FINALITĂȚILE RUGĂCIUNII

24. De câte feluri este rugăciunea, după cuprinsul ei?

După cuprins, rugăciunea este de trei feluri:

1. Rugăciunea care are ca scop să laude pe Dumnezeu;

2. Să-I mulțumească și

3. Să-I ceară tot ceea cer este după voia Sa: «Pre Tine te lăudăm; pre Tine Te cuvântăm; Ție Îți mulțumim, Doamne, și ne rugăm Ție, Dumnezeul nostru».

1.  Rugăciunea  de  laudă  este  aceea  prin  care  binecuvântăm,  lăudând  pe  Domnul  și Dumnezeul nostru după mărirea Lui cea nemăsurată; și pentru veșnica Lui slavă, după cum zice Psalmistul: „În toate zilele bine Te voi cuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului. Mare este Domnul și lăudat foarte și măreția Lui nu are sfârșit” (Ps. 144, 2). Călătorul prin țări străine se minunează și laudă locurile frumoase pe care le întâlnește în cale, dar ce departe este frumusețea lumii văzute de strălucirea lui Dumnezeu! Îngerii, privind nemijlocit nesfârșita Lui slavă, Îl laudă și Îl binecuvântează cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt!” (Isaia 6, 3), așa precum au cântat laude Mântuitorului-Prunc, de curând născut în Betleem (Luca 2, 14). Îngerii privesc la Dumnezeu „față către față”, cuprinși de uimire, iar rugăciunile lor se prefac într-o neîncetată cântare de laudă. A cânta laude lui Dumnezeu este îndeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar și noi pe pământ, cunoscând slava lui Dumnezeu, din cele zidite și din Descoperire, suntem datori mai întâi să lăudăm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre. Drept aceea, Biserica laudă necontenit pe Dumnezeu. Cântările ei: Trisaghionul…, Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot…, Doxologiile mare și mică, Pre Tine Te lăudăm…, precum și feluritele Doxologii slujite în diferite împrejurări sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cântare de laudă este și cântarea Maicii Domnului: „Mărește suflete al meu pre Domnul…” (Luca 1, 46).

2. Rugăciunea de mulțumire este aceea prin care arătăm că ne aducem aminte cu mulțumire și cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Că Dumnezeu ne cere să-I fim mulțumitori pentru toate bunătățile se vede din aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel:  „Rugați-vă  neîncetat.  Dați  mulțumire  pentru

  toate,  căci  aceasta  este  voia  lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). Rugăciunea lui Noe, la ieșirea din corabie, a fost de mulțumire (Fac. 8, 19); de asemenea și a vechiului Israil, la ieșirea din Egipt (Ieș. 15, 1-21). Dumnezeu însă de multe ori face să înceteze bunătățile Sale, pentru cei ce nu știu să le prețuiască și nu-I mulțumesc niciodată. Din pricina aceasta, în loc de bunătăți, vin asupra noastră necazuri.

3. Rugăciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viața noastră, sau aceea prin care Îl rugăm: «să ierte păcatele noastre, așa încât să ne izbăvească și de pedeapsă și să reverse asupra noastră și harul Lui cel sfânt asupra sufletului și asupra trupului»316. Dumnezeu voiește să-I cerem tot ce ne trebuie; căci fără de rugăciune El nu dă nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea să-L rugăm cu stăruință; vrea nu numai să-L rugăm, ci chiar să-L silim, spune Sfântul Grigorie Dialogul. Negreșit, Dumnezeu știe toate nevoile noastre (Matei 6, 32) și ar putea să ni le împlinească fără cerere din partea noastră; dar El voiește să-L rugăm, ca nu cumva să socotim bunătățile sale ca pe niște lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niște binefaceri, pentru care să-I fim mulțumiți din inimă, cu umilință și dragoste. Rugăciunea Mântuitorului din grădina Ghetsimani și de pe cruce; a Sfântului Arhidiacon și Mucenic Ștefan, în clipa în care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a creștinilor care se rugau pentru eliberarea Sfântului Apostol Petru din temniță (Fapte 12, 5), a Sfinților Apostoli în corabia învăluită de furtună (Matei 8, 25) și altele sunt rugăciuni pilduitoare de cerere. Pe lângă cele de mai sus, rugăciunea împăratului David: „Miluiește-mă, Dumnezeule…” (Ps. 50) este rugăciunea pentru iertarea de păcate, este rugăciunea de îndrumare lui Dumnezeu și de pocăință. Acest psalm se rostește și la slujba Mărturisirii.

25. Care sunt foloasele rugăciunii?

Prin  rugăciune  se  poate  dobândi  de  la  Dumnezeu  orice  dar.  Dumnezeu  însă  nu îndeplinește tot-deauna și numaidecât rugăciunile noastre. Fericitul Augustin ne spune că rugăciunea este «Cheia vistieriei darurilor dumnezeiești», încât de la Dumnezeu poți dobândi orice lucru bun prin rugăciune. Însuși Mântuitorul făgăduiește acest lucru, când zice: „și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22). Și iarăși: „Cereți și se va da vouă” (Matei 7, 7). Așadar, când ne aflăm în strâmtorare, să alergăm la sprijinul lui Dumnezeu; că El ne va ajuta, așa cum a ajutat pe Sfinții Apostoli în timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se îndărătnicește și nu vrea să roage pe Dumnezeu, în primejdie, nu are drept să se plângă. Dumnezeu nu împlinește totdeauna și numaidecât rugăciunea noastră. Monica,

mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru întoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasă de multe ori rugat, pentru ca rugăciunea noastră să fie făcută cu tot dinadinsul, dându-ne prilej să cinstim după cuviință darurile primite. Deci, de voim cu adevărat să ni se împlinească rugăciunea, să ne rugăm cu atât mai mare stăruință și căldura, cu cât Dumnezeu întârzie cu împlinirea cererii noastre. Așa făcea orbul din Ierihon: cu cât Hristos Se făcea că nu-i ia rugăciunea în seamă, cu atât el strigă mai tare: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” (Luca 18, 38).

26. Când împlinește Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre?

Dumnezeu împlinește rugăciunile noastre mai repede: 1. când sunt însoțite de fapte bune și de post; 2. Când chema, mijlocirea Sfinților și 3. când sunt făcute de mai mulți împreună.

1. Postul și rugăciunea sunt cele două aripi ale nădejdii, zice Fericitul Augustin. Corneliu sutașul, bărbat drept și temător de Dumnezeu, însoțind rugăciunea lui cu post și cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetăți și popoare au scăpat de mari primejdii în urma rugăciunilor unite cu vreo făgăduială.

2. Rugăciunea făcută în fața sfintelor icoane sau lângă sfintele moaște ale Sfinților este mai ascultată și mai repede împlinită de Dumnezeu. Este mai ascultată și mai repede împlinită chemând ajutorul Sfinților, fiindcă aceștia sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu.

3. Dumnezeu ascultă mai curând rugăciunea făcută laolaltă cu mai mulți. Negreșit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu în orice loc ascultă într-același chip rugăciunile. Că zice Domnul Iisus Hristos: „Iarăși grăiesc vouă că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19). «Această rugăciune, dăruită din toată inima, hrănită din credința noastră, îngrijită prin adevăr, întreagă prin nevinovăție, curată prin castitate, agapă înfrumusețată cu podoaba faptelor bune, această rugăciune suntem datori s-o înălțăm la altarul lui Dumnezeu, ea având a dobândi pentru noi toate de la Dumnezeu». Când, după uciderea Apostolului Iacov, Sfântul Petru a fost închis în temniță, rugăciunile neîncetate, făcute de creștini pentru dânsul la Dumnezeu, au fost atât de puternice, încât Dumnezeu a trimis un înger și în chip minunat a eliberat pe Petru din închisoare (Fapte 12, 1-11). Rugăciunea laolaltă a mai multora este că focul în grămadă de cărbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar și butucul neuscat.

27. Când și pentru ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Dumnezeu nu ascultă și nu împlinește rugăciunile atunci când cerem ceva păgubitor și când nu suntem vrednici să fim ascultați.

1. Dumnezeu Se aseamănă cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu îi îngăduie ce i- ar fi păgubitor320. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să împiedice plecarea fiului sau în Italia și nu a fost ascultată; pentru ca această călătorie a dat Fericitului Augustin prilejul de întoarcere la Dumnezeu. «O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i împlini ceea ce ea cerea de atâta vreme», a spus mai târziu Fericitul Augustin.

2. Adesea Dumnezeu nu ne împlinește rugăciunile fiindcă nu suntem vrednici să ne fie împlinite: ne rugăm fără evlavie și fără încredere (Iacov 1, 6-7); sau, păcătoși fiind, nu voim.

3. Semnul sfintei cruci, închipuind însăși crucea lui Hristos, ocrotește de uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat creștinii de sub stăpânirea păgână. În anul 312 împăratul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce luminoasă, pe care era scris: «În acest semn vei învinge!». Atunci el, punând acest semn pe steagurile și armatele castei sale, a ieșit biruitor din lupta cu Maxențiu. Rostirea «În acest semn învingem!» se potrivește foarte bine și semnului crucii cu care noi ne închinăm; că singu

ră pomenirea crucii lui Hristos pune pe fugă pe vrăjmașii nevăzuți și ne întărește împotriva uneltirilor lor: «Nici un duh necurat nu va îndrăzni să se apropie de voi, văzând pe fața voastră armele care l-au doborât, această sabie sclipitoare  a  cărei  lovitură  de  moarte  au  primit-o»308.  Mulți  sfinți  obișnuiau  să  alunge gândurile  rele  din  cugetul  lor  făcând  numaidecât  semnul  crucii  și  tot  cu  semnul  crucii dărâmau creștinii idolii și capiștile lor, în timpul prigoanelor.

28. Rugăciunea folosește oare la ceva celui păcătos?

Prin rugăciune, cel păcătos câștigă iertarea și din păcătos ajunge drept. Tâlharul

răstignit împreună cu Hristos numai atât a rugat pe Mântuitorul: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta” (Luca 23, 42), și Hristos l-a iertat. Căindu-se, vameșul a rostit numai aceste cinci cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” și s-a întors îndreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar împăratul David, mustrat fiind pentru păcat de Natan, a grăit: „Păcătuit- am Domnului” și Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se așterne la rugăciune pune capăt  păcatului»,  zice  Fericitul  Augustin;  «iar  cel  ce  pune  capăt  rugăciunii  începe  a păcătui». Rugăciunea face dintr-un păcătos un drept, pentru că prin ea se câștigă darul pocăinței și al întoarcerii la Dumnezeu. Pământul, cu cât se apropie mai mult de soare, cu atât primește mai multă lumină și căldură; iar noi, cu cât ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugăciune, cu atât dobândim mai multă lumină și putere. Rugăciunea coboară asupra noastră Duhul Sfânt323  și luminează cele dinlăuntru ale noastre. Această lumină s-a lăsat văzută în afară la mulți sfinți, în timpul rugăciunii. De pildă, fața lui Moise strălucea de lumină când s-a pogorât de pe munte, unde grăise cu Dumnezeu (Ies. 34, 29, 30); iar Sfântul Simeon Noul Teolog († 1022) se arată uneori, în timpul rugăciunii, înconjurat de o lumina strălucitoare, care-i pătrundea în c

hip uimitor carnea și mădularele324. Rugăciunea pătrunde sufletul ca o rouă cerească, care-l însufletește și împrospătează, așa precum plantele răcorite noaptea de rouă dobândesc puteri noi. Deci, rugăciunea este folositoare nu numai pentru cel ce trăiește după voia lui Dumnezeu, ci și pentru cel ce se zbate să părăsească drumul pierzării.

29. Cel ce trăiește după voia lui Dumnezeu, adică cel drept, mai are nevoie de rugăciune?

Cel drept are și el nevoie și dobândește folos din rugăciune, pentru ca rugăciunea îl ocrotește și îl ferește de ispita păcatului. Ispita  este  lucrul  diavolului;  ea  întunecă  mintea  și  slăbește  voința.  Rugăciunea, dimpotrivă, alungă ispitele, luminează mintea și întărește voința: «Rugăciunea lucrează ca apa asupra focului; este ca o ancoră de mântuire pentru sufletul în primejdie să se înece». «Demonii văzându-ne stând la rugăciune fug repede, ca hoții ce dau cu ochii de soldații cu săbiile scoase». Cel drept ajunge prin rugăciune la viața foarte îmbunătățită el ce se roagă bine ș

tie să trăiască cinstit». Cine se adună se aseamănă, grăiește înțelepciunea populară, iar cel ce grăiește neconte

nit cu Dumnezeu oglindește în el desăvârșirea. Deci, rugăciunea alungă ispitele fiindcă este pavăză de care se frâng săgețile aprinse ale vrăjmașului.

30. Ce se întâmplă cu cel ce nu se roagă?

Cel ce nu se roagă cade ușor în păcat și nu poate să se mântuiască. Cine nu se roagă nu are nici o putere în lupta cu ispitele, el este ca un ostaș fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o mașina fără aburi, ca o trestie care se pleacă încotro bate vântul. «Cel ce nu se roagă e mort gata»; e ca un pește pe uscat, zice Sfântul Ioan Gură de Aur; e ca un om care nu primește nici o hrană. Dacă Mântuitorul a petrecut nopți întregi în rugăciune, «noi ce trebuie să facem ca să ne mântuim?» - întreabă Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mântuitorul ce să facem: să stăruim în rugăciune (Matei 26, 41).