48.
Ce este Sfânta Tradiţie?
Sf.
Tradiţie sau Sf. Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai
Bisericii şi din
care o parte s-a fixat în scris mai târziu. Ca şi Sf. Scriptură, Sf. Tradiţie
cuprinde Descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa
Bisericii în Duhul Sfânt, sau permanenta prezenţă a Duhului Sfânt în viaţa
Bisericii.
49.
Când a luat naştere Sf. Tradiţie?Înainte de Sf. Scriptură, odată cu aceasta sau
după ea?
Sf.
Tradiţie a luat naştere înainte de Sf. Scriptură. În înţelepciunea Sa. Dumnezeu
a voit ca
adevărurile Descoperirii dumnezeieşti să fie date întâi prin viu grai, spre a
fi uşor de înţelese şi primite. Dacă învăţătura dumnezeiască s-ar fi dat de le
început în scris, credinţa nu s-ar fi răspândit cu aceeaşi uşurinţă şi putrere
ca prin viu grai, cu care e înzestrat tot omul. Credinţa se dovedeşte şi se
întăreşte, la cei mai mulţi oameni, îndeosebi prin viu grai. Sf. Apostol Pavel
spune: „Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10,
17).
50.
Cum a luat naştere Sf. Scriptură?
La
începutul Bisericii, învăţătura a venit de le Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era astfel
învăţătura şi predica vie. Prin predicile lor, Apostolii s-au făcut şi ei
vestitorii ai adevărului. Ei puneau la temelia credinţei lor, şi a acelora pe
care-i converteau, aceeaşi Evanghelie ieşită din plinătatea cunoaşterii vieţii
dumnezeieşti petrecuseră împreună şi în care trăiau acum. Sf. Apostol Pavel
arată că predica apostolilor este însuşi cuvântul lui Iisus Hristos, rostit prin
gura Sf. Apostoli: „Cum
dar vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în
Acela, de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără de propovăduitori? Şi cum vor
propovădui de nu vor fi trimişi?… Deci, credinţa este din auzire, iar auzirea,
prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14-17). Însuşi
Mântuitorul a poruncit Sf. Apostoli să propovăduiască prin viu grai: „Drept
aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit
vouă” (Matei 28, 19-20: Marcu 16, 15; Luca 9, 2). Sf. Apostoli înşişi ne
încredinţează în scrierile lor că ei n-au scris în cărţile lor decât o mică
parte din câte au primit de la Învăţătorul lor. Sf. Ioan, Ucenicul prea iubit
al Mântuitorului, sfârşeşte Evanghelia sa cu aceste cuvinte: „dar sunt şi alte
multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, şi care, dacă s-ar fi scris cu
de-amănuntul, cred că nici lumea aceasta n-ar fi cuprins cărţile ce s-ar fi
scris” (Ioan 21, 25). Acelaşi Evanghelist Ioan declară într-una din Epistolele
sale: „Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală,
ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră
să fie deplină” (II Ioan 1, 12). Mântuitorul însuşi n-a lăsat nimic scris şi
nici n-a poruncit Sfinţilor Apostoli să scrie, ci să propovăsuiască prin viu
grai (Matei 28, 19-20).
51.
Ce este Tradiţia Apostolică?
Învăţătura
încredinţată de Hristos, prin viu grai, Sfinţilor Apostoli poartă numele de Tradiţie Apostolică.
Din această Tradiţie,
sau cu ajutorul
ei, s-a dezvoltat
Tradiţia bisericească.
52.
Cum s-a dezvoltat Tradiţia bisericească?
Sfinţii
Apostoli au primit învăţătura dumnezeiască de la Mântuitorul, iar Biserica a
primit-o de la Sf. Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceştia,
celor de după ei, până azi. Tradiţia, zice Sf. Irineu, a ajuns până la noi prin
grija Bisericii, fără a se născoci scrieri, căci ea este p practică foarte
deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare. Fericitul Augustin spune că
adevărurile Tradiţiei care se păstrează pe întreg pământul, au fost
încredinţate fie de Sf. Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice. Ceea ce ţine
Biserica Universală şi n-a fost stabilit prin Sinoade, ci a fost totodeauna
păstrat, a fost dat prin autoritatea apostolică. Este deci o Tradiţie
Apostolică şi este o Tradiţie bisericească, în strânsă legătură una cu alta,
cea din urmă avându-şi obârşia şi dreptarul în prima. Semnul adevăratei
Tradiţii este neîntreruperea. «Marii (teologi) ai lumii, zice Agustin, au ţinut
ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe
alţii. Ce au primit de la părinţi, aceea au dat fiilor». De aceea trebuie
crezut numai acel adevăr de credinţă care nu se depărtează cu nimic de Tradiţia
Apostolică şi Bisericească.
53.
Ce legatură este între Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie?
Sf.
Scriptura e rodul lucrării Sfântului Duh, crescut în pomul Tradiţiei. Sf. Scriptură
e punerea
în scris numai a unei părţi din toată învăţătra dată de Mântuitorul prin viu
grai, adică din Tradiţie. Astfel,
între ele o legatură atât de strânsă, încât cu greu
s-ar putea face o deosebire între cuprinsul uneia şi al celeilalte. Mărturiile
lor se sprijină unele pe altele şi amândouă alcătuiesc comoara unuia şi
aceluiaşi aşezământ dumnezeiesc şi omenesc: Biserica. Sf.
Tradiţie întregeşte Sf. Scriptură prin tâlcuirea adevărată. Numai tâlcuirea
dată de Sf. Tradiţie este adevărată, adică profetică şi apostolică primită de
Biserică, pentru textul Sf. Scripturi. În al doilea rând, trezie să ne servim
de Tradiţie, pentru că nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca Scriptură. Sf.
Apostoli ne-au transmis învăţătura Mântuitorului atât pe calea Sfintei
Scripturi, cât şi pe calea Tradiţiei Apostolice. Cuvintele Sf. Apostol Pavel:
„Aşadar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniilr pe care le-aţi învăţat
fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II es. 2, 15), Sf. Ioan Gura de
Aur le tâlcuieşte astfel: «De aici e limpede că (Apostolul) nu le-a dat toate în
scris, ci multe pe cale nescrisă. Şi cele scrise şi cele nescrise sunt
deopotrivă vrednice de credinţa, încât socotim la Bisericii vrednică de
crezare. E tradiţia, nu cerceta mai mult».
54.
Sf. Tradiţie aparţine credinciosului în parte, sau Bisericii întregi?
Ca viaţă
în Duhul Sfânt,
Sf. Tradiţie aparţine
întregii Biserici. Credinciosul
şi-o însuşeşte
în măsura în care vieţuieşte în Biserică şi părţicipă la viaţa Bisericii prin lucrarea
Duhului Sfânt. Aşa ne-o spune Sf. Scriptură, aşa ne-o spun şi Sf. Părinţi. Sf.
Apostol Pavel declară: „Au nu ştiţi că sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă va strica cineva templul lui
Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu, pentru că sfânt este templul lui
Dumnezeu, care sunteţi voi” (I Cor. 3, 16-17). Cine strică templul, adică
Biserica lui Dumnezeu, acela nu se află în Sf. Tradiţie. Sf. Irineu, la
rându-i, ne învăţa: «Duhul
este chezaşia nestricăciunii, întărirea credinţei noastre, scara de înălţare la
Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo e şi Duhul lui Dumnezeu. Unde e Duhu1 lui
Dumnezeu, acolo e şi Biserica şi plinătatea harului. Iar Duhul este
adevărul». Ereticii nefiind în Tradiţie nu sunt nici în Biserică, şi,
dimpotrivă, nefiind în Biserică, nu sunt nici în Tradiţie; ei nu trăiesc în
comuniunea de viaţă a Duhului lui Dumnezeu şi nu sunt în Hristos.
55.
Ce legatură este între Biserică şi Sf. Tradiţie?
Biserica păstrează
Tradiţia, iar Tradiţia
uneşte şi întăreşte
Biserica. După moartea ultimului
Apostol, viaţa în Duhul nu s-a împuţinat, căci Mântuitorul făgăduieşte
Apostolilor şi urmaşilor acestora că va fi cu ei până la sfârşitul veacurilor
şi Duhul Sfânt îi va ajuta să înţeleagă tot adevărul şi să-l apere neştirbit
(Ioan 16, 13). De aceea Sf. Tradiţie s-a numit şi ţinerea de minte vie a Bisericii.
Tradiţia fiind viaţa Bisericii, Biserica e spaţiul Tradiţiei.
56.
Care e rolul Bisericii faţă de Descoperirea dumnezeiască şi deci şi faţă de Sf.
Tradiţie?
Biserica e
păzitoarea, tâlcuitoarea şi
propovăduitoarea fără greş
a Descoperirii dumnezeieşti
şi, prin aceasta, şi a Tradiţiei. Ea păstrează şi susţine unitatea şi
identitatea credinţei. Sf. Irineu ne dă amănunte preţioase în această privinţă:
«Biserica, zice el, după ce a primit, cum am spus, această propovăduire şi
această credinţă, măcar ca e răspândită în toată lumea, le păstrează cu grijă,
ca şi cum ar locui într-o singură casă. De asemenea ea crede Apostolilor şi
Ucenicilor acestora, ca şi cum ar avea un singur suflet şi aceeaşi inimă. Ea
predică acestea în armonie cu Apostolii, învaţă şi transmite ca şi cum ar avea
o singură gură. Deşi în lume limbile sunt deosebite, puterea Tradiţiei e una şi
aceeaşi. După cum soarele, zidirea lui Dumnezeu, e unul şi acelaşi în toată
lumea, tot aşa şi propovăduirea adevărului se arată pretutindeni şi luminează
pe toţi oamenii care vor să vină la cunoştinţa adevărului. Nici cel tare în
cuvânt dintre Întâistătătorii Bisericilor nu va spune altceva, decât aceste
învăţături, căci nimeni nu este mai presus de Învăţătorul sau (Matei 10, 24;
Luca 6, 40), nici cel slab în cuvînt nu va împuţina Tradiţia. Credinţa fiind
una şi aceeaşi, nici cel care e în stare să vorbească mult despre ea nu o
sporeşte, nici cel ce vorbeste mai puţin nu o împuţinează». Biserica stă pe
Tradiţia Apostolilor şi o mărturiseşte ca aflându-se pretutindeni, în viaţa şi
lucrarea ei. Prin episcopii asezaţi de către Apostoli şi urmaşii acestora,
Tradiţia se înfăţişează ca universală şi neîntreruptă. Clement Romanul, care
a cunoscut personal pe Sf. Apostoli Petru şi Pavel, «avea Tradiţia în faţa
ochilor”. Cu
ocazia neînţelegerilor din Biserica de la Corint, el a înnoit credinţa şi
Tradiţia pe care le primise de curând de la Apostoli. Sf. Policarp e un
exemplu viu al Tradiţiei pe care a primit-o de la Apostoli, care l-au făcut
episcop în Smirna, şi care a avut legături cu mulţi dintre cei care au văzut pe
Hristos. El a propovăduit totdeauna lucrurile pe care le-a învăţat de la Apostoli.
Biserica are un
tezaur bogat, în
care Apostolii au
adunat toate cele
ale adevărului şi din care oricine poate să-şi ia băutura vieţii.
57.
Unde se află cuprinsă Sf. Tradiţie?
Desigur, că
forma de transmitere
a Revelaţiei dumnezeieşti
supranaturale, Sfânta Tradiţie,
sau Tradiţia apostolică, are drept conţinut întreaga învăţătură a Apostolilor,
primită de ei prin viu grai de la Hristos însuşi în timpul celor trei ani şi
jumatate de activitate publică a Lui. În cuprinsul Tradiţiei apostolice intră
şi o serie de structuri harice ale Bisericii întemeiate de Hristos şi care vin
de la Hristos prin Sfinţii Săi Apostoli: Sfintele Taine, toate ierurgiile şi
ierarhia bisericească sacramentală cu cele trei trepte harice care ţin de
constituţia teandrică a Bisericii, precum şi anumite orânduieli privind viaţa
Bisericii şi viaţa membrilor ei. Cărţile
Noului Testament conţin şi constituie Tradiţia apostolică, dar nu o epuizează,
căci multe altele a săvârşit Hristos, care s-au transmis mai departe numai pe
cale orală în Biserică (Matei 28, 20; Ioan 20, 30-31; 31, 25), adică prin cei
îmbrăcaţi cu puterea Duhului Sfânt spre a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu
(I Cor. 4, 1). Într-un
răstimp de opt veacuri, conţinutul Sfintei Tradiţii, adică al Tradiţiei
apostolice, a fost fixat de Biserică în opt izvoare şi anume:
1.
Simbolurile de credină (cel zis „apostolic” sau „roman”, folosit astăzi de
Biserica Romano-Catolică şi de Bisericile Protestante; simbolul
niceo-constantinopolitan – alcătuit la sinoadele ecumenice I de la Niceea (325)
şi II de la Constantinopol (381), singurul folosit în Biserica Ortodoxă şi,
alternativ cu cel „roman”, în Biserica Romano-Catolică, şi uneori la
protestanţi; şi cel „atanasian”, folosit în Biserica Anglicană);
2.
Cele 85 de canoane apostolice;
3.
Definiţiile dogmatice şi canoanele celor 7 sinoade ecumenice şi ale celor 9
sinoade părţiculare (aprobate de sinodul Trulan);
4.
Mărturisirile de credinţă ale martirilor;
5.
Definiţile dogmatice împotriva ereziilor;
6.
Scrierile Sfinţilor Părinţi;
7.
Cărţile de slujbă ale Bisericii şi
8.
Mărturiile istorice şi arheologice referitoare la crediţa creştina apostolică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu