Ce opţiuni are Parlamentul pentru ora de religie?

Decizia CCR privind participarea elevilor la ora de religie obligă Parlamentul la modificarea prevederii neconstituţionale. În esenţă, Curtea a decis că solicitarea scrisă de a nu participa la ora de religie este neconstituţională. Parlamentul are la dispoziţie câteva variante pentru rezolvarea situaţiei. De acelasi autor De ce să postesc? Să impozităm Biserica. Adică pe noi înşine Vaccinul, între superstiţie şi credinţă După mine, variantele posibile ar fi: 1. Dispare din Legea Educaţiei Naţionale teza declarată neconstituţională: „La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Practic, înseamnă că cine nu doreşte nu mai participă la ora de religie, ceea ce înseamnă că situaţia şcolară se încheie fără medie. Nu presupune o solicitare scrisă, ci doar aducerea la cunoştinţa corpului profesoral (fie şi verbal) că respectivul nu participă, pentru a nu fi catalogat drept chiul. Varianta necesită ca toţi elevii să fie înscrişi din oficiu la religie, întrucât religia este parte a trunchiului comun. 2. Reformularea/Adăugirea unui text prin care se prevede ca elevii (părinţii sau tutorii) să fie consultaţi la începutul anului şcolar dacă vor participa sau nu la ora de religie, similar cu sistemul de opţionale. Opţiunea lor va fi luată în evidenţa şcolii, iar pe baza ei se vor întocmi clasele de curs. Este cea mai convenabilă variantă, întrucât şcoala practică deja sistemul de opţionale. Mai rămâne de rezolvat doar diferenţierea religiei ca fiind parte a trunchiului comun şi nu un simplu opţional, chestiune mai mult de birocraţie internă. Ar fi cea mai buna variantă. 3.Reformularea/Adăugirea unui text în care să se prevadă formularea unei solicitări scrise, la începutul anului şcolar, pentru cei ce vor să participe. Mulţi au înţeles că CCR asta a stabilit, dar NU este aşa. CCR a decis doar că solicitarea de a nu participa este neconstituţională. Nu că religia nu mai este obligatorie. Sau ca dispare din trunchiul comun. Nici n-a fost vreodată obligatorie, câtă vreme aveai dreptul să te retragi. Obligatoriu înseamnă că nu te poti retrage. Aceste nuanţe scapă multora, inclusiv domnului Emil Moise,care pare a nu înţelege că a câştigat doar dreptul de a nu mai face cerere.Atât. Faptul că în motivarea curţii apare principiul de drept al solicitării scrise a unui drept nu este obligatoriu pentru Parlament şi nu e valabil întotdeauna. De pildă, când mergi să votezi, nu faci cerere, deşi este un drept constituţional. Asemănător, dreptul la liberă circulaţie nu presupune că fac cerere de câte ori vreau să trec graniţa în Europa (sau primesc viză pe paşaport când trec în alte ţări). Pentru Parlament este valabil doar ce scrie în motivare la capitolul „Curtea decide”. Restul reprezintă doar motivarea, adică motivele pe care Curtea le-a luat în considerare când a deliberat, despre care însăşi Curtea spune că „le reţine” în cadrul deliberării. Prin urmare, principiul solicitării unui drept nu constituie obligaţie pentru Parlament în cadrul acestei decizii. În plus, la ce bun să faci cerere pentru ceva ce este garantat constituţional, adică nu poate fi refuzat. Facem cerere doar de dragul birocraţiei? E nefirească această dragoste de birocraţie şi corectitudine. În realitate, unii continuă să susţină ideea cererii, doar pentru că ei nu doresc religie. Dacă ar dori-o, ar considera că cererea este o povară. Ei speră că obligaţia cererii va scădea numărul de elevi şi, prin aceasta, puterea de prezenţă a religiei în şcoala publică. În fapt, ei doresc eliminarea religiei din spaţiul public, dar susţinerea necondiţionată a ateismului. Pai n-ar fi constituţional. Dacă citim cu atenţie motivarea, observăm că „statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filozofice ale părinţilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcţiilor pe care şi le asumă în procesul de educaţie şi de predare a religiei cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase” (Paragraf 21), chestiune pe care a sesizat-o şi Patriarhia Română. Ori, acest lucru trebuie să funcţioneze echidistant, atât faţă de cei ce nu doresc religie, dar şi faţă de cei care doresc. Dacă Parlamentul va obliga pe cei ce doresc religia să facă o solicitare scrisă, în situaţia în care cei ce nu doresc nu mai trebuie să facă, ar fi exact o neconstituţională lipsă de respect faţă de un popor cenzurat religios la şcoală, în trecut. În plus, ar putea fi interpretată şi ca o încercare de influenţare a prezenţei la ora de religie, ştiut fiind că românii sunt sătui de atâta birocraţie. Domnilor parlamentari, nu ne puneţi să facem cerere şi pentru dreptul de a ne cunoaşte credinţa. Suntem sătui de hârţoage inutile. Altfel, mâine, poimâine, o să trebuiască să facem cerere şi pentru dreptul de a trăi.

Citeste mai mult: adev.ro/niw37m

Decizia CCR privind participarea elevilor la ora de religie obligă Parlamentul la modificarea prevederii neconstituţionale. În esenţă, Curtea a decis că solicitarea scrisă de a nu participa la ora de religie este neconstituţională. Parlamentul are la dispoziţie câteva variante pentru rezolvarea situaţiei. De acelasi autor De ce să postesc? Să impozităm Biserica. Adică pe noi înşine Vaccinul, între superstiţie şi credinţă După mine, variantele posibile ar fi: 1. Dispare din Legea Educaţiei Naţionale teza declarată neconstituţională: „La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Practic, înseamnă că cine nu doreşte nu mai participă la ora de religie, ceea ce înseamnă că situaţia şcolară se încheie fără medie. Nu presupune o solicitare scrisă, ci doar aducerea la cunoştinţa corpului profesoral (fie şi verbal) că respectivul nu participă, pentru a nu fi catalogat drept chiul. Varianta necesită ca toţi elevii să fie înscrişi din oficiu la religie, întrucât religia este parte a trunchiului comun. 2. Reformularea/Adăugirea unui text prin care se prevede ca elevii (părinţii sau tutorii) să fie consultaţi la începutul anului şcolar dacă vor participa sau nu la ora de religie, similar cu sistemul de opţionale. Opţiunea lor va fi luată în evidenţa şcolii, iar pe baza ei se vor întocmi clasele de curs. Este cea mai convenabilă variantă, întrucât şcoala practică deja sistemul de opţionale. Mai rămâne de rezolvat doar diferenţierea religiei ca fiind parte a trunchiului comun şi nu un simplu opţional, chestiune mai mult de birocraţie internă. Ar fi cea mai buna variantă. 3.Reformularea/Adăugirea unui text în care să se prevadă formularea unei solicitări scrise, la începutul anului şcolar, pentru cei ce vor să participe. Mulţi au înţeles că CCR asta a stabilit, dar NU este aşa. CCR a decis doar că solicitarea de a nu participa este neconstituţională. Nu că religia nu mai este obligatorie. Sau ca dispare din trunchiul comun. Nici n-a fost vreodată obligatorie, câtă vreme aveai dreptul să te retragi. Obligatoriu înseamnă că nu te poti retrage. Aceste nuanţe scapă multora, inclusiv domnului Emil Moise,care pare a nu înţelege că a câştigat doar dreptul de a nu mai face cerere.Atât. Faptul că în motivarea curţii apare principiul de drept al solicitării scrise a unui drept nu este obligatoriu pentru Parlament şi nu e valabil întotdeauna. De pildă, când mergi să votezi, nu faci cerere, deşi este un drept constituţional. Asemănător, dreptul la liberă circulaţie nu presupune că fac cerere de câte ori vreau să trec graniţa în Europa (sau primesc viză pe paşaport când trec în alte ţări). Pentru Parlament este valabil doar ce scrie în motivare la capitolul „Curtea decide”. Restul reprezintă doar motivarea, adică motivele pe care Curtea le-a luat în considerare când a deliberat, despre care însăşi Curtea spune că „le reţine” în cadrul deliberării. Prin urmare, principiul solicitării unui drept nu constituie obligaţie pentru Parlament în cadrul acestei decizii. În plus, la ce bun să faci cerere pentru ceva ce este garantat constituţional, adică nu poate fi refuzat. Facem cerere doar de dragul birocraţiei? E nefirească această dragoste de birocraţie şi corectitudine. În realitate, unii continuă să susţină ideea cererii, doar pentru că ei nu doresc religie. Dacă ar dori-o, ar considera că cererea este o povară. Ei speră că obligaţia cererii va scădea numărul de elevi şi, prin aceasta, puterea de prezenţă a religiei în şcoala publică. În fapt, ei doresc eliminarea religiei din spaţiul public, dar susţinerea necondiţionată a ateismului. Pai n-ar fi constituţional. Dacă citim cu atenţie motivarea, observăm că „statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filozofice ale părinţilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să se subordoneze atingerii unui scop de conciliere în exercitarea funcţiilor pe care şi le asumă în procesul de educaţie şi de predare a religiei cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase” (Paragraf 21), chestiune pe care a sesizat-o şi Patriarhia Română. Ori, acest lucru trebuie să funcţioneze echidistant, atât faţă de cei ce nu doresc religie, dar şi faţă de cei care doresc. Dacă Parlamentul va obliga pe cei ce doresc religia să facă o solicitare scrisă, în situaţia în care cei ce nu doresc nu mai trebuie să facă, ar fi exact o neconstituţională lipsă de respect faţă de un popor cenzurat religios la şcoală, în trecut. În plus, ar putea fi interpretată şi ca o încercare de influenţare a prezenţei la ora de religie, ştiut fiind că românii sunt sătui de atâta birocraţie. Domnilor parlamentari, nu ne puneţi să facem cerere şi pentru dreptul de a ne cunoaşte credinţa. Suntem sătui de hârţoage inutile. Altfel, mâine, poimâine, o să trebuiască să facem cerere şi pentru dreptul de a trăi.

Citeste mai mult: adev.ro/niw37m