o pagină de actualităţi privind statutul orei de religie în conştiinţa celor interesaţi de formarea religioasă a tineretului din România
„NIHIL SINE DEO!”
După ce Asociaţia Secular-Umanistă din România a lansat un
comunicat de presă în care acuză un profesor de religie din Braşov de
discriminare, homofobie şi intoleranţă pentru că a prezentat elevilor o broşură
intitulată „Homosexualitatea: propagandă a degenerării umane”, Arhiepiscopia Sibiului a remis un comunicat prin care
respinge ca nefondate acuzaţiile ASUR. „Arhiepiscopia Sibiului respinge ca nefondate şi tendenţioase
acuzele aduse orei de religie şi implicit învăţăturii morale creştine de către
ASUR, prin mediatizarea denaturată a unei teme esenţiale vieţii morale,
prezentată elevilor clasei a X—a, dintr-un liceu braşovean”,
spune Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sibiului. Pasajul incriminat de către ASUR
este din Biblie, mai precis din Epistola către Romani a Sfântului Apostol
Pavel, capitolul 1. „Educaţia religioasă a elevilor în şcoală
urmăreşte promovarea şi apărarea virtuţilor creştine, pentru formarea
caracterului religios moral al tinerilor. Sunt condamnate, însă, abaterile de
la Legea Divină, păcatele împotriva lui Dumnezeu şi a semenului, mai ales cele
care schimbă „fireasca rânduială cu cea împotriva firii”, toate fiind
condamnate de Sfântul Apostol Pavel (Romani 1,18-32). Acest text biblic, considerat
incriminator de către cei care ne acuză, aminteşte de mulţimea păcatelor care
duc la moartea spirituală, nu numai de cele împotriva firii!”, se mai
spune în documentul remis presei. Sunt amintiţi autorii pasajului
din broşură, nume cunoscute opiniei publice: „Din cele constatate,
lecţia de religie încriminată face parte din tema „Virtute şi păcat”, cuprinsă
în curriculumul disciplinei Religie, la clasa a X-a, iar broşura folosită ca
material auxiliar şi oferită în număr foarte mic unor elevi, este cunoscută
public, din anul 1995, cuprinzând materiale ale unor personalităţi laice şi
bisericeşti, precum: Academicianul Ilie Bădescu(sociolog), Părintele profesor
Constantin Galeriu , avocaţii Emil Popescu şi Ion Predescu, medicul primar
psihiatru Rodica Năstase, Dr. Edward Fields (SUA) ş.a.”. „Respingem, de asemenea,
acuzaţia că utilizarea acestui material a fost o acţiune împotriva unor
persoane şi a drepturilor acestora şi cu atât mai mult o „incitare la violenţă”
din partea unor „grupări religioase fundamentaliste”, infiltrate în şcoli!?”,
mai spune Arhiepiscopia Sibiului.
Top of
Form
Ce
scrie DE FAPT în broşura distribuită de un profesor de religie la Braşov. Cine
sunt autorii textelor
În comunicatul ASUR se precizează că
„drept “argumente” o înșiruire stupefiantă de falsuri, răstălmăciri și
opinii personale demne de procesele Inchiziției, broșura legitimează
discriminarea oamenilor în funcție de orientarea sexuală și incită la acțiuni
violente: ‘cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac
ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac’. ”
Preşedintele ASUR, Toma Pătraşcu, el
însuşi promotor al violenţei în limbaj şi ameninţărilor la adresa oponenţilor( EXEMPLE AICI),
spune că „Este inacceptabilă demonizarea unor grupuri de oameni; este
inacceptabilă incitarea la violență ”.
Dar ce scrie de fapt, în
broşura respectivă? Pasajul incriminat cu mânie umanistă de către ASUR este de
fapt din Biblie,
mai precis din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel,
capitolul 1 (Vezi AICI). Mai
mult decât atât, el este scos din context.
Conform textului biblic complet,
Sf.Apostol Pavel îi îndeamnă pe toţi păcătoşii să se pocăiască, ceea ce exclude
din start discriminarea. Incitarea la violenţă nu poate fi decât în
capetele celor de la ASUR, de vreme ce, conform textului, asta ar fi însemnat
ca după cuvântul Sf. Ap.Pavel să se fi declanşat o adevărată baie de sânge
împotriva „păcătoşilor”. Dar nici vorbă de aşa ceva. De fapt, explicaţia pentru
acel pasaj este simplă: conform concepţiei creştine, urmarea păcatului este
moartea.
Broşura începe chiar cu această
pagină, dar cei de la ASUR se fac că nu o văd. Miza este simplă: dacă s-ar fi
menţionat asta, atunci Pătraşcu&Co puteau fi acuzaţi de limitarea
libertăţii religioase a cultelor. Libertate garantată prin stat şi pentru care
s-a murit în 1989.
În schimb, folosind exprimarea
ambiguă din comunicat, ASUR cere Ministerului Educaţiei „să elaboreze și să
implementeze un set de politici educaționale destinate a preveni infiltrarea
grupărilor religioase fundamentaliste în școli”.
Cu alte cuvinte, ASUR zice aşa: dacă
nu putem scoate religia din şcoli, atunci măcar să o cenzurăm în funcţie de
agenda noastră, astfel încât să devină o şuetă comodă şi deci irelevantă. Exact
preluarea calapodului folosit de comunişti după ce au observat că oamenii nu
renunţă la „opiul popoarelor”.
Domnul Toma Pătraşcu spune că
„această broşură frizează patologicul; numai o minte bolnavă poate să ia în
serios astfel de aberații”. Tot el, mai sus: „este o înşiruire
stupefiantă de falsuri, răstălmăciri și opinii personale demne de procesele
Inchiziției”.
O simplă parcurgere a broşurii ne
arată cui aparţin „falsurile şi opiniile personale” care „frizează
patologicul”: avocat Emil Popescu, avocat Ion Predescu
(Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului din vremea respectivă), medic
primar psihiatru Rodica Năstase( doctor în ştiinţe medicale), Dr.
Edward Fields(SUA), AcademicianProf. Univ.Dr. Ilie Bădescu
(sociolog). Din partea societăţii civile scriu inginerul
Ioan Cătălin Iamandi din Galaţi şi americanul Billy Desloge. Din partea
Bisericii, scrie Părintele Constantin Galeriu, preot şi profesor de
Teologie, considerat unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Ortodoxiei
româneşti din ultimii 50 de ani şi participant în stradă la evenimentele din
1989.
Ceea ce este cu adevărat de
subliniat este că textul avocatului Ion Predescu, ce analizează
homosexualitatea din perspectivă juridică, este preluat chiar din Monitorul
Oficial al României. Să judecăm singuri cine frizează patologicul, cine minte
şi cine aberează.
Ce doresc domnii de la ASUR şi cei
care pretind că-i apără pe homosexuali? Nici mai mult, nici mai puţin, decât ca
despre acest subiect să nu vorbească decât ei sau cei agreaţi de ei. Doresc
cenzurarea şi eliminarea părerilor care nu le convin. După cum s-a văzut şi în
cazul Mihaelei Rădulescu sau al cărţii „Faţa
nevăzută a homosexualităţii„, ei nu-şi doresc dezbateri pe subiect
sau prezentarea sutelor de studii care demonstrează ceea ce nu le convine.
Senatorii din Comisia pentru Învăţământ au decis ca înscrierea la
Ora de Religie să se facă pe un ciclu de învăţământ (4 ani de şcoală),
printr-o cerere scrisă, iar retragerea de la oră se va putea face numai
la sfârşit de an şcolar, tot prin cerere scrisă.
[P] Cărarea Împărăției – Arsenie BOCA – comanda online
Proiectul de lege
va mai trece pe la Comisia Juridică, raportul fiind unul comun între
cele două comisii, urmând ca apoi să ajungă în plenul Senatului, care
este cameră decizională.
Proiectul de lege privind înscrierea la Ora de Religie a ajuns marţi
la Comisia de Învăţământ din Senat, care a adus o serie de amendamente
pe textul aprobat de Comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor
(prima cameră sesizată). Astfel, în loc ca înscrierea la Religie să se
facă pe o perioadă nedeterminată, retragerea putând să se facă oricând
ar fi dorit elevul/părinţii, senatorii au decis ca înscrierea să se facă
pe ciclu de învăţământ, aşa cum a dorit Patriarhia Română în
recomandarea trimisă la Parlament în urmă cu trei luni.
Dacă elevul care frecventează Ora de Religie va hotărî că vrea să se
retragă va putea face asta numai la sfârşit de an şcolar, prin cerere
scrisă. Asta pentru a nu dezechilibra structura posturilor profesorale
în mijlocul anului şcolar, a explicat senatorul Dumitru Oprea pentru Adevarul.ro. „O variantă venită din partea Bisericii Ortodoxe Române (BOR)
vizează dreptul de înscriere la Ora de Religie pe ciclu de învăţământ,
dar, în cadrul ciclului de învăţământ, elevii pot să-şi schimbe
opţiunea. Astfel, ca să nu fie probleme cu personalul angajat
(profesorii de Religie), elevii pot opta pentru retragere la sfârşit de
an şcolar. Schimbarea opţiunii se face tot prin cerere de către elevul
major sau părintele/tutorele elevului minor”, a explicat Oprea decizia senatorilor.
Următorul pas pentru punerea Legii Educaţiei în acord cu decizia
Curţii Constituţionale (CCR) privind înscrierea la ora de Religie va fi
făcut de Comisia Juridică de la Senat, care va prezenta un raport comun
cu senatorii de la Învăţământ, în plen.
Războiul
de redefinire a mentalităților dominante din societatea românească este
în plină desfășurare. Episodul orei de religie, cel mai recent, este un
exemplu-școală. Nu au lipsit analizele asupra acestui fenomen, însă e
necesar, încă și acum, să avem o reprezentare analitică, tehnică, clară
și concisă asupra a ceea ce se întâmplă. Am căutat, astfel, să
sintetizăm procesul punctând articulațiile, zonele sensibile, actorii
cheie.
Am identificat drept actori cheie:structurile asociative de pe frontul umanist-secularist – asociații, ONG-uri, fundații etc. -, autoritățile publice – guvern, parlament, primării -, instituțiile de forță sau/și de ultimă instanță – Curtea Constituțională, servicii secrete, instituții judiciare – instituțiile sociale: BOR, școala, familia, media tradițională și online – televiziuni, siteuri de știri online, rețele sociale.
Ținta este obținerea unor mutații culturale
în zona instituțiilor sociale: BOR, școală, familie. De pildă, un
astfel de obiectiv ar fi scoaterea Bisericii din școală prin modificarea
statutului orei de religie. Mijlocul prin care se poate ajunge la acest obiectiv presupune înlăturarea influenței Bisericii
din zona școlii și a familiei, pentru ca acestea din urmă să fie
obiectivul exclusiv al ingineriilor sociale realizate prin celelalte
instituții. Abia după ce se obțin aceste lucruri se va putea atinge
adevăratul obiectiv: schimbarea mentalităților.
Procesul prin care se pune în aplicare această agendă este următorul: de la nivelul structurilor asociative se creează evenimente/incidente/campanii multiplicate de mass-media și prin rețelele sociale, prin care se pune presiune asupra autorităților publice și a instituțiilor sociale.
În mod normal, atât autoritățile publice, cât și instituțiile sociale
sunt greu de urnit doar prin această formă de asalt, oricât de concertat
ar fi. În momentul în care instituțiile de forță dublează
acest cerc al presiunii, atunci se obțin însă victorii importante pentru
tabăra umanistă. Exemplul la îndemnână este cel al orei de religie, al
cărei statut a fost schimbat în urma unei decizii a CCR.
Modelul acestui tip de război de gherilă este de import. Presupune implicarea unor activiști profesioniști, organizați în rețea, care asediază și cuceresc instituțiile mediatice, monopolizează discursul public, iar apoi își instaurează domnia tiranică prin lovitura de grație: transformarea dominației lor în lege prin instituțiile de forță judiciare. Este ceea ce se întâmplă, în prezent, în SUA, pe tema căsătoriilor homosexuale.[1]
În
continuare, detaliem procesul pentru fiecare actor în parte, urmând
încheiem cu unele sugestii de tip strategic pentru reprezentanții BOR.
Structurile asociative. Activismul profesionist
Care sunt coordonatele definitorii
ale acestui palier? Să enumerăm care ar fi funcția și rolul acestor
asociații, precum și maniera lor de a acționa în spațiul public.[2]
Monopolizarea reprezentării. Asociațiile au ca scop reprezentarea
a diverse interese și grupuri sociale. Ele sunt esențiale într-o
societate democratică, unde masa nu are chip, nu are voce, deci nu are
agendă și nici identitate. Prin asociații, societatea se recompune la un
nivel de reprezentare identificabilă, reperabilă în spațiul public.
Efectul pervers este ușor de intuit: dacă fenomenul asociațiilor este
generat artificial, atunci avem de-a face cu structuri butaforice,
menite monopolizării reprezentării sociale. Trucul a fost
aplicat, la noi, încă din anii 90, când doar unii erau ”societate
civilă”. Astfel, deși, strict reprezentativ, această ”societate civilă”
era minim relevantă, din punct de veere simbolic beneficia de maxim de
expunere și de influență. Același lucru se întâmplă și cu asociațiile
seculariste, anticreștine de astăzi.
Formularea agendei, definirea problemei/situației, propulsarea de termeni și ideologii.
Ne mirăm că activitatea acestor structuri asociative este frenetică și
că generează întotdeauna evenimente/incidente reflectate pe larg în
mass-media? Asta se întâmplă pentru că în spatele lor există o viziune ideologică bine definită, o strategie de acțiune publică precum și tactici
de comunicare și activare. Beneficiul coerenței ideologice este imens:
orice fleac este interpretat conform doctrinei, altfel reductivă și
simplistă. E important de înțeles și faptul că strategia lor este, în
esență, de tip acționist, nu se reduce și nu vizează doar comunicarea.
Obiectiv: crearea unui nou consens cultural. Tactica: intimidare. La nivel de viziune este, evident, vorba de același umanism secularist care are drept unic țel combaterea BOR și care se prevalează de ideea modernizării
țării. Pe de o parte, se află ”vechiul”, ”îndoctrinarea”, ”sărăcia”,
”înapoierea”, de cealaltă parte se află ”progresul”, ”știința”,
”civilizația” și Darwin, desigur. Pe de o parte viitorul luminos, pe de
alta ”dușmanul”, ”răul”, țapul ispășitor, cel care trebuie să fie ținta
urii, a setei de răzbunare și a frustărilor din popor.
Strategia lor este de cucerire a centrului simbolic al României, adică a spațiului public, de creare a unui nou consens sociaI, în care reperele sunt ”valorile europene”, adică ”noile drepturi ale omului” (gay rights), ”familiile alternative” ș.a.m.d.
Tactica este cea a guerillei instituționale – neavând amploarea, magnitudinea unei instituții sociale ca BOR, se bazează pe:
acțiuni de hărțuire repetată (plângeri, sesizări, procese), de presiune asupra instituțiilor vizate
Prin aceste tactici asociațiile seculariste reușesc să seteze agenda mediatică, ceea ce pune în defensivă autoritățile publice și Biserica. Următorul pas este să influențeze agenda politicilor publice și cea legislativă.
Activism profesionalizat. Toate
aceste asociații sunt conduse de activiști, militanți profesioniști.
Ele nu sunt opera unor actori sociali care să rezoneze la problemele și
nevoile reale ale societății. Oamenii lor nu sunt ridicați de la firul
ierbii, ci sunt programatic antrenațiși finanțați pentru a împinge înainte o unică agendă.
AutoritATile Publice: Guvern, parlament, primArii
Sunt autoritățile-țintă
pentru exercitarea de presiuni de către palierul asociativ. Autorități
alese, politice sau, acolo unde sunt numite, dependente de politic, dar
și foarte sensibile la capitolul ”imagine publică”. Sunt cele care fac
legile și le aplică, cele care organizează, execută, avizează, aprobă.
De aceea, ele trebuie convinse să fie receptive la agenda
organizațiilor de activiști profesioniști. Dacă nu cedează de
”bunăvoie”, pentru că sunt mai sensibile la opiniile dominante din
societate decât la revendicările bolșevice ale asociațiilor seculariste,
atunci trebuie forțate. Se întâmplă acest lucru prin două moduri: presiune mediatică și, mai ales, presiunea instituțiilor de forță.
InstituTiile sociale: mass-media, Biserica, Scoala, familia
Înșiruirea,
în aceeași zonă socială, a mass-mediei cu Biserica și celelalte este
strict formală. În realitate, primul și cel mai important aliat al
asociațiilor de luptători anticreștini profesioniști este mass-media:
atât cea tradițională (televiziuni, presă scrisă), cât și cea de tip
new media (siteuri de știri, portaluri online etc.). Este mediul care
face ca agenda asociațiilor să devină relevantă, să conteze, multiplicând mesajele, evenimentele, fabricând știri, inventând campanii, impunandteme.
Prin
această mezalianță, atât autoritățile publice, cât și Biserica și
școala, sunt nevoite să se raporteze la agenda făcută de asociațiile
seculariste și mass-media.
Printre
instituțiile media care s-au remarcat cu asupra de măsură în aceste
jocuri de putere enumerăm: cotidienele online adevarul.ro, gandul.info,
portalul hotnews.ro, cotidianul România Liberă, televiziunea Pro TV.
Nici celelalte nu sunt mai prietenoase față de Biserică, însă acestea se
evidențiează prin zelul sistematic depus.
Institutiile de fortA: CCR, instituTiile judiciare, serviciile secrete
Dacă
la presiunea mediatică răul maxim făcut de asociațiile seculariste este
să fixeze agenda și temele, adevărata schimbare a raporturilor de forță
se face doar cu sprijinul instituțiilor de pe acest palier. Este
palierul care dictează regulile jocului. Astfel, decizia CCR nu se
decriptează doar în aspectul său instrinsec, cel de schimbare a
procedurilor de înscriere la ora de religie, ci, mult mai relevant, în schimbarea raporturilor de forță:
”the upper hand” aparține, aici, asociațiilor seculariste. S-a văzut
acest lucru din momentul în care Ministerul Educației a cedat
presiunilor acestor asociații și a decis să bulverseze întreg sistemul
școlar forțând reînscrierea la ora de religie încă din luna martie a.c.
Este
un caz care, cel mai probabil, va fi repetat. Pe teme sensibile ca
educația sexuală sau legalizarea căsătoriilor homosexuale nu avem a ne
teme atât de ceea ce provine de la autoritățile publice, ci de la
această presiune suprapusă a asociațiilor seculariste via
mass-media care dobândește conținut prin deciziile instituțiilor de
forță, a instituțiilor judiciare. Nu este chiar așa greu de imaginat, de
pildă, un caz ipotetic în care CCR sau un oarecare tribunal decide că
un copil a fost lezat în ”interesele sale superioare” de faptul că e
privat de educație sexuală în școală. Ministerul nu va avea altceva de
făcut decât să respecte decizia și, în implementarea ei, va fi străjuit
drastic de legiunea secularistă și de organele mass-media.
Serviciile
secrete sunt o specie diferită din regnul instituțiilor de forță.
Implicarea lor în actualul mecanism de resetare a raporturilor de forță
între instituțiile sociale ale României se face resimțit în mod discret,
ca o umbră a proceselor vizibile și descrise până acum. În cele din
urmă, resorturile reale ale deciziei CCR nu se cunosc și este improbabil
ca la mijloc a fost o pasionată controversă constituțională. Mai mult
decât atât, după cum deseori au admis ca fiind un lucru de laudă,
mass-media este împânzită de agenți acoperiți. Or mass-media are un rol
bine delimitat în acest proces, după cum am văzut. Implicarea cheie a
serviciilor, sau a unei părți a serviciilor, în secularizarea României,
este, așadar, aproape demonstrată matematic.
În
fine, să nu uităm că există și alte pârghii de remodelare socială.
Recent, un jurnalist cerea DNA-ului să dea iama în ”sfinții părinți”.
Elementul geopolitic.
Procesul descris, pe scurt, mai sus, nu este unul de inspirație locală.
Este legat de actualele confruntări geopolitice în zona de graniță
dintre Vest și Est. Era vizibilă, oricum, artificialitatea ONG-urilor
seculariste și finanțarea lor din străinătate. În schimb, în prezent e
vizibil faptul că agenda schimbării mentalităților și a diminuării
influenței Bisericii este asumată de instituțiile de forță, subordonate
centrului metropolitan american. De altfel, în ultima perioadă s-a
discutat insistent, în mas-media, despre rolul potențial dăunător al
Bisericii Ortodoxe Române din perspectiva înfruntării dintre SUA și
Rusia.[3]
Ce-i de fAcut?
Cei din Biserică trebuie, în primul rând, să conștientizeze
situația în care se află. Nu avem doar o problemă de comunicare. Nu
avem doar o problemă punctuală. Nu este vorba doar despre un proces
social, ci de o acțiune premeditată, planificată, concertată. Este o
miză care transgresează, cumva, intențiile punctuale ale diverșilor
actori sociali implicați. Să nu ne închipuim că Patriarhia Română a fost
obtuză și nu știe să colaboreze inteligent. Dimpotrivă, partea
americană e surdă și dă semne că nu vrea să aibă un partener și în
această instituție socială. Propuneri au existat, din partea română.[4] Din partea americană, tăcere și presiuni pentru secularizare și drepturi gay.
De aceea, BOR nu se poate rezuma, în încercarea de contracarare a ofensivei anticreștine, doar la răspunsuri punctuale,
atât pe plan comunicațional, cât și pe plan acțional. Comunicatele de
pe basilica.ro sunt insuficiente. Deși binevenită, inițiativa APOR
(Asociația Părinților pentru Ora de Religie) este, la rându-i,
insuficientă. De altfel, dacă se întreabă cineva de ce este societatea lor civilă mai influentă decât societatea noastră civilă, răspunsul se află în mecanismul descris mai sus. Societatea noastră
civilă nu va beneficia niciodată de raporturi privilegiate cu
mass-media și cu instituțiile de forță. Lipsa noastră de eficiență se
mai explică și prin slaba identitate organizațională, dar și strategia
precară pe care o folosim.
În al treilea rând, BOR ar putea recuceri acele
zone care-i sunt încă accesibile, de la toate palierele amintite.
Pentru acest lucru ar trebui să exise un proces de reflecție critică
intern, la nivel superior, în care să se identifice, printre altele, și
cauzele ce au dus la pierderi majore.
Deloc în ultimul rând, BOR ar putea să-și redefinească prezența în societatea românească. În acest moment, Biserica este definită, prin campania asociațiilor seculariste, drept o structură de și pentru putere. Este asociată celor puternici și corupți, celor îndestulați și privilegiați. Este un mit
foarte puternic și pervers totodată, pentru că realitatea este, de
fapt, că BOR a pierdut legăturile esențiale cu nucleul puterii reale ce
se exercită în România.
Mai
mult decât atât, inclusiv ca organizație, structura sa celulară,
descentralizată, flexibilă, fluidă, canalele de comunicare întotdeauna
deschise înspre și dinspre societate, au făcut din Biserică, din punct
de vedere istoric, o rețea de rezistență, îngrijire, apărare a celor
slabi față de cei puternici. Această calitate trebuie recuperată.
Preotul poate să-și propună să devină un fel de ombudsman al
celor sărmani, dar și al celor care se simt, într-un fel sau altul,
abuzați de instituții. Procedând astfel, implicându-se, de pildă, în
modul în care funcționează spitalele, în modul în care bolnavii sunt
îngrijiți, în modul în care este finanțat un spital, în maniera în care
este dotată o școală, preotul va reaminti poporului că el este
adevăratul său aliat, ci nu acele organizații care nu dau doi bani pe
viața amărâtului, ci se folosesc de suferință doar ca să-i îndepărteze
aceluia și pe Bunul Dumnezeu. Este, evident, ușor să dai sfaturi unor
oameni deja depășiți de sarcinile de bază ale slujirii lor. Ce este cert
e că avem nevoie de o alianță mobilizatoare a clerului cu mirenii (masa) și cu intelectualitatea. O alianță lucrativă, prezentă, misionară, nu una de vitrină.
[2] Exemple:
ASUR, Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta,
Asociatia Tinerii Europeni pentru Romania, Asociatia Elevilor din
Constanta, ACCEPT etc.
[3] Există
mai multe poziționări pe tema ortodoxiei ca ”vulnerabilitate” a
României față de Rusia. Varianta dură este cea care definește, ortodoxia
drept o vulnerabilitate ca atare, pentru simplul motiv că
există ca religie majoritară ce este opusă ”valorilor” occidentale
(definite, bineînțeles, nu în sens conservator, ci în sens neoliberal).
Alte puncte de vedere, aparent mai nuanțate, fac o diferență între
organizația bisericii și masa de credincioși, ce pot fi, la o adică,
puse sub control, și presupuși agenți de influență ai rușilor, fie în
postura de ”idioți utili” care rostogolesc viziuni favorabile Rusiei,
fie în postura de agenți plătiți. Perversitatea acestui punct de vedere
este că servește la punerea la index și la stigmatizarea oricărei voci
ortodoxe care nu se conformează viziunii ideologice neoliberale. Mai
mult decât atât, este dăunătoare chiar și din perspectiva temei
războiului informațional, pentru că agenții de influență și propaganda
neagră nu lucrează niciodată atât de previzibil – aceștia pot fi plasați
inclusiv în surse mediatice pro-occidentale și pot funcționa, de pildă,
pe baza principiului exagerării și caricaturizării punctului de vedere
occidental pentru a crea polarizări artificiale. În fine, există și
unele vederi echilibrate, care resping tema ca fiind una falsă, de
propagandă. Un exemplu pozitiv, în acest sens, este Horațiu Pepine, în
acest articol publicat pe ediția română a dw.de: Biserica Ortodoxă şi Rusia
[4] Conform articolului ”Wikileaks despre întâlnirea lui Taubman cu Patriarhul Daniel (traducerea integrala)”, din cotidianul România Liberă (05
aprilie 2011), care citează o telegramă Wikileaks, Patriarhul Daniel ar
fi cerut Ambasadorului SUA de atunci, Nicholas Taubman, implicarea și
sprijinul pentru dezvoltarea de relații ”ecumenice” cu organizații
religioase din SUA. Dincolo de caracterul problematic, din punct de
vedere canonic, al ideilor Patriarhului Daniel, acest lucru arată o disponibilitate
a părții române către colaborare. Ambasada SUA a rămas, însă, pe
pozițiile sale inflexibile legate de retrocedările proprietăților
greco-catolicilor, de promovare a agendei homosexualiste și a celei
seculariste.
”ambuscade” artificiale
(crearea de scandaluri prin popularizarea tendențioasă, repetată,
manipulatorie a unor fapte ”scandaloase”, reale sau exagerate – vezi
cazurile cu manualele religioase, cu teatrul creștin etc.), precum și pe
acțiuni de ”intimidare” (bully) cât se poate de clasice (copii religioși sunt ”tembeli”, ”idioți” etc.).
acțiuni de legitimare pentru publicul larg:
uneori, aceste asociații se implică în cauze conexe pentru a părea ca
au o paletă mai largă de preocupări (vezi cazul asociației lui Emil
Moise, implicată într-o chestiune socială legată de statutul
profesorilor din rural).
acțiuni coordonate ”în lanț”. Deși nu sunt parte a unei structuri formale centralizate, asociațiile enumerate mai sus acționează întotdeauna coordonat.
Cererea de înscriere la Religie va avea valabilitate nedeterminată, până în
momentul anulării opţiunii făcute, iar reforma sistemului gimnazial şi liceal
ar trebui făcută în paralel. Cel puţin aşa susţine ministrul Educaţiei, Sorin
Cîmpeanu. Valabilitatea cererii de înscriere la ora de Religie va fi pe o
perioadă nedeterminată, nu pentru o perioadă fixă de un an şcolar sau un ciclu
de învăţământ. Aceasta este varianta pe care o iau în calcul mai-marii de la
Ministerul Educaţiei pentru metodologia de înscriere la ora de Religie pe care
o vor elabora după ce parlamentarii vor pune în acord Legea Educaţiei cu
decizia Curţii Constituţionale. „O astfel de cerere nu poate avea valabilitate
restrânsă, ea îşi încetează valabilitatea când elevul exprimă anularea opţiunii
făcute, când schimbă şcoala sau încheie ciclul de învăţământ. Nu e confortabil să
faci schimbări în interiorul anului şcolar“, este de părere ministrul
Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent ieri, la Adevărul Live. Cât priveşte
conţinutul manualelor de Religie, Cîmpeanu a spus că acestea ar trebui
revizuite. „Religia intră în incidenţa revizuirii curriculei. Problemele au
fost reclamate la nivelul auxiliarelor, sunt şi lucruri neconforme care trebuie
revizuite. Se încadrează într-un alt element important, problema acestor
auxiliare. Unul dintre aspectele importante este avizarea de către Ministerul
Educaţiei. Mi-am asumat responsabilitatea profesionalizării avizului pe care îl
oferă ministerul. El nu trebuie să fie formal“, a completat Cîmpeanu.
Cererea de înscriere la
Religie va avea valabilitate nedeterminată, până în momentul anulării
opţiunii făcute, iar reforma sistemului gimnazial şi liceal ar trebui
făcută în paralel. Cel puţin aşa susţine ministrul Educaţiei, Sorin
Cîmpeanu.
Ştiri pe aceeaşi temă
Ministrul Educaţiei la Adevărul Live: Sperăm să începem licitaţia
pent...
După boicotul inspectorilor şcolari, ministrul Sorin Cîmpeanu
înăspreş...
Valabilitatea cererii de înscriere la ora de Religie va fi pe o perioadă
nedeterminată, nu pentru o perioadă fixă de un an şcolar sau un ciclu
de învăţământ.
Aceasta este varianta pe care o iau în calcul mai-marii de la Ministerul
Educaţiei pentru metodologia de înscriere la ora de Religie pe care o
vor elabora după ce parlamentarii vor pune în acord Legea Educaţiei cu
decizia Curţii Constituţionale.
„O astfel de cerere nu poate avea valabilitate restrânsă, ea îşi
încetează valabilitatea când elevul exprimă anularea opţiunii făcute,
când schimbă şcoala sau încheie ciclul de învăţământ. Nu e confortabil
să faci schimbări în interiorul anului şcolar“, este de părere ministrul
Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent ieri, la Adevărul Live.
Cât priveşte conţinutul manualelor de Religie, Cîmpeanu a spus că
acestea ar trebui revizuite. „Religia intră în incidenţa revizuirii
curriculei. Problemele au fost reclamate la nivelul auxiliarelor, sunt
şi lucruri neconforme care trebuie revizuite. Se încadrează într-un alt
element important, problema acestor auxiliare. Unul dintre aspectele
importante este avizarea de către Ministerul Educaţiei. Mi-am asumat
responsabilitatea profesionalizării avizului pe care îl oferă
ministerul. El nu trebuie să fie formal“, a completat Cîmpeanu.
Miercuri, Camera Deputaților a adoptat o propunere legislativăsusținută de Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” și de Consiliul Consultativ al Cultelor, care
vizează clarificarea vidului legislativ creat prin decizia din
noiembrie 2014 a Curții Constituționale privind modalitatea de înscriere
la ora de religie. Cu un singur vot „împotrivă” – cel al lui Remus Florinel Cernea - propunerea va merge la Senat unde, după toate indiciile, va deveni lege.
Doar 48 de ore mai devreme, Senatul respinsesedefinitiv, cu un singur vot „pentru”, o altă propunere legislativă referitoare ora de religie. Inițiată de același deputat Florinel Cernea înainte de decizia CCR, aceasta urmărea eliminarea
din trunchiul comun a orei de religie și marginalizarea ei sub forma
unui „opțional” la latitudinea și bunul plac al directorilor de școală.
Locul Religiei urma să fie luat de Etică – o marotă a seculariștilor,
care și-ar dori ca la această disciplină să poată modela în voie mințile
copiilor, lucru pe care nu îl pot face câtă vreme există ora de
Religie, mai ales că aceasta se predă confesional, conform Constituției.
Cu ocazia dezbaterii de la Camera Deputaților și Senat am remis, la vremea respectivă, un memoriu cu solicitare de respingere a inițiativei. Am scris și aici
despre propunerea în cauză și despre poziția noastră; deși încercăm să
pomenim cât mai rar numele lui Cernea, lichelele (inclusiv cele din
politică) au capacitatea de a se face remarcate în public, întocmai ca o
cratiță scăpată pe scări.
Care este de fapt problema cu Etica? În sine, niciuna. O oră de Etică e utilă pentru toțielevii
și putem înțelege și necesitatea ca celor care nu frecventează ora de
Religie să li se asigure o „alternativă”. Dar să dorești eliminarea orei
de Religie sub această motivație este o mârșăvie. Etica și Religia sunt două lucruri diferite.Același este și cazul cu Istoria Religiilor,
o altă obsesie secularistă, tot o pseudo-alternativă născută din
dorința disperată de a împiedica predarea Religiei în școlile publice.
Propunerea lui Cernea nu putea
fi, în mod evident, adoptată, pe criterii legale: pe lângă hotărârea
privind modul de înscriere la ora de Religie, decizia CCR din noiembrie
2014 a mai stabilit și că prezența acestei ore în trunchiul comun este
conformă Constituției. Acest „detaliu”, trecut cu vederea intenționat de presă, reflectă
cel mai bine caracterul profund antidemocratic al tentativei lui
Cernea: el a încercat, pur și simplu, să împiedice un drept
constituțional.
Agenda acestui individ mediocru, fără
pregătire sau competențe și care se distinge doar prin tenacitate și
fanatism cvasi-religios, ne e cunoscută – și la fel și cititorilor
noștri. Este bine pentru ceilalți și în special pentru politicienii de
la vârful partidelor – cei care vor avea un cuvânt de spus la alcătuirea
listelor electorale pentru alegerile din 2016 – să recapitulăm ce
conținea propunerea legislativă pentru modificarea art. 18 din Legea
Educației Naționale nr. 1/2011. Extrase din Memoriul remis de organizații ale societății civile:
„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma”
(Dimitrie Cantemir)
Observații generale
Expunerea de motive (conform normelor de
tehnică legislativă, constituie preambulul și justificarea oricărui
proiect de act normativ, ce trebuie să răspundă unei necesități), este o
insailare de panseuri ale autorului, amalgamari de citate ciuntite din
legi si date din sondaje. Este un exemplu de cum NU trebuie sa fie o
expunere: manipulatorie, lipsita de consistenta, lipsita de fundamentul
necesar pentru a legifera – si inca intr-un domeniu atat de sensibil.
Nu este citat nici macar un singur studiu profund, serios, pe tema religiei in scoli. Sondajele de opinie (intotdeauna relative) si parerile unora,
fie ei si filosofi sau directori de editura, sunt absolut insuficiente,
ele nu pot furniza grosul unei argumentari in aceasta privinta.
Dimpotriva, ele pot, cel mult, servi drept ilustrari marginale, cu titlu
de exemple si nu de autoritate. In schimb, studiile
necesare pentru a discuta serios o asemenea tema sunt cele bazate pe
investigatii solide, sociologice, psihologice, istorice, pedagogice – or
ele lipsesc cu desavarsire din Expunerea de motive.
Expunerea de motive exhiba, absolut nerusinat, un adevarat discurs al uriiimpotriva religiei ca atare, vazuta ca un lucru eminamente negativ, care poate doar indoctrina copiii.
Sunt atacate manualele de religie – si
folosite drept „munitie” fragmente din acestea sau panseuri lipsite de
orice fundament ale initiatorului despre rugaciune si consecintele sale
psihologice etc.
Intr-un mod, din nou, diletant,
presupuse „tare” ale adolescentilor puse pe seama prezentei orei de
religie in scoli (rasism, homofobie, lipsa spiritului democratic etc.) Faptul ca religia este folosita aici drept tapul ispasitor,
cauza prin excelenta a relelor sociale (reale sau nereale), ar trebui
sa fie, pentru orice om de buna credinta, fie el si ateu, dovada unei partiniri evidente si a unei opinii militante, iar nu neutre, laice in adevaratul sens al cuvantului.
Nu doar ca se face o coleratie absolut nejustificata, nesustinuta prin
NIMIC, intre lipsa de civism si religia predata in scoli, dar se omit
din discutie cauzele structurale ale starii precare in care se gasesc
adolescentii romani, iar acestea sunt, in primul rand, de ordin social.
Stranie lipsa de empatie sociala, de altfel, la un ateu, care ar
trebui, conform dogmei materialiste, sa fie mai sensibil la saracia in
care traiesc atatia copii ai Romaniei si nu la cauzele presupuse
„spirituale”, ideatice, care ar explica, chipurile, mentalitatea lor.
In fine, nedreptatea flagranta a argumentarii reiese si din faptul ca la scoala se preda, e drept in regim optional, „cultura civica”.
Adica, exact materia pe care o propune dl. Cernea, care mai adauga si
„etica” pentru a diferentia neconvingator noua materie de substitutie a
orei de religie. Insa, daca in scoala romaneasca se preda, si inca
demult, „cultura civica”, nu cumva corelatia cu valorile nedemocratice
ale elevilor ar trebui facuta cu continutul si calitatea acestei
discipline, si nu cu cea a religiei? Si, pana la urma, daca exista deja
ora de cultura civica, atunci ce noima pedagogica ar mai avea noua
disciplina propusa de initiator? Nu arata acest lucru ignoranta
initiatorului in materie de probleme pedagogice si scolare?
O alta problema este incercarea de
eliminare din ecuatia scolii a parintilor. O atitudine nefireasca, mai
ales in cazul Romaniei, unde religia are un pronuntat caracter social,
fiind vorba despre biserici de veche traditie. Or, inititatorul PL isi
aroga o pozitie superioara fata de parinti in raport cu interesele si
bunastarea copiiilor. Modul in care copilul va urma sau nu ora de
religie este, in primul rand, responsabilitatea parintelui. Acesta este
cel mai in cauza sa emita opinii despre caracterul acestei ore. Or, din
stiinta noastra, covarsitoarea majoritate a romanilor, daca tot e sa
invocam sondaje, este PENTRU ora de religie predata in regim confesional[1].
Pe langa acest lucru, invocarea unor
cazuri intotdeauna izolate, pentru a reclama presupusele consecinte
negative – psihologice sau de alta natura – ale orei de religie, este,
din nou, neconcludenta. Fata de asemenea cazuri, nereprezentative statistic,
ajunge doar sa invocam beneficiarii programelor educationale ale
Bisericii, cum ar fi „Alege scoala”: aproximativ 35.000 de copii ajutati
sa se integreze mai bine in scoala si sa evite abandonul[2].
Oare ONG-urile care au militat si investit atatea resurse in campaniile
de scoatere a religiei din scoli cati elevi au ajutat la modul concret?
Singura explicatie a incercarii de
legiferare este in opinia noastra faptul ca dl. Cernea manifesta de
multi ani o obsesie monomana, cu o atitudine obraznica si adversativa nu
doar fata de religie, ci si fata de credinciosi si s-a legitimat pana
in prezent, in societatea civila ca si in politica, exclusiv prin lupta
impotriva valorilor traditionale si a prezentei religiei in spatiul
public.
Statutul orei de religie, legalitatea ei și „tendințele internaționale”
Inițiatorul evită să arate care este situatia pe plan european:
cum si in ce masura se preda religia in scoli din alte tari membre ale
UE. Aceasta creeaza impresia falsă ca Romania e un caz special,
disonant, ca doar in tara noastra s-ar preda religia in scoli pe baze
confesionale, or NU ESTE CAZUL: Dintre cele 46 de state membre ale
Consiliului Europei, doar în trei religia nu este predată în şcolile
publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie
în 25 de state.[3]
De asemenea, se induce falsa impresie ca predarea religiei in scoli ar avea si o problema de legalitate.
Din nou, nu este cazul. Organizarea disciplinei „Religie” respectă
întru totul Constituția României, în prevederile referitoare la
libertatea conștiinței[4] și la libertatea învățământului religios[5].
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că predarea religiei
in scoli este o atributie a statelor membre perfect legitima, inclusiv
atunci când predarea se face pe baze confesionale[6].
Cu privire la statutul disciplinei („obligatoriu” sau „facultativ”), din nou inducere în eroare: disciplina „Religie” este inclusă în trunchiul comun, cf. art. 18 al Legii educației nr. 1/2011. Religia
nu poate fi o materie facultativă, întrucât în planul educațional
românesc nu există așa ceva, noțiunea fiind absentă din Legea educației,
unde sunt prevăzute doar disciplinele din trunchiul comun
(„obligatorii”) și cele „la decizia școlii” („opționale”). Nu disciplina „Religie” este facultativă, ci participarea la ora de religie devine facultativă prin solicitarea scutirii![NOTĂ: Memoriul a fost depus înainte de decizia CCR, însă prima parte a afirmației rămâne valabilă.] Așa
cum am arătat, prezența acestei discipline în trunchiul comun este cât
se poate de în acord cu prevederile constituționale și cu deciziile CEDO[7].
Faptul că au existat abuzuri în cazul
unor copii ai căror părinți au cerut în zadar retragerea copiilor de la
oră ar trebui să ducă la eliminarea abuzurilor și nu a orei!
Comentarii punctuale pe textul expunerii de motive
Redăm în continuare câteva fragmente care ne-au atras atenția [în facsimil – extrase din textul propunerii legislative]:
Evocarea
acestor date, urmata de propunerea unei noi discipline are la baza
presupunerea ca exista o legatura directa intre curricula scolara si
atitudinile elevilor. Desi aceasta legatura este plauzibila, propunerea
legislativa ignora rolurile pe care le au in formarea copiilor
atitudinile din familie, grupurile de socializare, societatea in
ansamblu si, de asemenea, corpul profesoral; corelatiile nu sunt, in
opinia noastra, credibile.
Portretizarea negativa a religiei ca
materie de studiu, facuta indirect, poate lasa si impresia ca astfel de
atitudini sunt cauzate de studiul religiei in scoli.
Insa, studiile
recente de psihosomatica si de psihologie pozitiva arata in general
corelatii pozitive intre “religie” /“spiritualitate” si sanatate,
altruism, responsabilitate, situatie familiala, asa cum aratam in Anexa la prezentul memoriu.
Asadar, de ce recursul la Religie sau
Spiritualitate ar fi pozitiv in domeniul sanatatii, inclusiv al celei
mintale, nu si in cel al educatiei?
Initiatorul
face afirmatii confuze cu privire la motivatia propunerii: trebuie
inlocuita materia „Religie” pentru a nu incarca programa sau pentru ca
disciplina „Religie” ar trebui sa fie facultativa? Mai mult, daca in
sine Religia este daunatoare educatiei si sanatatii mintale a copiilor,
asa cum afirma initiatorul, atunci studiul acesteia în scoli, sub orice
forma, ar deveni inadmisibil!
Oricum, repetam ceea ce am arata si mai sus, conform Legii Educatiei NU exista „discipline facultative”.
Insistam pe separarea celor doua probleme: calitatea „Religiei” si oportunitatea introducerii „Educatiei civice”. Argumentul incarcarii curriculei este conjunctural, nu de fond, si nu rezista la o analiza serioasa.
Desi suntem de acord ca exista
neajunsuri in structura curiculei precum si in modul de predare, in
selectarea profesorilor etc. – situatie exploatata la maximum prin
campanii de presa agresiv antireligioase – este inadmisibil ca solutia
la aceste neajunsuri sa fie eliminarea orei de religie, asa dupa cum
deficitul de profesori capabili de matematica nu ar putea duce la
stoparea predarii disciplinei.
In privinta „Educatiei civice”, daca o
disciplina bine conceputa si bine predata are o influenta asupra
atitudinii elevilor, atunci consideram ca o studiul eticii este
binevenit, fara eliminarea „Religiei”, daca se pot rezolva chestiunile
urmatoare:
a. Cine va elabora manualele?
Democratia nu este pur si simplu un fenomen natural, ci o constructie
cultural-politica, in continua formulare, prin participarea multor
grupuri de interese. Intrucat democratia e mai mult un “cum?” (o
procedura) decat un “ce?” (un continut unic, monolitic, intangibil,
indiscutabil), elaborarea unei discipline ca „Educatia civica” nu poate
fi apanajul unui grup de tehnocrati, specialisti, experti etc (eventual
al “societatii civile”), ci al participantilor la elaborarea formei pe
care o are democratia in tara noastra; intrucat nu exista un singur
punct de vedere cultural-politic asupra democratiei in Romania, nici un
consens (de ex., fiecare grup religios semnificativ ar putea detalia
diferit ce intelege prin prevederile din Legea Educatiei, art. 3 si art.
4, citate de initiator in expunerea de motive), o solutie ar fi manuale
alternative pentru viziuni alternative.
Fara indeplinirea acestei conditii,
ne-am gasi in situatia in care militantii ateisti vor inlocui religia
traditionala cu propria lor religie, a „drepturilor omului”, conform
propriei agende. Aceasta, intrucat principala problema este faptul ca
militantii ateisti NU recunosc pluralismul valorilor si eticilor in
democratiile actuale. Un exemplu edificator este permanenta incercare de
fortare a medicilor ginecologi care considera avortul, conform
preceptelor religioase, ucidere, sa il practice sau faciliteze,
impotriva propriei constiinte – desi ei sunt primii care sa invoce
„libertatea constiintei” atunci cand aceasta le serveste interesele.
b. Cine va preda disciplina? Cu ce fonduri urmeaza sa fie formati si remunerati noii profesori?
In propunerea legislativa nu se fac aceste precizari, desi conform
normelor de tehnica legislativa analiza impactului bugetar si
mentionarea surselor de finantare sunt obligatorii.
Religiile nu pot fi prezentate intr-o maniera strict neutra. Neutralitatea inseamna si neutralizarea, adica relativizarea si devalorizarea lor.
Dl.
Cernea interpreteaza anumite principii religioase dupa tipicul
propagandei bolsevice, cum ar fi nevoia de ajutor divin in orice
lucrare, pe care el o confunda cu o atitudine care cultiva lenea si
nemunca si care este in total contradictie cu adevaratele invataturi
religioase ale crestinismului. Este o dovadă de crasa ignoranta si
dispreț față de adevăr și de persoanele religioase.
Este un exemplu de manipulare crasa. Sintagma „opiniile expertilor” este o manipulare de manual, nu prea subtila, si poarta numele de „allness statement”: „Expertii considera ca…”. In realitate, nu exista „opiniile expertilor”,
ci doar opiniile UNOR experti, de preferinta citabili, caci altfel
inseamna ca nu exista. Se creeaza falsa impresie ca religia este
repudiata din scoli de experti.
Initiatorul face o echivalare deliberata intre predarea religiei pe baze confesionale si indoctrinare.
Din nou este vorba de o manipulare – predarea religiei pe baze
confesionale este legitima si admisa si de Curtea Europeana a
Drepturilor Omului. Indoctrinarea este un fenomen diferit, care NU tine
doar de religie, ci tine de un proces deliberat de conditionare a
„subiectilor”. Indoctrinarea este un mecanism, asadar, si nu
depinde de continut – acesta poate sa fie perfect ateu, materialist,
ceea nu va face ca indoctrinarea sa se numeasca altfel. Exemplul
scolilor ateiste impuse de comunism este inca foarte aproape de noi.
Este
hilara invocarea unui documentar „nominalizat la Oscar” pentru a evoca
flagelul indoctrinarii religioase. Respectivul fenomen tine de o cultura
locala din SUA, si, prin urmare, este deplasata atat translatarea sa in
spatiul romanesc cat si in campul scolii. Practic, acest „argument” e
la fel de valabil cu unul care ar spune ca daca exista indoctrinarea de
tip jihadist, atunci ar trebui sa scoatem religia crestina din scoli.
Documentarele, oricat de bune ar fi, nu
pot constitui probe, sustineri, temeiuri pentru a argumenta necesitatea
amednarii unei legi. Intelegem lenea intelectuala a initiatorului, care
nu se oboseste sa aprofundeze tema, insa nu e de admis superficialitatea
si trufia nemasurate ale legiuitorului, care vrea sa emita decrete pe
baze amatoristice.
Apoi, daca tot e consumator de
documentare, ii recomandam dlui Cernea documentare despre indoctrinarea
de pe timpurile comuniste si atee, despre reeducarea de la Pitesti etc.
Sunt fenomene mult mai apropiate de noi, romanii, decat campusurile
americanilor ultra-religiosi.
[…]
CONCLUZIE
Propunerea legislativa nu raspunde niciunei nevoi reale de legiferare,
fiind doar expresia intereselor unor grupuri de presiune seculariste.
Dl. Cernea se arată reprezentantul acestora – nu al cetatenilor
alegători – si manifesta o atitudine de anti-democrat sadea, care nu
militeaza sincer pentru participare si civism, ci numai cauta sa impuna o
agenda particulara. Nu credem ca gresim afirmand ca aceasta propunere
este cel mai recent atac de tip bolsevic la adresa Religiei si a
Bisericii.
In concluzie, va rugam sa respingeti propunerea legislativa mentionata.
Semnatari:
FEDERAȚIA ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMÂNIA
ASOCIAȚIA FAMILIILOR CATOLICE „VLADIMIR GHIKA”
ASOCIAȚIA GENERALĂ A ROMÂNILOR UNIȚI (GRECO-CATOLICI)
[4]
Art. 29, alin. (1) din Constituția României, „libertatea gândirii și a
opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi
îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o
opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor
sale”
[5]
Arti. 32, alin. (7), din Constituția României, „statul asigură
libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice
fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat
și garantat prin lege.”
[7]
Cauza „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, 9 octombrie 2007, prevede
condițiile care trebuie îndeplinite în cazul în care ora de religie are
caracter obligatoriu: să poată fi obținută o scutire (caz în care
situația școlară se va încheia fără disciplina religie) și să nu fie
necesară motivarea acesteia.
PS – Sursele noastre din
interiorul Partidului Național Liberal ne spun că recent dep. Cernea a
făcut o vizită la grupul parlamentar PNL unde, pe lângă altele, a ținut
să precizeze că și el este „un liberal”. Înainte de alegerile din 2012, a
fost „un social-democrat” – doar puțin, până i-a păcălit să-l pună pe
listele de candidați, după care i-a scuipat pe cei grație cărora a ajuns
în Parlament și și-a dat demisia din grup pentru a-și urma agenda
proprie. Sperăm ca d-na Gorghiu și dl Blaga să nu repete eroarea dlui
Ponta.
