Azi, joi 26 februarie 2015, de la ora 21,00 pe postul Realitatea TV, va
fi invitat preot Ionut Corduneanu, care va vorbi despre ora de religie.
***
COMUNICAT Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant
"Modificarile care au loc in timpul anului scolar dau peste cap sistemul de invatamant. Nu intamplator a fost introdus in Legea Educatiei Nationale un articol, conform caruia orice modificare intra in vigoare la inceputul anului scolar", sustine presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Simion Hancescu. Acesta precizeaza ca potrivit articolului 5, alineatul 2, din Legea Educatiei Nationale, Legea 1/2011, "orice modificare sau completare a prezentei legi intra in vigoare incepand cu prima zi a anului scolar, respectiv universitar urmator celui in care a fost adoptata prin lege".
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că decizia Curții Constituționale privind ora de religie în școli, publicată în Monitorul Oficial în data de 23.01.2015, produce repercusiuni atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor care predau această disciplină. Elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheați, iar unii profesori își pierd locul de muncă la jumătatea anului școlar.
„Modificările care au loc în timpul anului școlar dau peste cap sistemul de învățământ. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educației Naționale un articol, conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar”, precizează președintele FSLI, Simion Hancescu.
Potrivit articolului 5, alineatul 2, din Legea Educației Naționale, Legea 1/2011, „orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege”.
Plecând de la decizia Curții Constituționale, conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învățământ din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice trebuie să găsească o soluție la această problemă, aplicabilă până la finalul acestui an școlar și una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015-2016.
Totodată, este important și ce se va întâmpla cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la acest curs și acest lucru trebuie reglementat tot de legiuitor.
Pe de altă parte, FSLI se întreabă de ce în anul 2011, când Legea Educației Naționale a fost contestată la Curtea Constituțională, instanța supremă a considerat că este constituțională, iar după patru ani revine asupra deciziei și spune că este neconstituțională, în anumite puncte. Când a spus adevărul, atunci sau acum?

Cităm paragraful final: „Propunerea legislativă nu răspunde niciunei
nevoi reale de legiferare, fiind doar expresia intereselor unor grupuri
de presiune seculariste. Inițiatorul se arată reprezentantul acestora –
nu al cetățenilor alegători – și manifestă o atitudine de anti‐democrat
sadea, care nu militează sincer pentru participare și civism, ci numai
caută să impună o agendă particulară. Nu credem că greșim afirmând că
această propunere legislativă este un atac de tip bolșevic la adresa
Religiei și a Bisericii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu