joi, 1 octombrie 2015

De la marginalizarea religiei la promovarea libertinajului sexual

http://www.rostonline.ro/2015/10/de-la-marginalizarea-religiei-la-promovarea-libertinajului-sexual/

De la marginalizarea religiei la promovarea libertinajului sexual


Se pare că nu trece o zi fără ca în ziarul Adevărul să apară materiale în care religia e atacată în timp ce sînt promovate ideile așa zis „progresiste”: homosexualitatea, libertinajul sexual, pornografia etc.
Azi am găsit un alt articol de gen, intitulat „România, încă ruşinea Europei. Ce riscuri implică lipsa educaţiei sexuale în şcoli„, în care autorul, Mihai Copăceanu, pintre altele, scrie următoarele:
Şi mai grav, România este unul dintre puţinele state europene care nu are nimic în programa şcolară despre sănătatea sexuală sau educaţia sexuală, educaţia pentru sănătate sau orice legat de relaţiile dintre oameni, pubertate sau de prevenire a unor boli cu transmitere sexuală. România ignoră acest aspect important al vieţii umane.
[…]
În România, slavă Domnului, avem religie de la clasa pregătitoare până în clasa a 12-a, deci 13 ani. 13 ani elevul în şcoala românească învaţă despre istorii biblice, poveşti despre Dumnezeu şi altele, reale sau imaginare, unele pot fi de folos, altele nu. Dar în aceeaşi Românie, în care învăţământul este obligatoriu, viitorul cetăţean român nu află nimic despre corpul său, dezvoltarea psihosexuală, pubertate, viaţa sexuală, riscuri.
Primul lucru care m-a surprins a fost biografia autorului, sublinierile îmi aparțin:
Mihai Copăceanu este psiholog. Dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna și doi ani la Oxford. De asemenea, a absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. A publicat două cărţi „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică” (Ed Agnos, 2008, 279pg) şi „Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie” (Ed Deisis, 2010, 180pg). Este pasionat de psihologie, educaţie, cultură şi religie. A lucrat în presă şi colaborează la diverse publicaţii. Crede în potenţialul celor tineri şi în România.
După o asemenea biografie m-aș fi așteptat la mai mult de la Mihai Copăceanu.
Dar să trecem la demontarea neadevărurilor din ziarul Adevărul.
În primul rînd, la fel ca și în cazul religiei, există o altă materie opțională intitulată „Educație pentru sănătate„, care se predă din clasa I-a și pînă în clasa a XII-a.
Iată ce conține programa acestei discipline pentru clasele a cincea și a șasea:
SĂNĂTATEA REPRODUCERII ŞI A FAMILIEI
7.1. Sentimentului de iubire faţă de cei apropiaţi şi a ataşamentului faţă de familie
7.2. Prietenia şi iubirea: factorii care influenţează deciziile de implicare/neimplicare în relaţii interpersonale
Și iată ce găsim în programa pentru clasele a șaptea și a opta:
SĂNĂTATEA REPRODUCERII ŞI A FAMILIEI
5.1. Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin
5.2. Comportament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale
5.3. Mituri legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)
5.4. Infecţii cu transmitere sexuală – comportamente cu risc în transmiterea HIV/SIDA
5.5. Planuri de viaţă: familie, relaţii sociale, impactul vieţii sexuale asupra viitorului
5.6. Concepţia şi sarcina – riscurile sarcinii în pubertate şi adolescenţă pentru mamă şi copil
5.7. Sarcina nedorită şi avortul – servicii sociale: planificare familială, consiliere
5.8. Violenţă în sexualitate, abuzul sexual
Adică exact ceea ce Mihai Copăceanu spune că nu se studiază în școlile românești.
În al doilea rînd nu înțeleg atacul gratuit din partea unui licențiat în religie asupra predării religiei în școală. După cum am văzut mai sus, atît religia cît și educația sexuală, se predau la fel, ca discipline opționale.
Scopul promotorilor „educației sexuale” în școlile românești este explicat pe larg aici. Redau doar primul paragraf:
Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare sexuală posibilă. Educația sexuală nu îi învață pe copii despre prevenirea bolilor, ci despre libertatea sexuală. Educația sexuală este despre schimbarea societății, copil cu copil, rând pe rând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu