Furtuna artificială din jurul religiei în şcolile româneşti se încheie cu o
victorie a Bisericii Ortodoxe Române: majoritatea covârşitoare a părinţilor au
depus cereri pentru menţinerea acestei materii, conform datelor furnizate de
ministrul Educaţiei.
Nu am nicio îndoială că vor apărea în zilele ce urmează îndrăzneţe
investigaţii jurnalistice care vor dezvălui semnături false, manipulări,
presiuni şi – de ce nu? – chiar torturi aplicate părinţilor şi copiilor pentru
menţinerea orelor de religie. Corul bocitoarelor seculariste îşi va relua fără
preget intonarea gângavă a mantrelor favorite: 18.000 de biserici versus 400 de
spitale, statul să nu mai sprijine financiar cultele, catedrala costă 200 de
miliarde de euro, preoţii au salarii mai mari decât medicii etc. Bineînţeles,
va fi condamnată aprig campania de promovare a religiei în şcoli organizată de
Biserica Ortodoxă Română, conform logicii strâmbe că este permisă o campanie
mediatică susţinută împotriva bisericii, dar biserica nu are voie să se
folosească de aceleaşi mijloace. „Ia-l de pe mine că-l omor!” Dacă s-ar apuca
cineva să scormone în vieţile private ale propovăduitorilor Remus Cernea şi
Emil Moise aşa cum s-a întâmplat în cazurile a sute de preoţi, răcnetele de
indignare ar depăşi decibelii deranjanţi ai clopotelor din bisericile citadine
şi poate chiar trâmbiţele de la Ierihon. Pe de altă parte, rămân nerezolvate
problemele Bisericii Ortodoxe Române: profesorii de religie cu pregătire
precară, manualele prost alcătuite (dar aici vorbim de o problemă generală a
învăţământului românesc), transformarea parohiilor într-o reţea de multi-level
marketing destinată strângerii de fonduri pentru o catedrală mult prea
ambiţioasă, luxul afişat de unii înalţi ierarhi, ruptura dintre cler şi
credincioşi. Însă mirenii au trecut peste toate acestea şi şi-au înscris copii
pe mai departe la orele de religie. Esenţa dezbaterii nu este reprezentată de
menţinerea sau scoaterea din programa şcolară a orelor de religie, până la urmă
românii au rămas creştini şi după jumătate de secol de comunism, fără religie
în şcoală. Miza chestiunii este alta: ingineria socială, modificarea generaţiilor
viitoare. O minoritate agresivă s-a folosit de chiţibuşuri avocăţeşti cu
intenţia de a elimina „îndoctrinarea” copiilor majorităţii populaţiei. Ţinta
mărturisită: peste câteva generaţii religia să nu mai aibă nici o relevanţă în
România. Aş fi de acord să fie scoasă ora de religie din şcoli cu condiţia
interzicerii oricărei ore de etică, morală sau educaţie civică în care să se
facă propagandă secularist-ateistă. Deocamdată ora de religie va fi menţinută
pentru majoritatea elevilor din România, însă va trebui să ne pregătim să
respingem introducerea educaţiei civice care clădeşte „omul nou” după chipul şi
asemănarea lui Remus Cernea. Între timp, Biserica Ortodoxă Română trebuie să-şi
rezolve problemele interne şi să revină la tradiţia care a ţinut-o sute de ani:
legătura vie dintre cler şi credincioşi. Clipurile de propagandă nu rezolvă
nimic pe termen lung.
Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3
Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3
majoritatea
covârşitoare a părinţilor au depus cereri pentru menţinerea acestei
materii, conform datelor furnizate de ministrul Educaţiei.
De acelasi autor
Cât de corecte sunt previziunile Stratfor privind dizolvarea
Rusiei?...
Ce îl aşteaptă pe Iohannis la Chişinău
Ucraina riscă să se destrame
Nu am nicio îndoială că vor apărea în zilele ce urmează îndrăzneţe
investigaţii jurnalistice care vor dezvălui semnături false, manipulări,
presiuni şi – de ce nu? – chiar torturi aplicate părinţilor şi copiilor
pentru menţinerea orelor de religie. Corul bocitoarelor seculariste îşi
va relua fără preget intonarea gângavă a mantrelor favorite: 18.000 de
biserici versus 400 de spitale, statul să nu mai sprijine financiar
cultele, catedrala costă 200 de miliarde de euro, preoţii au salarii mai
mari decât medicii etc.
Bineînţeles, va fi condamnată aprig campania de promovare a religiei în
şcoli organizată de Biserica Ortodoxă Română, conform logicii strâmbe că
este permisă o campanie mediatică susţinută împotriva bisericii, dar
biserica nu are voie să se folosească de aceleaşi mijloace. „Ia-l de pe
mine că-l omor!” Dacă s-ar apuca cineva să scormone în vieţile private
ale propovăduitorilor Remus Cernea şi Emil Moise aşa cum s-a întâmplat
în cazurile a sute de preoţi, răcnetele de indignare ar depăşi decibelii
deranjanţi ai clopotelor din bisericile citadine şi poate chiar
trâmbiţele de la Ierihon.
Pe de altă parte, rămân nerezolvate problemele Bisericii Ortodoxe
Române: profesorii de religie cu pregătire precară, manualele prost
alcătuite (dar aici vorbim de o problemă generală a învăţământului
românesc), transformarea parohiilor într-o reţea de multi-level
marketing destinată strângerii de fonduri pentru o catedrală mult prea
ambiţioasă, luxul afişat de unii înalţi ierarhi, ruptura dintre cler şi
credincioşi. Însă mirenii au trecut peste toate acestea şi şi-au înscris
copii pe mai departe la orele de religie.
Esenţa dezbaterii nu este reprezentată de menţinerea sau scoaterea din
programa şcolară a orelor de religie, până la urmă românii au rămas
creştini şi după jumătate de secol de comunism, fără religie în şcoală.
Miza chestiunii este alta: ingineria socială, modificarea generaţiilor
viitoare. O minoritate agresivă s-a folosit de chiţibuşuri avocăţeşti cu
intenţia de a elimina „îndoctrinarea” copiilor majorităţii populaţiei.
Ţinta mărturisită: peste câteva generaţii religia să nu mai aibă nici o
relevanţă în România. Aş fi de acord să fie scoasă ora de religie din
şcoli cu condiţia interzicerii oricărei ore de etică, morală sau
educaţie civică în care să se facă propagandă secularist-ateistă.
Deocamdată ora de religie va fi menţinută pentru majoritatea elevilor
din România, însă va trebui să ne pregătim să respingem introducerea
educaţiei civice care clădeşte „omul nou” după chipul şi asemănarea lui
Remus Cernea.
Între timp, Biserica Ortodoxă Română trebuie să-şi rezolve problemele
interne şi să revină la tradiţia care a ţinut-o sute de ani: legătura
vie dintre cler şi credincioşi. Clipurile de propagandă nu rezolvă nimic
pe termen lung.
Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3
Citeste mai mult: adev.ro/nkssi3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu