În ultimele săptămâni, ora de religie din învăţământul
preuniversitar de stat a fost în prim-planul dezbaterilor publice. Decizia
Curţii Constituţionale a României nr. 669/ 12 noiembrie 2014, publicată în
Monitorul Oficial din 23 ianuarie 2015, a provocat reacţii şi atitudini în
toate straturile societăţii. Comisiile de specialitate din Parlament au înscris
pe agenda de lucru a legislativului propuneri de reformulare a articolului 18
din Legea Educaţiei, Ministerul de resort a transmis în reţea măsuri de adaptare
la situaţia nou creată, cultele religioase şi-au exprimat convingerea că
educaţia religioasă este benefică pentru formarea personalităţii elevilor şi au
îndemnat familiile să-şi confirme în scris opţiunea pentru ora de religie de la
şcoală. Părinţii s-au asociat în demersul lor pozitiv împreună cu profesorii,
iar mass-media a acordat spaţii ample dezbaterilor pro şi contra.
Deşi Parlamentul ţării nu a definitivat noul conţinut al
articolului vizat de decizia Curţii Constituţionale, la jumătatea semestrului
al II-lea, peste 90% dintre elevi şi-au exprimat opţiunea explicită de a
continua să participe la ora de religie. Se poate afirma că astfel s-au
rezolvat în scurt timp nişte formalităţi administrative, însă dezbaterile din
aceste zile nu s-au oprit doar la chestiunile tehnice privind aplicarea
deciziei Curţii Constituţionale, ci s-au extins şi asupra multor aspecte ale
fenomenului religios în spaţiul public: raporturile dintre tradiţie şi modernitate
în educarea tinerei generaţii, locul religiei în sfera publică, situarea
corectă a omului de azi în ecuaţia existenţială sacru-secular.
S-a confirmat şi de această dată o realitate sociologică
reliefată de sondajele de opinie din perioada postcomunistă: majoritatea
cetăţenilor români sunt oameni religioşi, au încredere în mesajul Bisericii şi
doresc să transmită copiilor lor moştenirea spirituală izvorâtă din credinţă,
benefică în plan cultural şi moral. Opţiunea exprimată explicit arată că valorile
religioase nu sunt preluate superficial, la nivelul superstiţiilor şi
obiceiurilor, ci sunt asumate personal şi profund, în comuniunea de credinţă.
S-a văzut aceasta şi din mărturiile exprimate în spaţiul public, unele dintre
acestea publicate şi de Ziarul Lumina, venind din diferite zone ale societăţii.
Scriitori şi jurnalişti, pedagogi şi medici, artişti şi sportivi renumiţi s-au
alăturat slujitorilor Bisericii şi profesorilor din şcoli în afirmarea
necesităţii educaţiei religioase, în armonie cu educaţia intelectuală din
învăţământul preuniversitar. Şi prin aceasta am constatat că avem un patrimoniu
uman valoros, chiar dacă societatea în care trăim nu este una paradisiacă.
Talk-showurile emisiunilor de televiziune ne-au arătat
că susţinătorii educaţiei religioase au mai multe argumente raţionale decât
partizanii libertăţilor nelimitate şi ai tentaţiei absolutismului
secular-umanist. Ne-am amintit cum Mircea Eliade şi alţi mari savanţi ai lumii
au demonstrat că sacrul este un element esenţial al conştiinţei şi că
experienţa religioasă nu este nici alienare, nici angoasă, ci starea firească a
umanului.
Chiar dacă se zbate între crizele despărţirii de trecut
şi frământările găsirii unor noi răspunsuri la schimbările rapide
din satul global, societatea românească de astăzi păstrează încă optimismul pe
care numai credinţa îl poate da pe deplin. De aceea, se cuvine să apreciem
timpul pe care părinţii şi elevii majori l-au acordat completării
cererilor de înscriere la orele de religie, ca pe un timp al înţelepciunii şi
al asumării responsabilităţii. Comunicatul Patriarhiei Române, dat publicităţii
la încheierea acestui episod privind ora de religie, subliniază „imensul credit
moral pentru a investi mai mult în educaţia religioasă“ şi conturează
direcţiile de împreună-lucrare în acest domeniu tradiţional, mereu deschis la
noutate.
Pentru câteva zile, ora de religie a fost cântărită,
pusă la microscop, răsucită pe toate părţile, privită din toate unghiurile.
Însă ora de religie nu se reprezintă doar pe ea însăşi, ca interval de 50 de
minute din orar, ci reprezintă secolele de înţelepciune adunate din paginile
scripturilor şi din experienţa spirituală transmisă de tradiţie. De aceea,
Familia, Şcoala şi Biserica au stat de aceeaşi parte a baricadei în acest
demers, căutând soluţii constructive şi benefice pentru copii, pentru viitorul
acestui popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu