- Educație sexuală
- Luni, 12 Octombrie 2015 10:11
Început
de an școlar. Seculariștii de serviciu și aghiotanții lor din presă
află o găselniță în metodologia de organizare a predării religiei și
caută să o interpreteze astfel încât să așeze un alt jug birocratic pe
umerii milioanelor de părinți. În paralel, 67 de ONG-uri se
solidarizează pe principiul „numărul întotdeauna contează” (altfel nu se
explică prezența între semnatari a unor asociații pentru artă sau...
drepturile pensionarilor). Semnează o petiție pe care o trimit la
Ministerul Educaţiei, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei, Ministerul
Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului.
Pentru a avea credibilitate, organizează
și un protest care adună un număr cu adevărat reprezentativ pentru toți
părinții și elevii din România: 18 copii, cu poeziile învățate, care nu
se sfiesc să înșire pe o sfoară cam tot ce ține de intimitatea fizică a
omului și să fluture placarde cu lozinci de o „cumințenie” jignitoare.
Pentru un plus de eficiență, inițiază și o petiție on-line care strânge
suficiente semnături cât să se facă de râs.
Ce solicită aceștia mai exact? Aparent,
vor un bine pentru copiii noștri: promovarea responsabilității și
igienei corporale, combaterea și prevenția violenței sexuale, a
infectărilor cu HIV / SIDA, a discriminării de gen etc., lucruri care se
discută, de altfel, în familie, dar și în școală, în cadrul
opționalului „Educație pentru sănătate”. Ce nu spun ei e faptul că
elevii sunt învățați de la fragede vârste că se nasc, numaidecât, ca
„ființe sexuale” care au libertatea de a experimenta plăcerile trupului
atunci când ei decid, mai devreme sau mai târziu. Ei au dreptul
inalienabil de a hotărî asupra nașterilor și avorturilor, asupra
orientării lor sexuale sau asupra diversității modurilor în care aceasta
se poate manifesta. Sunt învățați că unele tipuri de contact trupesc,
care în mod natural stârnesc greață, sunt normale dacă reprezintă
opțiunea individului.
Deși importă un model educațional deja
experimentat în Occident, se ascunde cu bună știință eșecul lamentabil
înregistrat: violurile s-au triplat; bolile cu transmitere sexuală,
cazurile de graviditate în afara căsătoriei și divorțurile s-au dublat;
iar avorturile au crescut cu 500%. Stă la îndemâna oricui să verifice
aceste date printr-o simplă căutare pe internet a situațiilor din Marea
Britanie, Suedia sau Danemarca ș.a.
Iar dacă aceste lucruri se pot demonstra
cu deplină evidență, de ce se insistă atât de mult pe introducerea
acestui tip de educație în școli? Care este miza? Nu cred că surprinde
pe cineva faptul că există grupuri de interese organizate ca sistem la
nivel mondial care au un obiectiv foarte concret: formarea „individului
nou”, eliberat de „chingile” religiei şi reinventat ca „animal uman
pansexual”, aşa cum îi plăcea să-l definească pe om Alfred Kinsey,
părintele educaţiei sexuale moderne. Regret că citez un om care a lăsat
umanităţii o moştenire tenebroasă, dar sintagma aceasta exprimă exact
prototipul omului de care are nevoie ideologia secularistă pentru a se
organiza eficient spre a-şi atinge obiectivele. De ce?
Pentru că omul sexualizat, dezrădăcinat
din valorile spirituale și culturale perene, prizonier inconștient al
propriului trup înfierbântat de patimi, nu mai are puterea de a gândi
critic, de a discerne cu luciditate semnele societății, de a acționa
conștient de sine și de lume. Acest om este rotița perfectă în
mecanismul acestui sistem ideologic impersonal. Orice om care este
stăpân pe propriul trup și care gândește dincolo de sfera materialității
este o amenințare gravă pentru acest sistem, iar acesta este omul
credincios. În logica promotorilor acestei contra-educații, sexualizarea
copiilor va elibera „animalul uman” al lui Kinsey, ușor de dresat și de
exploatat. Așadar, în mâinile cui încredințăm umanitatea, demnitatea și
viitorul copiilor noștri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu