SF. FECIOARĂ MARIA- MAICA DOMNULUI

178. Cine a fost Fecioara Maria?

A   fost   o   fecioară  din  seminţia   lui   David,   din   care   trebuia,   după  făgăduinţa dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăţie desăvârşită şi era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeaşi seminţie, dar ea avea de gând să trăiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viaţă de fecioară. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: „Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat?” (Luca 1, 34). Deşi îngerul nu spusese cum va naşte, ca să poată înţelege că aceasta  se va întâmpla în viitor, ea totuşi se mira, pentru că era hotărâtă ca şi în viitor să nu ştie de bărbat.

Ea zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce „S-a aflat având în pântece”, Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, „căci ceea ce s-a zămislit într-însă de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20).

179. Aşadar, Sf. Maria a rămas totdeauna fecioară?

Da. Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atât la naştere, cât şi după aceea. De aceea Biserica noastră îi zice «pururea Fecioară». 

180. Avem temeiuri pentru adevărul acesta în Sfânta Scriptură şi în Sf. Tradiţie?

Da. Că fecioria ei a rămas nestricată şi la naştere, învăţăm de la proorocul Iezechiel care spune: „Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi mi-a zis Domnul: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israil a întrat pe ea. De aceea va fi închisă” (Iez. 44, 1-2). Dacă n-ar fi rămas fecioară şi la naştere, ea n-ar mai fi fost «pururea Fecioara». Sf. Maxim Mărturisitorul zice: «Cu adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămânţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din ea e fecioară şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de raţiune... Lucru şi auzire cu adevărat minunate e că s-a făcut naştere şi ieşire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale celei ce a născut nedeschizându-se». Iar că Sf. Maria a rămas fecioară şi după naştere se vede de acolo că Iisus, pe când Se afla pe cruce, a încredinţat-o în grija Apostolului Ioan, spunând Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău”, iar Apostolului Ioan: „Iată mama ta” (Ioan 19, 26-27). Dacă Sf. Maria ar fi avut şi alţi fii, ar fi lăsat-o în grija lor. Dar e şi la mintea omului că, după ce s-au petrecut cu ea lucruri atât de minunate, ea nu se mai putea gândi să se coboare la o viaţă de rând. Dacă Apostoli şi-au închinat viaţa lor întreagă lui Iisus, îndată ce L-au cunoscut, primind chiar moartea pentru El, putem socoti oare că Sf. Maria, Maica Lui, aleasă, pentru curăţia ei, dintre toate femeile pământului, ca să Se nască din ea Domnul, ar fi fost mai prejos de ei?

181. De ce cinstim pe Sf. Fecioară Maria şi-i închinăm zile de sărbătoare?

Pentru că Însuşi Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naşte pe Mesia, şi a vestit lucrul acesta prin profeţi (Fac. 3, 15; Isaia 7, 14; Ier. 23, 5-6; Iez. 44, 1-3). A  cinstit-o  îngerul  bunei-vestiri,  închinându-i-se  şi  numind-o:  „plină  de  har”  şi „binecuvântată între femei” (Luca 1, 28).

A cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul numind-o: „binecuvântată între femei” şi „Maica Domnului” (Luca 1, 40-43). A cinstit-o Fiul ei, Care în copilărie îi era supus (Luca 2, 51), iar mai apoi, pe Cruce fiind, S-a îngrijit de ea, dând-o în seama Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27). Au cinstit-o oamenii din mulţime, fericind-o pentru a fi născut pe Fiul lui Dumnezeu. Iar Fiul ei a întărit această cinstire, zicând: „aşa este” (Luca 11, 27-28). Ea însăşi a grăit sub insuflarea Duhului Sfânt, că „I-a făcut mărire Cel Puternic” şi că de acum „o vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48-49). Iată de ce se cuvine ca şi noi, cu atât mai mult, să cinstim pe Sf. Fecioară Maria.

182. Este mai mare cinstirea Sf. Fecioare Maria decât cinstirea adusa altor sfinţi?

Da, este mai mare, pentru că ea este cea dintâi între sfinţi. Iată de ce cinstirea adusă ei o numim preacinstire, iar pe ea, Preacinstită.

183. De ce Sf. Fecioară Maria este cea dintâi între sfinţi?

Este cea dintâi între ei, pentru că a primit de la Dumnezeu cinstea cea mai mare, de a naşte pe Mesia. Zămislind în pântecele ei pe Mesia, de la Duhul Sfânt, ea a fost curăţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost acesta. Ea a fost apoi vestită de Dumnezeu şi de profeţi că va avea o deosebită cinste, cum nu s-a mai spus despre nici un alt sfânt. Despre Ioan Botezătorul ştim că a fost cel mai mare între profeţi (Luca 7, 28), deoarece însăşi venirea lui a fost profeţită de alţi profeţi (Matei 3, l; Isaia 44, 3). Sf. Fecioară Maria este însă cea dintâi între sfinţi, de aceea şi cinstirea ei este preacinstire.

184.  Dar  în  Sf.  Scriptură  se vorbeşte de nişte „fraţi” ai Domnului. Care sunt aceştia?

Este adevărat că în Sf. Scriptură se vorbeşte de astfel de „fraţi”. Sfânta Evanghelie ne spune că, odată când predica Iisus: „Încă grăind El mulţimilor, iată mama Lui şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El” (Matei 12, 46; Luca 8, 19). Altă dată, când predica  în  sinagogă din  Nazaret,  iudeii  se  mirău  întrebând: „Au nu este Acesta feciorul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi Iosi şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi?” (Matei 13, 55-56; vezi şi Marcu 6, 3; alte locuri despre „fraţii” Domnului: Ioan 2, 12 şi 7, 3; Fapte 1, 14; I Cor. 9, 5; Gal. 1, 19). Aici sunt daţi chiar cu numele de „fraţii” Domnului. Dar lucrul sigur e că aceştia n-au fost fiii Sf. Fecioare Maria, ci ai unei alte Marii, numită în Sfânta Scriptură uneori „cealaltă Marie” sau „Maria Lui Cleopa”. Despre aceasta se spune că era mama lui Iacov şi Iosi, doi din pomeniţii fraţi ai Domnului. „Şi erau acolo multe femei, privind de departe,... între care era Maria-Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi” (Matei 27, 55-56; 28, 1; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 19, 25). Aceşti aşa zişi „fraţi” ai Domnului erău nişte veri sau alte rude ale Lui, căci în Sfânta Scriptură se numesc „fraţi” şi alte rude mai apropiate. Aşa, Avraam numeşte pe Lot „frate”, deşi îi era nepot de frate (Fac. 11, 27; 12, 5; 14, 12, 14, 16).

185. Dacă Mântuitorul n-a avut după El fraţi, în ce înțeles Se numeşte El „Întâiul născut” (Matei 1, 24)?

În  Vechiul  Testament  „întâiul  născut,  atât  dintre  oameni  cât şi  dintre  animale,  era închinat lui Dumnezeu (Ieş. 13, 2). De aceea chiar dacă nu mai erau după el alţi născuţi se numea tot „întâiul născut”, şi nu „singurul născut”, pentru că „întâiul născut” înseamnă sfinţit, închinat lui Dumnezeu. Prin el se câştigă mila de la Dumnezeu pentru oameni. La oameni primul născut era ca un fel de preot pentru fraţii săi în faţa lui Dumnezeu, iar la animale era adus ca jertfă lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos a primit numele de «Întâiul născut», deşi a fost „singurul născut”, ca să se arate ca El, ca om, e întâiul născut la viaţa cea nouă dintre toţi fraţii „ca să fie El întâiul născut între mulţi fraţi” (Rom. 8, 29). Pe de alta parte El a fost atât preotul adevărat, cât şi jertfă adevărată pentru toţi oamenii, câştigând de fapt iertarea pentru toţi.

186. De ce numim pe Sf. Maria nu numai „Pururea Fecioară”, ci şi „Prea Curată”?

Pentru că ea n-a săvârşit nici un păcat, nici cu gândul, nici cu cuvântul, nici eu lucrul. Acest dar i s-a dat printr-un har deosebit de mare, de care vorbeşte îngerul când îi vesteşte că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1, 22). Mărturisirea lui Mitrofan Critopol spune: «Fiindcă a fost rânduită de Dumnezeu spre un scop mare şi cu totul deosebit... i s-a dat de Dumnezeu un mare şi deosebit dar, acela de a nu păcătui». Desigur darul acesta s-a întâlnit cu străduinţa ei cu totul deosebită de a trăi în curăţie deplină. Ea e Prea Curată însă şi pentru că în acelaşi timp, în care i s-a dat puterea de a primi pe Fiul lui Dumnezeu spre a-L naşte, a fost „curăţită” de păcatul strămoşesc. Sf. Ioan Damaschin zice: «Deci, după consimţământul Fecioarei, Duhul cel Sfânt S-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curăţind-o şi dându-i în acelaşi timp şi puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte».  Fecioara nu s-a zămislit fără păcatul strămoşesc, cum susţin unii, căci îngerul îi spune:

„Nu te teme Marie, că ai aflat har la Dumnezeu” (Luca l, 30), deci harul acesta l-a primit în timpul vieţii ei, iar nu de la zămislirea ei. Altfel unde ar mai fi fost strădania ei după curăţie, pe care luând-o în seamă Domnul, a hotărât să Se întrupeze din ea?

187.  De  ce  numim pe  Fecioara şi  „Născătoare  de  Dumnezeu”,  sau  „Maica  lui Dumnezeu”?

Pentru că Cel ce S-a născut din ea, după firea omenească, e Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu.  Iisus  Hristos  e  o  singura  persoană  în  două  firi:  e  persoana  lui  Dumnezeu Cuvântul, Care ca Dumnezeu, sau ca persoană a firii dumnezeieşti, e născut dinainte de veci din Tată, iar ca om, sau ca persoană a firii omeneşti, e născut în timp din Fecioara Maria. Una şi aceeaşi persoană S-a născut şi din Tatăl şi din Maria: din Tatăl după firea dumnezeiască, din Maria după firea omenească. Deci, tot Fiul lui Dumnezeu S-a făcut şi Fiul Mariei. Nu se poate spune că din Fecioara s-a născut numai firea omenească a lui Hristos, căci nu se naşte o fire, ci se naşte o persoană prin acea fire. Iar persoana firii omeneşti a lui Iisus Hristos era Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Dacă n-am recunoaşte că Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana născută din ea şi Dumnezeu, ci numai om. Iar dacă Iisus ar fi fost numai om, nu ne- ar fi putut mântui. Întreaga noastră mântuire îşi are deci temelia în faptul că Sf. Fecioară Maria a fost Născătoare de Dumnezeu. Cine nu crede în aceasta, nu crede că a fost mântuit, căci nu crede că Iisus Hristos, născut din Maria, este Fiul lui Dumnezeu. De aici se vede cât de  mult  greşesc  cei  ce  nu  cinstesc  pe  Fecioara  Maria,  ca  Maica  Domnului.  Ei  nu  cred îngerului Gavriil, care spune Fecioarei: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca 1, 32); nici Sf. Apostol Pavel, care spune că la plinirea vremii „a trimis Dumnezeu pe Fiul Său cel născut din femeie” (Gal. 4, 4). Sfânta noastră Biserică cinsteşte pe Fecioara ca Născătoare de Dumnezeu în cântări neasemănat de frumoase: «Primit-ai în pântece pe Cuvântul şi ai purtat pe Cel ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cela ce hrăneşte toată lumea». Sau iarăşi: «Taina cea din veci se descoperă astăzi! Dumnezeu Cuvântul, Fiu Fecioarei Se face».

188. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om deplin, om întru toate asemenea nouă, de ce S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioară şi nu S-a născut ca orice om pe cale firească?

Din două motive S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Fecioară: întâi ca să se arate că venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca om şi mântuirea noastră nu puteau atârna de puterea omenească, ci de hotărârea lui Dumnezeu. Al doilea, pentru că, deşi S-a făcut om întru toate asemenea nouă, El S-a zămislit fără păcatul  strămoşesc  cu  care  se  zămislesc  toţi  oamenii.  Dar  zămislirea  fără  de  păcatul strămoşesc nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfânt, Care a păstrat-o pe Sf. Fecioară curată de orice întinare. Astfel, Iisus Hristos S-a născut fără de păcat strămoşesc. Dar El n-a săvârşit păcat nici după aceea. Şi nu numai că n-a săvârşit păcat, dar nici nu putea săvârşi.

189. De ce nu putea săvârşi păcat?

Pentru ca Cel ce S-a născut din Fecioara Maria este Dumnezeu însuşi, anume Fiul lui Dumnezeu Care Se face om pentru noi. Cel ce lucrează cele ale firii este persoana însăşi. Or, în Iisus Hristos, Cel ce lucrează prin firea omenească este Dumnezeu însuşi, Care lucră în acelaşi timp şi prin firea Sa dumnezeiască. De aceea, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, nici nu putea păcătui. Dacă ar fi putut păcătui Iisus Hristos, Însuşi Dumnezeu ar fi putut păcătui. Dar Dumnezeu nu poate păcătui, căci păcatul e faptă împotriva lui Dumnezeu, şi cum ar fi putut Dumnezeu lucra împotriva Sa?