Conferința profesorului Virgiliu Gheorghe despre Succesul și insuccesul școlar, atenția și motivația copiilor

Tot mai mulți copii suferă din cauza lipsei de atenție sau de concentrare, nu puține fiind cazurile în care aceștia par absenți sau indiferenți când se comunică cu ei.

De asemenea, performanțele școlare ale elevilor sunt în scădere, chiar dacă există, ca întotdeauna, vârfuri care reușesc rezultate excepționale. Mulți copii par demotivați de școală, de ideea de a învăța sau chiar au o problemă cu autoritatea.

Toate acestea, dar și multe altele, au fost analizate de biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică, în cadrul conferinței: "Succesul și insuccesul școlar, atenție și motivație", desfășurată zilele trecute la Timișoara.

Iată filmarea integrală a conferinței:

https://www.youtube.com/watch?v=gs3ytc7jf2k

Despre trădare în educație, de prof. Constantin Cucoș

Despre „trădare” în educație

DE CONSTANTINCUCOS

Cel mai mare trădător în materie învățătorească este cel care vine înspre această meserie neavând o chemare aparte, din întâmplare sau mânat de slavă deșartă. Dar tot uzurpator este și cel care nu-și asumă riscurile unei frumoase împărtășiri și generoase risipiri. Care, prin acțiunile sale, nu se pune în serviciul altora, ci încearcă să se scoată pe el în evidență.

A preda înseamnă a pătrunde în intimitatea unui suflet, în miezul lui cel mai plastic, mai fierbinte. Această îndeletnicire presupune a disloca obișnuințe, ticuri, moduri de a fi, a face „prăpăd” în ceea ce privește stabilitatea adormitoare, a distruge stavile și a ridica altceva în schimb. Când educi pe cineva încerci să-l „anexezi”, să-i imprimi un anumit contur, să-i prescrii un „bine” care este al tău. Învățarea presupune să „spulberi” un eu pentru a predetermina un „tu” sau, mai exact, un sine deschis, lărgit, auto-generativ, perfectibil (în sensul dorit de tine). Te aștepți ca educatul să nu reacționeze? Te înșeli, nu este deloc așa și nici nu este bine să se ajungă aici. Învățarea defectuoasă, centrată doar pe eu-l  profesorului, este un atentat, o crimă, un mare păcat. Când predai, inculci cuiva un crez pe care-l susții. Îi deschizi o cale, îi arăți un orizont. Oare se nimeresc cu ceea ce gândește sau poate face el? Îți pui această întrebare? A aduce cu forța pe altul la opinia ta, la un liman care nu este al lui este o anexare forțată a persoanei, un atentat la libertatea intimă. Este drept să faci așa ceva?

Profesorul este o ființă „totalitară”, ce se încăpățânează ca ceea ce știe el să știe și discipolul său (eventual, și ceva în plus”!). Și să creadă numaidecât ca și el. Realizați cât de primejdios e un astfel de țel? Pentru că ai în mâini posibilitatea unei ființe, traiectul unei deveniri, bulgărele de „foc” ce poate deveni periculos dacă nu este ținut cum trebuie. Și pre-formezi o ființă după un calapod care îi poate afecta personalitatea. A preda fără a fi responsabil de ceea ce faci, de reverberațiile ideilor tale, de consecințele gesticulațiilor făcute este similar cu inconștiența și cu crima. „Sămânța” de cunoaștere aruncată acum nu se știe unde, când și cum va da roade. E bine să o „sădești” cu gândul că ceea ce va apărea e o pură posibilitate. Ce ține de „purtătorul” ei. Și să nu-ți propui cu obstinație ca ea să se dezvolte așa cum ai preconizat tu. De aceea, un bun dascăl trebuie să cultive la elev și pornirile de detașare, critice, contestatare, deviaționiste. „A preda superb înseamnă a deștepta îndoieli în sufletul elevului, a-l antrena întru dizidență” (George Steiner). Conștiința „trădării” la profesor trebuie să fie trează și chiar ar fi bine să conducă la un titlu de mândrie profesională: ferice de acei profesori care se lasă „trădați” de discipoli, le place să fie depășiți și amendați prin prestațiile acestora din urmă!

Se manifestă la elev o aplecare funciară de a nu respecta prescripțiile profesorului, de a încălca somațiile venite de la el, de a urî ceea ce este achiziționat prin impunere. Vă mai amintiți de aceste „apucături”, căci, nu-i așa, ați trecut prin stadiul de educați. Ține de domeniul normalității ca ceea ce apare din exterior să fie întâmpinat cu opoziție. În ochii elevului, profesorul este simbolul autorității, al forței ce apasă, prin coerciție, dinafară. În fapt, cine nu-și scurge „veninul interior” înspre alteritatea înstăpânitoare a dascălului, prin reflexe „dușmănoase” sau demolatoare, nu are bucuria de a descoperi cum trebuie ceea ce i se propune. Cine nu trece prin momente de cumpănă și retractări – în legătură cu ce este învățat – nu poate ajunge la gândurile lui. Cine nu se luptă cu „răul” dependenței nu va ajunge la bucuria autonomiei și stăpânirii sinelui.

Unii susțin că relația maestru-discipol este una accentuat erotică, cu rădăcini sexuale (vezi Freud), în care contrariile se atrag, se înfruntă, spulberă și ard cu o intensitate enormă. Paideia are în subsidiar și tensiuni ce țin de eros. Iubirea și contrariul ei se contrabalansează într-un vals indistinct, înfiorător, amenințător. Nu știu cât credit putem acorda acestei ipoteze; este cert  însă că forțele antrenate în educație sunt similare cu cele din actul erotic, iar subiectul (subiecții) resimte (resimt) cu acuitate că, și în educație, își dau întâlnire iraționalul și luciditatea, moartea și viața, finitul și infinitul, diavolul și bunul Dumnezeu.

În exercițiul educativ întrezărim reflexe ale unor acte oarecum perverse de „demolare” a fondatorilor, de îndepărtare a vechiului și întronare a noului. Conducătorii (profesorii) au nevoie de conduși (elevii), dar și aceștia de cei dintâi. Învățătorul este un fel de „tată” fondator, ale cărei prime privațiuni față de „fiu” se vor răzbuna mai târziu, prin descărcare anxioasă și agresivitate. „Crima” eliberatoare îl face pe discipol să continue opera învățătorească -  dar fără învățător! Mai târziu, vag și edulcorat, își va aminti și de magistru, pentru că nostalgia după timpurile apuse potolește ura, iar dorul după efigia învățătorului reînvie. Într-o cheie psihanalitică, tatăl (învățătorul) este vizat ca un obstacol în calea afirmării discipolului și, ca urmare, trebuie eliminat. Iar odată treaba terminată, odiseea începe de la capăt, cu alți actori, cu alte decoruri. Regia rămânând aceeași.

Învățarea presupune nu numai câștig, ci și o risipire (de tine însuți, de gânduri, de trăiri). Etosul pierderii (a ideilor tale, a energiilor tale etc.) dar și conștiința tranzienței relațiilor fac parte integrantă din mănunchiul de asumpții  pe care trebuie să le aibă dascălul. Peregrinajul, instabilitatea și trădarea discipolului sunt evidențe demne de asumat. Pentru cei ce au de zis ceva altora și resimt nevoia de a împărtăși din experiența lor. Pentru cei ce își asumă cu seninătate „riscurile” meseriei.

În final, să-mi fie îngăduit un mic gând pentru dascălul care nu suportă trădările: adu-ți aminte că și tu ai fost cândva discipol, și tu te-ai îndoit, ai înșelat, ai trădat (așteptări, idei, oameni). Și nu uita că numai unii dintre discipoli ajung magiștri care să-i învețe, la rândul lor, pe alții. Faptul că tu ai privilegiul de a-i educa acum pe cei ce au nevoie de tine este un rezultat și al acestei necesare, zbuciumate – dar rodnice – transgresiuni!

(Constantin Cucoș, Educația. Iubire, edificare, desăvârșire, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 27-28)

http://www.constantincucos.ro/2015/10/despre-tradare-in-educatie

Scurt istoric al educației sexuale: cum s-a ajuns la nebunia de azi

http://ortodox.md/articole/societatea/scurt-istoric-al-educatiei-sexuale-cum-s-a-ajuns-la-nebunia-de-azi/

Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare sexuală posibilă. Educația sexuală nu îi învață pe copii despre prevenirea bolilor, ci despre libertatea sexuală. Educația sexuală este despre schimbarea societății, copil cu copil, rând pe rând. Un material dedicat parinților, cu referire la cererea recentă pentru educație sexuală în școlile din România a unor organizații care doresc „binele” copiilor noștri. Autor:Dr. Miriam Grossman

Partea I

Demult-demult, educația sexuala era o simpla lecție de biologie. Elevii invațau fapte de viața, și odata cu aceste fapte, invațau ca sexul este o parte dintr-o chestiune mai ampla, numita casatorie. Profesorii le explicau ca acesta era modul moral și sanatos de a trai. In acele vremuri, oamenii știau ca barbații și femeile sunt diferiți și ca uniunea lor este unica, spre deosebire de orice alta relație. Era de la sine ințeles ca baieții creșteau ca sa devina barbați și fetele, femei.

Erau cunoscute doar doua boli cu transmitere sexuala, și era o problema grava daca aveai vreuna din ele. Anumite comportamente nu erau normale; persoanele care le practicau nevoie de ajutor, iar inocența copilului era prețuita. Lucrurile s-au schimbat.

Acum avem educație comprehensiva (completa) despre sexualitate. Aceasta include discuții despre identitate, gen, drepturile reproducerii și discriminare. Copiii invața ca sunt sexuali de la naștere si ca momentul potrivit pentru activitatea sexuala este atunci cand decid ei ca sunt gata. Ei sunt invațați ca au dreptul la placere, la controlul nașterilor și la avort.

Termeni ca „soț” și „soție” nu sunt utilizați, uniunea dintre barbat și femeie este una dintre mai multe opțiuni. Dar moralitatea? Ei bine, asta inseamna sa judeci, iar judecata nu este permisa.

Nu veți gasi multe despre biologie in programa privind sexualitatea, dar, in schimb, exista informații generoase cu privire la soiurile de exprimare sexuala, argumente pro și contra despre diferite contraceptive si avorturi, precum și efectele negative ale stereotipurilor de gen.

Genul in sine este o chestiune complicata. Un baiat s-ar putea transforma intr-un barbat, intr-o femeie sau in altceva. O fata s-ar putea simți ca s-a nascut intr-un organism greșit și vrea sa-și indeparteze sanii. Copiii sunt invațați ca toate aceste lucruri sunt normale.

Mai sunt invațați ca exista peste douazeci de boli cu transmitere sexuala, iar infectarea cu unul dintre acești „viruși ai iubirii” este considerata de unii ca fiind o informație ce face parte din perioada de creștere.

Un medic declara pe YouTube: „Așteptați-va sa faceți HPV in momentul in care aveți relații sexuale intime. Toți facem aceasta boala”.

Dar inocența copilariei? … Las-o balta! Materialele create astazi pentru copii ii fac pe cei mai mulți dintre adulți sa se simta inconfortabil. Pe site-urile recomandate elevilor, nimic nu este tabu – sadomasochismul, poliamoria și ceea ce era odata numit comportament deviant … toate sunt bune.

Cand am descoperit acest lucru, am fost șocata. Aceste comportamente bizare nu au de a face nimic cu sanatatea, imi spuneam. Cum pot permite adulții responsabili acest lucru? Cum pot ei finanța acest lucru? Ca medic și ca parinte, acest lucru chiar m-a deranjat. Am vrut sa ințeleg: De unde a venit asta? Cum am ajuns la aceasta nebunie?

Așa ca am cercetat istoria educației sexuale și am scris o carte numita „Ce anume il invațați pe copilul meu”? Iata ce am descoperit.

Educația sexuala moderna a inceput in anii șaizeci ai secolului trecut. Ea s-a bazat pe modelul sexualitații umane al lui Alfred Kinsey. Grație muncii stralucite și curajoase a dr. Judith Reisman, știm acum ca studiile lui Kinsey nu au fost decat o minciuna, iar el insuși a fost un individ profund tulburat.

Pentru Kinsey, mergea orice, atunci cand venea vorba de sexualitate, și vreau sa chiar orice. El credea, de exemplu, ca pedofilii nu sunt ințeleși și pedepsirea lor este nedreapta.

„Sexualitatea nu este un apetit ca sa fie temperata”, insista Kinsey. A profesat și a trai acest lucru.

Biografia sa oficiala atesta convingerile pe care și-a bazat munca și viața sa personala: „animalul uman” este pansexual. Moralitatea tradiționala este distructiva. Sexualitatea nu este un apetit care trebuie temperat.

Cand spun ca Kinsey era un individ profund tulburat, exprimarea nu reușește sa capteze nivelul lui de psihopatologie.

Am fost un psihiatru timp de treizeci de ani, și credeți-ma, am intalnit și oameni foarte ciudați. Nu ma șocheaza nimic atat de ușor.

Dar cand am inceput sa citesc biografia oficiala a lui Kinsey … Ce pot sa va spun? El a fost – va rog sa-mi scuzați jargonul tehnic – un adevarat caz psihiatric.

Kinsey era dereglat in strafundul sufletului sau. El a fost o ființa umana depravata, și boala lui emoționala se exprima prin sexualitatea lui. El a fost consumat de o obsesie grotesca, debilitanta, manifestata printr-o serie larga de comportamente anormale – o sa va scutesc de detalii, dar ma indoiesc foarte mult ca Kinsey, in toți cei 62 de ani ai sai de viața mizerabila, a cunoscut macar o zi din ceea ce noi, cei aflați aici, consideram sexualitate sanatoasa.

Partea a II-a

Alfred Kinsey a avut un vis. Sa dovedeasca lumii – și lui insuși – ca stilul sau de viața era normal. Mediu. Tipic. Iar societatea era de vina, cu religiile sale, cu codurile și cu restricțiile sale morale. Societatea ii facea pe oamenii sa se simta vinovați pentru faptul de a-și urma impulsurile lor naturale și asta era nesanatos. Visul lui Kinsey era sa elibereze persoanele din aceste instituții distructive – sa elibereze „animalul uman”.

El a luat mii de interviuri, a facut niște calcule matematice și a ajuns la concluzia ca cei mai mulți oameni practicau comportamente sexuale interzise: in medie, mama și tata duceau o viața dubla, așa cum facea el.

Concluziile sale au fost puse la indoiala de oamenii de știința cunoscuți, dar criticile lor nu au fost luate in seama. Presa populara a acceptat rapoartele lui Kinsey și carțile sale au devenit best-seller. O revoluție a luat naștere atunci, iar cultura occidentala a fost transformata.

Problema este ca cercetarile sale au fost fundamental greșite. Eșantioanele sale erau prea puține, iar demografia a fost grav denaturate. El a exclus anumite populații și s-a axat pe altele – pe infractori, mai ales, pe cei inchiși. Subiecții sai au fost preselectați, așa cum s-a bazat pe voluntari pentru datele sale.

Intreaga  schema nefasta a fost expusa intr-o serie de carți și materiale video de catre dr. Judith Reisman. Va indemn sa verificați și singuri munca ei pe site-ul www.drjudithreisman.com, daca aveți un stomac puternic.

Kinsey a murit in 1956. Era perioada cand, in America, datorita antibioticelor, bolile venerice se vindecau. Cu o injecție, sifilisul și gonoreea se puteau vindeca. S-a crezut ca antibioticele insemnau sfarșitul bolilor cu transmitere sexuala, sfarșitul tuturor infecțiilor. Va puteți imagina? Caștigatorul Premiului Nobel pentru medicina din 1960 a spus: „Prevedem eliminarea de fapt a bolilor infecțioase”.

De asemenea, in anii 1960, anticoncepționalele au devenit disponibile pe scara larga. Prin urmare, odata ce bolile cu transmitere sexuala erau ușor de vindecat și sarcina putand fi  prevenita, singurul obstacol in calea modelului de sexualitate de tip „merge orice” al lui Kinsey era moralitatea iudeo-creștina.

Anume in acest context, in anul 1964, dr. Mary Calderone a inființat SIECUS (Consiliul pentru Educare și Informare privind Sexualitatea din SUA). Acesta este grupul din spatele liniilor directoare ale educației sexuale, directive publicate de UNESCO, promovate agresiv națiunilor din intreaga lume… Se pare ca curricula educației sexuale din țarile voastre se bazeaza pe orientarile SIECUS.

Dr. Calderone a creat SIECUS cu bani de inceput furnizați de Hugh Hefner. Ca și Kinsey, ea lansat o cruciada pentru a schimba societatea. Ea a insistat ca educația sexuala are prea mult negativism, prea mult accent pe sarcini nedorite și pe boli. Problema reala, insista ea, urmandu-l pe Kinsey, a fost ca societatea era prea puritana și reprimata.

Existau prea mulți de „nu” in materia educației sexuale. Abordarea de catre SIECUS, promisa de dr. Calderone, trebuia sa se bazeze pe „da”. O educație sexuala adecvata i-ar invața pe copii ca din ziua in care nasc sunt ființe sexuale și ca exprimarea sexualitații lor este pozitiva, naturala și sanatoasa.

Ea a spus parinților: „Copiii sunt sexuali, au ganduri sexuale și fac lucruri sexuale… Parinții trebuie sa accepte și sa onoreze potențialul erotic al copilului lor” și „Profesioniștii care studiaza copiii au confirmat recent sexualitatea puternica a nou-nascutului”.

Ce a insemnat, exact, sa fii deschis și pozitiv, și sa inlocuiești „Nu-ul” din educația sexuala cu „Da-ul”?

Ce insemna sa ne „rupem de viziunile tradiționale”?

A insemnat mai mult decat relații sexuale premaritale și extra-maritale… mult mai mult. Educația sexuala moderna inseamna ruperea barierelor. Au existat oficiali din cadrul SIECUS, care erau atat de radicali, incat susțineau in mod public relaxarea tabuurilor in sexualitatea adult/copil, chiar a incestului.

Wardell Pomeroy a fost ucenic al lui Kinsey și a fost președintele SIECUS. El a susținut: „Este timpul sa recunoaștem ca incestul nu trebuie sa fie o pervertire sau un simptom de boala mintala”.

Revista TIME l-a descris pe Pomeroy (impreuna cu John Money, mai multe despre el citiți in partea a III-a a acestui material), ca facand parte din „lobby-ul pro-incest”. Președintele SIECUS a scris o carte, „Boys & Sex”, pentru copiii de clasele a VI-a  și mai mari. Iata o mostra: „… Comportamentul nostru sexual … este ca cel al altor animale… In esența, nimic din ceea ce oamenii fac sexual nu este anormal”.

Calderone a oferit o scurta prezentare pe coperta carții: „Pe masura ce citeam manuscrisul, nu conteneam sa-mi spun: «In sfarșit se spun lucrurilor pe nume»…”

Partea a III-a

Ultima persoana despre care aș vrea sa va vorbesc este dr. John Money. In 1955, el a introdus conceptul radical potrivit caruia masculinitatea și feminitatea inseamna un sentiment, ceva separat de anatomie și cromozomi.

El era convins ca ne naștem fara gen, dupa care, suntem condiționați de societate sa ne identificam fie ca barbat sau ca femeie. Dr. Money a fost un psiholog proeminent; el mai este respectat pana astazi. Dar el era din aceeași tagma cu Kinsey și ceilalți.

El a descris pedofilia ca fiind o „poveste de dragoste intre un cuplu de varste discordante”. Dr. Money a facut parte, de asemenea, parte din lobby-ul pentru incest: „Pentru un copil nu e neaparat o problema sa aiba o experiența sexuala cu o ruda”, scria el. La fel ca și Kinsey, Money avea rani adanci emoționale. Identitatea sa de barbat era zdruncinata și molesta baieți tineri.

Ce e șocant este ca acești oameni, acești barbați foarte zdruncinați mintal, folosind date frauduloase și teorii care au fost discreditate, au reușit sa transforme o mare parte din societate. Educația sexuala de astazi se bazeaza invațaturile lor.

Odata ce am ințeles cine au fost fondatorii educației sexuale – Kinsey, Calderone, Pomeroy, Money și alții – am ințeles cum am ajuns sa avem astazi „educația completa (comprehensiva) despre sexualitate”. Am ințeles cum am ajuns la nebunia de azi.

Totul a venit de la indivizi tulburați cu idei periculoase – activiști radicali – care au dorit sa creeze o societate care nu numai ca le va accepta patologia ci și o vor celebra!

Acești oameni au fost pedofili. Era in interesul lor sa vada copiii drept adulți in miniatura, care se bucura de contactul sexual și au dreptul sa-l consimta, fara ca alți adulți, sau legea, sa intervina.

De ce ar fi prețuit ei inocența copilariei? In primul rand ei nici nu credeau in inocența copiilor. De asemenea, considerau ca limitarea sexului intre soț și soție era nefiresc și distructiv.

Ei nu luptau impotriva bolilor, ei luptau cu vechile tabuuri; luptau cu moralitatea biblica.

In concluzie: educația sexuala a inceput ca o mișcare sociala și ramane o mișcare sociala. Scopul sau este ca elevii sa fie deschiși oricarei forma de exprimare sexuala posibila. Educația sexuala nu ii invața pe copii despre prevenirea bolilor, ci despre libertatea sexuala, sau mai bine despre licența sexuala. Educația sexuala este despre schimbarea societații, copil cu copil, rand pe rand.

Nu trebuie sa fii medic ca sa ințelegi pericolele acestei ideologii. Nu ai nevoie decat de bunul simț.

Nu mai intreb acum de unde a venit aceasta nebunie, știu de unde a venit. Ceea ce intreb acum, ce trebuie toți sa ne intrebam, este: cum a putut continua necontrolata timp de cincizeci de ani? Cum de s-a putut ca grupuri precum SIECUS sa ramana atat de puternice și atat de bine finanțate?

Unde ne e responsabilitatea? Toți adulții responsabili au obligația de a lupta impotriva promovarii licenței sexuale tinerilor. Sigur, este o lupta dificila; uneori monstrul pare enorm, la fel cum i se parea Goliat lui David.

Dar eu sunt aici ca sa va spun ca avem o arma secreta, ca praștia lui David. Arma secreta este știința secolului al XXI-lea: adevarurile biologice despre concepția organismului nostru, și modul in care mintea se conecteaza sa raspunda comportamentului intim.

Premisele fundamentale ale educației sexuale – teoriile radicale ale lui Kinsey, Pomeroy, Money și alții – sunt ușor de demontat cu datele științifice ale secolului al XXI-lea.

Da, lupta este in toi. Da, uneori monstrul pare enorm, ca uriașul Goliat lui David. Dar, gandiți-va puțin … nu am nevoie sa va reamintesc, nu-i așa?

Cine a caștigat batalia?

Articol pe baza unei prelegeri ținute la al VII-lea Congres Mondial al Familiilor din Sydney, mai 2013

Sursa: CulturaVietii.ro

Apelul Asociatiei Părinti pentru Ora de Religie - APOR

Asociatia Părinti pentru Ora de Religie - APOR

9 ore · 

Stimati părinți,
vă îndemnăm să aveți o atitudine activă în această perioadă și să vă susțineți drepturile constituționale: în primăvară, 2,3 milioane de părinți și elevi au depus cereri privind participarea copiilor lor la ora de religie.
Acum, 2 persoane care nici nu au copii în sistemul de învățământ terorizează un întreg sistem, amenințând directori, profesori, părinți, pentru a pune iar pe drumuri o țară întreagă, urmărind o interpretare eronată și rău-intenționată a legii.
Drepturile sunt respectate! Cei care au depus cerere pentru a urma ora de religie au această cerere valabilă în continuare, până la momentul schimbării opțiunii, așa cum a decis Curtea Constituțională, apoi Legea Educației și acum, Metodologia. Orice altă interpretare adusă legii înseamnă abuz, intimidare și trebuie sancționată! Manipularea trebuie să înceteze! Și aceste persoane rău-intenționate, care nu respectă decizia și opțiunile manifestate de părinți și elevi, trebuie să răspundă în fața legii pentru faptelor lor de intimidare și discriminare a părinților.
APOR va milita pentru susținerea drepturilor părinților câștigate prin referendumul din primăvară la care a participat, direct sau indirect, peste jumătate din populația României!
APOR, împreună cu filialele din țară și alte asociații de părinții, împreună cu părinții și elevii, vor recurge la toate mijloacele legale pentru a pune capăt discriminării și manipulării.
Vă rugăm să ne comunicați abuzurile și situațiile la care sunteți martori în țară!
contact@oradereligie.ro

http://m.evz.ro/infatigabilii-atei-tintesc-inima-credinciosului.html

joi, 01 octombrie 2015

Infatigabilii atei țintesc inima credinciosului

Autor: Sever Voinescu

 

Undeva, în „Cugetări”, Blaise Pascal scrie așa: ”Ceea ce oamenii prin marea lor înțelepciune nu reușesc să cunoască, religia îi învață pe copii”.

 Să ne luăm după domnul Pascal sau după domnii Moise și Cernea? Eu, unul, aleg fără să ezit: Pascal. Și sînt conștient că trăiesc niște vremuri în care preferința pentru Pascal în dauna grupului Moise&Cernea s-ar putea să atragă asupra bietului meu cap fulgere și tunete. Admit, puțin surprins dacă mi se permite, că ar putea exista oameni care să nu dea două parale pe marele francez și să prețuiască pe neobosiții activiști români. Mai nou, cei doi și, poate, alți cîțiva vor să redeschidă frontul luptei împotriva orei de religie. De fapt, vor să-l permanentizeze. Supărați că, anul trecut, părinții și elevii au decis categoric că vor să se predea religia în școli înscriindu-se la aceste ore, activiștii atei vor să se repete episodul în fiecare an de-acum înainte. Poate, poate... Au, se vede treaba, chef de campanii, confuntări și eroism civic; demonul ateismul nu-i lasă liniștiți nici o clipă. Folosind chițibușuri de prin acte normative de rang secund, ei ar vrea ca opțiunea elevilor pentru ora de religie să nu se facă o singură dată, cînd elevul se înscrie într-o școală, ci în fiecare an. Precizînd că legea lasă loc, firesc, schimbării de opțiune - adică, un elev înscris la religie se poate retrage ulterior, după cum un elev care nu a optat pentru religie la înscrierea în școală, o poate face mai apoi - nu poți să nu constați că acești oameni vor să aibă, în fiecare toamnă, cîte o treabă. Par deciși să înceapă o luptă de gherilă, în care să spere și să raporteze ca victorie fiecare scădere de jumătate de procent a proporției celor care optează pentru ora de religie. O luptă pas cu pas, om cu om. Mă întreb, doar, dacă tenacitatea lor nu și-ar fi putut găsi alte întrebuințări mult mai utile, dar fiecare este liber să se investească acolo unde crede că-și află împlinirea.

Ateii militanți, nervoși din fire, nu obosesc niciodată să atace Biserica lui Hristos. Ar ataca ei și sentimentul religios al fiecărui credincios, dar acolo este mult mai dificil de ajuns. Le este, desigur, mai ușor să se repeadă la instituții, căci ele greșesc adesea, sînt obiectivate social prin oameni mai mult sau mai puțin păcătoși, mai proști sau mai deștepți, mai buni sau mai răi. În plus, percepția publică asupra instituțiilor este, în genere, ușor manipulabilă. În sufletul credincioșilor, însă, e mai greu să ajungi. Vînătoarea împotriva lui Hristos continuă pe străzile cetății, însă ajunge foarte greu în locul în care Dumnezeu trăiește cu adevărat - în inima credincioșilor Săi. Așa că potul cel mare, adică inima, se țintește pe căi ocolite.

Cum poți spera să produci omul care va ajunge să respingă și să disprețuiască religia? Cea mai bună metodă să faci pe cineva să disprețuiască cuvîntul lui Dumnezeu este să-l faci cumva să nu-l audă niciodată, arătîndu-i omului că poate trăi un gen de existență și fără să știe de Dumnezeu - asta vor cei care se opun predării religiei în școli. Cu cît știi mai puțin despre cuvîntul lui Hristos, cu atît ai șanse mai mari să-l socotești inutil sau, măcar, anacronic. Nu-i așa că poți să mănînci, să te îmbraci, să te înmulțești, să cîștigi bani, să votezi și să pleci în vacanțe fără să pomenești măcar o singură dată pe Domnul? Păi, atunci, înseamnă că n-ai nevoie de El. Vezi, e anacronic! Și cum putem realiza țelul de a ține oamenii departe de Dumnezeu? Simplu: ținîndu-i de mici departe de El. Un copil căruia nimeni nu-i explică ce înseamnă Dumnezeu are toate șansele să devină ateu - cred militanții necredinței. Între noi fie vorba, această convingere dovedește că ateii militanți au grave carențe de cunoaștere a felului în care Dumnezeu lucrează în lume, dar e treaba lor.

Militînd împotriva orelor de religie, de fapt, ateii nu luptă pentru nici un fel de drept al omului sau pentru vreo libertate încălcată, ci pentru sporirea rîndurilor propriului trib. Este, desigur, legitim - orice organizație, orice mișcare vrea să-și asigure un viitor. Și orice viitor al unei organizații sau al unei mișcări se construiește pe seama unor copii. Întrebarea este dacă prețul ce se cere a fi plătit pentru ca ateii să-și sporească numărul merită să fie plătit. În acest caz, prețul este necunoașterea, ignoranța.

În mintea ateilor, școala trebuie să abdice de la misiunea ei esențială de dragul necredinței lor. Toți sîntem de acord că școala trebuie să dezvăluie copilului în chip cît mai echilibrat lumea în care trăiește. Și trebuie să fii orb să nu vezi cît de importantă este religia pentru lumea în care trăim - pentru istoria ei și pentru prezentul ei. Să ceri școlii să nu spună nimic copilului despre religie înseamnă să ceri școlii să ascundă copilului aspecte esențiale ale lumii pentru care, teoretic, îl pregătește. Cît de echilibrat poate școala povesti unui copil de român despre România, dacă îi ascunde că peste 80% dintre locuitorii țării sale se declară credincioși într-o formă sau alta și nu-i explică acelui copil în ce constă credința conaționalilor săi?

http://www.rostonline.ro/2015/10/de-la-marginalizarea-religiei-la-promovarea-libertinajului-sexual/

De la marginalizarea religiei la promovarea libertinajului sexual

1 octombrie 2015 de Tudor Marincu

Se pare că nu trece o zi fără ca în ziarul Adevărul să apară materiale în care religia e atacată în timp ce sînt promovate ideile așa zis „progresiste”: homosexualitatea, libertinajul sexual, pornografia etc.

Azi am găsit un alt articol de gen, intitulat „România, încă ruşinea Europei. Ce riscuri implică lipsa educaţiei sexuale în şcoli„, în care autorul, Mihai Copăceanu, pintre altele, scrie următoarele:

Şi mai grav, România este unul dintre puţinele state europene care nu are nimic în programa şcolară despre sănătatea sexuală sau educaţia sexuală, educaţia pentru sănătate sau orice legat de relaţiile dintre oameni, pubertate sau de prevenire a unor boli cu transmitere sexuală. România ignoră acest aspect important al vieţii umane.

[…]

În România, slavă Domnului, avem religie de la clasa pregătitoare până în clasa a 12-a, deci 13 ani. 13 ani elevul în şcoala românească învaţă despre istorii biblice, poveşti despre Dumnezeu şi altele, reale sau imaginare, unele pot fi de folos, altele nu. Dar în aceeaşi Românie, în care învăţământul este obligatoriu, viitorul cetăţean român nu află nimic despre corpul său, dezvoltarea psihosexuală, pubertate, viaţa sexuală, riscuri.

Primul lucru care m-a surprins a fost biografia autorului, sublinierile îmi aparțin:

Mihai Copăceanu este psiholog. Dublu licenţiat în teologie şi psihologie la Sibiu a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna și doi ani la Oxford. De asemenea, a absolvit un program masteral în adicții la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra. A publicat două cărţi „Freud sau Religa. Totem. Iluzie Critică” (Ed Agnos, 2008, 279pg) şi „Ortodoxie la Oxford. Te-am găsit Doamne! Mărturiile a 12 englezi convertiţi la Ortodoxie” (Ed Deisis, 2010, 180pg). Este pasionat de psihologie, educaţie, cultură şi religie. A lucrat în presă şi colaborează la diverse publicaţii. Crede în potenţialul celor tineri şi în România.

După o asemenea biografie m-aș fi așteptat la mai mult de la Mihai Copăceanu.

Dar să trecem la demontarea neadevărurilor din ziarul Adevărul.

În primul rînd, la fel ca și în cazul religiei, există o altă materie opțională intitulată „Educație pentru sănătate„, care se predă din clasa I-a și pînă în clasa a XII-a.

Iată ce conține programa acestei discipline pentru clasele a cincea și a șasea:

SĂNĂTATEA REPRODUCERII ŞI A FAMILIEI

7.1. Sentimentului de iubire faţă de cei apropiaţi şi a ataşamentului faţă de familie
7.2. Prietenia şi iubirea: factorii care influenţează deciziile de implicare/neimplicare în relaţii interpersonale

Și iată ce găsim în programa pentru clasele a șaptea și a opta:

SĂNĂTATEA REPRODUCERII ŞI A FAMILIEI

5.1. Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin
5.2. Comportament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale
5.3. Mituri legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)
5.4. Infecţii cu transmitere sexuală – comportamente cu risc în transmiterea HIV/SIDA
5.5. Planuri de viaţă: familie, relaţii sociale, impactul vieţii sexuale asupra viitorului
5.6. Concepţia şi sarcina – riscurile sarcinii în pubertate şi adolescenţă pentru mamă şi copil
5.7. Sarcina nedorită şi avortul – servicii sociale: planificare familială, consiliere
5.8. Violenţă în sexualitate, abuzul sexual

Adică exact ceea ce Mihai Copăceanu spune că nu se studiază în școlile românești.

În al doilea rînd nu înțeleg atacul gratuit din partea unui licențiat în religie asupra predării religiei în școală. După cum am văzut mai sus, atît religia cît și educația sexuală, se predau la fel, ca discipline opționale.

Scopul promotorilor „educației sexuale” în școlile românești este explicat pe larg aici. Redau doar primul paragraf:

Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare sexuală posibilă. Educația sexuală nu îi învață pe copii despre prevenirea bolilor, ci despre libertatea sexuală. Educația sexuală este despre schimbarea societății, copil cu copil, rând pe rând.

Mănăstirea Petru Vodă distruge propunerea de impunere a educației sexuale în şcoli: E o programă sociopată creată de o ultraminoritate

http://www.activenews.ro/stiri-educatie/Manastirea-Petru-Voda-distruge-propunerea-de-impunere-a-educatiei-sexuale-in-scoli-E-o-programa-sociopata-creata-de-o-ultraminoritate-125184

Ca răspuns la scrisoarea (de ieri) de cerere a unei platforme de educaţie sexuală marxist-leninistă în şcolile României moderne, suntem nevoiţi să reamintim câteva principii specific naţionale şi raţionale care se pare că le sunt complet străine domnilor activişti semnatari ai scrisorii.

Sufletul, gândul, imaginaţia, voinţa, simţirea, sunt adesea mai importante decât faptele, gesturile şi acţiunile exterioare. Acest principiu este respectat şi în Justiţie, în cazurile când responsabilitatea (recunoaşterea meritelor ori aplicarea pedepselor) este mai mare pentru cel ce a gândit un fapt decât cel care doar l-a executat (autorul moral versus autorul faptei). Iată de ce e imperativ ca educaţia să pornească întotdeauna de la premisa supremaţiei Sufletului asupra Trupului, nu invers, cum susţin ONG-urile semnatare ale cerinţelor de sexualizare explicită şi sistematică, mai mult decât deja o fac concernurile multinaţionale de marketing şi entertainment.

 

În orice studiu se porneşte de la noţiunile de bază, nu de la amănunte. Deci, dacă chiar s-ar dori elevarea cunoaşterii, ar trebui să se înceapă de la o educaţie antropologică, şi nu de la explicarea amănunţită, către nişte copilaşi fragili, a unor noţiuni care nu ţin nici măcar de firea umană. Cursurile de aşa-zisă educaţie sexuală sunt de fapt nişte tratate care tot reinventează roata şi apa caldă. Autorii şi promotorii lor ignoră propria lor existenţă ca rod al unor părinţi care n-au avut nevoie de manuale, ONGuri şi forumuri de discuţii publice ca să se iubească şi să-i zămislească.

 

Prin fire, omul consideră iubirea ca pe ceva sacru, iar modul de a o exprima, ca pe ceva absolut intim. Gingăşia şi farmecul sădit în fire de Dumnezeu, Care este Însăşi Iubirea, se văd ameninţate de grosolănia unor oameni pentru care sexualitatea este valoarea supremă a vieţii şi pentru care nu există respect pentru intimitatea altuia. În felul în care este concepută şi prezentată, ideologia numită „educaţie sexuală” (un corolar al revoluţiei ateiste) urmăreşte desacralizarea fiinţei umane, potrivit manastirea.petru-voda.ro.

 

Acest curriculum sociopat cerut de către o ultraminoritate care desfide virtutea se adresează copiilor în termeni şi imagini sexuale explicite, în modul cel mai evident ateo-materialist, cu efectul de a suscita şi a perverti, deci de a deprinde, nu de a educa.

E o regulă ştiută că educaţia are nevoie de raţiunea netulburată de simţuri. Agresarea copiilor cu imagini şi conversaţii de natură sexuală nu educă, ci excită. Cu alte cuvinte, corupe.

Pentru o înţelegere suficientă şi etică a comportamentului intim, orele de biologie explică partea funcţională, orele de educaţie civică, diriginţie, literatură, filozofie şi psihologie explică partea sufletească. În familie şi între prieteni se discută aspecte mai intime, la doctor aspectele fizice, la duhovnic aspectele sufleteşti. Activitatea sexuală este o intimitate. Nu se pot concepe cursuri de respiraţie, de circulaţia sângelui sau de excreţie, şi nici despre cum să fii romantic. Unele lucruri se învaţă singur. Alte lucruri nici nu trebuie învăţate. („Desfrâu şi orice necurăţie să nu se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; că nici un desfrânat sau necurat, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă, căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi” – spune Sfântul Pavel).

Educaţia publică vizează alte subiecte. Între ele, cel mai important considerăm că este antropologia, din care derivă toate ştiinţele sociale, la fel cum toate artele şi ştiinţele derivă din cosmologie. Ori, antropologia este taman singura ştiinţă care nu se studiază în şcoli. Ea ar lămuri, unor copii însetaţi de cunoaştere, noţiuni precum structura umană sau puterile sufleteşti. Ca ştiinţă revelată, cunoaşterea cea mai profundă şi mai amplă despre om o oferă Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor. Colecţia de scrieri despre om şi despre toate trăirile omului e cea mai vastă literatură din lume, din întreaga istorie. Varianta restrânsă şi accesibilă este Filocalia, iar varianta mai largă este chiar folclorul poporului nostru, cea mai mare colecţie de învăţături despre om şi viaţă dintre toate popoarele lumii. Această uriaşă colecţie de înţelepciune, pilde, proverbe, basme, cântece, obiceiuri este însăşi înţelegerea creştină asupra lumii în limba română.

 

Prin această filozofie practică, deprinsă din Biserică, poporul român stă în fruntea popoarelor cu cel mai bogat patrimoniu cultural, înaintea multora care s-au ocupat cu plăcerile cărnii din copilărie până pe buza morţii şi n-au înţeles de la viaţă ceva mai măreţ decât propriile senzaţii efemere şi gândurile ridicole ce se ivesc din ele. Educarea gândirii critice, a strategiei, educaţie istorică, educare a virtuţilor, iată ce trebuie copiilor ca să trăiască frumos.

Antropologia nu este proprietatea d-lor Jung şi Freud, ale căror aplicaţii anticreştine, neştiinţifice şi obtuze, bazate pe un empirism urechist şi sociopat, duc invariabil la aceleaşi concluzii epicureice la fel de sociopate. Pe temeiul studiilor celor doi s-a creat ştiinţa propagandistică a lui Edward Bernays (prin care fiinţa umană lipsită de discernământ este lăsată fără apărare în faţa oricăror stimuli), ştiinţă care a provocat în ultimii 50 de ani boli psihice incurabile la scară planetară. Poate de aceea apare acum discuţia despre ceva ce mii de ani s-a considerat tabu din respect, nu din prostie, din conştiinţă morală, nu din angoasă gnostică. Numai ocultismul menţine un dublu standard în ce priveşte tabu-ul, pe de o parte numindu-l protejare a unei noţiuni sacre pentru care „masele” n-au fost „iniţiate”, pe de alta numindu-l „duşmanul progresului”. Atunci când nu este un apanaj al prejudecăţii, tabu-ul este un aspect al Ordinii. Al Legii. Al legii naturale. Cine dezavuează Legea? Anarhia şi stegarii ei.

Câteva noţiuni de antropologie, legate de sexualitate

Puritatea, în cel mai concret sens, este starea care nu a cunoscut plăcerea sexuală, nici fizic (prin senzaţii sau acte), nici mental (prin imagini sau vise). Plăcerea sexuală este contopirea sufletului cu senzaţiile fizice de tip sexual. Această contopire a sufletului cu materia este o coborîre a sufletului raţional în materia trupului. î

 

Plăcerea sexuală înseamnă o diminuare a capacităţii de cunoaştere spirituală, şi transformarea acestei capacităţi în unealtă de cunoaştere strict simţuală, adică un act prin care omul raţional se aseamănă cu animalele. Animalele nu au aptitudini spirituale. Ele au suflet sensibil şi resimt plăcere şi durere, provenite de la trup. Senzaţii de plăcere şi durere au în comun aproape toate organismele vii. Omul, spre diferenţă de animale şi plante, are capacităţi superioare de a simţi spiritual, mental, sufleteşte, fără să fie neapărat legat de trup. Tocmai de aceea se spune că omul e stăpân pe propriul trup, adică nu este stăpânit de instincte şi simţuri, ba nici chiar de gânduri, ci numai de libera sa voinţă, pe când animalele sunt stăpânite de propriul trup prin instincte şi simţuri.

 

Prin urmare, puritatea, virginitatea, curăţia, abstinenţa, fecioria, asceza, neprihănirea, sunt fapte caracteristice numai şi numai omului, care prin raţiune şi voinţă este capabil să fie mai presus de trup şi materie. Excepţiile din lumea animală (la porumbel sau la delfin, sau şi la alte mamifere de inteligenţă superioară, la care s-a observat capacitatea de abstinenţă voluntară) sunt cele mai bune contraexemple la scopurile declarate ale educaţiei sexuale marxiste.

La persoanele sensibile, un simplu cuvânt, o privire, un parfum, o uşoară atingere sau chiar o amintire pot determina o reacţie sexuală. Cu cât o persoană este mai sensibilă, cu atât resimte plăcere sau durere de la stimuli mai fini, mai puţin evidenţi sau fizici. Analog, cu cât o persoană este mai insensibilă, cu atât are nevoie de stimuli mai puternici. Sensibilitatea creşte sau scade în raport cu expunerea la stimuli. Prin urmare, cu cât mai expus este un om la stimuli sexuali (imagini, senzaţii, cuvinte) cu atât este mai insensibil la trăirile respective şi are nevoie de stimuli mai puternici. Este ceea ce se numeşte „îndobitocire”, adică micşorarea puterii de simţire spirituală şi creşterea puterii instinctelor.

Ştiinţa ne arată că cu cât mai sistematică (deasă), mai variată, mai intensă şi mai timpurie (din copilărie) este expunerea omului la aceşti stimuli, cu atât sunt mai adânci efectele: afecţiunile neurologice, afecţiunile endocrine, impotenţa, înclinaţiile patologice şi psihopatologice, condiţionarea, scăderea puterii de concentrare, de memorie, de voliţie, şi acuitatea simţurilor. De aceea toate marile performanţe din ştiinţe, arte, cultură, sport, cercetare, sfinţenie, cer concentrarea tuturor forţelor şi sunt indispensabil legate de abstinenţă. Dacă celelalte funcţii biologice folosesc doar energia fizică (respiraţie, nutriţie, circulaţia sângelui, etc.), funcţia sexuală angajează integral omul, nu numai energia fizică.

Toţi marii cercetători, marii eroi, marii strategi, marii supravieţuitori, marii sfinţi, marii artişti, marii sportivi, au excelat prin aceea că şi-au concentrat puterea minţii şi a sufletului nu pe instinctele şi simţurile trupului, ci pe idealuri, pe care astfel le-au şi atins. Din aceste idealuri atinse se hrăneşte întreaga civilizaţie umană. Abţinerea de la plăcerile trupului în numele unui ideal este ceea ce au în comun toate marile fapte măreţe din istoria omenirii.

Aşa cum orice activitate a spiritului care nu aduce roade folositoare omenirii este o pierdere de energie şi de timp. Sexualitatea ca scop este iraţională şi antiumană.

În cazul particular al ONGurilor promotoare a ideologiei LGBT (care cu toată toleranţa, bunăvoinţa şi finanţarea, continuă să fie departe de a aduce vreo îmbunătăţire a înţelegerii raţionale şi sociale asupra experienţelor lor de tip psihopatologic), ambele criterii de ratare sunt atinse. Dacă prin activitatea lor fizică îşi anulează puterea de reproducere, prin activitatea lor politică promovează iraţionalismul, senzaţionalismul, eugenia, transhumanismul, pedofilia, zoofilia, contracepţia, imoralitatea, îndobitocirea – noţiuni şi realităţi psihopatologice pe care le impun ca norme. De altfel, nefiind ei înşişi părinţi, nu au cum să înţeleagă instinctul părintesc de a ocroti copiii.

Definiţiile creştine (iar nu atee) asupra unor noţiuni fundamentale precum viaţă, moarte, suflet, necesitate, demnitate, libertate, şamd, trebuiesc aprofundate în şcoală. Abia aceste cunoaşteri determină respectul faţă de persoană şi între persoane.