Este
următorul: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.
209.
Ce însemnătate are pentru noi faptul că Hristos „a înviat”?
Cea
mai mare însemnătate. Învierea lui Hristos ne arată că am fost cu desăvârşire
mântuiţi. Căci, în primul rând, ea ne dă asigurarea că tot ce a spus Iisus
Hristos e adevărat, deci şi aceea că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea
Lui a avut drept scop eliberarea noastră din robia păcatului şi împăcarea
noastră cu Dumnezeu. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că
moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu
vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia. Căci trupul lui Hristos e
pârga firii noastre, şi precum El a înviat, aşa vor învia şi trupurile noastre.
Astfel, Învierea lui Hristos e temelia credinţei noastre. Dacă n-ar fi înviat
El, tot ce a spus El n-ar fi căpătat adeverire şi nici noi n-am avea siguranţă
că înviem. De aceea, Sf. Apostol Pavel spune: „Iar dacă Hristos n-a înviat,
zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci şi
cei ce au adormit întru Hristos au pierit... Iar acum Hristos a înviat din
morţi, fiind începătura (a învierii) celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un
om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Că precum în Adam
toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Cor. 15, 17-18,
20-22).
210.
Învierea lui Hristos înseamnă numai revenirea trupului mort la viaţa dinainte
de moarte, sau înseamnă şi o prefacere a acelui trup?
Învierea
nu e numai o revenire a trupului la viaţa dinainte de moarte, ci înseamnă şi o prefacere
totală
noastre, urcat de Hristos. Lucrarea de mântuire a lui Hristos nu s-a
încheiat
cu moartea Sa pe Cruce, ci e desăvârşită prin Înviere. Dacă lucrarea Lui de
mântuire ar fi constat numai în răscumpărarea vieţii noastre cu viaţa Lui, ea
s-ar fi isprăvit cu moartea Lui. Şi atunci viaţa Lui şi a noastră, după
Înviere, nu s-ar
fi deosebit prea mult de cea dinainte de moartea lui Hristos
pe Cruce. Dar lucrarea de mântuire a constat şi într-o desăvârşire a firii
noastre, slăbită de păcat, iar desăvârşirea aceasta a realizat-o
Iisus Hristos
întâi în firea Sa, până la capăt, ca apoi, prin împărtăşire din ea, să se
desăvârşească şi firea noastră. Şi capătul acesta al desăvârşirii firii noastre
în Sine, l-a ajuns. Iisus prin învierea Lui. Astfel, trupul nostru care va
învia nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desăvârşit, după asemanarea lui
Hristos cel înviat.
211.
În ce fel s-a prefăcut trupul Domnului prin Înviere? Ce a însemnat Învierea lui
Hristos pentru firea omenească a Lui, mai întii, ca să ştim ce va însemna ea şi
pentru noi toţi, atunci când ne vom împărtăşi de ea?
Am
spus mai înainte că prin înviere trupul Domnului a ajuns nemuritor şi liber de trebuinţele
materiale şi de durere. Aşa
vor ajunge şi trupurile noastre înviate. Prin înviere, Hristos a scos din firea
noastră stricăciunea
şi moartea. Chiar dacă El a mâncat după înviere, n-a făcut-o din trebuinţă, ci
ca să «învedereze
adevărul învierii». Apoi,
trupul Domnului a devenit luminos şi plin de slavă, aşa cum s-a arătat o clipă
pe muntele Taborului. Dumnezeirea Lui s-a arătat în El în toată strălucirea, ca
pe Tabor, deşi oamenii n-o puteau vedea pentru că nu Se coborâse încă Duhul
Sfânt peste ei. Aşa
vor fi şi trupurile noastre după înviere. Căci zice Apostolul Pavel: „Aşa este
învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru
nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamană întru
slăbiciune, înviază întru putere; se seamană trup firesc, înviază trup
duhovnicesc. Dacă este trup firesc este şi trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).
212.
De ce s-au pus în Simbolul Credinţei cuvintele: „a treia zi, după Scripturi”?
Aceste
cuvinte sunt luate din I Corinteni 15, 3, 4, unde Apostolul Pavel scrie: „Căci
v- am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, cum că Hristos a murit
pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi cum că a fost îngropat şi că a
înviat a treia zi, după Scripturi”.
213.
Ce înseamna „după Scripturi”?
Că Hristos
a murit şi
a înviat întocmai
cum s-a prevestit
despre El în
Vechiul Testament, adică
toate acestea s-au
întâmplat „potrivit Scripturilor”. Această adeverire a Scripturilor
arată iarăşi Dumnezeirea lui Iisus Hristos şi planul dumnezeiesc al mântuirii,
pregătit de mai, înainte. În capitolul 53 de la Isaia e scris: „Că s-a luat de
pe Pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus la moarte”
(v. 8). Iar în Psalmul 15 se spune: „Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici
nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (v. 10). Învierea de a
treia zi a fost închipuită de petrecerea timp de trei zile şi trei nopţi a lui
Iona în pântecele chitului, precum Însuşi Domnul a spus: „Neam viclean şi
desfrânat cere semn, şi semn nu i se va da lui, decât semnul lui Iona
proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele
chitului trei zile
şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima
pământului trei zile şi trei nopţi” (Matei 12, 39, 40).
214.
Ce spun Sfintele Scripturi despre Înviere?
Sfintele
Scripturi vorbesc în multe rânduri despre Învierea Domnului. Sf. Apostol Pavel dă
un şir întreg de fapte care dovedesc că Mântuitorul a înviat cu adevarat (I
Cor. 15, 1-20), iar Sfinţii Evanghelişti istorisesc cu de-amănuntul cum s-a
întâmplat marea minune a Învierii (Matei 28, 1-10; Marcu 16, 1-8; Luca 24,
1-12, 15-31, 36-50; Ioan 20 si 21).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu