Ministrul Educaţiei: Înscrierea la ora de Religie se va face pe termen nelimitat

Cererea de înscriere la Religie va avea valabilitate nedeterminată, până în momentul anulării opţiunii făcute, iar reforma sistemului gimnazial şi liceal ar trebui făcută în paralel. Cel puţin aşa susţine ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Valabilitatea cererii de înscriere la ora de Religie va fi pe o perioadă nedeterminată, nu pentru o perioadă fixă de un an şcolar sau un ciclu de învăţământ. Aceasta este varianta pe care o iau în calcul mai-marii de la Ministerul Educaţiei pentru metodologia de înscriere la ora de Religie pe care o vor elabora după ce parlamentarii vor pune în acord Legea Educaţiei cu decizia Curţii Constituţionale. „O astfel de cerere nu poate avea valabilitate restrânsă, ea îşi încetează valabilitatea când elevul exprimă anularea opţiunii făcute, când schimbă şcoala sau încheie ciclul de învăţământ. Nu e confortabil să faci schimbări în interiorul anului şcolar“, este de părere ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent ieri, la Adevărul Live. Cât priveşte conţinutul manualelor de Religie, Cîmpeanu a spus că acestea ar trebui revizuite. „Religia intră în incidenţa revizuirii curriculei. Problemele au fost reclamate la nivelul auxiliarelor, sunt şi lucruri neconforme care trebuie revizuite. Se încadrează într-un alt element important, problema acestor auxiliare. Unul dintre aspectele importante este avizarea de către Ministerul Educaţiei. Mi-am asumat responsabilitatea profesionalizării avizului pe care îl oferă ministerul. El nu trebuie să fie formal“, a completat Cîmpeanu.

Citeste mai mult: adev.ro/nm55vo

Cererea de înscriere la Religie va avea valabilitate nedeterminată, până în momentul anulării opţiunii făcute, iar reforma sistemului gimnazial şi liceal ar trebui făcută în paralel. Cel puţin aşa susţine ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Ştiri pe aceeaşi temă Ministrul Educaţiei la Adevărul Live: Sperăm să începem licitaţia pent... După boicotul inspectorilor şcolari, ministrul Sorin Cîmpeanu înăspreş... Valabilitatea cererii de înscriere la ora de Religie va fi pe o perioadă nedeterminată, nu pentru o perioadă fixă de un an şcolar sau un ciclu de învăţământ. Aceasta este varianta pe care o iau în calcul mai-marii de la Ministerul Educaţiei pentru metodologia de înscriere la ora de Religie pe care o vor elabora după ce parlamentarii vor pune în acord Legea Educaţiei cu decizia Curţii Constituţionale. „O astfel de cerere nu poate avea valabilitate restrânsă, ea îşi încetează valabilitatea când elevul exprimă anularea opţiunii făcute, când schimbă şcoala sau încheie ciclul de învăţământ. Nu e confortabil să faci schimbări în interiorul anului şcolar“, este de părere ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezent ieri, la Adevărul Live. Cât priveşte conţinutul manualelor de Religie, Cîmpeanu a spus că acestea ar trebui revizuite. „Religia intră în incidenţa revizuirii curriculei. Problemele au fost reclamate la nivelul auxiliarelor, sunt şi lucruri neconforme care trebuie revizuite. Se încadrează într-un alt element important, problema acestor auxiliare. Unul dintre aspectele importante este avizarea de către Ministerul Educaţiei. Mi-am asumat responsabilitatea profesionalizării avizului pe care îl oferă ministerul. El nu trebuie să fie formal“, a completat Cîmpeanu.

Citeste mai mult: adev.ro/nm55vo

Cum (nu) s-a transformat ora de religie în oră de etică. Aprecieri despre o propunere legislativă anti-democratică

de PRO VITA București -

03/04/2015

Miercuri, Camera Deputaților a adoptat o propunere legislativă susținută de Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” și de Consiliul Consultativ al Cultelor, care vizează clarificarea vidului legislativ creat prin decizia din noiembrie 2014 a Curții Constituționale privind modalitatea de înscriere la ora de religie. Cu un singur vot „împotrivă” – cel al lui Remus Florinel Cernea - propunerea va merge la Senat unde, după toate indiciile, va deveni lege.

Doar 48 de ore mai devreme, Senatul respinsese definitiv, cu un singur vot „pentru”, o altă propunere legislativă referitoare ora de religie. Inițiată de același deputat Florinel Cernea înainte de decizia CCR, aceasta urmărea eliminarea din trunchiul comun a orei de religie și marginalizarea ei sub forma unui „opțional” la latitudinea și bunul plac al directorilor de școală. Locul Religiei urma să fie luat de Etică – o marotă a seculariștilor, care și-ar dori ca la această disciplină să poată modela în voie mințile copiilor, lucru pe care nu îl pot face câtă vreme există ora de Religie, mai ales că aceasta se predă confesional, conform Constituției.

Cu ocazia dezbaterii de la Camera Deputaților și Senat am remis, la vremea respectivă, un memoriu cu solicitare de respingere a inițiativei. Am scris și aici despre propunerea în cauză și despre poziția noastră; deși încercăm să pomenim cât mai rar numele lui Cernea, lichelele (inclusiv cele din politică) au capacitatea de a se face remarcate în public, întocmai ca o cratiță scăpată pe scări.

Care este de fapt problema cu Etica? În sine, niciuna. O oră de Etică e utilă pentru toți elevii și putem înțelege și necesitatea ca celor care nu frecventează ora de Religie să li se asigure o „alternativă”. Dar să dorești eliminarea orei de Religie sub această motivație este o mârșăvie. Etica și Religia sunt două lucruri diferite. Același este și cazul cu Istoria Religiilor, o altă obsesie secularistă, tot o pseudo-alternativă născută din dorința disperată de a împiedica predarea Religiei în școlile publice.

Propunerea lui Cernea nu putea fi, în mod evident, adoptată, pe criterii legale: pe lângă hotărârea privind modul de înscriere la ora de Religie, decizia CCR din noiembrie 2014 a mai stabilit și că prezența acestei ore în trunchiul comun este conformă Constituției. Acest „detaliu”, trecut cu vederea intenționat de presă, reflectă cel mai bine caracterul profund antidemocratic al tentativei lui Cernea: el a încercat, pur și simplu, să împiedice un drept constituțional.

Agenda acestui individ mediocru, fără pregătire sau competențe și care se distinge doar prin tenacitate și fanatism cvasi-religios, ne e cunoscută – și la fel și cititorilor noștri. Este bine pentru ceilalți și în special pentru politicienii de la vârful partidelor – cei care vor avea un cuvânt de spus la alcătuirea listelor electorale pentru alegerile din 2016 – să recapitulăm ce conținea propunerea legislativă pentru modificarea art. 18 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Extrase din Memoriul remis de organizații ale societății civile:

„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma”

(Dimitrie Cantemir)

Observații generale

Expunerea de motive (conform normelor de tehnică legislativă, constituie preambulul și justificarea oricărui proiect de act normativ, ce trebuie să răspundă unei necesități), este o insailare de panseuri ale autorului, amalgamari de citate ciuntite din legi si date din sondaje. Este un exemplu de cum NU trebuie sa fie o expunere: manipulatorie, lipsita de consistenta, lipsita de fundamentul necesar pentru a legifera – si inca intr-un domeniu atat de sensibil.

Nu este citat nici macar un singur studiu profund, serios, pe tema religiei in scoli. Sondajele de opinie (intotdeauna relative) si parerile unora, fie ei si filosofi sau directori de editura, sunt absolut insuficiente, ele nu pot furniza grosul unei argumentari in aceasta privinta. Dimpotriva, ele pot, cel mult, servi drept ilustrari marginale, cu titlu de exemple si nu de autoritate. In schimb, studiile necesare pentru a discuta serios o asemenea tema sunt cele bazate pe investigatii solide, sociologice, psihologice, istorice, pedagogice – or ele lipsesc cu desavarsire din Expunerea de motive.

Expunerea de motive exhiba, absolut nerusinat, un adevarat discurs al urii impotriva religiei ca atare, vazuta ca un lucru eminamente negativ, care poate doar indoctrina copiii.

Sunt atacate manualele de religie – si folosite drept „munitie” fragmente din acestea sau panseuri lipsite de orice fundament ale initiatorului despre rugaciune si consecintele sale psihologice etc.

Intr-un mod, din nou, diletant, presupuse „tare” ale adolescentilor puse pe seama prezentei orei de religie in scoli (rasism, homofobie, lipsa spiritului democratic etc.) Faptul ca religia este folosita aici drept tapul ispasitor, cauza prin excelenta a relelor sociale (reale sau nereale), ar trebui sa fie, pentru orice om de buna credinta, fie el si ateu, dovada unei partiniri evidente si a unei opinii militante, iar nu neutre, laice in adevaratul sens al cuvantului. Nu doar ca se face o coleratie absolut nejustificata, nesustinuta prin NIMIC, intre lipsa de civism si religia predata in scoli, dar se omit din discutie cauzele structurale ale starii precare in care se gasesc adolescentii romani, iar acestea sunt, in primul rand, de ordin social. Stranie lipsa de empatie sociala, de altfel, la un ateu, care ar trebui, conform dogmei materialiste, sa fie mai sensibil la saracia in care traiesc atatia copii ai Romaniei si nu la cauzele presupuse „spirituale”, ideatice, care ar explica, chipurile, mentalitatea lor.

In fine, nedreptatea flagranta a argumentarii reiese si din faptul ca la scoala se preda, e drept in regim optional, „cultura civica”. Adica, exact materia pe care o propune dl. Cernea, care mai adauga si „etica” pentru a diferentia neconvingator noua materie de substitutie a orei de religie. Insa, daca in scoala romaneasca se preda, si inca demult, „cultura civica”, nu cumva corelatia cu valorile nedemocratice ale elevilor ar trebui facuta cu continutul si calitatea acestei discipline, si nu cu cea a religiei? Si, pana la urma, daca exista deja ora de cultura civica, atunci ce noima pedagogica ar mai avea noua disciplina propusa de initiator? Nu arata acest lucru ignoranta initiatorului in materie de probleme pedagogice si scolare?

O alta problema este incercarea de eliminare din ecuatia scolii a parintilor. O atitudine nefireasca, mai ales in cazul Romaniei, unde religia are un pronuntat caracter social, fiind vorba despre biserici de veche traditie. Or, inititatorul PL isi aroga o pozitie superioara fata de parinti in raport cu interesele si bunastarea copiiilor. Modul in care copilul va urma sau nu ora de religie este, in primul rand, responsabilitatea parintelui. Acesta este cel mai in cauza sa emita opinii despre caracterul acestei ore. Or, din stiinta noastra, covarsitoarea majoritate a romanilor, daca tot e sa invocam sondaje, este PENTRU ora de religie predata in regim confesional[1].

Pe langa acest lucru, invocarea unor cazuri intotdeauna izolate, pentru a reclama presupusele consecinte negative – psihologice sau de alta natura – ale orei de religie, este, din nou, neconcludenta. Fata de asemenea cazuri, nereprezentative statistic, ajunge doar sa invocam beneficiarii programelor educationale ale Bisericii, cum ar fi „Alege scoala”: aproximativ 35.000 de copii ajutati sa se integreze mai bine in scoala si sa evite abandonul[2]. Oare ONG-urile care au militat si investit atatea resurse in campaniile de scoatere a religiei din scoli cati elevi au ajutat la modul concret?

Singura explicatie a incercarii de legiferare este in opinia noastra faptul ca dl. Cernea manifesta de multi ani o obsesie monomana, cu o atitudine obraznica si adversativa nu doar fata de religie, ci si fata de credinciosi si s-a legitimat pana in prezent, in societatea civila ca si in politica, exclusiv prin lupta impotriva valorilor traditionale si a prezentei religiei in spatiul public.

Statutul orei de religie, legalitatea ei și „tendințele internaționale”

Inițiatorul evită să arate care este situatia pe plan european: cum si in ce masura se preda religia in scoli din alte tari membre ale UE. Aceasta creeaza impresia falsă ca Romania e un caz special, disonant, ca doar in tara noastra s-ar preda religia in scoli pe baze confesionale, or NU ESTE CAZUL: Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, doar în trei religia nu este predată în şcolile publice (Franţa, Albania şi Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state.[3]

De asemenea, se induce falsa impresie ca predarea religiei in scoli ar avea si o problema de legalitate. Din nou, nu este cazul. Organizarea disciplinei „Religie” respectă întru totul Constituția României, în prevederile referitoare la libertatea conștiinței[4] și la libertatea învățământului religios[5]. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că predarea religiei in scoli este o atributie a statelor membre perfect legitima, inclusiv atunci când predarea se face pe baze confesionale[6].

Cu privire la statutul disciplinei („obligatoriu” sau „facultativ”), din nou inducere în eroare: disciplina „Religie” este inclusă în trunchiul comun, cf. art. 18 al Legii educației nr. 1/2011. Religia nu poate fi o materie facultativă, întrucât în planul educațional românesc nu există așa ceva, noțiunea fiind absentă din Legea educației, unde sunt prevăzute doar disciplinele din trunchiul comun („obligatorii”) și cele „la decizia școlii” („opționale”). Nu disciplina „Religie” este facultativă, ci participarea la ora de religie devine facultativă prin solicitarea scutirii! [NOTĂ: Memoriul a fost depus înainte de decizia CCR, însă prima parte a afirmației rămâne valabilă.] Așa cum am arătat, prezența acestei discipline în trunchiul comun este cât se poate de în acord cu prevederile constituționale și cu deciziile CEDO[7].

Faptul că au existat abuzuri în cazul unor copii ai căror părinți au cerut în zadar retragerea copiilor de la oră ar trebui să ducă la eliminarea abuzurilor și nu a orei!

Comentarii punctuale pe textul expunerii de motive

Redăm în continuare câteva fragmente care ne-au atras atenția [în facsimil – extrase din textul propunerii legislative]:

Evocarea acestor date, urmata de propunerea unei noi discipline are la baza presupunerea ca exista o legatura directa intre curricula scolara si atitudinile elevilor. Desi aceasta legatura este plauzibila, propunerea legislativa ignora rolurile pe care le au in formarea copiilor atitudinile din familie, grupurile de socializare, societatea in ansamblu si, de asemenea, corpul profesoral; corelatiile nu sunt, in opinia noastra, credibile.

Portretizarea negativa a religiei ca materie de studiu, facuta indirect, poate lasa si impresia ca astfel de atitudini sunt cauzate de studiul religiei in scoli.

Insa, studiile recente de psihosomatica si de psihologie pozitiva arata in general corelatii pozitive intre “religie” /“spiritualitate” si sanatate, altruism, responsabilitate, situatie familiala, asa cum aratam in Anexa la prezentul memoriu.

Asadar, de ce recursul la Religie sau Spiritualitate ar fi pozitiv in domeniul sanatatii, inclusiv al celei mintale, nu si in cel al educatiei?

Initiatorul face afirmatii confuze cu privire la motivatia propunerii: trebuie inlocuita materia „Religie” pentru a nu incarca programa sau pentru ca disciplina „Religie” ar trebui sa fie facultativa? Mai mult, daca in sine Religia este daunatoare educatiei si sanatatii mintale a copiilor, asa cum afirma initiatorul, atunci studiul acesteia în scoli, sub orice forma, ar deveni inadmisibil!

Oricum, repetam ceea ce am arata si mai sus, conform Legii Educatiei NU exista „discipline facultative”.

Insistam pe separarea celor doua probleme: calitatea „Religiei” si oportunitatea introducerii „Educatiei civice”. Argumentul incarcarii curriculei este conjunctural, nu de fond, si nu rezista la o analiza serioasa.

Desi suntem de acord ca exista neajunsuri in structura curiculei precum si in modul de predare, in selectarea profesorilor etc. – situatie exploatata la maximum prin campanii de presa agresiv antireligioase – este inadmisibil ca solutia la aceste neajunsuri sa fie eliminarea orei de religie, asa dupa cum deficitul de profesori capabili de matematica nu ar putea duce la stoparea predarii disciplinei.

In privinta „Educatiei civice”, daca o disciplina bine conceputa si bine predata are o influenta asupra atitudinii elevilor, atunci consideram ca o studiul eticii este binevenit, fara eliminarea „Religiei”, daca se pot rezolva chestiunile urmatoare:

a. Cine va elabora manualele? Democratia nu este pur si simplu un fenomen natural, ci o constructie cultural-politica, in continua formulare, prin participarea multor grupuri de interese. Intrucat democratia e mai mult un “cum?” (o procedura) decat un “ce?” (un continut unic, monolitic, intangibil, indiscutabil), elaborarea unei discipline ca „Educatia civica” nu poate fi apanajul unui grup de tehnocrati, specialisti, experti etc (eventual al “societatii civile”), ci al participantilor la elaborarea formei pe care o are democratia in tara noastra; intrucat nu exista un singur punct de vedere cultural-politic asupra democratiei in Romania, nici un consens (de ex., fiecare grup religios semnificativ ar putea detalia diferit ce intelege prin prevederile din Legea Educatiei, art. 3 si art. 4, citate de initiator in expunerea de motive), o solutie ar fi manuale alternative pentru viziuni alternative.

Fara indeplinirea acestei conditii, ne-am gasi in situatia in care militantii ateisti vor inlocui religia traditionala cu propria lor religie, a „drepturilor omului”, conform propriei agende. Aceasta, intrucat principala problema este faptul ca militantii ateisti NU recunosc pluralismul valorilor si eticilor in democratiile actuale. Un exemplu edificator este permanenta incercare de fortare a medicilor ginecologi care considera avortul, conform preceptelor religioase, ucidere, sa il practice sau faciliteze, impotriva propriei constiinte – desi ei sunt primii care sa invoce „libertatea constiintei” atunci cand aceasta le serveste interesele.

b. Cine va preda disciplina? Cu ce fonduri urmeaza sa fie formati si remunerati noii profesori? In propunerea legislativa nu se fac aceste precizari, desi conform normelor de tehnica legislativa analiza impactului bugetar si mentionarea surselor de finantare sunt obligatorii.

Religiile nu pot fi prezentate intr-o maniera strict neutra. Neutralitatea inseamna si neutralizarea, adica relativizarea si devalorizarea lor.

Dl. Cernea interpreteaza anumite principii religioase dupa tipicul propagandei bolsevice, cum ar fi nevoia de ajutor divin in orice lucrare, pe care el o confunda cu o atitudine care cultiva lenea si nemunca si care este in total contradictie cu adevaratele invataturi religioase ale crestinismului. Este o dovadă de crasa ignoranta si dispreț față de adevăr și de persoanele religioase.

Este un exemplu de manipulare crasa. Sintagma „opiniile expertilor” este o manipulare de manual, nu prea subtila, si poarta numele de „allness statement”: „Expertii considera ca…”. In realitate, nu exista „opiniile expertilor”, ci doar opiniile UNOR experti, de preferinta citabili, caci altfel inseamna ca nu exista. Se creeaza falsa impresie ca religia este repudiata din scoli de experti.

Initiatorul face o echivalare deliberata intre predarea religiei pe baze confesionale si indoctrinare. Din nou este vorba de o manipulare – predarea religiei pe baze confesionale este legitima si admisa si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Indoctrinarea este un fenomen diferit, care NU tine doar de religie, ci tine de un proces deliberat de conditionare a „subiectilor”. Indoctrinarea este un mecanism, asadar, si nu depinde de continut – acesta poate sa fie perfect ateu, materialist, ceea nu va face ca indoctrinarea sa se numeasca altfel. Exemplul scolilor ateiste impuse de comunism este inca foarte aproape de noi.

Este hilara invocarea unui documentar „nominalizat la Oscar” pentru a evoca flagelul indoctrinarii religioase. Respectivul fenomen tine de o cultura locala din SUA, si, prin urmare, este deplasata atat translatarea sa in spatiul romanesc cat si in campul scolii. Practic, acest „argument” e la fel de valabil cu unul care ar spune ca daca exista indoctrinarea de tip jihadist, atunci ar trebui sa scoatem religia crestina din scoli.

Documentarele, oricat de bune ar fi, nu pot constitui probe, sustineri, temeiuri pentru a argumenta necesitatea amednarii unei legi. Intelegem lenea intelectuala a initiatorului, care nu se oboseste sa aprofundeze tema, insa nu e de admis superficialitatea si trufia nemasurate ale legiuitorului, care vrea sa emita decrete pe baze amatoristice.

Apoi, daca tot e consumator de documentare, ii recomandam dlui Cernea documentare despre indoctrinarea de pe timpurile comuniste si atee, despre reeducarea de la Pitesti etc. Sunt fenomene mult mai apropiate de noi, romanii, decat campusurile americanilor ultra-religiosi.

[…]

CONCLUZIE

Propunerea legislativa nu raspunde niciunei nevoi reale de legiferare, fiind doar expresia intereselor unor grupuri de presiune seculariste. Dl. Cernea se arată reprezentantul acestora – nu al cetatenilor alegători – si manifesta o atitudine de anti-democrat sadea, care nu militeaza sincer pentru participare si civism, ci numai cauta sa impuna o agenda particulara. Nu credem ca gresim afirmand ca aceasta propunere este cel mai recent atac de tip bolsevic la adresa Religiei si a Bisericii.

In concluzie, va rugam sa respingeti propunerea legislativa mentionata.

Semnatari:

1. FEDERAȚIA ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMÂNIA

2. ASOCIAȚIA FAMILIILOR CATOLICE „VLADIMIR GHIKA”

3. ASOCIAȚIA GENERALĂ A ROMÂNILOR UNIȚI (GRECO-CATOLICI)

____

NOTE

[1] http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/10/sondaj-fundatia-soros-86-din-romani-vor-sa-se-predea-religia-la-scoala-inca-suntem-conservatori/

[2] http://ziarullumina.ro/eveniment/proiectul-alege-scoala-la-final

[3] http://basilica.ro/stiri/bora-de-religie-este-o-component-a-nvmntului-public-europeanb_4125.html

[4] Art. 29, alin. (1) din Constituția României, „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale”

[5] Arti. 32, alin. (7), din Constituția României, „statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.”

[6] Cauza Folgero c. Norvegia, 29 iunie 2007

[7] Cauza „Hasan şi Eylem Zengin contra Turciei”, 9 octombrie 2007, prevede condițiile care trebuie îndeplinite în cazul în care ora de religie are caracter obligatoriu: să poată fi obținută o scutire (caz în care situația școlară se va încheia fără disciplina religie) și să nu fie necesară motivarea acesteia.

PS – Sursele noastre din interiorul Partidului Național Liberal ne spun că recent dep. Cernea a făcut o vizită la grupul parlamentar PNL unde, pe lângă altele, a ținut să precizeze că și el este „un liberal”. Înainte de alegerile din 2012, a fost „un social-democrat” – doar puțin, până i-a păcălit să-l pună pe listele de candidați, după care i-a scuipat pe cei grație cărora a ajuns în Parlament și și-a dat demisia din grup pentru a-și urma agenda proprie. Sperăm ca d-na Gorghiu și dl Blaga să nu repete eroarea dlui Ponta.

• ETICHETE
• ora de etica
• ora de religie
• religia in scoli 
• http://www.culturavietii.ro/2015/04/03/cum-nu-s-a-transformat-ora-de-religie-in-ora-de-etica-aprecieri-despre-o-propunere-legislativa-anti-democratica/ 

Pr. Marcel Radut Seliste: Ora de Religie – O victorie care trebuie să dea de gândit

În agora românească, pentru prima oară în istoria noastră post-decembristă, s-au confruntat direct şi incisiv forţele anti-clericale, seculariste şi forţele creştine, bisericeşti. Miza imediată a acestei confruntări a fost Ora de Religie, dar implicaţiile sunt cu mult mai mari şi cu efecte în timp încă dificil de estimat.

La finalul confruntării, victoria este a Bisericii. Conform Ministerului Educaţiei, ”până vineri, 6 martie, ora 18:00, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.645 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.” Altfel spus, tabăra anti-clericală şi secularistă înregistrează o înfrângere deplorabilă, căci părinţii şi elevii români, în marea lor majoritate, au decis că Ora de Religie este folositoare.

Care au fost motivele acestei înfrângeri fără replică a seculariştilor?
Înainte de toate, există un motiv moral. Seculariştii nu au acţionat din dorinţa de a oferi o alternativă morală la educaţia religioasă. Fantoşa cu ”Istoria Religiilor”, promovată ca aşa-zisă alternativă, exprimă fie o imaturitate conceptuală, fie rea-voinţă pentru că din ”Istoria Religiilor” nu poţi învăţa un sistem de norme morale, ci doar… o istorie despre religii. Propunerea ca “Educaţia civică” să fie variantă la Ora de Religie este identic de superficială, pentru că la ora de educaţie civică înveţi despre ce înseamnă a fi cetăţean, despre drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, nu despre sensul vieţii ori despre vreo morală superioară.
Orbiţi în dorinţa lor de a lovi cu orice preţ în Biserică, de a izgoni Biserica din spaţiul public şi mai ales, de a seculariza forţat şi la modul absolut şcoala românească, în detrimentul tradiţiei colaborării străvechi dintre şcoala românească şi Biserică – întreruptă doar de dictatura comunistă – activiştii secularişti şi anti-clericali au devenit antipatici pentru cei mai mulţi dintre români şi surprinzător, au reuşit “performanţa” să transforme Biserica într-o victimă a contextului. Spun surprinzător pentru că atmosfera în care a fost lansată campania împotriva Orei de Religie era extrem de toxică Bisericii lui Hristos, datorită feluritelor acuze aduse mai ales Bisericii Ortodoxe, despre colaborarea cu mediul politic, afacerile lumeşti etc.
Seculariştii trebuie să înveţe – dacă cumva viziunea lor despre om şi Univers le îngăduie – că un bine nu poate fi înlocuit decât de un bine superior. Ei au eşuat în a propune pentru copiii noştri ceva mai bun decât Ora de Religie, au înregistrat deci, un eşec moral.
Un alt motiv al înfrângerii seculariştilor este încercarea lor neinspirată de a amesteca în acelaşi malaxor realităţi diferite ale vieţii religioase. Faptul că unii clerici au colaborat cu mediul politic, mai mult pentru interese lumeşti decât pentru interesul Bisericii, faptul că unii clerici sunt corupţi, înfiorătoare grozăvii ale “negustoriei cu cele sfinte”, faptul că unele dintre proiectele bisericeşti par unora a fi inutile şi doar expresia unor orgolii personale, toate slăbiciunile din viaţa bisericească pe care le-au amintit, în această perioadă, seculariştii şi aliaţii lor au fost mai puţin importante pentru părinţi şi elevi decât înscrierea la Ora de Religie şi folosul duhovnicesc al acestei discipline.
Un al treilea motiv ar fi încrederea prea mare pe care au avut-o seculariştii în curentul anti-bisericesc, aşa cum acesta părea să fie definit de rezultatele unor sondaje de opinie. Ei au mizat pe scăderea încrederii în Biserică despre care vorbesc sondejele din ultimele luni şi au crezut că această deteriorare accelerată a imaginii Bisericii în societate ar exprima şi deteriorarea încrederii românilor în… Dumnezeu. Căci aici există o subtilitate a gândirii şi trăirii religioase româneşti pe care mult prea moderniştii şi avântaţii noştri secularişti nu au fost capabili să o perceapă şi chiar dacă măcar au intuit-o, nu au reuşit să o înţeleagă.
Ajungem astfel la al patrulea motiv al înfrângerii seculariştilor, acela că sunt străini de cunoaşterea şi înţelegerea mentalităţii noastre. Românul zice “să nu faci ce face popa, ci să faci ce zice popa”! Altfel spus, în această înţeleaptă, deşi aparent glumeaţă, zicală se ascunde o parte din taina relaţiei românului cu Dumnezeu: românul ştie că preotul este om supus păcatului, slăbiciunilor omeneşti, că preotul este doar un intermediar către Dumnezeu, sfinţit de Biserică, dar nu implicit şi sfânt, un slujitor îngăduit de Dumnezeu – un martor, cum zicem la rugăciunea Spovedaniei – românul nu se încrede mai întâi în faptele preotului, deşi le laudă atunci când sunt creştineşti, fără a le urma întotdeauna prin propriile fapte şi le critică, le ironizează fără milă, atunci când sunt prea lumeşti, uitând de propriile păcate, românul deci se încrede, înainte de toate, în “ce zice popa”, adică în Învăţătura lui Hristos.
A fost o subtilitate greu de digerat pentru minţile înfierbântate ale seculariştilor noştri.
Motive –  a se citi greşeli – care au dus la înfrângerea seculariştilor sunt mai multe, însă eu mă opresc aici cu lista. Mai spun doar că mă amuză şi deopotrivă mă întristează schelălăiturile cu care seculariştii şi aliaţii lor, şocaţi de halul în care au fost învinşi, îşi plâng înfrângerea, lamentându-se că românii nu ştiu ce vor, că sistemul a manipulat, că nu suntem europeni, că bla, bla, bla… Un pic de demnitate în atfel de momente le-ar fi de mai folos decât un vacarm inutil şi degradant pentru ideile pe care le promovează – multe dintre ele, de altfel, folositoare societăţii româneşti. Probabil că după ce vor renunţa să se lamenteze, seculariştii vor deschide alte fronturi de atac împotriva Bisericii. Sunt liberi s-o facă, noi vom fi aici şi ne vom apăra credinţa.
Victoria exprimată prin înscrierea la Ora de Religie a majorităţii elevilor români trebuie să dea de gândit însă şi membrilor Bisericii lui Hristos, cu precădere celor din Biserica Ortodoxă Română, care a fost în linia întâi a acestei lupte.
Cutia Pandorei a fost deschisă, Ora de Religie se află de acum oficial pe “lista neagră” a celor care doresc ca Biserica să fie marginalizată, alungată din agora şi exilată în spaţiul vieţii private. Elevii ştiu de acum că au dreptul oficial să se înscrie, dar şi să se retragă de la Ora de Religie şi vor conştientiza tot mai bine acest drept, astfel că aşteptările lor de la Ora de Religie vor fi tot mai mari, pe măsură ce ajung în clasele de liceu. Este un lucru bun ca elevii să participe la Ora de Religie din dorinţa lor şi nu forţaţi de regulamentele şcolare, însă păstrarea acestei atitudini presupune eforturi permanente şi consistente din partea profesorilor de religie, clerului şi administraţiei bisericeşti. Dorinţa elevilor de a urma cursurile Orei de Religie trebuie de acum înainte gestionată cu mare atenţie şi delicateţe de către Biserică.
În tumultul luptei pentru Ora de Religie, s-a discutat aprins despre conţinutul manualelor de Religie, subiect care necesită o analiză urgentă şi foarte serioasă la nivelul înaltelor foruri bisericeşti. Sunt necesare schimbări majore de formă şi de conţinut. Înainte de toate, aceste manuale trebuie să promoveze colaborarea dintre cultele religioase, mai ales dintre Bisericile surori [despre termen vezi aici - nota C.Or] – Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică. Bisericile trebuie să lucreze împreună pentru a se apăra şi pentru a păstra vie credinţa în sufletele oamenilor. O împreună lucrare fără a se amesteca ceea ce nu poate fi amestecat, cum ar fi diferenţele dogmatice, dar al cărei scop final trebuie să fie mărturisirea credinţei.
Diferenţele dogmatice dintre Biserici pot fi lăsate în seama catehizării în parohie, iar abordarea acestui subiect trebuie mai ales echilibrată cu prezenţa cultelor religioase din România în diferite structuri de colaborare inter-religioase naţionale, europene şi internaţionale. Este nepermis ca la nivel oficial să promovăm colaborarea dintre cultele noastre în astfel de structuri, iar la Ora de Religie să ne ponegrim. Ce vor mai înţelege elevii? [total de acord cu nocivitatea ponegririi. Totusi, nu ar fi mai logic sa inca din scoala elevului sa i se explice diferenta? Tocmai pentru a o intelege si insusi intr-un mod… crestinesc? – nota C.Or]
Manualele de Religie trebuie să cuprindă, acolo unde vârsta elevului permite, o definire mai clară şi prietenoasă a relaţiei dintre Ştiinţă şi Credinţă. Ştiinţa este un instrument minunat de cunoaştere îngăduit omului de către Creator, ştiinţa poate ajuta mântuirii omului în măsura în care slujeşte omului, fără a-l transforma însă pe om într-un idol. În Era Internetului şi a zborului cosmic ar fi o gravă eroare de pedagogie să ignorăm marile progrese ale Ştiinţei moderne – cele folositoare fiinţei umane – şi mai ales, să le demonizăm.
Nu în ultimul rând, în manualele de Religie trebuie evitate orice fel de exagerări dogmatice, orice prelegeri care sunt peste vârsta sufletească a elevului, precum şi orice exemple care-L prezintă pe Dumnezeu mai mult ca un Dumnezeu al dreptăţii, decât ca un Dumnezeu al milei. Copiii noştri trebuie să înveţe să-L iubească pe Dumnezeu, nu să se teamă de El.
[din pacate, aceste trei puncte, respectiv raportul cu eterodoxia, dintre credinta si stiinta, precum si evitarea moralismului sau/si dogmatismului, sunt tot atatea reprosuri aduse de organizatiile seculariste sau de diverse personalitati cu acces la mass-media sau chiar din mass-media. Mai bine ar fi sa gandim pe cont propriu ora de religie, dandu-i un continut adecvat din toate punctele de vedere, dupa propriile evaluari, nu doar dupa “agenda publica”, lucru ce poate denota mai degraba o dorinta de a “da bine” pe planul PR decat de a imbunatati realmente calitatea orei de religie – nota C.Or]
Lupta pentru Ora de Religie se mută de acum în şcoală şi în parohie. Profesorul de Religie trebuie să înţeleagă un adevăr simplu: cariera lui este dependentă de nivelul de credinţă al elevilor şi părinţilor acestora. Dacă profesorul de Religie va insista, din lene, din rutină, din slăbiciune sufletească, să fie doar un pedagog laic, transformând Cuvântul lui Dumnezeu într-o biată grilă de notare, alungând iubirea de Dumnezeu şi de oameni din spaţiul Orei de Religie, atunci să fie conştient că probabilitatea ca elevii să renunţe la Ora de Religie va fi tot mai mare. Elevii vor avea probabil dreptul să renunţe oricând la Ora de Religie şi sunt convins că-şi vor exercita acest drept, dacă vor fi determinaţi să facă asta.
Profesorul de Religie nu-şi poate îngădui slăbiciuni omeneşti, ca alţi colegi din şcoală. Profesorul de Religie nu poate fi sever, răutăcios, superficial în ceea ce spune şi face. Ora de Religie trebuie să fie un spaţiu al dialogului, al comunicării sufleteşti, al descoperirii Iubirii de oameni şi de Dumnezeu, o oră de şcoală pe care elevii să o aştepte cu nerăbdare şi cu bucurie.
Preoţii din parohii trebuie să-şi asume dezvoltarea relaţiei cu profesorii de Religie din şcolile aflate în parohia lor. Lenea duhovnicească trebuie alungată şi preotul să înţeleagă un alt simplu adevăr: elevii sunt viitorii credincioşi maturi, ei vor forma parohia, fără ei, parohia dispare. Preotul şi profesorul de Religie slujesc împreună Biserica lui Hristos, deci trebuie să colaboreze.
Administraţia bisericească a dat dovadă, în aceste zile, de o mare capacitate de mobilizare, însă nu ştiu dacă un efort identic va putea fi susţinut la fiecare început de ciclu şcolar. Va fi nevoie, prin urmare, de dezvoltarea unor mecanisem reale şi permanente de promovare a Orei de Religie, precum şi de implementarea unor măsuri de disciplinare a inspectorilor de Religie, a profesorilor de Religie şi a preoţilor din parohii pentru creşterea calităţii şi eficienţei Orei de Religie. Adevăratul efort al administraţiei bisericeşti va fi acela de a renunţa la amorţeala birocratică, acceptând coborârea în universul real al elevului român, pentru a modela permanent Ora de Religie conform cu necesităţile sufleteşti ale acestuia.
Activităţile care poartă amprenta sistemului de învăţământ laic – cercuri pedagogice, simpozioane, conferinţe, mese rotunde, concursuri şcolare, olimpiade etc. – sunt necesare, dar nu suficiente şi prezintă pericolul golirii de mesaj duhovnicesc al disciplinei Religie. Administraţia bisericească poate şi trebuie să dezvolte catehizarea în parohie – şcoala de duminică – ca acivitate complementară Orei de Religie, să iniţieze acţiuni pentru tineri mult mai diverse, flexibile în forma de manifestare şi consistente ca mesaj duhovnicesc în colaborare cu organizaţiile de tineret creştine şi cu grupurile parohiale de tineri – acolo unde acestea există şi unde nu există, să fie înfiinţate – pentru susţinerea Orei de Religie şi totodată, pentru dezvoltarea educaţiei religioase a tinerilor.
În concluzie, victoria Orei de Religie trebuie să dea de gândit tuturor celor implicaţi şi mai ales, celor care acum sunt victorioşi, adică nouă, membrilor Bisericii lui Hristos. Altfel, această victorie se poate transforma pentru noi, creştinii, într-o înfrângere de coşmar.

• Doxologia/ Pr. Radu Branza: Corabia veșniciei

A trecut încă un val. Ora de Religie a fost legitimată ca necesitate educațională de către peste 90% dintre părinți și elevi. Acestora li se cuvine un cuvânt de mulțumire și de apreciere pentru decizia înțeleaptă.
Toată disputa din ultimele săptămâni a avut aerul unei campanii electorale. Și, de fapt, chiar asta a fost. Pentru că lumea a avut de ales între a avea sau nu Religie în școli, oamenii s-au plasat de o parte sau de alta a disputei. Au fost atacuri și poziții de apărare în dezbateri publice, au fost termene limită de exprimare și afișare de rezultate, precum și comentarii post electorale, pro și contra rezultatului final. Slavă Bunului Dumnezeu, pentru noi finalul este unul fericit!
Se cuvine a ne bucura sau a fi încrâncenați? Aș spune că nici una, nici alta. E bine să avem o bucurie, însă nu una triumfalistă –  de genul „le-am arătat noi lor!” – așa cum nu e bine să fim încrâncenați, dar nici să devenim indiferenți, ci să rămânem într-o stare de trezvie, de veghe. Experiența arată că nu trece secundă în care să nu existe potrivnici.
Niciodată Biserica nu va putea mulțumi pe toată lumea. Nici dacă face ceva, nici dacă nu face altceva; oricum vor fi voci care o vor contesta. Cu sau fără argumente. Aș spune că mai degrabă fără argumente, pentru că prea vedem la tot pasul etichetări simpliste și gratuite puneri la zid.
Că lucrurile stau așa, nu înseamnă că este neapărat rău. Astea sunt regulile viețuirii pământești, iar scopul Bisericii nu este de a fi pe placul lumii: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său”- Ioan, capitolul 15, versetul 19. Rostul ei este de a arăta lumii Calea (Ioan, c. 14, v 6). Biserica trebuie doar SĂ FIE! A face rabat de la principii de dragul de a fi lăudat în existența trecătoare, de a fi pe plac într-un anume moment, este o gravă eroare. Cei ce au făcut în istorie un astfel de compromis suportă acum gravele consecințe, multe dintre ele, insurmontabile.
Poziția de coordonator al Departamentului Pro Vita în cadrul Centrului eparhial Iași mă obligă la exemplificări: astăzi este de bon ton să oferim educație sexuală copilașilor cu vârste extrem de fragede, să considerăm avortul ca un drept fundamental al femeii sau să cuprindem în conceptul sacru de Familie orice unire anapoda, indiferent de sex  sau număr de persoane. Toate acestea se întâmplă, deși învățătura Bisericii sancționează astfel de abordări.
Ce avem de făcut în astfel de situații: Ne facem că nu vedem? Ne adaptăm discursul prin compromisuri de conjunctură? Sau trecem în celalată tabără și crucificăm? Punem la zid pe cei ce nu sunt de acord cu noi?
Răspunsul îl găsim în imaginile oferite de Părinții Bisericii, atunci când aseamănă Biserica cu o Corabie care trece prin valurile existenței terestre sau cu un Drum, o Cale, care are ca destinație finală Poarta Raiului. Ce face corabia pe mare? Își ține direcția, oricât de liniștită sau potrivnică este marea. Valurile vin și pleacă, furtunile nu sunt rare, însă corabia este solidă și nu trebuie să se lase scufundată, chiar dacă este zdruncinată. Cum arată o cale? Orice drum este flancat de două șanțuri și are semne și reguli pe care trebuie să le respecți, dacă vrei să ajungi la destinație. Altfel, ajungi într-unul din acele șanțuri sau lipit de vreun copac. Cu alte cuvinte, trebuie să mărturisim Adevărul blând, dar ferm, să iubim pe cel ce greșește, dar să îndreptăm greșeala, să fim înțelegători cu cei ce pierd uneori direcția, dar să nu transformăm păcatul în virtute.
Să luăm un exemplu. Auzim tot mai des spunându-se: „pentru că sunt avorturi la tineri de 12-13 ani, haideți să introducem educația sexuală obligatorie în școli, pentru a-i învăța cum să se protejeze”. Logic, nu? A fi împotriva acestui discurs înseamnă a fi împotriva progresului, a „normalității”. Tot logic, nu? Din punct de vedere logic, este perfect. Însă, total neadevărat. Falsitatea raționamentului se vede în soluția propusă. Nu repari un rău cu un alt rău. Într-adevăr, este cumplit să vezi copii ucigându-și copiii. Dar, la fel de cumplită este soluția propusă, să-i înveți pe copii să accepte viața sexuală la vârste precoce, drept normalitate. Vârsta de 12 sau 13 ani este încă vârsta inocenței, iar noi știm că atunci când am pierdut inocența suntem deja morți.
Un alt exemplu. „Trebuie adoptată căsătoria între persoanele de același sex, pentru că toate democrațiile civilizate care ne inspiră pe noi au astfel de legi, iar neadoptarea acestora de către noi ne-ar ține la coada democrațiilor și societăților civiliate”. La fel de logic și la fel de neadevărat! În primul rând, spiritul autentic al Uniunii Europene nu este de a distruge valorile societăților care o compun, ci dimpotrivă, fiecare națiune trebuie să contribuie cu propriile valori la zestrea europeană. În al doilea rând, nu tot ce este reprezentativ pentru o națiune trebuie preluat de către o alta. Orice s-ar spune, nu cred că toate legile și curentele ideologice din alte societăți pot fi proprii nouă. La un moment dat, un bun prieten stabilit în Marea Birtanie mi-a explicat că Ortodoxia nu se pliază pe mentalitatea britanicului, că este o anomalie. De ce ar fi obligatoriu ca noi să ne asumăm valori care nu se pliază pe mentalitatea noastră?
Aș încheia cu o remarcă pe care o cred cu tot sufletul: nicio societate mai democrată și mai civilizată decât noi nu ne va admira și respecta mai mult dacă ne vom lepăda de propriul set de valori și, din dorința de a le fi pe plac, vom lua ce este reprezentativ pentru ei. Dimpotrivă…

Nota noastra:

Departe de a se potoli, contestarea puternica a orei de religie si a Bisericii continua. Cateva exemple aici, aici sau, mai indirect, aici. Unii s-au deversat cu o virulenta irationala – exemplul oferit de CTP, insa nu e singurul. Cine se asteapta sa se schimbe cu ceva cadrul “dezbaterii” publice via mass-media sau new media se inseala amarnic. 
In fata acestei situatii, cum ar trebui sa reactionam? 
Sa discutam, cum am aratat mai sus, strict pe temele stabilite de aceasta ofensiva continua, alimentata, deseori, doar de rea-credinta, iar pe continut marcata de numeroase manipulari?
Credem ca aceasta ar fi o greseala. Modul in care arata ora de religie trebuie sa ramana “prerogativa” Bisericii, in care familia e inclusa deja. Daca incepem sa ne corectam manualele dupa ce zic secularistii, asta ar insemna ca suntem in stare de asiguram continutul si curicula de invatamant. Ar fi ca si cum matematicienii s-ar consulta cu geografii pentru a-si imbunatati manualele.
Biserica trebuie sa arate, in schimb, ca e interesata de soarta scolii in intregul acesteia. Biserica trebuie sa vorbeasca despre saracia din lumea noastra, care afecteaza inclusiv scoala. Trebuie sa vorbeasca despre statutul precar, jalnic al profesorului. Si trebuie sa traga de maneca societatea romaneasca, pentru ca asistam la esecul profund al reformelor si noilor mentalitati (puternic ideologizate) ce se manifesta in scoala: elevii sunt tot mai analfabeti! 
Biserica nu trebuie sa faca greseala de a urma agenda mass-media reproducatoare a agendei seculariste, ci sa inaugureze propria sa “agenda”, propriile sale teme, bazate pe realitatile crunte din scoala romaneasca, pe nevoile reale ale societatii. 
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/03/11/patriarhia-rezultatul-inscrierii-la-ora-de-religie-are-valoare-de-referendum-biserica-intre-agenda-secularista-si-nevoile-reale-ale-scolii-romanesti/

Este istoria religiilor o alternativă la predarea confesională în școlile publice?

Cristian Pascu

|

02/07/2014

|

15 comentarii

|

Adeseori se argumentează că, în contextul actual al globalizării, ar fi mai firească predarea în școlile publice a istoriei comparate a religiilor sau chiar a eticii. Credem însă că o asemenea soluție nu numai că nu este justificată, dar chiar prezintă câteva pericole dacă nu chiar efecte negative evidente.
Să începem în primul rând prin a spune că un studiu comparat al religiilor și o istorie a acestora sunt posibile numai dacă sunt îndeplinite două condiții de bază, două presupoziții ideologice:
1. Niciuna din religiile studiate nu poate fi prezentată și ca fiind adevărată în doctrinele sale și în miturile fondatoare.
2. Studiul istoriei presupune adevărul absolut al unei perspective istorice evoluționiste și materialiste, liberă de elemente supranaturale (care țin de domeniul religiilor studiate), dar subordonată unor prezumții ideologice.
Acest aspect este foarte important fiindcă clarifică atît consecințele unei eventuale înlocuiri a predării confesionale cu o istorie comparată a religiilor, dar pune în lumină și motivele posibile ale propunerii unui astfel de schimb.
Petre Țuțea spunea cândva “Mai multe adevăruri, niciun adevăr!”. Fobia modernă față de pretenția religioasă a unui adevăr dogmatic unic, imuabil, nu ascunde nimic altceva decât dorința de a propune un adevăr propriu la fel de dogmatic și la fel de pretențios. Anume, acela că nu există o realitate care să transceadă materia, dincolo de ce putem percepe și controla, dincolo de ceea ce putem accesa fără niciun efort de transformare personală.
Istoria critică a religiilor va presupune din start că apariția și dezvoltarea religiilor sunt fenomene absolut naturale. Ceea ce face din start ca miturile originare ale fiecărei religii să fie false. Mitul mozaic și creștin al creației lumii este astfel fals. Adevărat, poate, doar metaforic sau simbolic în cel mai bun caz. Profeții vechiului testament nu au avut niciun fel de experiență spirituală și spusele lor nu sunt nicicum inspirație divină. Ci, cel mult, o inspirație personală, determinată în întregime cultural și conjuctural istoric. Autenticitiatea multora din scrierile Noului Testament este pusă la îndoială. Chiar și existența reală a lui Iisus Hristos este discutată, ca să nu mai vorbim de pretenția sa a fi Fiului lui Dumnezeu.
Același lucru se poate spune și despre miturile hinduse, sau despre experiențele profetului Mohamed. Fiecare tradiție religioasă este astfel redusă la o sumă de idealuri, metafore și alegorii simbolice, menite să ajute oamenii să se agațe de un sens mai înalt al existenței. Dar bineînțeles că istoricul critic al religiei nu crede nimic din toate acestea, și nu este angajat personal în niciuna din aceste tradiții. Ceea ce propune el este o perspectivă rece, neutralizantă și aplatizantă.
Istoricul critic al religiilor nu unifică diferite idealuri religioase sub idealul unic al pacificării umaniste. Ci, mai degrabă, le distruge substanța și întemeierea pentru a le înlocui cu un nihilism ideologic materialist.
Chiar dacă acest lucru nu este făcut explicit, simpla predare a adevărurilor dogmatice ale diferitelor religii va aduce cu sine această concluzie. Toate religiile sunt la fel. La fel de false, la fel de nefundamentate, rezultatul unei derive istorice din timpurile în care oamenilor le era frică de fulgere și pînă când spiritul științific pozitivist modern i-a eliberat din strânsoarea ignoranței.
Ce avem aici este, de fapt, mitul fondator al nihilismului modern. Al omului care nu mai crede în nimic în afară de sine însuși. Omul necredincios, sub aparența paficicării, dezbină oamenii prin însingurare și disoluție. Omul care (nu) crede în nimic, nu poate înțelege pe nimeni din cei care cred. Nici pe creștin, nici pe evreu, nici pe musulman, nici pe hindus. Nu are sentimentul conștiinței apartenenței la o realitate mai largă decât a Universului material. Nu are conștiința relației cu o divinitate.
Omul credincios, în schimb, cu cât își înțelege mai bine propria religie, propria credință, propria istorie, cu atât este mai capabil să înțeleagă diferențele față de cei de altă confesiune, religie, cultură, istorie. Curajul de a mărturisi un adevăr este ceea ce ne unește cu cei care au curajul de a mărturisi un alt adevăr. Individualismul nihilist ne dezbină fiindcă ne însingurează prin iluzia că suntem împreună și că suntem toți la fel.

Desigur, nu toate adevărurile promovează dragostea de oameni. Dar mărturisirea adevărului nu aduce cu sine ura semenilor și acelor de altă credință. Mărturie stau secole de comuniune și toleranță între oameni de credințe diferite. Dacă astăzi asistăm la extremism religios, asta trebuie să o înțelegem în contextul mai larg al transformărilor culturale la care sunt supuse diferitele culturi și tradiții. Islamul, de exemplu, nu este peste tot agresiv față de creștini sau evrei. Dar există zone în care acest lucru se întâmplă. În niciun caz, însă, doar din cauza diferențelor religioase, ci mai degrabă a întregului set de factori sociali, culturali, etnici, geografici, economici și politici.
Conflictele strict religioase sunt în cea mai mare măsură un mit. Un om care lovește un alt om, de altă credință, este cel mai sigur o persoană care nu și-a însușit corespunzător propria credință. Încă de la începutul modernității, războaiele au sporit, ca număr și amploare, nu datorită disensiunilor religioase, ci a intereselor conducerilor seculare și a intereselor geografice și economice. Pe măsură ce a scăzut influența Bisericii în societate, a crescut numărul conflictelor armate, culminând cu conflagrațiile și regimurile totalitare din secolul XX, de departe cele mai sângeroase evenimente din istorie.
Așadar credem că istoria religiior, deși un aspect important al culturii și educației, nu este nici pe departe o alternativă viabilă predării confesionale.

Ora de religie – PLEDOARIE PENTRU EDUCAȚIE, IDENTITATE SPIRITUALĂ ȘI VALORILE OMULUI

Transformarea orei de religie din disciplină obligatorie în disciplină opțională, prin decizia luată de Curtea Constituțională a României la sfârșitul anului trecut, a generat un val de nemulțumiri atât din partea profesorilor și reprezentanților cultelor din țara noastră, cât și din partea unui număr important de părinți, care au văzut în această decizie un atentat la sănătatea morală a copiilor. Totul a început odată cu cererea făcută în acest sens de către profesorul buzoian de filozofie Emil Moise, cel care, de altfel, din 2006 se războiește cu Biserica Ortodoxă Română și pentru scoaterea icoanelor din școli. Profesorul din Buzău, care are și studii de drept, își argumentează demersul prin aceea că „dispoziția care le permite copiilor să participe sau nu la ora de religie ar trebui să fie reglementată de o cerere bazată pe participare, nu pe neparticipare”, prin acesta situația fiind practic răsturnată, deoarece se presupune din oficiu că elevii nu participă la ora de religie, așa cum tot din oficiu se presupune că ei sunt obligați să participe la celelalte discipline din trunchiul comun. Curtea Constituțională a României a dat dreptate profesorului Moise și, implicit, tuturor persoanelor și organizaților sau asociațiilor ateiste din țara noastră. „Oferta educațională referitoare la disciplina religie este de natură să afecteze libertatea de conștiință”, se motivează în decizia CCR, iar „manifestarea liberă a opțiunilor implică în mod necesar inițiativa proprie a persoanei, în sensul frecventării disciplinei religie, și nu consimțirea tacită sau refuzul expres”.
Reacția Bisericii Ortodoxe Române a venit imediat. Într-un comunicat remis presei în luna noiembrie a anului trecut, BOR a spus: „Decizia Curții Constituționale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toți credincioșii ei să apere și să promoveze valorile credinței creștine și ale spiritualității românești, în relație cu instituțiile publice și cu societatea românească în general”. La această oră, după epuizarea termenului acordat de minister, aproximativ 2.000.000 de elevi au optat pentru ora de religie.

„Cruciada” pornită de organizațiilor seculariste și de atei împotriva orei de religie și a icoanelor de pe pereții unităților de învățământ este veche. Timp de aproape două decenii în societatea românească s-a purtat un război de uzură, cu perioade de acalmie, întrerupte de atacuri violente nu doar la adresa orei de religie și a icoanelor din școli, ci și la adresa Bisericii Ortodoxe Române și a reprezentanților ei, vinovați de „îndoctrinarea” tinerei generații.
Protagoniștii acestei drame sunt, pe de o parte, tabăra secularistă, alcătuită din organizații, asociații sau persoane fizice autointitulate umaniști seculari. De cealaltă parte a frontului, Biserica Ortodoxă, care în toți acești ani a susținut cu tenacitate prezența disciplinei religie în trunchiul curricular comun al disciplinelor de studiu. La mijloc sunt elevii.
Referindu-ne strict la ora de religie, dacă delatorii își argumentează demersurile prin aceea că prezența acestei discipline în trunchiul comun reprezintă un atac la adresa libertății de gândire, subliniind în același timp „pericolul îndoctrinării”, Biserica susține că elevii au dreptul la o educație religioasă, conformă credinței lor. Practic, redusă la esență, în această luptă există numai doi combatanți: ateii – persoane fizice, organizații și fundații seculariste, și credincioșii.
În tot acest timp școala a fost spațiul de manifestare explicită a acestei lupte. De fapt, așa cum se întâmplă de 25 de ani de când există societate civilă în România, multe dintre marile dispute sociale s-au dus pe terenul extrem de fragil și de expus al sistemului de învățământ.
Religia, disciplină opțională – un prim pas spre eliminarea acestei discipline?
Se poate spune că democrația în România a mai repurtat o victorie răsunătoare în lupta omului modern cu „obscurantismul”. Încercând să liniștească temerile generate de decizia CCR, Ministerul Educației a dat asigurări că ceea ce s-a suspendat este doar modalitatea de opțiune și că nu s-a pus niciun moment problema ca religia să fie scoasă din trunchiul comun: „ea rămâne în continuare obligatorie”, a spus secretarul de stat Liliana Preoteasa, pentru școală și pentru minister, opțiunea revenind părintelui și elevului. E greu de spus cât de obligatorie mai poate fi o disciplină la care elevii sunt liberi să participe sau nu și e periculos să ne gândim cum ar fi dacă aceeași atitudine ar avea-o ministerul și față de celelalte discipline din trunchiul comun – obligatorii pentru școală și pentru el, dar la libera alegere a elevului și părintelui acestuia. Câți elevi ar opta să studieze matematica, fizica, chimia, spre exemplu? E îndoielnic că, puși în fața unei astfel de opțiuni, 100% din elevi ar da buzna cu entuziasm să se înscrie la aceste ore. Practic, transformarea religiei în disciplină opțională pare primul pas spre eliminarea acestei discipline din școală.
Efectele practice ale unei decizii CCR cu bătaie lungă
O primă consecință a aplicării deciziei CCR este, așadar, aceea că, în virtutea psihologiei școlarului de a renunța la o disciplină mai degrabă decât la a solicita să participe la aceasta, numărul cererilor va fi unul redus. La asta adăugăm opinia unui număr de părinți nereligioși conform căreia religia îi îndoctrinează pe copii, răpindu-le libertatea de gândire.
De altfel, cu puține zile înainte de atingerea termenului-limită până la care se puteau depune aceste cereri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța nu fără o undă de teamă: „Până azi (marți, 3 martie) avem 1 milion 265 de mii de solicitări din 3 milioane 95 de mii de elevi, inclusiv clasa pregătitoare”, cifra reprezentând puțin peste o treime din totalul elevilor. În aceste condiții, ministrul și-a manifestat temerea că salariile multor profesori de religie nu vor mai fi justificate, iar dascălii vor da în judecată ministerul. Acest lucru a început deja să se întâmple.
Scandalul orei de religie în școli ia, așadar, amploare: profesorii amenință Ministerul Educației cu sute de procese, confuzia a atins cote ridicate, deoarece cadrele didactice se tem că nu vor mai avea ore pentru a-și complete normele de predare și, ca o consecință logică, își vor pierde locurile de muncă.
De altfel, Ministerul Educației, prin gura ministrului Sorin Cîmpeanu, a făcut publice săptămâna trecută câteva date deloc liniștitoare. Astfel, în momentul de față, în școli, din 6.000 de profesori de religie, 4.200 sunt titulari angajați pe perioadă nedeterminată. „Ne putem trezi cu o sumedenie de procese pe dreptul muncii”, a atras atenția acesta.
Starea de nesiguranță creată de decizia CCR în rândul profesorilor de religie îi face pe aceștia să se gândească chiar la părăsirea sistemului. Rezultatul în timp: scăderea numerică și valorică a personalului care va preda religia în școli.
O altă consecință, care unora le-ar putea părea neglijabilă și care decurge firesc din hotărârea CCR, este aceea că elevii care nu vor participa la ora de religie nu vor putea beneficia de acele sutimi pe care o notă bună la această disciplină le-ar putea aduce mediei generale la sfârșitul anului, aspect extrem de important mai ales în cazul anilor terminali, de final de cicluri.
O decizie cel puțin ciudată și o grabă greu de explicat
După ce la începutul acestui an a declarat că părinții pot depune cereri de înscriere a copiilor la ora de religie începând cu anul următor, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a venit cu o decizie-șoc, declarând că cererile respective trebuie depuse până pe data de 9 martie (de fapt, 6 martie, ultimele două zile din interval picând în weekend), atunci când expiră termenul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale. Ministrul și-a motivat schimbarea de poziție prin faptul că „aceea a fost o primă declarație pe care am dat-o înainte să mă consult cu colegii de la Departamentul Juridic, care mi-au explicat impedimentele”.
Decizia este însă cu atât mai greu de explicat cu cât acea răzgândire bruscă la nivelul ministerului a generat haos în școală. Timpul alocat înscrierilor a fost extrem de scurt, iar elevii care nu au apucat să-și depună cererile nu vor mai face religie. În plus, poziția acestei discipline devine una extrem de delicată, de nefericită, în concertul celorlalte discipline. Ea va juca de acum înainte rolul Cenușăresei, ora de religie fiind împinsă pe pozițiile extreme ale orarului zilnic, fie la începutul orelor de curs, fie la sfârșitul acestora, „pentru a nu împiedica programul elevilor care nu fac religie”, după cum a declarat Sorin Câmpeanu Agenției de presă HotNews.
Graba inexplicabilă a ministerului de a tranșa în acest mod problema orei de religie nu poate fi justificată decât într-un singur mod: cineva își dorește ca această disciplină să dispară cât mai curând posibil din școli. Nu e vorba despre faptul că nu era constituțional ca elevii să facă cereri pentru a nu participa la ora de religie, ci pur și simplu despre un atac direct și pervers la adresa acestei discipline. Și cum presiunea organizațiilor antireligioase a fost uriașă, ne putem imagina cine și de ce vrea să arunce religia afară din școli. Societatea se află deja la mâna minorităților de tot felul. În fața pretențiilor formulate de acestea de a nu fi deranjate în convingerile și crezurile lor, majoritarii fac câte un pas înapoi, renunțând în favoarea lor la convingerile și crezurile lor. Trăim într-o lume de confuzie generalizată și de dispariție a valorilor care l-au încununat pe om de-a lungul lungii sale evoluții spirituale. Dacă o mână de oameni crede că Decalogul și Fericirile de pe munte sunt expresii ale obscurantismului și îndoctrinării, este înfiorător să ne gândim cum va arăta viitorul.
http://www.tribunainvatamantului.ro/ora-de-religie-pledoarie-pentru-educatie-identitate-spirituala-si-valorile-omului/

Sindicalistii din Educatie cer Ministerului masuri concrete care sa reglementeze statutul orei de religie

Sindicalistii isi exprima nemultumirea privind modificarile facute de Curtea Constitutionala cu privire la ora de Religie in mijlocul anului scolar, cu atat mai mult cu cat aceasta decizie poate afecta un numar mare de profesori, care si-ar putea pierde locurile de munca.


Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) solicita parlamentarilor sa ia atitudine si sa gaseasca o solutie mai buna pentru modul in care elevii pot opta pentru participarea la disciplina religie si sa gaseasca o metoda care sa reglementeze statutul orei de religie din anul scolar urmator.

"Modificarile care au loc in timpul anului scolar dau peste cap sistemul de invatamant. Nu intamplator a fost introdus in Legea Educatiei Nationale un articol, conform caruia orice modificare intra in vigoare la inceputul anului scolar", a declarat presedintele FSLI, Simion Hancescu.

Liderul FSLI mai spune ca potrivit articolului 5, alineatul 2, din Legea Educatiei Nationale, Legea 1/2011, "orice modificare sau completare a prezentei legi intra in vigoare incepand cu prima zi a anului scolar, respectiv universitar urmator celui in care a fost adoptata prin lege".

In plus, sindicalistii se tem ca elevii care nu vor opta pentru participarea la ora de religie vor ramane nesupravegheati in ora respectiva.

Curtea Constitutionala a decis in noiembrie 2014 ca participarea elevilor la ora de religie devine optionala, iar parintii care isi doresc sa isi inscrie copiii la acest curs trebuie sa completeze o cerere in acest sens.

Initial, Ministerul Educatiei a anuntat ca participarea la ora de religie devine optionala incepand cu anul scolar 2015-2016, insa oficialii din Educatie s-au razgandit, si au decis ca termenul la care Decizia Curtii Constitutionale devine executorie este 9 marte, adica la 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei.

In cazul in care unitatile de invatamant si inspectoratele scolare nu vor centraliza situatia elevilor inscrisi la orele de religie, sau daca vor exista clase cu un numar foarte mic de elevi inscrisi, Ministerul Educatiei nu a explicat ce se va intampla in acest sens.
autor: Banu Alexandra
http://www.portalinvatamant.ro/articole/legi-25/sindicalistii-din-educatie-cer-ministerului-masuri-concrete-care-sa-reglementeze-statutul-orei-de-religie-4247.html

Ora de religie, secole de înţelepciune

În ultimele săptămâni, ora de religie din învăţământul preuniversitar de stat a fost în prim-planul dezbaterilor publice. Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 669/ 12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial din 23 ianuarie 2015, a provocat reacţii şi atitudini în toate straturile societăţii. Comisiile de specialitate din Parlament au înscris pe agenda de lucru a legislativului propuneri de reformulare a articolului 18 din Legea Educaţiei, Ministerul de resort a transmis în reţea măsuri de adaptare la situaţia nou creată, cultele religioase şi-au exprimat convingerea că educaţia religioasă este benefică pentru formarea personalităţii elevilor şi au îndemnat familiile să-şi confirme în scris opţiunea pentru ora de religie de la şcoală. Părinţii s-au asociat în demersul lor pozitiv împreună cu profesorii, iar mass-media a acordat spaţii ample dezbaterilor pro şi contra.

Deşi Parlamentul ţării nu a definitivat noul conţinut al articolului vizat de decizia Curţii Constituţionale, la jumătatea semestrului al II-lea, peste 90% dintre elevi şi-au exprimat opţiunea explicită de a continua să participe la ora de religie. Se poate afirma că astfel s-au rezolvat în scurt timp nişte formalităţi administrative, însă dezbaterile din aceste zile nu s-au oprit doar la chestiunile tehnice privind aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, ci s-au extins şi asupra multor aspecte ale fenomenului religios în spaţiul public: raporturile dintre tradiţie şi modernitate în educarea tinerei generaţii, locul religiei în sfera publică, situarea corectă a omului de azi în ecuaţia existenţială sacru-secular.

S-a confirmat şi de această dată o realitate sociologică reliefată de sondajele de opinie din perioada postcomunistă: majoritatea cetăţenilor români sunt oameni religioşi, au încredere în mesajul Bisericii şi doresc să transmită copiilor lor moştenirea spirituală izvorâtă din credinţă, benefică în plan cultural şi moral. Opţiunea exprimată explicit arată că valorile religioase nu sunt preluate superficial, la nivelul superstiţiilor şi obiceiurilor, ci sunt asumate personal şi profund, în comuniunea de credinţă. S-a văzut aceasta şi din mărturiile exprimate în spaţiul public, unele dintre acestea publicate şi de Ziarul Lumina, venind din diferite zone ale societăţii. Scriitori şi jurnalişti, pedagogi şi medici, artişti şi sportivi renumiţi s-au alăturat slujitorilor Bisericii şi profesorilor din şcoli în afirmarea necesităţii educaţiei religioase, în armonie cu educaţia intelectuală din învăţământul preuniversitar. Şi prin aceasta am constatat că avem un patrimoniu uman valoros, chiar dacă societatea în care trăim nu este una paradisiacă.

Talk-showurile emisiunilor de televiziune ne-au arătat că susţinătorii educaţiei religioase au mai multe argumente raţionale decât partizanii libertăţilor nelimitate şi ai tentaţiei absolutismului secular-umanist. Ne-am amintit cum Mircea Eliade şi alţi mari savanţi ai lumii au demonstrat că sacrul este un element esenţial al conştiinţei şi că experienţa religioasă nu este nici alienare, nici angoasă, ci starea firească a umanului.

Chiar dacă se zbate între crizele despărţirii de trecut şi  frământările găsirii  unor noi răspunsuri la schimbările rapide din satul global, societatea românească de astăzi păstrează încă optimismul pe care numai credinţa îl poate da pe deplin. De aceea, se cuvine să apreciem timpul pe care părinţii şi elevii majori l-au acordat  completării cererilor de înscriere la orele de religie, ca pe un timp al înţelepciunii şi al asumării responsabilităţii. Comunicatul Patriarhiei Române, dat publicităţii la încheierea acestui episod privind ora de religie, subliniază „imensul credit moral pentru a investi mai mult în educaţia religioasă“ şi conturează direcţiile de împreună-lucrare în acest domeniu tradiţional, mereu deschis la noutate.

Pentru câteva zile, ora de religie a fost cântărită, pusă la microscop, răsucită pe toate părţile, privită din toate unghiurile. Însă ora de religie nu se reprezintă doar pe ea însăşi, ca interval de 50 de minute din orar, ci reprezintă secolele de înţelepciune adunate din paginile scripturilor şi din experienţa spirituală transmisă de tradiţie. De aceea, Familia, Şcoala şi Biserica au stat de aceeaşi parte a baricadei în acest demers, căutând soluţii constructive şi benefice pentru copii, pentru viitorul acestui popor.

http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/ora-de-religie-secole-de-intelepciune