323.
Ce este nunta?
Nunta
este Sfânta Taină prin care, după făgăduinţa mirelui şi miresei, dată liber în
faţa
preotului,
de a trăi împreună, în iubire, toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi
a se ajuta reciproc, li se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care întăreşte şi
înalţă însoţirea lor naturală, prefăcând-o într-o desăvârşită şi curată
legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos şi
Biserică.
Căsătoria civilă
este o însoţire
pe viaţă între
un bărbat şi
o femeie, prin
liber consimţământ
în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la
afecţiunea reciprocă, pe când nunta creştină, care presupune în prealabil
căsătoria civilă ca aşezământ natural, este o însoţire sfântă, făcută cu
binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică printr-o sfântă Taină, prin Taina
Nunţii sau Cununiei, care sfinţeşte iubirea şi legătura celor însoţiţi. De la
început, de când Ziditorul a făcut pe om, căsătoria apare ca un aşezământ
natural, legat de însăşi natura omului, dar de origine divină, instituit prin
cuvintele: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur, să-i
facem ajutor asemenea lui” (Fac. 2, 18). Apoi
a binecuvântat însoţirea bărbatului cu femeia, zicând: „Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi umpleţi Pământul şi-l stăpâniţi” (Fac. 1, 28). Dar legătura
aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează şi o înalţă la rangul
de Taină. Astfel El ia parte la nunta din Cana, pe care o sfinţeşte prin
prezenţa Sa şi prin prefacerea apei în vin (Ioan 2, 1-11). Sf. Apostol Pavel
înfăţişează nunta ca pe o Sf. Taină, asemenea celei mari a unirii dintre
Hristos şi Biserică:
„Pentru
aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va alipi de femeia sa şi
vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în
Biserică” (Efes. 5, 31-32).
https://www.youtube.com/watch?v=bJIJYWDLBDc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu