie 2015! Iată cum un oficial din minister
declara cu lejeritate despre modificarea de ultimă oră: „Am
dori să lăsăm un timp părinţilor să ajungă să depună o cerere, dacă
doresc să o depună. Există un formular pe care noi l-am transmis şi care
spune foarte simplu: «Doresc ca fiul/fiica mea, cu numele respectiv, să
participe la orele de religie şi anume la cultul…», cel pe care îl
alege părintele elevului. E foarte simplu. După 7 martie vom avea o
situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun
părinţii”.
Simplu o fi? Simplu, când toate
forţele media, toţi formatorii de opinie, mediul online şi
televiziunile nu au alt subiect decât „mitul orei de religie”?
Au curs râuri de tuş şi de o parte, şi de cealaltă. Argumente
pro şi contra, parcă toată stabilitatea ţării acesteia ar sta într-o
smerită oră de şcoală, în care un profesor traduce în limba copiilor o
firimitură despre Dumnezeu. Povara a fost mutată de pe umerii
autorităţilor pe umerii deja prea împovăraţi ai părinţilor. Este mai uşor să zici „părinţii decid”. Acei părinţi bombardaţi cu informaţii care mai de care mai acuzatoare la adresa orei de religie.
Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet
Aceste rânduri sunt
izvorâte din condeiul unui tată de viitoare şcolăriţă. Un tată care, ca
şi alte milioane din ţara acesta, îşi doreşte că odrasla să înţeleagă
acea firimitură de Dumnezeu. Până la urmă, de ce credem şi mărturisim că
ora de religie este importantă? Păi, să ne uităm un pic la generaţiile
părinţilor noştri, cărora la şcoală li se spuneau „poveşti adevărate” cu tătuca Stalin. Cunosc mulţi care acum îşi doresc din tot sufletul să se integreze în sânul Bisericii, dar cărora le este foarte greu, pentru „nu prea ştiu cum stă treaba cu Dumnezeu şi Biserica”. Ar vrea să creadă, ar vrea să vină să se spovedească, dar nu ştiu cum să înceapă. Le
este frică, ruşine… deşi inima şi conştiinţa le spun altceva. De ce
trec prin acest chin? Pentru că, la timpul cuvenit, nu le-a vorbit
nimeni despre bucățica de Dumnezeu!
După 50 de ani de comunism ateu şi materialist, avem totuşi creştini
în bisericile noastre, care înţeleg şi trăiesc misterul dumnezeieştii
Liturghii, meritul mamelor şi bunicilor creştine care le-au spus acasă: „Lasă pe Stalin şi îngenunchează înaintea icoanei sfinte, ea este viaţa!”. Deci, familia a fost cutia cu zestre a Bisericii, însă nu toţi au beneficiat de comoara credinţei din familie…
Dragi părinţi, timp nu avem niciodată
destul, ca să vorbim copiilor noştri. Serviciul, grijile cotidiene, care
nu sunt deloc puţine, ne apasă pe fiecare. Câţi dintre noi mai avem
timp să le vorbim despre Dumnezeu şi despre taina Sa? Şansa lor este
smerita oră de religie – ca pe viitor să ştie pe unde este uşa
bisericii! Viaţa devine de la zi la zi mai antrenantă, mai nebună. Vor
creşte fără Dumnezeu. Va veni vreme de încercare şi de necazuri, vor
căuta să se așeze în genunchi şi nu vor şti ce să spună… sau cu care
mână să Îl invoce pe Dumnezeu, prin Sfânta Cruce.
Gândiţi-vă că îi lăsaţi complet nepregătiţi la cel mai important
capitol al vieţii lor. Limba maternă îl ajută pe copil să scrie corect,
să se poată exprima. Matematica îl învaţă să numere, să calculeze, dar
nu toţi elevii vor fi matematicieni. Fizica îi va învăţa fenomenele
naturii şi legile ei. Logica şi filosofia îi vor ajuta să raţioneze
corect şi să vadă relaţiile interpersonale prin altă prismă.
Însă, nici una dintre aceste materii, absolut necesare pentru formarea
lor, nu îi va învăţa să se aşeze în genunchi – să stea de vorbă cu Maica
Domnului, atunci când sufletul le va fi copleșit de durere!
Într-o societate profund marcată de relativism moral, în care nu mai
ştim să deosebim binele de rău şi să rezistăm răului mascat în bine,
copiii şi tinerii au nevoie de un cadru moral solid. Ştiţi ce îi aşteaptă pe copiii noştri? Li se pregătesc şcoli cu tablouri cu mari „gânditori precum Friedrich Nietzsche”, legi europene precum rapoartele Zuber şi Tarabella, care susţin lucruri înfricoşătoare: finanţarea
avortului şi contracepţiei din banii publici, avortul este un „drept al
femeii”, impunerea „teoriei genului” în şcoli, familia cu o compoziţie
„diversă“ – părinte 1 şi părinte 2, nu mamă şi tată…
Nu
sunt poveşti de speriat părinţii, ci vorbim despre realitatea zilei de
mâine, zi în care vor trăi copiii şi nepoţii noştri. Şansa lor? Familia
şi şcoala sănătoasă! Iar dacă familia se dovedeşte, de multe ori,
neputincioasă, sarcina cade pe umerii unui sistem educaţional care nu le
va vorbi de Dumnezeu!
Dragi profesori şi factori decizionali în privinţa orei de religie! La
ce vă gândiţi când auziţi cuvântul Crăciun? La fel ca şi noi: la
bucurie, daruri, colinde, familie întregită, Hristos prunc în ieslea
Betleemului! Dar când auziţi Paşti? Lumină, speranţă, Înviere, ouă
roşii, bucuria de a ne întâlni la mormintele celor dragi! Fraţilor, dacă
pierdem cele două valori – familia creştină şi firimitura de Dumnezeu
împărtăşită la ora de religie – , nepoţii noştri vor cunoaşte toate
aceste bucurii doar din cărţile de istorie! Priviţi un
pic spre Occident. Au ei de toate, dar nu mai au familie, nu mai au
sărbătoare, nu mai au noţiunea de sacru, bucuria e la mall!
Fraţi români, alegeţi viaţa!
Rupeţi câteva dintre momentele activităţilor solicitante şi depuneţi o
cerere pentru viaţă! Dacă aşa am ajuns, putem să demonstrăm că iubim
viaţa copiilor noştri. Este una dintre investiţiile hotărâtoare în
viitorul lor! Să o faceţi cu toată credinţa şi nădejdea… pentru că
alegeţi viaţa!
Părinţii care optează pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună la unităţile de învăţământ o cerere până la data de 6 martie.
Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a
transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de
către părinţi, informează
„Ziarul Lumina”.
Pentru
participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei
cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de
învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat
inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a
participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune
decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până
pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această
situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor,
unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna
Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ
despre ora de religie, citată de Agerpres.
Demnitarul a subliniat că există un formular-tip
pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în
care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care
doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe
care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment
ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se
reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de
neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele
prevederi”.
La dezbaterile de marţi din Comisia de învăţământ a
Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu,
vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea
la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia
Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării
într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a
spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei
hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită
Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru
că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul
este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie
este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională
pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.
În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu,
reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că
educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu
şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de
religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei
acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.
Legea educaţiei prevede că, în învăţământul primar
şi gimnazial, o clasă nu poate avea mai puţin de 12 elevi, iar la liceu
– nu mai puţin de 15 elevi, scrie hotnews.ro. Pentru situaţiile
în care vor exista clase cu mai puţin de 12 opţiuni pentru ora de
religie, ministrul educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, nu a dat un răspuns
tranşant: „Este greu de răspuns, pentru că ar însemna să
anticipăm rezultatul acestei interogări. În condiţiile în care am
precizat că Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului
şcolar, suntem obligaţi să luăm măsuri tranzitorii de genul celor pe
care le-am precizat, din cauza unei iniţiative care nu aparţine
Ministerului Educaţiei, dar care trebuie să fie pusă în aplicare“, a spus ministrul educaţiei, citat de aceeaşi sursă.
Sursa: basilica.ro
În Capitală s-au constituit joi, 19 februarie, primele filiale ale Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), aferente sectoarelor 1, 2, 3 şi 6.
Ieri, 20 februarie, s-a constituit filiala Sector 5, iar luni, 23
februarie, va avea loc şedinţa de constituire a filialei Sector 4.
APOR – filiala Sector 1
Aproximativ 150 de părinţi din Sectorul 1 Capitală, care susţin ora
de religie, s-au adunat joi seara în sala de festivităţi a Colegiului
Naţional „Aurel Vlaicu“. Aceştia au înfiinţat Asociaţia Părinţilor
pentru Ora de Religie – filiala Sector 1, pentru care au ales ca
preşedinte pe Ioana Popescu, trei vicepreşedinţi: Alina Bogus, Nicoleta
Lepădatu şi pr. Radu Petre Mureşan, un secretar, Violeta Bălan, şi un
cenzor, Luminiţa Gheorghe. La eveniment au fost prezenţi Liana Stanciu,
preşedinte APOR, Romeo Moşoiu, vicepreşedinte APOR, Ioan Ţoca,
directorul colegiului, Cristinel Rusu, inspector eparhial în cadrul
Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei
Bucureş-tilor şi pr. Dan Toader, protoiereul Protopopiatului Sector 1
Capitală.
Liana Stanciu le-a explicat celor prezenţi de ce este necesară înfiinţarea unei asociaţii a părinţilor pentru ora de religie: „Părinţii
sunt cei care decid, cel puţin până pe la 16 ani, ce se întâmplă cu
copiii lor. Dacă până acum lucrurile erau clare, totul era obligatoriu
şi normal, acum lucrurile s-au schimbat: ei trebuie să-şi exprime
acordul. Este momentul în care noi trebuie să arătăm că ne pasă de
educaţia copiilor noştri, că ne pasă de felul în care ei vor creşte şi
de felul în care valorile vor fi aşezate în mintea şi în sufletul lor. E
momentul ca noi, părinţii, să fim mai uniţi în jurul copiilor noştri
pentru a decide soarta uneia dintre cele mai importante materii din
viaţa şi din educaţia lor, ora de religie“.
Romeo Moşoiu i-a îndemnat pe membrii asociaţiei să depună cererea
pentru ora de religie la şcolile unde învaţă copiii lor şi să le explice
şi celorlalţi părinţi necesitatea acestui demers până la data de 6
martie: „Este dreptul nostru de părinţi ca în şcolile din România să
existe în continuare ora de religie. Această oră este importantă pentru
noi, pentru învăţământul românesc şi mai ales este importantă pentru
copiii noştri“. Vicepreşedintele APOR şi-a manifestat bucuria şi
mulţumirea pentru faptul că Sfântul Sinod şi Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel au binecuvântat înfiinţarea acestei asociaţii. „Considerăm
că întotdeauna lucrul bun este bine să-l începi cu binecuvântare, să-l
începi cu Dumnezeu, cum se spune. Plecăm la drum cu credinţa în Dumnezeu
că ceea ce facem vrem să facem spre binele copiilor noştri“. Romeo Moşoiu a vorbit şi despre aşteptările pe care le are de la noii membri: „Ne
dorim o organizaţie vie, o organizaţie a laicatului, o organizaţie a
părinţilor. Ne dorim să fie o organizaţie autentică şi cu oameni care
doresc cu adevărat să contribuie la dezvoltarea organizaţiei, să ne
ajute şi să ne sprijinim unii pe alţii la nivel de şcoală. Ne dorim
foarte mult ca această organizaţie a noastră, a părinţilor, să ajungă în
şcoli“. „Dacă sunt părinte de copil trebuie să-mi asum până la capăt şi
credinţa, şi religia. Eu doresc ora de religie şi aştept o atitudine
mai clară a noastră pentru ora de religie de aici înainte, responsabilă,
mărturisitoare, să convingă şi pe alţii. Am câştigat un drept în 1990
cu multă graţie şi cu multă bucurie şi astăzi văd că a ajuns în
dizgraţie“, a spus pr. protoiereu Dan Toader.
Părinţii din Sectorul 1 care vor să se înscrie în filială pot afla mai multe detalii la nu-mărul de telefon: 0721.779.301.
APOR – filiala Sector 2
Părinţii elevilor înscrişi la şcolile şi liceele din Sectorul 2
Capitală s-au întrunit joi la Şcoala Centrală pentru a înfiinţa
Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie – filiala Sector 2 Bucureşti.
Aceasta a fost validată de cei aproximativ 100 de părinţi prezenţi şi
este condusă de dr. Traian Login – preşedinte, Anca Sigartău şi Iulian
Capsali – vicepreşedinţi. La întrunire au participat pr. Ioan Popescu,
protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală, care a subliniat că în
toate aceste demersuri este nevoie şi de rugăciune, pr. Ionuţ
Corduneanu, vicar patriarhal administrativ, care a explicat situaţia
orei de religie azi, şi Nicoleta Bucur, fondator şi secretar al APOR,
care a îndemnat părinţii să se implice în susţinerea orei de religie şi,
mai ales, a dreptului fiecărui copil de a creşte într-un mediu în care
societatea să aibă valori la care să se raporteze. „Noi, părinţii,
trebuie să ne implicăm pentru că problemele nu se rezolvă de la sine.
Societatea românească aşteaptă ca altcineva să rezolve problema. Mereu
aşteptăm o persoană mesianică, dar ea nu vine. De aceea, noi trebuie să
facem ceva ca să oferim o soluţie, să spunem asta ne place, asta nu ne
place, iar constituirea unei asociaţii a părinţilor este necesară
fiindcă trebuie să fie discutate şi celelalte probleme ale
învăţământului românesc, deoarece ora de religie nu este singura
disciplină care întâmpină probleme“, a subliniat Nicoleta Bucur, secretar APOR.
Într-un asemenea moment, a spus Anca Sigartău, vicepreşedinte al APOR – filiala Sector 2, „este foarte important să susţinem ora de religie pentru că nu mai putem sta deoparte“, iar Iulian Capsali, vicepreşedinte al filialei, a precizat că „atâta
vreme cât copiii sunt creştini, ei trebuie să studieze la ora de
religie credinţa în care au fost bo-tezaţi, măcar o oră pe săptămână,
pentru că sunt state europene unde se fac trei ore de religie pe
săptămână. De aceea, este complet nefiresc să nu fie ora de religie, mai
ales când avem un popor de 18 milioane, se pare, de ortodocşi şi este
normal ca această oră să fie pre-zentă în curriculă“.
Toţi părinţii prezenţi au pledat pentru ora de religie fiindcă
„educaţia religioasă este singura oră din curriculum naţional care
abordează în mod serios existenţa vieţii şi a omului“, după cum a
subliniat Florica Mirică, economist. Părinţii din Sectorul 2 care vor să
se înscrie în filială pot afla mai multe detalii la numărul de telefon:
0726.191.132.
APOR – filiala Sector 3
La Şcoala Gimnazială „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bucureşti a avut loc
joi seara şedinţa de constituire a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de
Religie – filiala Sector 3 Capitală. Părinţii care doresc să se studieze
religia în continuare la şcoală i-au ales pe cei şase reprezentanţi în
consiliul director al filialei Sector 3. În deschiderea întâlnirii,
părintele diacon George Jambore, de la Sectorul teologic-educaţional al
Patriarhiei Române, a prezentat statutul APOR, precum şi îndatoririle pe
care membrii acestei asociaţii trebuie să le îndeplinească, în special
promovarea în rândul părinţilor a cererii-tip pentru înscrierea copiilor
la ora de religie. Părintele diacon le-a spus părinţilor că susţinerea
orei de religie în contextul actual este un moment important şi un
examen de trecut pentru părinţi şi profesori: „Este un moment foarte
important, poate unul dintre cele mai serioase de după 1990, un examen
pe care trebuie să îl dăm la nivel instituţional şi la nivel personal.
Decizia are implicaţii foarte serioase şi depinde de noi, ca părinţi,
cum ne mobilizăm şi răspundem unor solicitări. Este prima activitate a
părinţilor în sprijinul orei de religie“. Prezentă la această
întâlnire, prof. Cristina Benga, vicepreşedinte APOR, a vorbit despre
chemarea părinţilor pentru a sprijini prin acest demers şcoala, ca mediu
de formare al propriilor lor copii. „Ascultând cele spuse de
părinţi, este foarte frumos să constatăm că până acum Biserica ne-a unit
pe toţi, dar este foarte important ca după 25 de ani de la Revoluţie să
constatăm că şi Şcoala ne uneşte. Dacă Şcoala are sarcina de a forma
caractere, acum are şi rolul de a ne trezi la realitate ca să înţelegem
că avem un scop dublu, nu numai de a ne ocupa de educaţia copiilor de
acasă, ci să sprijinim instituţiile care conduc şi finalizează ceea ce
am început noi“, a spus Cristina Benga. De asemenea, părintele
Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală, a spus că
părinţii trebuie să lupte pentru drepturile copiilor la o formare
completă, în ciuda tuturor opreliştilor: „Această iniţiativă dă
expresie voinţei dumneavoastră de părinţi creştini, care aveţi dreptul
de a vă bucura de cadrul legal şi pedagogic educaţional în care trebuie
să se facă o educaţie sănătoasă şi completă a copiilor. Demersul şi
obiectivul APOR este să trezească conştiinţa părinţilor pentru că, în
definitiv, ei sunt responsabili de educaţia copiilor“. Părinţii ai
căror copii studiază la şcoli din Sectorul 3 Capitală şi doresc să se
înscrie în APOR – filiala Sector 3 pot lua legătura cu Camelia Raiciu
(tel. 0723.330.470; mail: liliana_raiciu@yahoo.com), preşedintele acestei filiale a APOR, precum şi cu părintele diacon Mina Stavără (0721.461.242; mail:minastavara@yahoo.com), secretarul filialei.
APOR – filiala Sector 6
La Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu“ din Sectorul 6 Capitală a
avut loc joi seară şedinţa de constituire a filialei de sector a
Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. La întrunire au participat
aproximativ 50 de părinţi ai copiilor din şcolile şi liceele Sectorului
6. Romeo Moşoiu, vicepreşedintele APOR, le-a explicat părinţilor
prezenţi modalitatea de înfiinţare a unei asociaţii şi necesitatea
disponibilităţii din partea cât mai multor persoane care să sprijine,
fiecare în şcoala unde are copii, informarea părinţilor privind
înscrierea copiilor la ora de religie, până în data de 6 martie 2015. La
întrunire au participat şi pr. protoiereu Costel Burlacu, pr. prof. dr.
Ştefan Buchiu şi directorul Şcolii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi
Elena“, Daniela Ţăpârdea. Celor prezenţi le-a vorbit şi Adrian Lemeni,
consilier patriarhal coordonator la Sectorul teologic-educaţional al
Patriarhiei Române, care i-a îndemnat să nu aibă nici o reţinere în a-şi
exercita dreptul constituţional şi de a-l promova printre ceilalţi
părinţi, prin asociaţia lor. Au luat cuvântul şi câţiva părinţi ai
copiilor din sector, care şi-au exprimat nedumerirea pentru felul în
care se produce această modificare în procesul educaţional. Elisabeta
G., care are copii la Şcoala Nr. 117, a spus că „tradiţia şi religia
înseamnă foarte mult pentru mine; nu este normal ca cei mici să fie
educaţi doar de televizor şi să nu aibă şi o altă perspectivă asupra
vieţii”.
După intervenţiile preliminare, s-au făcut alegerile pentru
conducerea filialei Sector 6 a APOR. În funcţia de preşedinte a fost
ales cu majoritate de voturi Marius Bârlădeanu, iar în funcţiile de
vicepreşedinţi, secretar şi cenzor au fost aleşi: Daniel Udişteanu, pr.
Visarion Alexa, Mariana Udiş-teanu, Cătălin Scade, Simona Pârvu, Ionuţ
Iancu.
Cătălin Scade a afirmat că este foarte importantă implicarea în
mediul online a celor care doresc să promoveze înscrierea copiilor la
ora de religie, deoarece paginile de socializare virtuală şi-au
demonstrat eficienţa în timp. Părinţii din Sectorul 6 Capitală care
doresc să sprijine ora de religie sunt aşteptaţi şi invitaţi să ia
legătura cu filiala asociaţiei din acest sector la numărul de telefon
0744.483.905 sau la adresa de mail aporsector6@gmail.com.
Joi seara, în Sala „Meridian“ a Bibliotecii „Nicolae Iorga“ din
Ploieşti a avut loc şedinţa de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru
Ora de Religie – filiala pe judeţul Prahova. În urma propunerilor
făcute, părinţii şi-au ales următoarea structură de conducere:
preşedinte – Mihai Coadă; vicepreşedinţi – Natalia Toma Bogdan, Nicolae
Andrei, Ionuţ Iftimie; secretar – Dana Ştefan (tel: 0728.950.072, mail: dana_stefan_14@yahoo.com); cenzor – Stelian Ivancea.
Diac. George Aniculoaie,
Ioan Buşagă, Marius Nedelcu, pr. Eugeniu Rogoti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu