FIINŢA LUI DUMNEZEU

90. Ştim noi ceva despre fiinţa lui Dumnezeu?

Nu putem cunoaşte fiinţa lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de fire. Fiinţa lui Dumnezeu este „ascunsul” tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea şi cu care nu putem intra în legătură. Ea e mai presus de orice nume, cum spune Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dar noi cunoaştem lucrările acelei fiinţe, care coboară la noi, cum zic Sf. Părinţi. Toate numele ce le dăm lui Dumnezeu privesc aceste lucrări; înţelepciunea lui Dumnezeu, văzută în lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrări le mai numim şi însuşiri ale lui Dumnezeu, sau pe baza acestor lucrări Îi dăm lui Dumnezeu aşa-numitele însuşiri. În cunoaşterea firească, aceste lucrări sau însuşiri ale lui Dumnezeu le aflăm prin analogie de la lucrările create; în cunoaşterea mai presus de fire avem o vedere mai de-a dreptul a lor.

 ÎNSUŞIRILE LUI DUMNEZEU

 91. Ce înseamnă cuvintele: „Cred întru unul Dumnezeu”?

Aceste cuvinte au fost puse în Simbolul Credinţei pentru a risipi credinţa deşartă a păgânilor, că sunt mai mulţi dumnezei. Credinţa într-un singur Dumnezeu, sau monoteismul, e susţinută de toţi Părinţii şi Scriitorii bisericeşti care s-au ocupat de acest adevăr.

92. Care sunt însuşirile lui Dumnezeu?

– Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „Totuşi, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate si noi întru El; şi un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru că unul singur e universul pe care l-a făcut. Sf. Efrem zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu».

–  Dumnezeu  este  Duh,  cum  o  mărturiseşte  Mântuitorul  însuşi  femeii  samarinence: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 24). «El e nematerial si netrupesc», spune Sf. Ioan Damaschin. El e izvorul din care-şi ia începutul toată firea înţelegătoare şi duhul.

-Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă şi duhovnicească. El nu admite nici un fel de adaos în Sine şi nu are ceva mai mare, sau mai mic, în Sine.

– Dumnezeu e neschimbător, cum ne-o arata Sf. Iacov prin cuvinele: „Părintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbră de mutare” (1, 17).

– Dumnezeu este veşnic, cum ne încredinţează cuvintele Apocalipsei: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era, Cel ce este şi Cel ce vine” (Apoc. 4, 8). El e înainte de timp, pentru că timpul e de la El. Însuşirea Lui veşnica e că El este veşnic.

– Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfârşit şi de nespus. Dumnezeu este nevăzut. Cuvântul se adresează către El în tăcere, simţul se toceşte vrând să-L cerceteze, iar înţelegerea se închirceşte vrând să-L îmbrăţişeze.

– Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: „De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti; de mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimeneaţă şi mă voi sălăşlui la marginile mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Ps. 138, 8-10). Fiind fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, că toate sunt în El. El e pretutindeni şi e în întregime pretutindeni.

– Dumnezeu e atotputernic, cum ne încredinţează Sf. Evanghelie: „Cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o susţin toţi Sf. Părinti, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Dumnezeu e nevăzută şi ascunde o mare pătrundere şi simţire Duhului.

– Dumnezeu e atotştiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecăţile Lui se nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). Ştiinţa lui Dumnezeu cunoaşte toate deodată: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaşte totul din veci; El ştie înainte de facerea lumii ce se va întâmpla până în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în momentul  când  am  fost  creaţi,  pentru  că  El  cunoştea  rostul  nostru  înainte  de  facerea pământului  şi  a  veacurilor.  Prin  prezenţa  Sa,  Dumnezeu  nu  ne  obligă  să  facem  cele viitoare. Dumnezeu ştie toate câte se vor întâmpla prin libera voinţă a oamenilor, dar această preştiinţă nu nimiceşte liberul arbitru sau libera hotărâre. Dumnezeu priveşte în inimi, ştie toate şi aude toate.

– Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: „Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; (aceştia) în veac vor fi păziţi; iar cei fără-de-lege vor fi izgoniţi şi seminţia celor necredincioşi va fi stârpită (Ps. 36, 28).

– Dumnezeu e bun, cum declară Însuşi Mântuitorul: „Nimeni nu este bun decât numai unul Dumnezeu” (Matei 19, 19).

– Dumnezeu e iubire, cum ne încredinţează Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 şi 16).

– Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5).

–  Dumnezeu  este  desăvârşit,  după  cuvântul  Mântuitorului:  „Fiţi  dar  desăvârşiţi, precum Tatăl vostru din ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48). Dumnezeu e desăvârşit în toate,  egal  şi  asemenea  cu  Sine.  Nu  e  supus  prefacerii  lucrurilor,  nici  naşterii,  nici întâmplării. El nu Se micşorează, nici nu creşte, ci e totdeauna acelaşi.

93. Dacă Dumnezeu este Duh, de ce în Sf. Scriptură se vorbeşte despre inima, ochii, urechile, mâinile lui Dumnezeu?

Sf.  Scriptură  ţine  seama  de  firea  limbii  omeneşti,  adică  de  felul  ei  de  a-şi  arăta gândurile. Cuvintele de mai sus nu înfăţişează organe trupeşti, asemenea celor omeneşti, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel inima arată bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, ochii şi urechile arată atotştiinţa Lui, iar mîinile, atotputernicia Lui. După cum chipul lui Dumnezeu nu poate fi zugrăvit în mintea noastră, tot aşa nu poate fi vorba de organe trupeşti ale lui Dumnezeu, căci după cuvântul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbeşte fără gură, lucrează fără mâini, vede fără ochi».

94. Dacă Dumnezeu este peste tot locul, de ce se spune în Sf. Scriptură că El este în ceruri sau în Biserică?

Dumnezeu este peste tot locul; dacă se zice că El este în mod deosebit în ceruri, este pentru că prezenta Lui e mai vădită fiinţelor spirituale şi cerul închipuieşte sfinţenia; dacă se vorbeşte de prezenta Lui deosebită în Biserică, este pentru că mai ales în Biserică împărteşeşte El, prin Sf. Taine, harul Său sfinţitor.