Raspunsul Editurii Sf. Mina la Raportul Pro Europa (partea I)

Mesajul Editurii Sf Mina, partea intai:

     “Pace şi linişte sufletească vă urăm la începutul postului creştinilor ortodocşi

      Către membrii devotaţi ai Ligii Pro Europa, „interesaţi”, în mod special, de „interesul superior al copilului”. Către toţi cei din mass-media care au
preluat în mod exclusiv doar informaţia din Raportul Pro Europa.
      Către toate vip-urile din mass-media, care, în mod cu totul neprofesionist, au preluat, fără să verifice, acuzaţiile membrilor Ligii Pro Europa, au
trunchiat, au exagerat şi deformat informaţiile, crezând că rezolvă „interesul superior al copilului”…

     În urma analizării textului incriminator al Ligii Pro Europa faţă de calitatea manualelor de religie, autorii din Iaşi, vă roagă să răspundeţi la următoarele probleme,
pentru a putea să ne situăm pe o discuţie profesionistă, aplicată precis la problemele vizate de domniile voastre, şi nu speculaţii, în termeni „aleşi” special, frumos înşiraţi, ce pot suna, la
prima vedere (nu şi la a doua) destul de bine şi convingător pentru vei neavizaţi…
  
     Deci : Sa ne lămurim ce înseamnă un învăţământ religios confesional şi unul neconfesional, cum îl doriţi Dumneavoastră. Convingerea noastră este că învăţământ religios nu
poate fi decât confesional, altfel nu este învăţământ religios, ci, poate cultură civică, etică…morală atee sau nu… Dar, şi aceste discipline se originează, prin regulile pe care le
promovează, în normele moralei creştine, chiar dacă nu recunosc acest aspect, sau nu-l subliniază!
     Trebuie să explicăm celor interesaţi că a promova un învăţământ religios, confesional, înseamnă a asigura dreptul elevilor de a-şi cunoaşte, în primul rând, propria
credinţă, sau credinţa poporului în care s-au născut, chiar dacă nu sunt practicanţi ai acelui cult. Doar cunoscând aceste aspecte, elevul va putea să îşi explice, în timp, multe aspecte ale
vieţii particulare din familie, din viaţa omului, aspecte ale vieţii sociale, comportamente de grup, probleme culturale, opere de artă de inspiraţie religioasă, tradiţii şi sărbători, practici
religioase, atitudini şi convingeri, manifestări religioase singulare sau colective, etc. Toate acestea, pentru că viaţa şi coeziunea dintre oameni, popoare, dar şi intoleranţa, disputa din sânul
comunităţilor, au la bază, de cele mai multe ori, aspecte pe fond religios.

    Celor care nu ştiu, din punct de vedere logic şi didactic, pentru a învăţa să compari două aspecte, fenomene, deci şi religii, trebuie să le cunoşti pe fiecare separat. Prin
urmare, numai cunoscând învăţăturile de credinţă ale Bisericii în care te-ai născut, poţi apoi să te raportezi la credinţele celorlalţi. Şi asta în cazul în care vrei să cunoşti şi
principiile/dogmele credinţei celuilalt, la care şi el ţine şi le promovează în viaţa cotidiană, mărturisindu-şi astfel propria credinţă.

     Oare interzicerea predării religiei nu este un act mai mult decât nedemocratic şi discriminatoriu, dacă îl lipsim pe elev de informaţia la care ar trebui să aibă acces,
fără obligaţia de a şi deveni adept al învăţăturilor? Celelalte discipline (matematica, fizica, chimia, biologia, istoria, geografia, etc.) nu pot să fie la fel de neplăcute pentru elevi? Ce
aspect le conferă intangibilitatea şi obligativitatea de a fi studiate? Cu ce sunt mai formative şi mai importante în formarea personalităţii elevului şi a dezvoltării competenţelor sale de
integrare socială? Aşa cum matematica nu îşi propune ca toţi elevii care o studiază să devină matematicieni, limba româna nu ar putea să îşi propună să facă din toţi elevii scriitori, nici
religia nu poate să-şi fixeze ca obiectiv ca toţi elevii să devină călugări şi nici măcar practicanţi ai credinţei care se transmite, se propune şi nu se impune! Este greu de înţeles de către cei
care nu vor decât să găsească cu orice preţ, în predarea religiei, numai negativul.

     Celor care sugerează/propun ca alternativă la învăţământul religios confesional, studierea Istoriei comparate a religiilor, le repetăm argumentul de mai sus: pentru a se
ajunge la acest nivel de studiu, elevul, omul, trebuie să îşi cunoască propria religie şi apoi religia celuilalt. Numai după ce cunoşti aspectele fundamentale ale credinţelor religioase, poţi să
faci asocieri, să compari, să formulezi orice altă apreciere. Numai în cunoştinţă de cauză se pot stabili asemănări, deosebiri şi implicit să se formeze disponibilitatea de a respecta credinţa,
preocupările religioase, tradiţiile religioase, convingerile semenului, să se formeze ceea ce numim atitudine tolerantă, ecumenică, de acceptare a diferenţelor, ca unitate în diversitate.

     Prin urmare, nu poate exista învăţământ religios decât confesional! Dacă sunt şi alte discipline care pot forma caractere morale fără Hristos ca model Suprem, asta e
treaba altora care susţin acest lucru, aşteptăm demonstraţii şi, oricum, nu face subiectul discuţiilor de aici. Poate reprezentanţii Ligii ne prezintă metode alternative de educaţie morală, dar
nu numai la modul declarativ. Ar fi interesant să aflăm cum poate arăta textul unei lecţii de educaţie religioasă şi aplicaţiile acestuia, fără modelul Hristos, fără prezentarea binelui şi a
răului din viaţa cotidiană, fără aducerea şi accesibilizarea, la viaţa copilului, a tânărului, a învăţăturilor biblice, fără a ne raporta, măcar şi un moment din lecţie, la învăţătura Bisericii,
la ceea ce au făcut sau cum au crezut, gândit, acţionat înaintaşii noştri.

     Repetăm: Dacă se poate, atunci acea disciplină este altceva, dar nu religie… Şi observăm că raportorii doresc acest „altceva” încă vag, imprecis…
     Aşteptăm, cu interes, ca Liga să editeze rapid şi la obiect un astfel de manual, dar să treacă prin toate cerinţele la care au fost supuse manualele noastre, adică:
– respectarea cu stricteţe a unei programe şcolare, aprobată de forurile competente;
– respectarea strictă a tuturor paşilor impuşi de regulamentul de licitaţie şi concurs prin care s-a trecut, până la aprobarea şi primirea bunului de tipar;
– să facă dovada unui punctaj apropiat de maxim, ca al nostru, în care, dacă nu cred, să găsească argumente pentru a anula competenţa tuturor celor care au corectat, punctat şi permis apariţia
acestor manuale atât de „periculoase” .

    Invităm, pe toţi reprezentanţii mass-media care au preluat, fără să verifice, criticile aduse manualelor noastre de reprezentanţii Ligii, să deschidem cărţile la paginile şi
problemele incriminate. Înainte de aceasta, să vedem însă ce au avut în vedere autorii atunci când au elaborat Manualul de Religie Creştin-Ortodoxă, clasa I.
    Fiecare lecţie, exceptând lecţiile de evaluare, au în componenţă două pagini, în oglindă. Prima pagină, care are un conţinut strict informativ, încearcă să familiarizeze
copilul (mai ales prin imagini, deoarece copiii nu ştiu să citească) cu noile noţiuni. A doua pagină încearcă să surprindă aspecte din viaţa de zi cu zi a elevului prin care să se ilustreze ceea
ce tocmai s-a învăţat, iar la finalul lecţiei este un cuvânt de învăţătură care încearcă să esenţializeze mesajul lecţiei.
   
    Să analizăm acum fragmentele, intenţionat trunchiate, „analizate” de Liga Pro Europa. Manualul de Religie.
Cultul ortodox. Clasa I, Editura Sf. Mina Iaşi, autori Camelia Muha, Maria Orzetic, Elena Mocanu, aprobat de MEC cu Ordinul nr. 4177/02.07.2004, la paginile 50-51, sub titlul Faptele rele -
încălcarea voii lui Dumnezeu, prezintă pentru copii imagini cu fapte considerate de autoare ca „fapte rele”: „să nu-ţi faci cruce trecând în faţa unei biserici, să te urci în copaci, să dormi
duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă” – faptă a cărei urmare este pedeapsa divină – „te calcă maşina” (!). (Liga Pro Europa)
 

     Nicăieri în manual nu sunt folosite cuvintele: pedeapsă divină asupra copiilor
(singurele lecţii în care apare sintagma pedeapsă divină sunt Noe şi potopul şi Cain şi Abel, unde se relatează textul scripturistic). Fiind o oră de religie creştin-ortodoxă, profesorul este
obligat să-l înveţe pe copil normele pe care trebuie să le respecte un creştin-ortodox. Astfel, este o lipsă de respect faţă de Dumnezeu să nu-ţi faci semnul Sfintei Cruci când treci pe lângă
Casa Sa sau să dormi duminica, în timpul Sfintei Liturghii, când membrii unei comunităţi creştin-ortodoxe se află la slujbă. Este un fapt rău să furi, să joci fotbal în clasă sau să te baţi cu
colegii. De asemenea, natura trebuie ocrotită, neavând voie să o distrugem, rupând copacii.

     După ce profesorul citeşte textul lecţiei: îl discută cu elevii şi încearcă să-i conştientizeze că există o consecinţă firească după fiecare faptă rea făcută. De
asemenea, discută şi despre responsabilitatea fiecărui elev atunci când face o faptă rea. De aceea, pe pagina a doua sunt două aplicaţii care încearcă să surprindă fapte rele pe care le fac
copiii la vârsta de 6-8 ani.
    Se ştie că la vârste mici, copiii au tendinţa să nu spună adevărul atunci când greşesc şi de foarte multe ori copiii nu-i ascultă pe părinţi.

OARE NU TOŢI PĂRINŢII ÎŞI ÎNVAŢĂ COPIII SĂ NU MINTĂ ŞI SĂ NU SE JOACE PE STRADĂ, CĂCI POT FI ACCIDENTAŢI?
 DE UNDE ABERAŢIA, PRELUATĂ DE TOATĂ MASS-MEDIA, CĂ DACĂ  NU ÎŢI FACI SEMNUL SFINTEI CRUCI, TE CALCĂ MAŞINA???

      În acelaşi manual de Religie.Cultul ortodox.Clasa I, de la Editura Sf. Mina, Iaşi, li se spune copiilor explicit că dacă fac vreun
lucru greşit vor fi pedepsiţi: „Neascultarea se pedepseşte!”. Iar pedepsele sînt violente. Manualul conţine imagini cu copii pedepsiţi violent, pentru fapte însă benigne. La pagina 23, vedem
într-o poză o fetiţă jucîndu-se, iar apoi în imaginea imediat următoare este prezentată consecinţa nefastă a acestui lucru, fetiţa este la pat, sub observaţia medicului. Morala indusă copiilor
este una întemeiată pe frica de pedeapsă violentă. (Liga Pro Europa)
   
     Evident, acuzaţia nu-şi are rost, căci fotografia a fost luată trunchiat. În lecţie ni se vorbeşte despre un fapt biblic şi anume despre momentul când Adam şi Eva nu L-au
ascultat pe Dumnezeu. Consecinţa neascultării lor a fost alungarea din Rai… S-a luat iar un exemplu din viaţa cotidiană a elevilor pentru a ilustra ce înseamnă neascultarea şi urmarea acesteia.
Dacă nu îţi asculţi părinţii şi te joci în locuri periculoase, poţi să te accidentezi. În cea de-a doua aplicaţie, copiii sunt învăţaţi să reziste ispitei (aşa cum nu au făcut-o Adam şi Eva) de
a-şi însuşi ceea ce nu le aparţine.
   
     La pagina 49 a aceluiaşi manual, o altă imagine violentă prezentată de o poezie îndoielnică semnată de M. Popescu: „Alina, a mea colegă, /
E-n spital de-o săptămână, / Jucându-se fără grijă, / Ea, căzând, şi-a rupt o mână. (…)”. Obsesia autoarelor acestui manual pare a fi o constantă asociere dintre joacă şi consecinţe nefaste ale
acesteia. (Liga Pro Europa)
ACUZAŢII MINCINOASE!!
Poezia din care a fost luată strofa se numeşte Prietenie şi are în prim plan iubirea faţă de aproapele. ”


Aceasta este doar prima parte a unui mesaj transmis la rugamintea Editurii Sfantul Mina.
P.S. Vom avea si noi un cuvant de spus, insa trebuie parcurs materialul…
KSLCatalin

http://arhiva.lonews.ro/uncategorized/raspunsul-editurii-sf-mina-la-raportul-pro-europa-partea-i.html