Un grup de asociații ale societății civile, majoritatea având ca principal obiectiv protecția familiei, a remis ministrului Educației și altor organisme și instituții guvernamentale cu competențe în domeniul sănătății publice și al educației o nouă scrisoare deschisă, cu privire la presiunile exercitate de anumite grupuri și organizații pentru introducerea în școlile publice a așa-numitei „educații sexuale”. Semnatarii, printre care Alianța Familiilor din România, Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Asociația Familiilor Catolice, Asociația „Familia Tradițională” și diferite filiale ale asociațiilor Pro-vita, atrag atenția că părinții sunt complet ignorați din disputa publică, și că în favoarea „educației sexuale” se pronunță în general organizații ideologice, care se luptă și pentru desființarea orei de religie, vădind astfel o agendă clară.
Prezența în grupul de presiune a asociațiilor „minorităților sexuale”, ale ateilor militanți sau feminismului radical, de extrema stângă, pune în gardă cu privire la agenda acestui demers, motivat de dorința de a produce mutații sociale profunde. „Sexualitatea reprezintă o predispoziție naturală ce poate fi ușor instrumentalizată și ideologizată; sub controlul unor interese străine, ea devine distructivă. Unica autoritate care poate aprecia corect interesul copilului, nevoile și gradul acestuia de dezvoltare emoțională și psiho-fizică, pentru a-i furniza informații despre viața intimă și de familie, este părintele.” Chiar dacă unii părinți nu pot sau nu vor să facă acest lucru, nu avem niciun motiv pentru a abadona responsabilitatea „în mâna unor persoane dubioase,” mai consideră semnatarii scrisorii.
De altfel, obligativitatea „educației sexuale” nu poate fi impusă decât cu încălcarea drepturilor parentale, garantate de Constituție și de tratate internaționale, subliniază semnatarii: „Legislația drepturilor omului nu a intenționat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorității părinților. Interpretările contrare sunt forțate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generații, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinții și luând controlul școlilor.”
Totodată semnatarii scrisorii apreciază că viziunea despre sexualitate promovată de susținătorii educației sexuale este profund nocivă și distorsionată, punând la egalitate căsătoria cu concubinajul, homosexualitatea cu sexualitatea conformă naturii umane, avortul cu nașterea de copii.
Se mai amintește că există deja un curs opțional de educație pentru sănătate, care poate fi studiat de orice elev, la cererea părinților. Acesta cuprinde și un capitol de sănătatea reproducerii.
–
Scrisoare deschisă către ministrul Educației:
Părinții sunt cei mai buni educatori ai copiilor în materie de viață intimă și de familie
Dlui ministru al Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu
CC: Ministerului Sănătăţii; Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Ministerului pentru Dialog Social; Comisiei pentru Sănătate şi Familie şi Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor; Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială, Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport şi Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României; Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti; Institutul de Științe ale Educației;Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie
Domnule Ministru,
De câtva timp, voci numeroase dar nereprezentative din societatea civilă solicită periodic și insistent introducerea în materia obligatorie de studiu în școlile publice a disciplinei „educație sexuală”
[1]. După cum știți, subiectul este de prim interes și pentru noi, ca dovadă memoriile anterioare remise ministerului Educației, indiferent dacă am reacționat cu prilejuri precum cel menționat mai sus sau dacă inițiativa dialogului cu dumneavoastră ne-a aparținut.
Nu dorim să reluăm argumentația, expusă anterior, privind eșecul „educației sexuale” acolo unde ea este practicată. Repetăm doar
concluzia, anume că „educația sexuală” nu și-a atins scopurile declarate întrucât pleacă de la premise complet greșite în abordarea sexualității, considerată un simplu act „mecanic” din care trebuie eliminate conotațiile moral-etice. Ca atare, o astfel de materie nu își are locul în programa școlară.
[2]
În prezenta scrisoare dorim în schimb să accentuăm faptul că în mult discutata şi spinoasa ecuaţie a „educaţiei sexuale” în şcoli există o parte ignorată de cei care susțin această materie: părinţii.
Și nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că în jurul acestui subiect nu a existat niciodată o dezbatere publică, solicitarea introducerii „educației sexuale” fiind exclusiv un subiect pus în scenă – cu crescânde accente de bâlci – de interese private, reprezentate prin ONG-uri care nu au avut și nu au cea mai mică intenție de a lua în considerare părerile sau opțiunile părinților.
În campaniile pro-educație sexuală părinţii lipsesc sau, dacă li se dă atenție este doar pentru a li se comunica, pe un ton savant, că nu sunt abilitaţi să îşi educe propriii copii cu privire la chestiunile de sexualitate, deoarece… nu au cunoştinţe experte în materie de sexualitate. Din fericire, spectacolul vulgar
[3], cu chiloți și prezervative întinse pe sfoară, montat luni 28 septembrie 2015 în fața sediului Ministerului pe care îl conduceți de susținătorii „Coaliția pentru Egalitate de Gen”, lămurește cine sunt „experții” și în ce constă „expertiza” celor care contestă capacitățile părinților!
Ne permitem să reamintim, domnule ministru, că, legal vorbind,
drepturile părinţilor în alegerea educației pentru copiii a căror răspundere le revine se numără printre drepturile fundamentale ale omului[4].
Mult invocatele „drepturi sexuale şi reproductive”, care ar servi ca suport legal demersului pro-„educație sexuală”, în schimb, NU[5]. De unde rezultă așadar obligația pe care statul român ar avea-o de a include în curiculă o materie predată într-un mod care promovează practici sexuale imorale, un stil de viaţă promiscuu şi plin de riscuri pentru sănătatea și viața copiilor?
Legislația drepturilor omului nu a intenționat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorității părinților. Interpretările contrare sunt forțate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generații, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinții și luând controlul școlilor. Nici măcar nu este o noutate, la scara istoriei. Lenin spunea: „Dați-mi un copil de 8 ani și vă garantez că va fi bolșevic toată viața”, iar expresia „Când un oponent declară: nu voi fi de partea ta, eu îi răspund calm: Copilul tău deja ne aparține” îi este atribuită lui Hitler
[6].
De altfel, promotorii „educației sexuale” „uită” să menționeze că există deja un opțional intitulat „educație pentru sănătate”, care cuprinde și un capitol de sexualitate și care poate fi solicitat de părinți, dacă aceștia apreciază ca potrivit.
Un alt aspect demn de semnalat este acela că, în urmă cu câțiva ani, cadrul legal privind protecția drepturilor copilului a fost ajustat cu o prevedere destinată a conferi protecție împotriva uneia din cele mai agresive și distrugătoare pericole:
pornografia[7]. Legiuitorul a identificat corect faptul că disponibilitatea fără opreliști a pornografiei online este o mare amenințare pentru copii. Din păcate însă, firavele încercări de a traduce
în practică acest drept au eșuat. Două propuneri legislative
[8] care vizau restricționarea accesului minorilor la website-urile pornografice au fost respinse de către Parlament pe motiv că ar fi inaplicabile și ineficiente. Deși este adevărat că ele erau deficitare, vă rugăm să remarcați faptul că
unii dintre susținătorii vehemenți ai „educației sexuale”, care își motivează demersurile prin supra-saturarea cu informații despre sexualitate a canalelor de comunicare s-au opus, în timpul dezbaterilor, adoptării propunerilor legislative, pe motiv că deficiențele din acestea ar fi dus la limitarea libertății de expresie![9] Cu alte cuvinte, ei
susțin indirect răspândirea acestei adevărate „maladii a secolului XXI”, pornografia, pentru a avea apoi motive să aplice un „panaceu” otrăvit rănilor pe care maladia le provoacă.
Adăugăm la acest tablou faptul că mulți dintre semnatarii apelurilor pentru introducerea „educației sexuale” obligatorii luptă obsesiv, de mulți ani, pentru îndepărtarea din școli a orei de religie, față de care a existat dintotdeauna posibilitatea opțiunii părinților. Această „contra-pondere” și opțiune disjunctivă, ea însăși, poate da de gândit.
Campaniile pro-educație sexuală sunt coordonate la nivel internațional și tot astfel se manifestă și opoziția. De la ultima noastră adresă pe această temă (martie 2015) în Canada, Italia
[10] și Polonia
[11] au avut loc manifestații de stradă ample ale asociațiilor de familii. În Ontario, părinții își retrag copiii din școlile publice din cauza orelor de „educație sexuală” după ce
creatorul programei a fost condamnat penal pentru trei capete de acuzare legate de pornografie infantilă[12],
[13]! Conform curiculei,
elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”!
Așadar, ne întrebăm ale cui interese le servesc, prin aceste „jocuri de glezne” deloc subtile, organizațiile susținătoare ale orei de „educație sexuală” din România și de aiurea?
Nu este suficientă tensiune în societate? Oare cui folosește accentuarea ei încă și mai mult? Copiilor? Familiilor? Procesului educațional? Autorităților statului? Nu: ele servesc exclusiv promotorilor „educației sexuale”, organizații a căror finanțare și ale căror acțiuni pot constitui, în opinia noastră, puncte de atenție inclusiv pentru serviciile însărcinate cu protejarea siguranței naționale.
Domnule ministru,
Căsătoria şi familia sunt bunuri sociale indiscutabile, al căror declin este corelat cu stagnarea şi declinul social și economic
[14]. Cu toate acestea, viziunea promovată de promotorii „educației sexuale” tratează cu dispreţ şi retrogradează familia și căsătoria la statutul de „și altele”.
Homosexualitatea este pusă la egalitate cu relațiile intime firești, căsătoria este egală cu concubinajul, iar avortul este menționat ca prima opțiune în caz de sarcină la adolescente. La rândul lor, iubirea si prietenia curată, castitatea pe perioada școlarizării, ale căror virtuți educative și preventive sunt indiscutabile, este cu nimic mai bună decât relațiile sexuale pasagere. Exemple în acest sens abundă în programul
Sexul vs. Barza[15], văzut ca un „model” de susținătorii „educației sexuale”.
Criza refugiaților și efectele pe termen lung ale venirii acestora în Europa au pus și mai mult în lumină situația demografică dezastruoasă de pe continentul nostru – și din România în particular. Ca și Europa, România are nevoie de o cultură a familiei pentru revigorarea structurilor sociale îmbătrânite. Dezvoltarea şi egalitatea invocate de propunătorii „educației sexuale” pot fi atinse doar acolo unde autoritățile recunosc, protejează şi promovează drepturile părinţilor și ale familiei, fără a interveni inutil asupra exercitării lor.
Repetăm cererea noastră respectuoasă, făcută de altfel de fiecare dată când acest subiect a fost adus în discuție: nu permiteți încălcarea drepturilor naturale ale familiei la solicitarea unor organizații ideologice, indiferent cât de agresive în discurs și comportament ar fi ele sau cine le-ar finanța. Nu permiteți ca educaţia românească să preia, doar pentru că „așa e în Occident”, modele eșuate, care au avut și au efecte ce amplifică și așa grava criză a Europei și Americii de Nord. Nu permiteți minorității să decidă pentru majoritate!
Sexualitatea reprezintă o predispoziție naturală ce poate fi ușor instrumentalizată și ideologizată; sub controlul unor interese străine, ea devine distructivă, de natură să perturbe grav relațiile sociale firești. Unica autoritate care poate aprecia corect interesul copilului, nevoile și gradul acestuia de dezvoltare emoțională și psiho-fizică, pentru a-i furniza informații despre viața intimă și de familie, este părintele. Faptul că unii părinți nu vor sau nu pot să o facă nu este nicidecum un motiv pentru a preda, la scară națională, această responsabilitate unor persoane dubioase.
Vă rugăm așadar ca dumneavoastră, autoritățile să cooperați corespunzător cu părinții, ca împreună să găsim o soluție adecvată pentru copiii noştri.
Cu prețuire deosebită,
SEMNATARI
- Alianța Familiilor din România
- Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR)
- Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
- Asociația Familia Tradițională
- Asociația Familiilor Numeroase din România
- Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului
- Asociația Dascălilor din România
- Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă
- Asociația PROVITA Media, București
- Asociația PRO VITA pentru Născuți și Nenăscuți – filiala București
- Asociația HomeSchooling România
- Asociația „Ortodoxia Tinerilor”, Galați
- Asociația Bărbaților Creștini din România
- Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), București
- Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public
- Asociația „Darul Vieții”, Timișoara
- Asociația Profesorilor de Religie „Sfânta Paraschiva” Bacău
- Asociația Profesorilor de Religie Iași – PRORELIS
Pentru detalii suplimentare și contact: contact@coalitiapentrufamilie.ro
_____
NOTE
[5] Standardele Organizației Mondiale a Sănătății privind educația sexuală în Europa, menționate doar ca notă de subsol, șmecherește, de cele 67 de ONG-uri în „apelul urgent” din 25 septembrie, sunt simple recomandări. La nivelul Uniunii Europene, educația și sănătatea sunt domenii de competența exclusivă a statelor membre.
[6] Din discursul din 6 noiembrie 1933, citat în William L. Shirer, “Education in the Third Reich,” ch. 8,
The Rise and Fall of the Third Reich (1959).
[7] „Copilul are dreptul de a fi protejat (…) împotriva pornografiei prin internet”, statuează noua formă a art. 85 alin. 1 al Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (modificată prin Legea nr. 257/2013).
[9] Raportul asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, PL-x 220/2011, stenograma ședinței Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților din 14.09.2011, vezi
www.cdep.ro
Însă în intervalul care a urmat după respectiva cerere – şi mai ales la câteva zile înainte de alegeri – Ministerul Educaţiei Naţionale a emis enciclica cu nr. prot. 12733/D2/23-1-2015, cu titlul: ”Reglementare pentru chestiuni care ţin de învăţământul preuniversitar”, al cărei conţinut este în totalitate conform cu decizia 115/2012 şi abrogă toate enciclicele precedente (nr. prot. 91109/Γ2/10.07.2008, 104071/Γ2/ 04-08-08, Φ12/977/10 9744/ Γ1/26-08-08 şi 13309 9/Γ2/19-09-2013), care au creat şi au agravat problema scutirilor.
Început
de an școlar. Seculariștii de serviciu și aghiotanții lor din presă
află o găselniță în metodologia de organizare a predării religiei și
caută să o interpreteze astfel încât să așeze un alt jug birocratic pe
umerii milioanelor de părinți. În paralel, 67 de ONG-uri se
solidarizează pe principiul „numărul întotdeauna contează” (altfel nu se
explică prezența între semnatari a unor asociații pentru artă sau...
drepturile pensionarilor). Semnează o petiție pe care o trimit la
Ministerul Educaţiei, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei, Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
