vineri, 10 iulie 2020

DESPRE BISERICĂ


256. Care este articolul IX din Simbolul Credinţei?
Acest articol este: „Şi într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.
257. Ce ne învaţă acest articol?
Acest articol ne învaţă să credem în Sf. Biserică, pe care ne-o înfăţişează ca fiind una, sfântă, sobornicească şi apostolească.
258. De ce să credem şi în Biserică? Nu ne este de ajuns credinţa în cele trei persoane ale Sfintei Treimi?
Credem şi în Biserică, fiindcă ea este, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Trupul lui Hristos si plinirea Celui ce plineşte toate în toţi” (Efes. 1, 23), având deci într-însă pe Hristos şi pe Duhul Sfânt, cu misiunea de a continua însăşi lucrarea lui Hristos în lume (Matei 28, 19-20; Marcu 16, 15-16; Marcu 10, 45), propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtăşind harul dumnezeiesc şi conducând spre mântuire pe cei care îi aparţin.
259. Ce este Biserica?
a)  Ca  aşezământ  sfânt,  Biserica  este  comuniunea  şi  comunitatea  sacramentală  a oamenilor cu Dumnezeu, întemeiată de Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, plină de viaţă şi lucrarea Duhului Sfânt, spre sfinţirea şi mântuirea oamenilor;
b) Biserica este acel locaş sfânt, public al creştinilor, ale cărui începuturi le avem chiar de la Mântuitorul (foişorul de sus, în care a avut loc Cina cea de Taină, Luca 22, 12 şi urm.) şi Sfinţii Săi Apostoli (Fapte 1, 13-14; 2, 1; 10, 9; 20, 7-8), în care este preamărit Dumnezeu, săvârşindu-se Sfânta Liturghie, precum şi toate Tainele, slujbele, rugăciunile cultului public, şi multe dintre ierurgii, şi în care adunându-se credincioşii pentru slăvirea lui Dumnezeu, se fac  părtaşi  de  adevărurile şi  darurile  mântuirii ce li se mijlocesc de episcopul şi preoţii Bisericii. Biserica creştină ca lăcaş de cult implică cu necesitate locul prea sfânt în care Se jertfeşte în continuare, dar nesângereos, Hristos pentru mântuirea noastră (Sfânta Euharistie) prin lucrarea Duhului Sfânt, prezent în Biserică, dar Care coboară şi de sus la invocarea episcopului sau preotului în Tainele Bisericii. Termenul de biserică - lăcaş de închinare implică în mod necesar pe cel de Biserică ca asezământ  şi  instituţie  sfântă  pentru  mântuirea  noastră,  adică  pe  cel  de  comunitate sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu. Şi acestea două, la rândul lor, implică prezenţa şi lucrarea lui Hristos în Biserică. Căci, la fel cu Sfântul Apostol Pavel, şi creştinii de astăzi, când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul biserică, subînteleg prezenţa şi lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locaşul bisericesc în care se adună comunitatea locală a celor de aceeaşi credinţă, fie de largă şi continuă comunitate bisericească. Hristos este prezent în comunitatea bisericească, în Biserica care este trup al Său, pentru că Se aduce jertfă în locaşurile bisericeşti şi Se împărtăşeşte în ele, prin Trupul şi Sângele  Său  jertfite  (Sf.  Euharistie)  şi  prin  harul  tuturor  Tainelor,  membrilor comunităţii din fiecare locaş.
260. Cine face parte din Biserică?
Din Biserică fac parte toţi cei uniţi prin aceeaşi credinţă în Hristos, care se împărtăşesc din aceleaşi Sf. Taine şi care sunt împărţiţi în cler şi popor. Ea cuprinde de asemenea şi pe fiinţele spirituale netrupeşti, înzestrate cu minte şi libertate şi care sunt nevăzute, adică pe sfinţii îngeri, precum şi pe toţi drepţii adormiţi în Domnul.
261. Când a întemeiat Mântuitorul Biserica Sa?
Mântuitorul a întemeiat Biserica prin însăşi jertfa Sa pe Cruce (Fapte 20, 28) şi Învierea din morţi, şi a făcut-o văzută ca o comuniune şi comunitate concretă sacramentală a oamenilor cu Dumnezeu în a cincizecea zi după Înviere, la Cincizecime sau Rusalii, când Apostolilor, investiţi acum, în mod distinct, cu toată puterea Duhului Sfânt (Fapte 2, 1-4), li s-au adăugat toţi cei care, „simţindu-se pătrunşi la inimă de puterea Duhului la predica Apostolilor s-au convertit şi s-au botezat, primind darul Sfântului Duh. Şi aceştia au fost ca la trei mii de suflete,  stăruind  „în  învăţătura  Apostolilor  şi  în  împărtăşire,  în  frângerea  pâinii  şi  în rugăciuni”  (Fapte  2,  37,  38,  41,  42).  Din  ziua  Cincizecimii  Biserica  apare,  deci,  ca  o comunitate  de  credincioşi  organizată  cu  iconomi  ai  Tainelor  lui  Dumnezeu.  Desigur,  o Biserică în înţeles larg, ca o comuniune a oamenilor cu Dumnezeu, a existat şi în Vechiul Testament.
262.  Cum  înfăţişează  Descoperirea  dumnezeiască  legatura  dintre  Hristos  şi Biserica Sa?
Descoperirea dumnezeiască ne arată că Mântuitorul este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „... şi L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efes. 1, 22-23); „Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale” (Col. 1, 18-20). Acelaşi Apostol al Neamurilor, adresându-se romanilor şi corintenilor, prezintă Biserica în calitatea ei de comunitate concretă de credincioşi, organizată ierarhic, prin imaginea unui trup cu multe mădulare, fiecare dintre acestea avându-şi vocaţia şi lucrarea proprie: „Precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora, şi avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat...” (Rom. 12, 4-6). În Biserică, credincioşii formează un singur trup, subliniază Sfântul Apostol Pavel: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (I Cor. 12, 27), „pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe” (I Cor. 12, 12-13). „Mădularele trebuie să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (I Cor. 12, 25). Sf. Tradiţie susţine şi ea de la început ca Hristos e capul Bisericii, iar aceasta, trupul Lui.
263. Ce înseamnă cuvintele „Trupul lui Hristos” sau „Trupul Domnului”?
„Trupul lui Hristos” sau „Trupul Domnului”, căruia Sf. Părinţi îi spun şi „Trupul tainic al Domnului”, este semnul văzut al mântuirii noastre, adică al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Biserica a luat naştere prin întruparea lui Hristos. Având pe Hristos, adică pe Dumnezeu drept cap, Biserica nu poate garanta şi înfăptui mântuirea oamenilor, decât dacă este cu adevărat trupul lui Hristos. Biserica e dumnezeiască şi omenească, asemenea lui Iisus Hristos, Care a fost Dumnezeu şi om. De aceea, ea este o prelungire tainică a întrupării Domnului, ea conţine viaţa Mântuitorului. Hristos S-a răstignit pentru noi cu trupul, pentru că prin învierea în veac „să ridice steagul” (Isaia 5, 26), pentru sfinţii şi credincioşii Săi, fie la iudei, fie la păgâni, într-un singur trup al Bisericii Sale.
264. Cum prelungeşte Biserica întruparea Mântuitorului?
Biserica prelungeşte întruparea Mântuitorului prin neîntrerupta prezenţă a lui Hristos în sânul ei şi prin lucrarea Sf. Duh în mădularele ei (Ioan 14, 16). În calitatea lui de cap nevăzut al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos conduce Biserica, iar Duhul Sfânt, ca „Domnul de viaţă făcătorul, o însufleţeşte. Asemenea Mântuitorului, Cel în două firi, Biserica, în calitatea ei de comuniune şi comunitate a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt, are o constituţie teandrică, adică divino-umană. Este văzută ca comunitate concretă de credincioşi, dar nevăzută. Nevăzută este comuniunea oamenilor cu Dumnezeu şi lucrarea Duhului Sfânt care însufleţeşte Biserica, începând de la Cincizecime, adică plenitudinea harului dumnezeiesc care este în ea, împărtăşindu-se prin Sfintele Taine. Sf. Apostol Pavel scrie efesenilor: „Silindu-vă a păzi unitatea Duhului întru legătura Păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre” (Efes. 4, 3-4). Fericitul Augustin spune: «Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfânt pentru trupul lui Hristos, care este Biserica. Sf. Duh lucrează în toată Biserica, aşa cum lucrează sufletul în toate mădularele unui singur trup».
265. Cum ne facem membri ai Trupului tainic al Domnului, adică ai Bisericii?
Devenim membri ai Bisericii prin harul Sf. Taine, îndeosebi prin Sf. Botez, Taina Mirungerii şi Sf. Împărtăşanie. Prin Sf. Botez devenim făpturi noi în Hristos şi mădulare ale Bisericii, murind şi înviind în chip tainic cu Hristos. Prin Taina Mirungerii, nou-botezatul primeşte mulţime de daruri pentru întărirea şi creşterea în viaţa cea nouă primită la Botez, iar prin Sfânta Împărtăşanie se realizează deplina încorporare a omului în Hristos şi unirea cu El începută în Taina Botezului şi întărită în Taina Mirungerii, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce mănâncă trupul. Meu şi bea sângele Meu întru Mine petrece şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Tâlcuind  aceste  cuvinte,  Sf.  Chiril  al  Alexandriei  spune:  «Primind  în  noi  Trupul, trupeşte şi duhovniceşte, pe Fiul cel după fire şi adevărat, unit după fiinţă cu Tatăl... am primit mărirea de a ne face părtaşi şi de a ne împărtăşi cu firea cea mai presus de toate». «Dacă vrei să înţelegi trupul lui Hristos ascultă pe Apostol, care zice credincioşilor: „voi însă sunteți trupul şi mădularele lui Hristos” (I Cor. 12, 27). Dacă, deci, voi sunteţi trupul şi mădularele lui Hristos, taina voastră e aşezată pe masa Domnului: primiţi taina voastră. Răspundeţi „Amin” la ceea ce sunteţi şi răspunzând subscrieţi. Căci auzi: „Trupul lui Hristos” şi răspunzi: „Amin”.  Fii  mădular  al  trupului  lui  Hristos,  pentru    Aminul    fie  adevărat». „Credincioşii cunosc trupul lui Hristos, dacă nu neglijează să fie trupul lui Hristos. Să fie trupul lui Hristos, dacă vor să traiască din Duhul lui Hristos. Din Duhul lui Hristos nu trăieşte decât trupul lui Hristos... O, taină a evlaviei! O, semn al unităţii! O, lanţ al dragostei! Cine vrea să trăiască are unde şi ce să trăiască. Să se apropie, să creadă; să fie întrupat Lui, ca să fie viu». Numai prin toate aceste trei Taine, Botezul, Mirungerea şi Euharistia, omul se încorporează deplin în Hristos, devenind mădular al Trupului Său, Biserica şi obţine calitatea plenară de creştin.
266. Ce alte nume se mai dau Bisericii?
Biserica mai este numită „Ogorul lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 9), „casa” sau „templul” lui Dumnezeu,  cum spune Sf. Apostol Pavel efesenilor: „(Voi) sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos, în Care toată zidirea bine alcătuită creşte întru locaş sfânt în Domnul, întru Care voi împreună sunteţi zidiţi spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efes. 2, 19-22). Sf.  Scriptură  foloseşte  des  cuvântul  „a  zidi”  în  înţelesul    puterea  credinţei  şi  a dragostei va înălţa clădirea, adică obştea cea mare a creştinilor. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, zice Mântuitorul (Matei 16, 18). Iar Sf. Apostol Pavel scrie efesenilor: „Si El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, iar, pe alţii păstori şi învăţători, spre  desăvârşirea  sfinţilor  la lucrul slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos; până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, ca să nu mai fim copii, duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţânând adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul, Hristos” (Efes. 4, 11-15). Într-una din vedeniile sale, Păstorul lui Herma arată minunata zidire făcută de îngeri, a unui uriaş trup, care e Biserica alcătuită din pietre felurite: clerici şi credincioşi. Uneori Biserica e înfăţişată ca „mireasă” a lui Hristos. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: „V-am logodit unui singur bărbat ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor. 11, 2). În scrisoarea către efeseni se vorbeşte de taina cea mare a nunţii lui Hristos cu Biserica (5, 32). Apocalipsa preamăreşte Ierusalimul cel ceresc ca pe mireasa Mielului (21, 2, 9; 22, 17). Origen, Sf. Ipolit şi, după ei, toţi Sf. Părinţi lămuresc că «Mirele şi mireasa din Cântarea Cântărilor sunt Hristos şi Biserica».
267. Cum se înfăţişează Biserica în calitatea ei de zidire nouă şi de mireasă a lui Hristos?
Ea se înfăţişează ca un „cer nou şi pământ nou”, cum au văzut Isaia (65, 17); Petru (II Petru 3, 13) şi Apocalipsa (21, 1). Biserica e, deci, o lume nouă. Sf. Grigorie de Nyssa ne descrie înaripat acest lucru într-una din Omiliile sale la Cântarea Cântărilor: «Întemeierea Bisericii este o nouă zidire a lumii. În ea, după cuvântul proorocului (Isaia 65, 17), se zideşte şi un cer nou, care e tăria credinţei în Hristos, cum zice Pavel (I Tim. 3, 15), şi se pregăteşte şi un pământ nou, care soarbe ploaia ce cade pe el, şi se formează un alt om reînnoit prin naşterea cea de sus, după chipul Celui Care l-a zidit. Şi firea luminătorilor este alta. Despre ei se zice: „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5, 14) şi: „între aceştia voi străluciţi ca luminătorii în lume” (Filip. 2, 15). Şi sunt multe stele care răsar pe cerul credinţei. Nu e de mirare că sunt o mulţime de stele numărate şi numite de Dumnezeu în această lume nouă. Făcătorul unor asemenea stele zice că numele lor au fost scrise în ceruri. În adevăr am auzit pe Făcătorul zidirii celei noi vorbind astfel către luminătorii săi: „Numele voastre au fost înscrise în ceruri” (Luca 10, 20). Frumuseţea deosebită în zidirea cea nouă este nu numai o mulţime de stele făcute în ea de Cuvântul, dar sunt şi mulţi, sori care luminează lumea prin razele faptelor bune. Iisus Hristos, Făcătorul unor asemenea sori, vorbeşte astfel: „Lumina voastră să lumineze înaintea oamenilor” (Matei 5, 16). Şi: „Atunci drepţii vor lumina ca soarele” (Matei 13, 43). După cum cel care privind la lumea ce cade sub simţuri şi cugetând la înţelepciunea vădită în frumuseţea lucrurilor, îşi dă seama prin cele văzute de frumuseţea cea nevăzută şi de izvorul înţelepciunii, al cărui curs a alcătuit firea lucrurilor, tot aşa, cel care priveşte la această lume nouă a întemeierii Bisericii vede în ea pe Cel ce este şi devine totul în toate.
268. Ce legătură are această lume nouă, ca Trup tainic al Domnului, cu Trupul cu care Mântuitorul a trăit pe pământ?
Biserica prelungeşte întruparea Mântuitorului atât prin faptul că Hristos e capul ei, cât şi prin lucrarea neîntreruptă a Sf. Duh în ea. Trupul Mântuitorului e prezent în Biserică cu fiecare Sfântă Euharistie sau Împărtăşanie. Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, Sf. Ioan Gură de Aur şi alţi Părinţi susţin că Trupul euharistic e trupul lui Iisus Hristos Cel răstignit, biciuit, însângerat, străpuns cu lancea şi dând întregii lumi izvoare mântuitoare de sânge şi apă. Noi ne unim cu Hristos nu numai prin credinţă, ci şi în chip real223. Deşi înălţat cu Trupul la cer şi stând de-a dreapta Tatălui, în Sf. Treime, Mântuitorul e de faţă, cu Trupul Său, şi în Biserică, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Său. Deci în Trupul tainic al Domnului se află Trupul omenesc al Mântuitorului. Tăria şi veşcia celui dintâi sunt asigurate de prezenţa celui de-al doilea.
269. Ce fapte adeveresc prezenţa Mântuitorului în Biserică?
Mântuitorul continuă să exercite şi să susţină, în Biserica Sa, cele trei puteri sau slujiri ale Sale, prin care a lucrat mântuirea noastră pe pământ: învăţătorească, arhierească şi împărătească. De altfel, cele trei slujiri sunt legate în mod firesc de Persoana Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră. În calitate de Cap al Bisericii, Hristos continuă să fie în ea Arhiereul care Se oferă pe Sine jertfă în continuare; Învăţătorul care Îşi propagă învăţătura despre Sine şi despre mântuirea în Sine; şi Împăratul, Conducătorul nostru suprem spre mântuire. Iar Biserica este chemată să participe la aceste slujiri şi să le continue pentru mântuirea noastră, organele văzute sfinţite ale Arhiereului nevăzut Hristos fiind Apostolii şi urmaşii lor, episcopii, şi, prin ei, preoţii. Puterea de a învăţa a fost dată Bisericii prin porunca Mântuitorului dată Apostolilor: „Mergând învăţaţi toate neamurile” (Matei 28, 19). Strâns legat de această putere este darul Bisericii de a nu greşi în învăţăra ei, pentru că Biserica este „stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Acest dar, numit şi darul infailibilităţii, decurge din prezenţa Duhului Sfânt în ea şi se manifestă în chip ordinar prin puterea harică a episcopatului în totalitatea lui, fie că reprezintă Biserica în Sinodul ecumenic, fie că exprimă consensul Bisericii împrăştiate. Darul acesta se manifestă însă numai când e vorba de învăţături dogmatice şi morale. Biserica a luptat mult pentru a-şi apăra atât autoritatea învăţătorească, cât şi învăţătura însăşi. «Dacă, zice Tertulian, Domnul Iisus Hristos a trimis pe Apostoli la predicare, nu trebuie primiţi alţi predicatori decât cei rânduiţi de Hristos». Puterea arhierească sau sfinţitoare a fost dată de Mântuitorul Bisericii, prin Apostoli, cărora  le  spune  la  prima  întâlnire  de  după  Înviere:  „Luaţi  Duh  Sfânt;  cărora  veţi  ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Puterea sfinţitoare se revarsă în Biserică prin ierarhia care-şi are începutul de la Sf. Apostoli (I Tim. 3, 1-16).  Miezul  puterii  sfinţitoare  a  Bisericii  stă  în  aducerea  Jertfei  Euharistice,  în  care Mântuitorul Însuşi, ca Arhiereu, Se aduce ca jertfă fără de sânge şi îndeamnă pe ucenici: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25). Prin puterea sfinţitoare se săvârşesc Sf. Taine, începând cu Botezul, pe care Mântuitorul îl aşază deodată cu slujirea învăţătorească (Matei 28, 19). Puterea împărătească sau de conducere a fost dată Bisericii de Mântuitorul prin Sf. Apostoli, cu aceste cuvinte: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă” (Luca 10, 16) şi „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21).
270. Lumea cea nouă a Bisericii e alcătuită numai din creştinii trăitori pe pământ?
Biserica e alcătuită din obştea văzută a creştinilor, dar şi din toţi creştinii adormiţi în adevărata credinţă. Biserica este în primul rând un aşezământ şi o obşte văzută, pentru că Iisus Hristos, Care a întemeiat-o, S-a făcut trup, credinţa se mărturiseşte văzută, Sf. Taine sunt semne văzute, ierarhia bisericească e văzută, membrii Bisericii sunt văzuţi. «Fiţi atenţi la mine, pe care mă vedeţi», strigă Biserica, după cum se exprimă un scriitor bisericesc. Dar Biserica cuprinde nu numai pe creştinii vii, ci şi pe cei adormiţi în dreapta credinţă, cum ne încredinţează Sf. Apostol Pavel, când scrie evreilor: „V-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului Celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească, şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor desăvârşiţi şi de lisus, Mijlocitorul Noului Testament, şi de sângele stropirii, care grăieşte mai bine decât al lui Abel” (Evr. 12, 22-24).
271.  Cum  numeşte  învăţătura  ortodoxă  Biserica  celor  de  pe  pământ  şi  cum numeşte Biserica celor din cer?
Pe cea dintâi o numeşte Biserică luptătoare, iar pe cea de a doua, Biserică biruitoare. Cea dintâi luptă încă împotriva păcatului, suferă prigoane, înfruntă răul sub toate formele şi se află pe drum, pe când cealaltă e biruitoare, a ajuns în patria ei şi membrii ei au căpătat premiul luptei: „cununile măririi” (II Tim. 4, 8; I Petru 5, 4). Amândouă aceste Biserici alcătuiesc acelaşi Trup al lui Hristos. Ele sunt legate prin legătura iubirii; iar legătura iubirii se arată printr-un neîncetat schimb de bunuri duhovniceşti, de o parte şi de alta, adică rugăciunile celor vii pentru cei morţi şi mijlocirea celor adormiţi pentru cei ce sunt încă în această viaţă.
272. Cine sunt membrii Bisericii?
Membrii Bisericii de pe pământ sau luptătoare sunt toţi cei care s-au încorporat în Hristos, prin Botez, Mirungere şi Euharistie, mărturisind aceeaşi credinţă una şi întreagă a Bisericii, afară de eretici, de schismatici şi de lepădaţii de credinţă, care singuri s-au aşezat în afără Bisericii. Membrii Bisericii biruitoare sunt drepţii şi îngerii. Unii eretici au susţinut şi susţin că numai drepţii, nu şi păcătoşii, fac parte din Biserica luptătoare. Mântuitorul însă, printr-o seamă de pilde, ca aceea a neghinei (Matei 13, 24-39), a năvodului (Matei 13, 47-48), a ospăţului (Matei 22, 2-11), a celor zece fecioare (Matei 25, 1- 13), a turmei în care sunt oi şi capre (Matei 25, 32) şi în parabola cu oaia cea rătăcită (Matei
18, 12), ne-a învăţat că şi păcătoşii fac parte din Biserică. Mântuitorul arată chiar o grijă deosebită pentru cei păcătoşi: „N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Păcătoşii ocupă şi ei loc în Biserica Lui. Despărţirea drepţilor şi a păcătoşilor va avea loc la judecata viitoare, când în împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu nu vor intra decât cei drepţi.  Despre  membrii  Bisericii  Mărturisirea  lui  Dositei  zice:  «Credem  că membri  ai Bisericii soborniceşti sunt toţi şi nu numai credincioşii, cei ce venerează adică, fără să se îndoiască, credinţa curată a Mântuitorului Hristos, aşa cum a fost învăţată de El, de Apostoli şi de Sf. Sinoade Ecumenice. Aceştia sunt membri ai Bisericii, chiar dacă unii dintre ei ar fi vinovaţi de tot felul de păcate. Căci dacă n-ar fi membri ai Bisericii cei ce cred, dar vieţuiesc în păcate, nu ar fi judecaţi de Biserică. Fiind însă judecaţi de Biserică şi îndemnaţi la cainţă şi conduşi la calea poruncilor mântuitoare, sunt şi se recunosc membri ai Bisericii soborniceşti, chiar de ar fi pătaţi de păcate, numai din motivul că n-au căzut în disperare şi stăruie în credinţa sobornicească şi dreaptă.
273. De ce credem în Biserică?
Credem în Biserică pentru că ne uneşte cu Dumnezeu, pentru că în ea se află neîncetat Hristos  şi  Sf.  Duh  şi pentru că ea nu greşeşte, fiind infailibilă. Credem în ea şi pentru frumuseţea şi înălţimea scopurilor pe care ea le urmăreşte: acela de a ne pregăti pentru mântuire  şi  acela  de  a  ne  mijloci  această mântuire.  Viaţa  Bisericii  este,  în  întregime,  o activitate încordată şi o luptă pentru mântuire, cum ne mărturisesc Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”, ne spune Mântuitorul (Ioan 20, 22-23). Sf. Ciprian susţine că în afară de Biserică nu e mântuire şi că cine n-are Biserică de mamă nu poate avea pe Dumnezeu de tată.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu