marți, 24 februarie 2015

APOR Iași


Către Inspectoratul Școlar Județean Iași
În atenția Doamnei Inspector General Camelia Gavrilă
Prin prezenta vă informăm asupra preocupării deosebite pe care Asociația Părinți pentru Ora de Religie – APOR o manifestă faţă de modul cum urmează să se studieze religia în şcoală în noul context rezultat din Decizia nr. 669/2014 a Curţii Constituţionale şi avut în vedere de Ministerul Educației și Cercetării Științifice prin Adresa nr 29.703 din 16 februarie 2015..
Asociația Părinți pentru Ora de Religieîşi afirmă sprijinul ferm pentru accesul liber şi neîngrădit al elevilor la învăţământul religios, drept garantat de Constituţia României, art. 32, alin. 7. În acest sens APOR a emis un text programatic în 10 puncte (prezentat anexat), care exprimă poziția părinților ce consideră că religia este un obiect de studiu indispensabil programei școlare. În același timp,APORacționează prin părinții din fiecare școală comunicând cu directorii, diriginții și învățătorii pentru respectarea legii și drepturilor elevilor la informare în vederea participării la ora de religie corespunzător fiecărei religii şi confesiuni recunoscute în România.
APOR urmărește cu atenție întregul proces de informare, transmitere către părinţi a formularelor şi procesarea lor corectă,astfel încât toţi părinţii să le poată completa şi semna în timp util şi toţi elevii să poată beneficia de educaţia religioasă. Pe de altă parte, APOR primeşte sesizări cu privire la obstrucţionarea, întârzierea sau descurajarea semnării respectivei cereri, urmând ca cei vinovaţi să suporte consecinţele.

Cu stimă,
Puiu Ioniță
Președinte APOR Iași

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu