INTERPRETAREA SFINTEI SCRIPTURI

46. Cum trebuie interpretată sau înţeleasă Sf. Scriptură?

Sf. Scriptură cuprinde trei înţelesuri:

1. Înţelesul după literă, obştesc, sau, istoric;

2. Înţelesul mai înaintat sau sufletesc;

3. Înţelesul duhovnicesc.

Origen,  care  e  izvoditorul  acestor  trei  trepte  ale  tălmăcirii  Sf.  Sripturi,  susţine  că înţelesul cărţilor insuflate se împarte după cele trei feluri de credincioşi aflători în Biserică: cei simpli, cei înaintaţi şi cei desăvârşiţi. «Cei simpli să-şi întărească (sufletul) ca din trupul Scripturii (numim acest înteles după literă, obştesc şi istoric); dacă însă unii au început să înainteze ceva şi pot să privească un lucru mai pe larg, să-şi întărescă (sufletul) ca din sufletul Scripturii; iar cei care sunt desăvârşiţi şi asemenea acelora despre care Apostolul zice: „Iar înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi; dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea lui Dummezeu ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci spre slava noastră” (I Cor. 2, 6-7), aceia să se întărească din însăşi legea duhovnicească, care cuprinde umbra bunurilor viitoare». Acelaşi Origen declară că înţelesul duhovnicesc este cel mai înalt şi trebuie pus înaintea celui material sau istoric. Tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi e însă aceea care ţine seama de toate cele trei înţelesuri şi le foloseşte potrivit cu ideile, persoanele şi faptele biblice, cum au făcut cei mai mulţi din Sfinţii Părinţi. Sf. Ioan Gura de Aur zice: «Să nu citiţi literele în chip simplu, ci să cercetaţi ideile. Dacă cineva se opreşte numai asupra cuvintelor şi nu cercetează nimic mai mult decât cele scrise, multe greşeli va săvârşi».

47. Ce se cere pentru tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi?

Tâlcuirea dreaptă a Sf. Scripturi cere:

1. O viaţă curată şi înflorită de virtuţi;

2. Cunoaşterea voii dumnezeieşti prin studiul îndelungat şi smerit al Descoperirii dumnezeieşti;

3. Cunoaşterea învăţăturii Bisericii şi a Sf. Tradiţii.

În privinţa curăţiei vieţii, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: «Cunoştinţa întocmai a cuvintelor Duhului se descoperă numai celor vrednici cu Duhul, adică numai acelora care printr-o îndelungată cultivare a virtuţilor, curăţindu-şi mintea de funinginea patimilor, primesc cunoştinţa celor dumnezeieşti, care se întipăreşte şi se aşază în ei, de la prima atingere, asemenea unei feţe într-o oglinda curată şi străvezie». Viaţa potrivită Duhului duce la cunoaşterea voii dumnezeieşti arătată în Sf. Scriptură. Duhul din noi recunoaşte Duhul din Sf. Scriptură, cum observă Mântuitorul însuşi: „De va voi cineva să facă voia Lui (Dumnezeu), va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi” (Ioan 7, 17). Se cuvine să citim Sf. Scriptură cu smerenie, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, cerându-I mai  înainte  ajutorul  ca  s-o  înţelegem  şi  având  dorinţa  caldă  de  a  ne  lumina  fiinţa  prin cuprinsul ei. Atunci când, din pricina puţinătăţii înţelegerii noastre, nu pricepem anumite învăţături din ea, să rugăm pe preot să ne tâlcuiească acele învăţături.  Cunoaşterea adâncă a învăţăturii Bisericii şi a Tradiţiei îmbogăţeşte duhul tâlcuirii celei adevărate. O astfel de cunoaştere ajută mult la înţelegerea dreaptă a Sf. Scripturi. Lipsa de temeinică şi adâncă înţelegere a Bibliei, precum şi lipsa legăturii strânse cu Sf. Tradiţie, duse la eresuri şi rătăciri, aspru mustrate de Însuşi Mântuitorul, când zice: „Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29).

INSPIRAȚIA SF. SCRIPTURI

43. Avem şi alte dovezi despre insuflarea Sf. Scripturi?

Avem dovezile păstrate de Sf. Tradiţie. În adevăr, mulţi Părinţi şi Scriitori bisericeşti dau mărturie despre insuflarea Sf. Scripturi. Astfel, Sf. Irineu spune că Scriptura e desăvârşită fiindcă e insuflată de Cuvântul şi de Duhul lui Dumnezeu. Gura Domnului, Duhul Sfânt, a rostit cuprinsul Sf. Scripturi, declara Clement Alexandrinul.

44. Ce este insuflarea dumnezeiască?

Insuflarea  sau  inspiraţia  dumnezeiască  este  acea  înrâurire  specială a  lui  Dumnezeu asupra autorului sfânt prin care: 1) mintea lui se luminează în mod excepţional prin lucrarea Duhului Sfânt, primind o putere de pătrundere în tainele adevărurilor dumnezeieşti şi căreia i se comunică în parte şi adevăruri noi, la care n-ar fi putut ajunge niciodată cu puterile proprii, iar voia să se întăreşte pentru a se hotărâ şi persista în cele bune; 2) aghiograful este îndemnat să scrie ceea ce ştie şi ceea ce i se va comunica, ca de sus; şi 3) aghiograful este ajutat să nu cadă în vreo greşeală. Atenagora spune că Duhul Sfânt se serveşte de gura Proorocilor ca de un organ, aşa cum flautistul sufla într-un flaut. Sf. Ipolit lămureşte că Proorocii vorbeau numai puşi în mişcare de Cuvântul (Logosul), Care se unea cu ei şi Care, asemenea obiectului cu care se atinge chitara, îi facea să vestească lucrurile voite de Dumnezeu. Insuflarea ne-o arată limpede Teofil al Antiohiei, în lămurirea pe care o dă în această privinţă: «Profeţii care istorisesc facerea lumii n-au fost de faţă atunci, dar era de faţă Înţelepciunea lui Dumnezeu, cea care era în El, şi Cuvântul cel Sfânt al Său, Care este totdeauna împreună cu El. Acest Cuvânt, fiind Duhul lui Dumnezeu, Începutul, Înţelepciunea şi Puterea Celui Prea Înalt, S-a coborât asupra Profeţilor şi, prin ei, a vorbit despre facerea lumii şi despre toate celelalte. Cuvântul lui Dumnezeu S-a folosit de Moise ca de un organ. În marea Sa inţelepciune, Dumnezeu vorbeşte prin oameni, asemenea oamenilor, spre a se face înteles.

45. Sf. Scriptură poate fi înţeleasă uşor?

Nu.  Întelegerea  Sfintei  Scripturi  nu  este  la îndemâna fiecăruia dintre noi, oamenii, fiindcă adevărurile pe care ea ni le prezintă sunt mai presus de mintea noastră omenească, sunt adevăruri dumnezeieşti care se adresează celor credincioşi şi cu viaţă duhovnicească. De altfel, ea însăşi mârturiseşte că tâlcuirea ei nu e lucru uşor. La întrebarea pe care Filip o pune famenului etiopian, care citea din proorociia lui Isaia, dacă înţelege ce citeşte, cel întrebat răspunde: „Cum aş putea, de nu mă va călăuzi cineva?” (Fapte 8, 31). Sf. Apostol Petru scrie astfel despre Epistolele Sf. Apostol Pavel: „În toate epistolele sale sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 16). Cele 176 de versete ale Psalmului 118 sunt nu numai o laudă sinceră a Legii Domnului, ci şi o rugăciune neîntreruptă pentru dobândirea adevăratei ei înţelegeri. Sf. Părinţi şi Scriitori bisericeşti au arătat, în repetate rânduri, greutăţile întâmpinate pentru înţelegerea. Sf. Scripturi. Origen spune că înţelesul Scripturii nu se descoperă de la început cititorilor, mai ales celor necunoscători în lucrurile dumnezeieşti, sau care sunt necredincioşi ori nevrednici. Nu e de mirare, zice el, fiindcă înţelesul Scripturii e un lucru supraomenesc36. Puţinătatea înţelegerii noastre nu poate pătrunde strălucirea dogmelor. Aceasta e una din cauzele principale ale căderii în erezie. Fericitul Augustin ne recomandă ca părţile neînţelese din Scriptură să le apropiem de altele, care sunt clare, spre a le pătrunde unele prin altele. Sf. Ioan Damaschin ne îndeamnă ca: «dacă citim o dată, de două ori, şi nu înţelegem ce citim, să nu ne trândăvim, ci să stăruim, să medităm, să întrebăm. Căci spune Scriptura: „Întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni şi-ţi vor spune” (Deut. 32, 7). Cunoştinţa nu este a tuturor».

Despre cărțile Bibliei

39. Ce înseamnă Vechiul Testament şi ce înseamnă Noul Testament?

În  vorbirea  obişnuită  cuvântul  „Testament”  înseamnă  hotarârile  luate  de  cineva  în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15 şi urm.), Sf. Părinţi au învăţat că cele două Testamente - cel Vechi şi cel Nou – arată voinţa lui Mesia de a face moştenitori ai impărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El. Când  e  vorba  despre  Sf.  Scriptura  a  Vechiului  Testament  și  a  Noului  Testament, cuvântul „Testament” mai are şi înteles de „legământ”. El e „Legământul” dintre Dumnezeu şi om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduinţa dată de Dumnezeu primilor oameni că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam (Fac. 12, 1-4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu (Ies. 20). Despre acest legământ vorbeşte Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9, 15-28).

Toate scrierile care cuprind legea şi Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos şi-şi află împlinirea şi desăvârşirea în El.  Scrierile sfânte, date după Hristos, formează Legătmântul nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legatură facută la Cina cea de Taina între Dumnezeu şi oameni,

„legea cea nouă”, adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 26, 28). Sf. Apostol Pavel arată în chip lămurit învăţătura despre cele două Testamente. Vorbind despre jertfă Mântuitorului, el zice: „Şi pentru aceasta El (Hristos) este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferităâ spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căâci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Căci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge”(Evr. 9, 15-18).

40. Ce înseamnă „Evanghelie”?

„Evanghelie” înseamnă „veste bună”. Cuprinsul ei a adus şi aduce lumii vestea bună care   mângâie   sufletele:   venirea   Mântuitorului,   profeţită  de   Vechiul   Testament,   apoi învăţătura, faptele, patimile, moartea şi slăvita Lui înviere, înălţarea la cer, – toate având loc pentru mântuirea lumii.

41. Ce înseamnă „Apostol”?

Cuvântul „Apostol” înseamnă „trimis”. El priveşte în primul rând pe cei doisprezece Apostoli, care au fost trimişi la propovăduire de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Aceştia sunt: Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu, Simon Zilotul şi Iuda Iscarioteanul (Matei 10, 2-4; Luca 6, 14-15; Fapte 1, 13). Acesta din urmă, după trădărea şi moartea Mântuitorului, a fost înlocuit cu Matia (Fapte 1, 16, 23-26). „Apostol”, în înţelesul plin al cuvântului, este şi Sf. Pavel, chemat în chip minunat pe drumul Damascului. „Apostoli” sunt şi cei şaptezeci(şi doi), a cărăr misiune e descrisă pe larg la Sf. Evanghelist Luca (10, 1-24), apoi cei trecuţi de Sf. Apostol Pavel în lista celor învredniciţi de darurile duhovniceşti (I Cor. 12, 28), cei notaţi în Scrierile Părinţilor Apostoli29  şi, în înţeles mai larg, mulţi din cei care, mai târziu, au contribuit la creştinarea popoarelor păgâne.

42.  Avem  dovezi  din  Sf.  Scriptură  despre  insuflarea  dumnezeiască  a  cărtilor

Vechiului şi Noului Testament?

Avem dovezi clare despre insuflarea dumnezeiască a Sf. Scripturi. (Vezi: Despre V.T. Ieş. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 şi altele). Iisus Hristos numeşte Vechiul Testament cuvântul lui Dumnezeu (Marcu 7, 13). El e descoperirea neamurilor (Luca 2, 32; Evr. 1, 1-2). El descoperă pe Dumnezeu (Matei 11, 27; Ioan 17, 6-8; I Ioan 5, 20). Evanghelia e revelaţia lui Dumnezeu (I Cor. 2, 9-10; 11, 23; 15, 3; Gal. 1, 11-12; Efes. 1, 17). Astfel, Sf. Apostol Pavel ne învaţă ca „toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (II Tim. 3, 16). Sf. Apostol Petru ne arată, la rându-i, că „niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţ fiind de Duhul Sfânt” (II Petru 1, 21). Insuflarea dă Sf. Scripturi autoritate dumnezeiască. Este ceea ce întăreşte Mântuitorul când zice despre Legea Vechiului Testament: „Amin zic vouă: Înainte de a trece cerul şi Pâmântul o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece până ce vor fi toate” (Matei 5, 18). Cărţile Noului Testament s-au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt pe care le-au primit autorii lor, adică Sfinţii Apostoli şi Ucenicii lor. În clipa arătării către Apostoli, după înviere, Mântuitorul le spune: „Luaţi, Duh Sfânt” (Ioan 20, 22), iar în momentul despărţirii de aceiaşi Apostoli,  El  le  porunceşte:  „Mergând,  învăţaţi,  toate  neamurile,  botezându-le  în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28, 19); „Că nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru, este care grăieşte întru voi” (Matei 10, 20); „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa pe voi toate şi vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).