DESPRE DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ 5

21. Cum ne putem încredinţa de Descoperirea dumnezeiască?

Ne putem încredinţa de Descoperirea dumnezeiască pe două cai: 1. printr-una personală, aflată în cercetător; 2. prin cealaltă, aflată în cuprinsul Descoperirii. Cea dintâi e credinţa. Credinţa e socotită ca Descoperire. Ea singura îngăduie omului să vadă pe Dumnezeu. Ea singură ne duce într-o lume mai presus de fire și ne înzestrează cu puterea de a deosebi ce e omenesc de ce e mai presus de om. Cea de-a doua cale prin care ne încredințăm despre Descoperirea dumnezeiască sunt semnele aflate chiar în Descoperire. Au fost şi sunt semne vădite ale Descoperirii dumnezeieşti.

22. Care sunt semnele adevăratei Descoperiri dumnezeieşti?

Semnele Descoperirii dumnezeieşti sunt următoarele:

1) Înălţimea învăţăturilor descoperite;

2) Curăţia lor dumnezeiască;

3) Puterea lor de a schimba în bine pe oameni.

Aceste  semne  sunt lăuntrice  şi  ele  pot  fi înţelese  numai  când  Descoperirea  e  bine cunoscută şi e cercetată într-un duh de smerenie şi de evlavie. Acest duh face fericit pe cel ce se dăruieşte unei asemenea cercetări. Despre Descoperirea dumnezeiască ne încredinţăm şi prin semne din afară: minunile şi proorociile, la care putem adăuga şi calitatea morală a persoanei prin care se face Descoperirea.

23. Ce sunt minunile?

Minunile sunt fapte dumnezeieşti mai presus de mintea şi puterea omenească. Ele sunt fapte săvârşite în firea văzută numai cu puterea lui Dumnezeu, întrecând legile minţii şi ale firii, care se fac în momente extraordinare, hotărâte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tâlcuiesc căile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintâi şi cel mai mare făcător de minuni, ca unul Care este Însuşi izvorul lor. Mântuitorul a săvârşit pe pământ minuni asupra firii, asupra oamenilor şi asupra Sa însuşi. El a oprit furtuna pe mare, a scăpat pe Petru de la înec, a prefăcut apa în vin, a înmulţit pâinile şi peştii, a vindecat bolnavi, a înviat morţi, ceea ce-L face să spună: «De n-aş fi făcut întru ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea» (Ioan 15, 24). Dintre minunile pe care Mântuitorul le-a făcut asupra-Şi, cea mai mare este învierea Sa din morţi. Minunile Sale dovedesc obârşia şi puterea Sa dumnezeiască, aşa cum El însuşi declară: „Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, aceste lururi pe care le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5, 36). Minuni au făcut şi oamenii aleşi de Dumnezeu şi plăcuţi Lui ca, de pildă, unii dintre aceia prin care s-a dat Descoperirea dumnezeiască: Moise, Ilie, Elisei, Daniel, Iona, Apostolii şi alţii. Dar aceştia au săvârşit minuni numai cu puterea lui Dumnezeu, dovedind că aveau puterea Duhului de sus cu ei.

24. După ce se cunosc adevăratele minuni?

Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase printr-o seamă de condiţii, dintre

care însemnăm:

1) Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi să fie cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;

2)  Să  se  producă  cu  mijloacele  cu  care  s-au  produs  minunile  Mântuitorului  şi  ale Sfinţilor;

3) Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

4) Să nu contrazică Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie;

5) Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;

6) Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti, nu morţii sau păcatului;

7) Savârşitorul minurui să graiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

8) Să îndrepte moravurile la cei ce văd minunea;

9) Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;

10) Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.

25. Ce sunt proorociile?

Proorociile sau profeţiile sunt arătări prin viu grai, sau prin scris, ale anumitor adevăruri

şi întâmplări care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le vesteşte prin aleşii Săi, în vederea mântuirii şi care se petrec întocmai. Cele cuprinse în proorocii nu pot fi cunoscute pe cale firească. Proorociile sau profeţiile tălmăcesc voinţa lui Dumnezeu şi ele se fac numai sub insuflarea  Duhului  Sfânt.  Ele  ocupă o  bună parte  din  cărţile  Vechiului  Testament,  unde prevestesc pe Mântuitorul şi multe întâmplări din viitorul poporului iudeu şi al altor popoare. Noul Testament însuşi şi Tradiţia de la începutul Bisericii cuprind o seamă de proorocii; Mântuitorul încă a: proorocit (Matei 24 etc.).

Proorociile,  ca  semne  ale  Descoperirii  dumnezeieşti,  stau  numai  în  puterea  lui Dumnezeu.  Ele  se  deosebesc  de  prezicerile  omenești  care  se  întemeiază sau  pe  socoteli plăpânde, sau pe superstiţii. Proorociile dumnezeieşti sunt făcute, ca şi minunile, printr-o lucrare necunoscută firii omeneşti. Marea lor autoritate stă în împlinirea lor. Împlinirea lor întocmai arată că Duhul Sfânt este autorul lor. «Fiindcă cele prezise se întâmplă, cred şi mă supun lui Dumnezeu», zice Teofil al Antiohiei. Cele mai însemnate proorocii ale Vechiului Testament sunt cele privitoare la Mântuitorul. Aceste proorocii, numite mesianice, au prezis cu mare siguranţă vremea venirii Mântuitorului (Daniel 9, 24-27) naşterea, patimile, moartea, proslăvirea (Isaia 7, 14; 53, 2 şi urm.) şi chiar slujirile Sale de: profet (Deut. 18, 15; Isaia 42, 1-4), preot şi împărat (Ps. 109, 4-6; 1, 5). Apostolii au arătat că spusele proorocilor despre Mesia-Hristos s-au împlinit întocmai.

26. După ce semne se cunosc adevăratele proorocii?

Ele trebuie să întrunească aceleaşi condiţii ca minunile. Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi atrag în repetate rânduri atenţia atât asupra proorocilor adevăraţi, cât şi asupra celor mincinoşi, pe care trebuie neapărat să-i deosebim. Pe cât de mult suntem datori să cugetăm cu evlavie la proorociile adevărate, pe atât de mult se cuvine să osândim şi să combatem pe cele false. Mântuitorul spune că în vremurile tulburi şi mai ales la sfârşitul lumii „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 24). Asemenea prooroci mincinoşi s-au ivit deseori şi sunt şi astăzi, dar ei trebuie să fie combătuţi cu stăruinţă, pentru a nu fi lăsaţi să-şi facă lucrul lor. Lactanţiu ne spune ca adevăraţii prooroci:

1) Predica toţi un singur Dumnezeu;

2) Nu suferă de nebunie;

3) Nu sunt înşelători;

4) Nu umblă după averi sau câştig;

5) Nu se îngrijesc de cele necesare vieţii, ci se mulţumesc cu întreţinerea pe care le-o trimite Dumnezeu;

6) Proorociile lor s-au împlinit sau se împlinesc întocmai;

7) Ei îşi adeveresc trimiterea chiar şi prin suferirea chinurilor şi a morţii.

27. De ce Dumnezeu nu repeta Descoperirea Sa?

Pentru că El a făcut această descoperire o dată pentru totdeauna, în vederea mântuirii oamenilor, potrivit planului Său veşnic. Dumnezeu Se descoperă atunci când ştie că aceasta este de cea mai mare trebuinţă şi de cel mai desăvârşit folos. El nu Se repetă ca oamenii, pentru că planul sau iconomia lui Dumnezeu nu cuprinde repetarea Descoperirii. Repetarea învăţăturii sau a altui lucru este semnul nedesăvârşirii omeneşti. Repetarea Descoperirii dumnezeieşti, adică o nouă venire a Vechiului si a Noului Testament, cu o nouă întrupare, patimire, moarte şi înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, ar arata ca prima Descoperire sau a fost înşelătoare, sau n-a avut loc niciodată, sau a fost necompletă ceea ce ar fi o necuviinţă faţă de numele şi puterea lui Dumnezeu. Susţinerea că repetarea Descoperirii ar face pe toţi să creadă nu poate sta în picioare pentru ca nici în timpul Mântuitorului n-au crezut toţi în El, cu toate ca El era Descoperirea însăşi. Învăţătura pildei bogatului şi a săracului Lazăr este că cei învârtoşaţi la inima n-ar crede chiar dacă ar şi învia cineva din morţi (Luca 16, 31).