CREDINŢA ORTODOXĂ - ARVUNA VIEŢII VEŞNICE (Prefaţă la ediţia din 1996)

 „Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”. (Ioan 11, 25-26) Credinţa este legătura vie, liberă şi conştientă dintre om şi Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului. Ea este răspunsul permanent al omului la iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru el. Credinţa este, deodată, o cale sau un mod de cunoaştere a realităţilor veşnice, netrecătoare şi nevăzute, şi o arvună sau pregustare încă din lumea aceasta a darurilor din Împărăţia cerurilor promisă de Dumnezeu oamenilor (Matei 3, 2; 5, 12). În acest înţeles, Epistola către Evrei arată: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1), iar Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) precizează: „Credinţa este o putere de legătură, care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede, cu Dumnezeu cel crezut” (Răspunsuri către Talasie, 33; Filocalia românească, vol. 3, p. 118, ediţia 1948).

Ca legătură vie a omului cu Dumnezeu, credinţa este începutul vieţii veşnice încă din lumea  aceasta,  Acest  adevăr  ni  l-a  descoperit  Însuşi  Mântuitorul  lisus  Hristos  zicând: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3) sau „Adevărat, adevărat, zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică” (Ioan 6, 47).

Forma cea mai vie de manifestare a credinţei în Hristos este iubirea faţă de El şi faţă de aproapele, iar această iubire este pentru om începutul mântuii sale şi al vieţi veşnice la care a fost chemat de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Petru spune creştinilor din timpul său: „Pe El (Hristos) fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, dobândind răsplată credinţei voastre mântuirea sufletetor” (I Petru 1, 8-9).

De fapt, Mântuitorul Însuşi a arătat că toată învăţătura dată de Dumnezeu oamenilor pentru dobândirea vieţii veşnice se poate rezuma în porunca iubirii faţa de Dumnezeu şi a iubirii faţă de aproapele: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. „Aceasta este cea dintâi poruncă, iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuşi”. Mai mare decât aceasta nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31).

Credinţa în Dumnezeu aratată în modul cel mai intens în iubirea faţă de El se cultivă în Biserica  lui  Hristos,  „Stâlpul  şi  temelia  adevărului”  (I Timotei  3,  15).  Viaţa  liturgică  a Bisericii, cu Sfintele Taine şi ierurgii, cu rugăciunile şi cu cântările ei, sunt deodată izvoare şi roade ale credinţei în Dumnezeu şi ale iubirii faţă de El, iubire care se vede apoi în viaţa curată, trăită în sfinţenie şi fapte bune de ajutorare a semenilor noştri. De aceea, Sfânta Evanghelie a lui Hristos şi Biserica Lui ne cheamă, deodată, la dreapta credinţă şi dreapta vieţuire, la împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Două mari probleme cu care se confruntă mereu Biserica în lucrarea ei de mântuire a lumii, şi mai ales în timpul nostru sunt: pe de o parte, necredinţa sau indiferenţa religioasă, iar pe de altă parte, credinţele false sau rătăcite. Biserica trebuie, pe de o parte, să cheme fără încetare şi cu multă iubire pe toţi oamenii la credinţă, stiind că „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4), iar pe de alta parte, să apere dreapta credinţa în faţa rătăcirilor, pentru că nu este de ajuns să avem o credinţă religioasă oarecare, ci trebuie să avem dreapta sau adevărata credinţă.

Sfântul Apostol Petru avertizează şi el împotriva rătăcirii de la dreapta credinţă: „au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare ei vă vor momi pe voi. (...) Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului, părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit (...). Aceştia sunt izvoare fără apă şi nori purtaţi fără furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns” (II Petru 2, 1-3 şi 14-17).

Dar pentru ca să ne ferim de rătăcire, avem nevoie de a cunoaşte bine credinţa dreaptă sau ortodoxă. De aceea, Biserica cheamă pe credincioşii ei la cunoaşterea şi apărarea credinţei ortodoxe.

Cartea de faţă, „Credinţa ortodoxă”, a fost mai întâi publicată cu titlul „Învăţătura de credinţă  creştină  ortodoxă”,  în  anul  1952,  cu  binecuvântarea  Patriarhului  Iustinian,  cu prilejul celei de-a 310-a aniversari a Sinodului de la Iaşi (1642), care a cercetat şi completat „Mărturisirea ortodoxă” a Mitropolitului român Petru Movilă al Kievului, aprobată în 1643 şi de un sinod de la Constantinopol.

Ediţia din 1952, însă mult îmbunătăţită, a mai fost publicată la Bucureşti (1992) şi la Cluj (1993), iar acum la laşi, în editura mitropolitană Trinitas. Cu recunoştinţă, mulţumim Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST pentru că a binevoit să acorde Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei filmele cu textul cules şi dreptul de a publica această carte. Meritul deosebit  al  cărţii  este  faptul  ca,  sub  forma  unui  catehism  pentru  adulți,  explică  dreapta credința si dreapta viețuire a Bisericii, pe temeiul Sfintelor Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Cu  speranţa  că  această  carte  va  fi  de  mare  folos  atât tinerilor,  cât  şi  vârstnicilor, binecuvântam pe ostenitorii de la Tipografia mitropolitana Trinitas şi pe toţi cititorii dornici sa cunoască şi să traiască dreapta credinţă în Hristos care este arvuna mântuirii şi a vieţii veşnice.

 † DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 

Sfintele Paşti, 1996, Mănăstirea Bucium – Iaşi