Fiindcă
de foarte multe ori criticile aduse credinței ortodoxe în particular și
credințelor religioase în general, se încadrează în anumite tipare
comune, considerăm că este oportună clarificarea unora din acestea, cel
puțin la nivelul unei direcții de răspuns. Unele din punctele de mai jos
necesită și vor primi o tratare mai detaliată cu alte ocazii.
1. Oamenii cred doar fiindcă le e frică de Iad sau de moarte
Celebrul
om de știință Stephen Hawking a declarat recent că “Nu există Dumnezeu,
iar Raiul este un basm pentru cei care se tem de moarte.” O afirmație
teribilistă din partea unui om, fără îndoială, cu rezultate științifice
remarcabile. A spune despre oameni că își dedică viața unui crez care
implică eforturi constante de îmbunătățire personală “doar fiindcă le
este frică de moarte” este pur și simplu o simplificare grosolană și
fără putință de fundamentare. Închisorile comuniste sunt martorele prin
excelență ale contrariului.
O
astfel de preconcepție greșește de asemeni prin neînțelegerea
conținutului credinței religioase. Neînțelegere care cel mai adesea se
bazează pe o evaluare de la distanță, din surse nereprezentative, din
exemple negative anume alese pentru a confirma o idee preconcepută.
Pentru
omul care, însă, cunoaște în detaliu conținutul credinței ortodoxe, cu
toate aspectele sale legate de Dumnezeu, creație, viață, dragoste și
relațiile între persoane, virtutea, lupta cu patimile, și toate
celelalte, omul acela va înțelege de ce o astfel de idee preconceptă nu
are nicio legătură cu realitatea credinței.
2. Oamenii cred doar fiindcă s-au născut într-o țară ortodoxă
În
multe părți ale lumii, apartenența majorității locuitorilor unei
regiuni la o anumită credință religioasă crează cadrul pentru alegerea,
cumva implicită, a acelei credințe. Dar procesul acesta nu este
nicidecum mecanic. Chiar dacă în România majoritatea populației se
declară a fi creștin-ortodoxă, există suficient de multe cazuri de
convertiri religioase la alte confesiuni creștine sau chiar alte
religii. Oamenii sunt liberi.
Un
fenomen larg răspândit este acela al nepracticării religiei declarate.
Ceea ce înseamnă că cei care practică activ participarea la
cultul-ortodox o fac dintr-o alegere conștientă. Oamenii cântăresc, la
nivelul lor și după putință, învățăturile și aleg să le urmeze sau nu.
Factorul
cultural în alegerea credinței este important dar nu hotărâtor. Altfel,
copiii de ingineri ar fi toți ingineri, copiii din părinți săraci ar fi
săraci, copiii părinților alcoolici ar fi toți alcooli. Ceea ce nu se
întâmplă.
3. Biblia este o listă de porunci morale care trebuiesc respectate orbește
Biblia
este o colecție de cărți. Fiecare cu un caracter și conținut aparte.
Chiar dacă ele formează un tot scripturistic, în sensul că urmează
istoria mântuirii de la facerea lumii până la sfârșitul lumii, scrierile
urmează un traseu și nu au toate un statul egal. De aceea, spre
exemplu, preceptele Vechiului Testament nu mai au validitatea pe care au
avut-o la momentul și contextul la care au fost expuse.
Un
aspect deosebit de important, deseori ignorat, este acela că, de
exemplu, poruncile Legii Vechi nu au fost date de la începutul omenirii.
Ceea ce înseamnă că starea în care au ajuns oamenii mii de ani după
crearea primilor oameni, a necesitat un set de reguli care să îi prevină
pe aceștia de la a se pierde în obiceiurile popoarelor care îi
înconjurau.
Chiar dacă legile
respective par inacceptabile după standardele moderne (și chiar cele ale
Noului Testament), ele trebuie înțelese și judecate potrivit nivelului
omenirii de atunci. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, ne putem
gândi că într-o școală de înaltă clasă regulamentul nu va conține
interdicțiile și măsurile prezente într-o școală de corecție fiindcă pur
și simplu nivelul elevilor este diferit. O școală de corecție va limita
mult mai mult libertățile celor prezenți acolo, dar în același timp se
așteaptă la comportamente și ieșiri mult mai violente, poate de
neconceput pentru nivelul unei școli de înalt nivel.
4. Biblia a fost scrisă acum 2000 de ani
Un
semn de ignoranță, dar adeseori întâlnit. Biblia, cum am spus, este o
colecție de cărți care au fost scrise de-a lungul multor sute de ani,
începând cu scrierile lui Moise, și terminând cu scrierile apostolilor.
5. Nu există dovezi pentru minuni sau existența lui Dumnezeu
Acest
punct necesită o discuție amănunțită, dar pe scurt neînțelegerea
privește aici noțiunea de dovadă. Dacă, spre exemplu, cineva are o
experiență personală, o viziune, o minune, ceva neobișbuit, nu are
posibilitatea de a oferi altor persoane alte dovezi decât propria
mărturie.
Și în nenumărate cazuri,
mărturia noastră este suficientă și relațiile dintre noi funcționează în
baza acestor mărturii personale. Dacă spunem cuiva că am văzut o
căprioară în pădure, lucru rar dar nu neobișnuit, ne va crede, deși nu
am făcut nicio fotografie.
Minunile
sunt prin definiție încălcarea legilor firești. Deci, spre deosebire de
experimentele științifice, care se bazează tocmai pe regularitățile
observate în natură, minunile, încălcarea legilor naturii, nu pot fi
reproduse la comandă. Ele presupun și necesită implicarea agentului care
a orânduit legile naturii și le poate încălca.
Nu
există nicio contradicție logică în existența creatorului și încălcarea
legilor naturii. Metafizic lucrul acesta este posibil. Invocarea, de
exemplu, a imposibilității încălcării legilor fizicii (cum ar fi
conservarea energiei) reprezintă o neînțelegere a acestor legi care, de
fapt, sunt postulate a căror validitate a fost observată experimental
într-o multitudine de cazuri. Dar în niciun caz nu a fost exclusă
posibilitatea cazurilor în care energia să nu se conserve. Deci
posibilitatea minunilor nu poate fi în niciun caz exclusă a priori.
Trebuie
spus însă că prima care manifestă scepticism față raportările unor
minuni este însăși Biserica. Zelul unor credincioși fără sau cu puțin
discernământ, poate vedea minuni acolo unde lucrurile sunt perfect
explicabile prin ordinea firească a lucrurilor, sau pot exagera
nejustificat dimensiunea și natura unor fenomene. Discernământul este
prin excelență virtutea care este capabilă să facă diferența între
minunile reale și cele false, și Biserica are o bogată literatură și
istorie în tratarea acestor lucruri. De exemplu, Patericul, o colecție
de apoftegme din viața călugărilor din pustia Egiptului, pun un deosebit
accept pe cazurile în care diverși călugări sau simpli credincioși fără
experiență s-au înșelat în diverse privințe.
6. Sărbătorile creștine sunt împrumutate de la păgâni
În
multe cazuri din naivitate, iar în altele din inerția unui anumit tip
de metodă istorică, se presupune că evenimentele anterioare le cauzează
și determină pe cele ulterioare. Acest tip de eroare logică, cunoscută
și ca “post hoc ergo propter hoc” (după asta, deci din cauza asta) neagă
cumva posibilitatea inovației, o unei practici independente totuși de
altele, asemănătoare cumva, dar totuși destul de diferite.
Astfel
faptul că o săbătoare creștină este ținută în aceiași zi calendaristică
sau într-o perioadă apropiată cu o sărbătoare a altei religii,
anterioară creștinismului, nu înseamnă că ea a fost împrumutată din acea
religie. Sărbătorile creștine au rațiunea și conținutul lor specific și
foarte bine determinat.
7. Biserica interzice oamenilor să facă un lucru sau altul
O
credință religioasă presupune și implică un angajament personal. O
credință religiosă conține un sistem de valori care conturează un scop
al existenței și vieții noastre. Sistemul etic pe care îl adoptăm odată
cu credința religioasă implică o serie de lucruri legate de consecințele
și rațiunile actelor noastre.
Astfel
că deși, să spunem, relațiile extraconjugale cu consițământul soților
nu ar reprezenta o problemă din punctul de vedere al unei etici
seculariste sau al unui alt sistem etic, pentru credința creștină, ca și
alte credințe, reprezintă o problemă foarte gravă. Biserica nu
interzice acest lucru de dragul de a interzice, ci expune consecințele
actului, prin implicațiile pe care le are asupra soților înșiși, asupra
relației dintre ei și a copiilor.
Noi,
ca parte din Biserică, suntem responsabili față de noi înșine să
respectăm credința în toate elementele și consecințele sale logice.
Consecvența cu noi înșine este datoria care ne interzice anumite acte și
ne obligă la altele, iar nu Biserica ca și presupus “agent
coercitiv/legislativ”.
De multe ori
se spune, simplist și batjocoritor, că nu este “treaba Bisericii ce fac
oamenii în dormitor”. Biserica însă nu neagă și nici nu afectează
libertatea omului. Omul este liber să facă ceea ce dorește. Biserica
însă se simte și este responsabilă la aducă la cunoștință credincioșilor
consecințele negative ale anumitor acte, iar credincioșii sunt
responsabili față de ei înșiși și apropiații lor să țină seama de aceste
recomandări.
8. Credința ortodoxă este misogină și pune femeia pe locul doi
Antropologia
ortodoxă este foarte clară în prinvița raportului dintre bărbat și
femeie. Omul a fost creat de la început bărbat și femeie. Eva nu a fost
creată separat ca slujitoare a bărbatului ci “ca ajutor pe măsura lui”.
Ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată o ierarhie de putere între
bărbat și femeie. Fundamentarea antropologiei pe raportul de putere, de
forță, este apanajul gândirii politice moderne, iar nu al
creștinismului.
În Hristos, spune
Sfântul Apostol Pavel, nu mai există bărbat sau femeie. Deosebirea de
gen se pierde în omul deplin, omul care a realizat în sine chipul lui
Hristos, chipul lui Dumnezeu. Fiindcă omul a fost creat după chipul lui
Dumnezeu, cu scopul de a realiza și asemănarea cu Dumnezeu. Asemănare
care a implicat încă de la început întruparea celei de-a doua persoane a
Sfintei Treimi.
Separarea în genuri a
naturii umane, în bărbat și femei, nu are rolul de a crea o ierarhie,
ci de a face manifestă o realitate interioară și specifică fiecărei
persoane umane. Feminitatatea și bărbăția reprezintă două dimensiuni ale
omului care, și una și cealaltă, pot avea atât virtuți specifice cât și
defecte proprii. Dar, în final, atât bărbatul cât și femeia sunt
chemați să realizeze aceleași virtuți și aceleași standarde.
Acuzația
de misoginie a creștinismului se bazează de cele mai multe ori, pe
înțelegerea greșită și ruptă de context a îndemnului Apostolului Pavel
către femei de a asculta de bărbații lor. Neînțelegere care urmează
înțelegerii greșite a noțiunii de ascultare în creștinism, și a
ignorării totale a poruncii date bărbaților de a-și iubi soțiile așa cum
Hristos și-a iubit Biserica. Adică până la moarte! Împlinirea acestei
porunci exclude total și din start orice fel de poziționare a femeii ca
fiind inferioară, exclude orice raport de putere între bărbat și femeie.
9. Biserica Ortodoxă încurajează ura față de homosexuali
Homofobia
a devenit, mai ales în ultimi ani, o armă ideologică deosebit de
puternică. Este folosit brutal ori de câte ori cineva îndrăznește să
afirme imoralitatea relațiilor homosexuale. Din afirmarea unui principiu
etic, anume acela că relațiile homosexuale sunt imorale, promotorii
homosexualității transformă această afirmare într-o presupusă aversiune
față de persoanele care practică homosexualitatea.
Deși,
din păcate, există cazuri de agresiune față de homosexuali din rațiuni,
aparent, de credință, legătura dintre cele două nu este imediată.
Pentru Biserica Ortodoxă, și nu numai, homosexualitatea este un păcat la
fel cum sunt și alte păcate. Perversiunile sexuale de orice fel sunt
considerate păcate, chiar dacă se întâmplă între persoane de același sex
sau persoane de sex diferit. Faptul că două persoane declară că se
iubesc nu justifică presupusa moralitate a oricăror acte pe care aceștia
le săvârșesc.
Dragostea reprezintă
tocmai a vrea binele aceluia pe care îl iubești. Ori nu există nicio
posibiltate în a iubi pe cineva și în același timp a-i batjocori trupul
și demnitatea, sau a face același lucru cu propriul trup și propria
demnitate.
Așadar, așa cum Biserica
consideră o serie întreagă de acte ca fiind păcate și, în același timp,
își manifestă acceptarea celor care le săvârșesc, același lucru se
întâmplă și cu homosexualii. Biserica are rolul de a ajuta oamenii să se
vindece de bolile sufletești, boli care includ și perversiunile
sexuale. Faptul că homosexualii se simt ofensați de categorisirea
comportamentului lor ca “boală” nu conferă neapărat o justificare. Și un
alcoolic se simte ofensat că este considerat alcoolic. Trebuie însă
înțelese rațiunile pentru care un anumit tip de comportament este
considerat în creștinism patimă (boală).
10. Biserica Ortodoxă a provocat războaie religioase, cruciade, a ars oameni pe rug
Iarăși,
o chestiune care merită tratată în amănunt. Trebuie însă spus că de
cele mai multe ori se ignoră contextul social și politic în care s-a
declanșat un anumit conflict militar, care au fost părțile implicate în
conflict, motivele lor reale, și așa mai departe. În fond, oricine se
poate declara ca aparținând unei credințe și în același timp să
acționeze contrar credinței respective. De aceea, a pune pe seama
credințelor religioase toate actele credincioșilor pare, cel puțin la
prima vedere, o greșeală.
Apoi,
desigur, cruciadele, închiziția, arderea pe rug, sunt evenimente
specifice creștinismului occidental. Dar și acolo, trebuie văzut exact
și concret condițiile istorice în care s-au petrecut. Tușa groasă în
care este portretizată religia ca fiind răspunzătoare pentru cele mai
mari atrocități din istorie este cât se poate de departe de adevăr.
11. Creștinismul a încurajat sclavia
Creștinismul
a însemnat, încă de la apariția lui, instaurarea unei viziuni asupra
existenței umane care conținea posibilitatea actuală a depășirii
condiției acestei lumi și a limitărilor istorice inerente. De aceea
creștinismul nu a căutat să se impună cu forța, nu căutat să răstoare
orânduiri și regimuri politice. Secole la rând după apariția sa,
creștinii au fost prigoniți și uciși fără milă.
Felul
în care creștinismul a văzut libertatea și eliberarea, mântuirea,
mergea dincolo de simpla eliberare din robia altor oameni. Om liber sau
nu, sclav sau nu, creștinul trebuia să se elibereze de păcate și trebuia
să învingă consecințele păcatului, adică moartea sufletească. În lipsa
acestei libertăți, existența devenea vidă de sens, și eliberarea din
jugul sclaviei nu putea aduce decât o satisfacție temporară.
Dar,
să nu uităm, încă de foarte devreme în istorie, creștinismul s-a
divizat atât dogmatic cât și politic. Și deși doctrina creștină nu
încuraja în niciun fel tratarea altor ființe umane ca inferiore, o
interpretare pervertită și preferențială a credinței creștine poate
conduce la orice fel de justificare a oricărui tip de comportament.
Lucru valabil, de altfel, cu orice fel de ideologie.
Și,
în ultimă instanță, este ironică acuzarea creștinismului de încurajare a
sclaviei în condițiile în care societatea seculară modernă nu a făcut
prea mult progres, prin libertățile și drepturile acordate cetățenilor,
de a-i face liberi de manipulare media, de îndatoriri excesive față de
sistemul bancar, față angajatori și marile corporații. O formă de
sclavie în care cei înrobiți nici nu realizează captivitatea.
12. Credința ortodoxă este împotriva științei
Nimeni
nu ar lua în serios o afirmație de genul “credința creștină este
împotriva construirii de poduri”, “împotriva ingineriei”, “împotriva
prelucrării metalelor”, “împotriva tratării infecțiilor”, etc. Toate
acestea presupun o anumită știință, un anumit tip de cunoaștere.
Credința
creștină, în marea sa parte, constituie un set de principii etice.
Principiile etice, prin definiție, nu pot viza și nu pot contrazice
decât alte principii etice. Nu se poate spune că apa nu își mărește
volumul prin îngheț fiindcă nu este bine să minți. Sunt două categorii
diferite, și a le a amesteca constituie o eroare de categorie.
Știința
ne ajută să înțelegem anumite fenomene și să realizăm anumite lucruri.
Dar știința nu poartă în sine conținutul etic necesar evaluării
moralității unui act sau altul. Fizica atomică nu spune dacă este bine
sau nu să detonezi o bombă nucleară în mijlocul unui oraș.
Considerentele de ordin etic le luăm din altă parte, și nu din știință,
fiindcă știința este neutră din punct de vedere etic.
Astfel
credința ortodoxă poate fi împotriva anumitor acte care, aparent, ar
constitui știință. Credința creștină este împotriva avortului, a
experimentelor pe ființe umane, a eutanasierii, și a altor practici
care, deși folosesc rezultate și cunoștințe științifice și ar conduce
spre noi rezultate și descoperiri, totuși sunt imorale.
Un
foarte comun exemplu de conflict între credința creștină și știință ar
fi conflictul evoluționism-creaționism, dar acest subiect îl vom trata
separat.
13. Credința ortodoxă este falsă fiindcă mai există și alte religii
Dacă
un grup de oameni în jurul unei cutii închise și-ar oferi părerea
despre ce este în acea cutie, faptul că diferite persoane spun lucruri
diferite nu face dintr-o dată false toate acele păreri. Din 10 oameni,
toți pot face 10 afirmații diferite, și se poate ca unul dintre ei să
afirme adevărul.
Existența mai multor
religii nu este semn nici că toate sunt false nici una sau alta este
adevărată. Dacă fiecare religie afirmă despre un anumit lucru ceva
diferit, se poate spune că cel mult una dintre ele este adevărată. Cum
s-ar putea afla care dintre ele este adevărată, este o altă discuție,
dar în niciun caz existența altor religii decât creștinismul nu face
creștinismul neadevărat.
De cele mai
multe ori, argumentul acesta ia o turnură ușor emoțională. Ceva de genul
“Da, sigur, tocmai tu ai adevărul!”. Adică o afirmație este
interpretată ca pretenție și pretenția este văzută ca aroganță. Dar cum
nu este nicio aroganță în spune că afară plouă dacă într-adevăr afară
plouă, la fel nu reprezintă nicio aroganță în a spune că Hristos este
Fiul lui Dumnezeu dacă într-adevăr Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
14. Cei necredincioși sau de alte religii vor merge în Iad
Strâns
legată de problema anterioară este aceasta, a mântuirii celor de alte
credințe. Trebuie spus însă că obsesia aceasta a certitudinii mântuirii,
și chiar a predestinării, este oarecum recentă. Deși cu siguranță a
existat și înainte, într-o formă sau alta, creștinismul protestant a
fost în mod deosebit afectat de această sciziune între credincioșii care
sigur se mântuiesc și necredincioșii care sigur “merg în Iad”.
Ori
Evangheliile și Noul Testament în general nu oferă nicidecum o rețetă,
un set de criterii clare care să spună “cine unde merge”. Tocmai fiindcă
mântuirea presupune și implică dragostea față de Dumnezeu și dragostea
față de ceilalți oameni. Ori aici nu este loc de calcule și de planuri.
Omul care are dragoste sinceră nu mai este preocupat de mântuirea
personală ca deziderat egoist, ci vede apropierea de Dumnezeu în lumina
relației sale cu ceilalți oameni.
De
aceea, a spune despre cei care, din rațiuni culturale, istorice,
geografice, nu au luat cunoștință directă și amănunțită de credința
creștină, că aceștia nu se vor mântui, este cel puțin o impietate
serioasă, dacă nu chiar erezie.
15. Crede și nu cerceta!
O
expresie pornită într-un context foarte particular, a devenit
stindardul ignoranței anti-religioase secole la rând, și bântuie și
astăzi conversațiile și discursurile pline de patos ale celor care,
cumva, se consideră nevinovați de incultură teologică fiindcă, nu-i așa,
cultura teologică este ea însăși ignoranță.
Pentru
omul care se ia în serios și înțelege să ia în serios chiar și pe cei
pe care îi combate, o astfel de sintagmă nu este de niciun folos și nu
are nicio legătură cu realitatea.
De
la faptul că nașterea științei moderne s-a datorat unor nume mari ale
credinței creștine (Galileo Galilei, Isaac Newton, Blaise Pascal, Renes
Decartes, și alții), și până la chiar îndemnul mântuitorului “Bateți și
vi se va deschide, căutați și veți afla!”, și “Veți afla Adevărul, și
adevărul vă va face liberi”, toate acestea dizolvă fără drept de apel
orice acuzație cum că credința creștină ar încuraja și cultiva
ignoranța.
Dimpotrivă, chiar cei care
se grăbesc să își împânzească discursul cu elementele comune și
strategice gen “evul mediu”, “anti știința”, “ignoranță”, “anti
progres”, “retrograd”, sunt cei care dau dovadă de incultură și
ignoranță, și preiau de-a gata un discurs ideologic de joasă ținută.
În loc de concluzie
Departe
de mine gândul că am clarificat în întregime punctele de mai sus. Am
omis intenționat anumite aspecte care ar fi lungit în mod inutil text.
Vă invit să ridicați și alte probleme în comentarii, dacă considerați
necesar. Cu alte ocazii, sper să avem ocazia să aprofundăm un subiect
sau altul, mai pe cele pe care în mod intenționat și explicit le-am
lăsat deoparte.
sursa http://avereabisericii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu