Lumea informaticii a dat o altă dimensiune vieții și legăturilor dintre oameni. Sub ochii noștri, în câteva decenii, totul a tins să se schimbe. Aparent spre binele nostru, dar mutațiile au fost atât de rapide, încât începem să nu mai știm cui aparținem și unde ne aflăm. Au apărut noi centre de greutate ale lumii. Europa și Statele Unite își pierd în bună măsură rolul diriguitor. Noi puteri se ridică în lume și treptat are loc și un transfer de însemnătate și de forță.
Cuceririle științei se îmbogățesc, dar ele cuprind nu rareori și amenințări latente. Aparent suntem o mare familie, dar în fapt unitatea lumii este mai mult decât relativă. Primejdii catastrofale ne pândesc. S-ar impune o solidaritate și conlucrare cum nu reușim să creăm. Inegalitatea categoriilor sociale și chiar a nivelului de dezvoltare al statelor creează și adâncesc diferențe și generează surse de conflicte.
Progresul se reflectă în intensificarea
ritmului, uneori amețitoare. Oamenii sunt confruntați cu situații
limită, multe cu totul noi și nu sunt înzestrați să le facă față.
Pregătirea oamenilor pentru aceste uriașe schimbări este deficitară, iar
uneori chiar inexistentă și mai ales nu ființează înzestrarea morală a
fiecăruia, puterea de a nu exista doar pentru sine, ci a se simți
necontenit dator celorlalți. Dincolo de lumea internetului, oamenii sunt
datori înainte de toate să fie oameni, omul fiind animalul superior
căruia îi revine paza planetei, a lumii fără îndoială necontenit
amenințată, în parte datorată și propriei evoluții!
Nepăsarea față de
problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident
prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot,
ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic
de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți
să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își
manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea
multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent
al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea
masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale
atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele
culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de
izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu
indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în
cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.
Vinovați suntem cu toții
și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de
educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile.
Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește
sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu
grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia
că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără
îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile
noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să
respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată
să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai
ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru,
dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul
nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de
bunăstare și de prosperitate.
Din păcate, asistăm la o
adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să
privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de
trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este
adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în
țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi
fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.
Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?
Este misiunea familiilor
și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de
bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care
să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale
trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul
american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul
față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe
ori pentru el o țară nouă.
De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?
Imităm multe de peste
Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și
sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?
Autor: Acad. Dan Berindei
Sursa: Revista Clipa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu